Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Voiam să mă duc la Ateneu, dar o să stau departe o perioadă, să iasă prostia, hoția și ticăloșia unora din scaune

Viorica Dăncilă la Ateneu

Foto: George Călin/Inquam Photos

Voiam să mă duc la Ateneu, dar o să stau departe o perioadă, să iasă prostia, hoția și ticăloșia unora din scaune. Sunt atribute deja impregnate acolo.

Prin zăpadă, cu pași mici, cu geaca strânsă bine pe corp, gluga trasă peste cap, cu mănuși mari și fără degete (doar pentru police o extensie, expresia a rămas inadecvată, știm), domnul Mihai Șora înainta ușor prin spațiu și timp, până la locul de întâlnire al celor care vor o schimbare, și prin asta înțelegem plecarea din instituțiile publice a celor care ne-au călărit și sufocat în ultimele zeci de ani. 

La destinație, lângă Ateneu, profesorul cu 102 ani strânși sub geacă s-a întâlnit cu pianistul Dan Grigore, cu Vlad Voiculescu, cu alții.

Cred că și-a ales mănușile așa ca să-și miște degetele în ele și să nu vadă nimeni. Probabil, lângă domnul Grigore, a cântat o piesă la pian, în mănuși. Una dulce-amară, că în Ateneu stăteau condamnați penal sau foști pușcăriași (și viitori), habarniști de cursă lungă, agramați interni, iar peste ei un Tusk impecabil, ca o nucă de aur într-un perete plin de igrasie. Iar afară, oameni valoroși, cu doctorate luate pe bune, cu proiecte care au influențat milioane de oameni, cu bun simț, cu normalitatea curgând prin sânge.

Foto: Liviu Florin Albei/Inquam Photos

La câteva sute de metri, spre bulevard, e statuia lui Enescu. Îmi aduc aminte, la o plimbare, cum două domnișoare au admirat placa statuii și, după ce au citit anii de naștere, respectiv deces ai compozitorului faimos, au zis: „ia uite, o mie optsute optzeci și unu, o mie nouăsute cincizeci și cinci. Atât de mult le-a luat să facă statuia asta!”

M-am gândit atunci la doamna premier. Nici nu știu de ce. Iertați-mă.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Ce sa cauti ma doftore? Tu nu vezi ca esti ca un mic dragnea?
    • Like 0
  • Iti vine sa intri in pamant de rusine.
    Suntem iremediabil pierduti.
    • Like 0


Îți recomandăm

Lucian Pahontu reactie / sursa foto: Inquam Photos

Reamintim că, săptămâna trecută, Recorder a publicat o investigație cu titlul „Biografia ascunsă a generalului Pahonțu: a făcut parte din trupele de represiune ale lui Ceaușescu și a participat la masacrul din 21 decembrie 1989”. De asemenea, la o zi distanță, Snoop a publicat un material cu titlul „Generalul Pahonțu, de neclintit. Cum a scăpat șeful SPP 18 ani fără o decizie CNSAS privind legăturile sale cu Securitatea”.

Citește mai mult

Politistul si batranica / sursa foto: captura Digi24

Nu am înțeles niciodată gestul. Nici azi nu îl înțeleg. Confiscarea are o logică birocratică - discutabilă, dar logică. Strivirea nu are nicio logică. Strivirea este un act de dominație. Este un mod de a spune: tu nu contezi. Este o lecție despre cine are dreptul să existe în spațiul public și cine nu.

Citește mai mult

Cinematograf Paris / sursa foto: Profimedia

În anii 1990, când am început să mă duc regulat la Paris, mai întâi în vacanţe lungi, apoi făcând naveta la lucru, constituiam frecvent subiect de mirare pentru oamenii locului, parizieni de mai multe generaţii, care nu mai cunoscuseră oameni veniţi din foste regimuri totalitare, ca mine.

Citește mai mult