„- Cât va mai ține?…” Bunica mea, 86 de ani, care a prins războiul: „Doar că acum va fi mai rău decât în război”. Viața și școala în 2021/2022

Foto MoiraM/ Alamy/ Alamy/ Profimedia

La începutul lunii martie, imediat după ce școlile s-au închis, am vorbit cu bunica mea, în vârstă de 86 de ani. Mi-a spus atunci: „Toată situația asta va ține vreo doi ani.” Evident că mi s-a părut exagerată estimarea ei, dar am întrebat-o de ce credea astfel. Mi-a răspuns că la părerea asta a ajuns după ce a rememorat situațiile delicate pe care le-a trăit, de-a lungul vremii. În final, a punctat: „Doar că acum va fi mai rău decât în război.” „De ce?”, am întrebat-o eu, ușor surprinsă de concluzia ei. „Pentru că atunci doar anumite țări sau familii au fost afectate, acum toată lumea va fi prinsă în această vâltoare.”

Îmi amintesc adesea conversația cu ea și, deși am sperat de la început că va fi o estimare ușor nerealistă, cu cât trece timpul, cu atât înclin să-i dau dreptate bunicii. Provocarea unui exercițiu de imaginație și proiectarea în viitor pentru a contura un portret al școlii anului 2021 sau poate al școlii următorilor ani este incitantă. Ar fi fost un exercițiu simplu, înainte de pandemie, dar nu în contextul actual. 

Să facem un salt în octombrie 2019. Ce aș fi scris atunci despre cum va arăta școala următorilor ani, „școala viitorului”? Sigur nu m-aș fi gândit la niciunul din elementele contextului actual, nu m-aș fi raportat la vreo criză sanitară, la temeri, la provocările cursurilor online, la importanța resurselor digitale. Cu siguranță aș fi făcut câteva referințe normale, fără diferențe notabile de ceea ce se întâmpla la momentul respectiv, raportându-mă la școala, viața și activitatea de atunci. Ce s-a schimbat, însă, între timp? Multe. Am experimentat și simțit cu toții, pe întreg mapamondul, efectele unei pandemii greu de imaginat de cineva.

Ce s-a schimbat în școlile și liceele din România, în ultima jumătate de an? Cât de bine s-au adaptat profesorii și elevii?

În toată această perioadă s-au făcut numeroase studii despre activitatea școlilor, s-au desfășurat ateliere și traininguri online, s-au împărtășit bune practici, s-au ținut conferințe și webinarii; toți cei interesați au învățat, toată lumea s-a adaptat din mers, așa cum a putut mai bine, inclusiv elevii și părinții. Evident că acele țări care aveau deja create platforme digitale pentru conținutul programelor școlare, dar și resurse educaționale funcționale, au trecut mai ușor prin această experiență a școlii la distanță.

România, în schimb, a început timid și fără o viziune clară și unitară, cu ajutorul căreia să construiască o strategie de predare și de învățare online: s-au pus în aplicare jocuri, filmulețe, secvențe de lecții - încercări mai mult sau mai puțin reușite. Cumva, fiecare profesor și-a construit propriul „castel de nisip” pentru elevii lui. Avem tendința să conturăm instrumente, jocuri și strategii care să ne ajute o perioadă: până la următorul examen, până la sfârșitul anului școlar, până va trece pandemia etc.

Ce s-a schimbat pentru profesorii cu adevărat implicați în procesul de predare, cei îndrăgostiți de profesia lor? Și-au reconsiderat din temelie abordarea didactică, strategiile și metodele de predare și de evaluare a activităților, a modului în care s-au raportat la elevi. Doar cei implicați pot forma orășele pe insulele lor. Podurile dintre aceste insule se construiesc, însă, ceva mai greu, căci necesită colaborare, viziune sistemică și implică și importante resurse materiale.

În tot acest timp, studiile Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) și cele realizate la nivel național, de diverse organisme, au subliniat clar importanța colaborării între toți actorii implicați în actul de învățare (profesori, elevi, părinți), a disponibilității cadrelor didactice pentru învățare, adaptare și evaluare, dar și a construcțiilor la nivel internațional.

Ce părere au avut elevii despre toată această perioadă, cum s-au simțit în ultimele luni? Potrivit studiilor SuperTeach (sondaj realizat în rândul elevilor din clasele VII-XII) și AspireTeachers (la care au participat elevi din ciclurile primare și gimnaziale) - organizații care, în ultimii ani, s-au implicat activ în educație desfășurând tot felul de cursuri utile, ateliere și conferințe create dedicate profesorilor și schimbării mentalității în educație – copiii și-au spus părerile referitoare la schimbările atât de necesare în modul de predare al profesorilor, referitoare la școala online - atât de provocatoare pentru ei. Cei din clasele mari (VII-XII) au pus punctul pe adaptarea modului de predare, au mărturisit că-și doresc să învețe cu ajutorul exercițiilor practice, inspirate din viața reală. Vor să aibă discuții libere cu dascălii lor, să-și câștige dreptul de a-și exprima opiniile, fără teama de a fi judecați ori etichetați. Vor să colaboreze mai mult în echipe, vor să învețe mai ușor unii de la alții, fără să simtă spiritul competitiv ca fiind o presiune în dezvoltarea personală. Vor conexiuni reale cu profesorii, vor să fie înțeleși și ajutați, îndrumați și învățați de aceștia. Vor mentori, nu autorități care să le inspire teamă ori un respect impus. Respectul se câștigă, de cele mai multe ori, nu se impune prin poziție. Elevii din clasele mai mici (primare și gimnaziale) au declarat că vor evaluări pe baza unor proiecte creative, că le-ar plăcea să lucreze mai mult alături de ceilalți colegi, dar și pe baza unor portofolii și proiecte individuale. Atât cei mari, cât și cei mici au mărturisit că testele individuale, ascultarea orală sau jurnalul sunt cel mai puțin preferate metode de evaluare.

În ceea ce privește școala ultimelor luni – școala online – elevii spun că au câștigat mai mult timp pentru activitățile care le fac plăcere (în special cei mici) și pot, astfel, experimenta platformele digitale în procesul de învățare. Principalul dezavantaj, menționat de toți copiii, îl reprezintă, bineînțeles, lipsa interacțiunii cu colegii. Firește, și nivelul de înțelegere a lecțiilor este mai scăzut, iar petrecerea timpului în fața monitoarelor este obositoare pentru toți.

Cu toții (profesori, elevi, părinți) suntem de acord că utilizarea instrumentelor digitale în procesul de învățare este o idee foarte bună, pe care o putem aplica atât în situațiile excepționale (epidemii, ninsori, inundații, alegeri etc.), când nu există profesori specializați, dar și introducerea treptată, ca fiind o practică-suport, nu ca un înlocuitor complet al învățării offline.

Cum va arăta școala din octombrie 2021? În opinia mea, tot cu scenarii colorate și experiențe inedite. Cu schimbări propuse din mers, cu mai multă flexibilitate din partea profesorilor, dar și a elevilor. Vom învăța cu toții să ne adaptăm mai rapid, să cooperăm mai mult și mai bine, să ne evaluăm mai ușor și să tragem concluzii care să ne ajute să transformăm actul educațional într-o experiență benefică pentru copiii noștri.

Cred cu tărie că peste un an vom aprecia tot ce am trăit și învățat în această pandemie, că vom fi mai conștienți ca niciodată de plus valoarea adusă de știință și tehnologie. Dincolo de toate, vom învăța să apreciem mai mult timpul petrecut alături de cei dragi, de oamenii care contează pentru noi, să valorăm mai mult interacțiunea umană. Încă reflectez la ceea ce mi-a spus bunica și mă întreb, uneori, dacă a fost optimistă. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp