Foto: George Călin/Inquam Photos
Voiam să mă duc la Ateneu, dar o să stau departe o perioadă, să iasă prostia, hoția și ticăloșia unora din scaune. Sunt atribute deja impregnate acolo.
Prin zăpadă, cu pași mici, cu geaca strânsă bine pe corp, gluga trasă peste cap, cu mănuși mari și fără degete (doar pentru police o extensie, expresia a rămas inadecvată, știm), domnul Mihai Șora înainta ușor prin spațiu și timp, până la locul de întâlnire al celor care vor o schimbare, și prin asta înțelegem plecarea din instituțiile publice a celor care ne-au călărit și sufocat în ultimele zeci de ani.
La destinație, lângă Ateneu, profesorul cu 102 ani strânși sub geacă s-a întâlnit cu pianistul Dan Grigore, cu Vlad Voiculescu, cu alții.
Cred că și-a ales mănușile așa ca să-și miște degetele în ele și să nu vadă nimeni. Probabil, lângă domnul Grigore, a cântat o piesă la pian, în mănuși. Una dulce-amară, că în Ateneu stăteau condamnați penal sau foști pușcăriași (și viitori), habarniști de cursă lungă, agramați interni, iar peste ei un Tusk impecabil, ca o nucă de aur într-un perete plin de igrasie. Iar afară, oameni valoroși, cu doctorate luate pe bune, cu proiecte care au influențat milioane de oameni, cu bun simț, cu normalitatea curgând prin sânge.
Foto: Liviu Florin Albei/Inquam Photos
La câteva sute de metri, spre bulevard, e statuia lui Enescu. Îmi aduc aminte, la o plimbare, cum două domnișoare au admirat placa statuii și, după ce au citit anii de naștere, respectiv deces ai compozitorului faimos, au zis: „ia uite, o mie optsute optzeci și unu, o mie nouăsute cincizeci și cinci. Atât de mult le-a luat să facă statuia asta!”
M-am gândit atunci la doamna premier. Nici nu știu de ce. Iertați-mă.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Suntem iremediabil pierduti.