Sari la continut

Află ce se publică nou în Republica!

În fiecare dimineață, îți scrie unul dintre autorii fondatori ai platformei. Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu și Alex Livadaru sunt cei de la care primești emailul zilnic și cei cărora le poți trimite observațiile, propunerile, ideile tale.

Și anul acesta, Vama Veche rămâne capitala kitschului românesc

Vama Veche, Acolo

Foto: Cristian Lică

Poate că a existat, pe vremuri, un concept hippie în Vama Veche și o atmosferă unitară de prietenie între oameni care apreciau aceleași valori. Dar, cu siguranță aceste lucruri nu mai există acum. Totuși, Vama Veche a rămas probabil locul cel mai liber din țară, locul unde poți, până la urmă, să te exprimi cum vrei, nu prea te judecă nimeni, iar astfel diversitatea este la ea acasă. Însă diversitatea vine, ca de obicei, la pachet, cu amestecuri eterogene, considerate urâte, eclectice sau kitschoase, după nivelul de indulgență al analistului. Astfel, casele fără arhitectură s-au ridicat direct pe plajă, mașinile parchează oriunde, iar nudiștii colindă liniștiți prin toată stațiunea. Pare un haos generalizat și chiar așa este.

La fel ca în orice alt ecosistem, și la Vama Veche a funcționat sistemul gazdă – invadator. Gazdele, adică primul grup ideologic care s-a stabilit vara pe plaja fostei șerpării de la sud de 2 Mai, pe vremea când toate budele din sat aveau vedere la mare, au fost niște folkiști care acceptau nudismul, ca formă de exprimare a libertăților individuale, redescoperite după revoluție. 

Condițiile erau precare, însă poveștile erau incredibile, aproape mistice, ele vorbeau nu numai despre libertate în forma ei absolută, dar și despre prietenie, egalitate și fraternitate cu oameni fascinanți. Tudor Chirilă și ai lui au preluat câteva povești și le-au relatat cu pasiune și talent, făcând Vama Veche celebră. Pe vremea aceea, hipioții nudiști și liberi din Vamă încă mai revendicau statutul de gazdă și nu se temeau de invadatori, considerându-i pe toți nou-veniții niște adepți veritabili. Gazdele au căzut în eroarea de a nu se considera în pericol de invadare, din cauza resurselor, practic inexistente, ale ecosistemului lor. Însă resursa lor de preț, cea pe care puțini o conștientizau pe atunci, însă care era râvnită de toți cei care visau la sărutul în ureche, era tocmai libertatea pe care ei o expuneau. Colonizarea a început, pe nesimțite, încă de secolul trecut, însă a devenit evidentă abia în noul mileniu. Din populația inițială de gazde, respectiv proto-vamaioții, adică grupul autohton, băștinaș, se mai regăsesc doar câteva stereotipuri: nudiștii cu corturi pe plajă, cerșetorii de pe Magheru și câțiva rockeri ințepeniți în moda anilor optzeci.

Colonizarea invadatorilor s-a petrecut și în Vama Veche, la fel ca peste tot în lume. De exemplu, modelul cuceririi plajei de nudiști, de către textiliști, seamănă cu povestea Vestului Sălbatic American. Nudiștii de pe plajă, stăpâni indiscutabili ai locului până spre sfârșitul secolului XX, au fost copleșiți de valuri succesive și consistente de textiliști. Ulterior, nudiștii au fost hăituiți și prigoniți, la fel ca amerindienii din Arizona și Colorado. Invadatorii, adică oameni din afara ecosistemului, nefamiliarizați cu cultura locală și cu valorile ideologice, au fost atrași de resursele locului, aflând de ele de la promotori bine-intenționați, precum Tudor Chirilă, care a făcut treaba lui Buffalo Bill în Vestul American. Mase organizate de textiliști au urmat în valuri și au colonizat plaja, impunând regulile lor și izolându-i pe nudiști. Au fost și câteva gesturi de eroism, la scară mică bineînțeles, s-a făcut puțină vâlvă, s-a strigat Salvați Vama Veche, însă puținora le-a păsat, iar majoritatea a învins. Nudiștii s-au tot mutat, tot mai la sud, continuând să revendice drepturi ancestrale, însă abia atunci când invadatorii și-au confirmat supremația asupra lor, aceștia au fost acceptați ca minoritate și le-au fost oferite drepturi. Respectiv, au primit o plajă dedicată de câțiva metri, lângă Cherhana, ca o rezervație turistică de amerindieni de pe Route66.

Am stat toată luna iulie în Vama Veche, iar faptul că nu beau alcool cred că m-a ajutat să fac observații obiective chiar și după răsărit. M-am plimbat zilnic, prin praful alb de Vamă, de Acolo până Dincolo. Ei bine, la douăzeci de ani după cucerirea Vămii de grupul eterogen de invadatori, aproape toate s-au schimbat. Este cu siguranță mult mai curat și pare că satul chiar este administrat de cineva. Ca peste tot, interesul comercial și-a făcut loc în vârful piramidei de valori. Au apărut umbrele pe plajă, muzici de toate felurile și pensiuni improvizate. Totuși, a rămas o proeminentă senzație de libertate, cel puțin de exprimare, semn că libertatea este într-adevăr o resursă nelimitată. Însă libertatea creează și paradoxuri culturale sau kitsch-uri. De exemplu, tradiția răsăritului la Stuf, pe Bolero de Maurice Ravel, este bineînțeles un kitsch. Nu există nicio conexiune culturală între fenomenul de la orizont și melodia din boxe, relația este artificială și inconsistentă. Tradiția de cinsprezece ani este singura legitimare a unei asocieri absurde, care își are originea în diminețile bairamelor târzii ale anilor nouăzeci, când o melodie lungă și sacadată era perfectă în mahmureala așteptării deschiderii liniei de metrou.

Amalgamul arhitectural, urbanismul inexistent și suprapopularea din weekend generalizează kitschul din Vama. Am fost și eu revoltat prin anul 2000 de apariția Casei Mitocanului, chiar pe plajă. Acum ea pare o biată casă modestă, pe lângă blocurile din jur. Organizarea urbanistică a început târziu și s-a aplicat prost. Totuși, sunt și multe locuri mișto în Vamă, precum Hambar sau nouă terasă Jlapi, locuri care desprinse din context arată foarte bine, locuri care ar putea fi oriunde, în Goa, în Jamaica sau în Zanzibar. Aparent, Vama Veche se modernizează, se pliază pe noile gusturi ale pieței, iar clasicii Bibi, Șoni sau Corsaru vor trebui să se adapteze pentru a rezista. Ansamblul eclectic dă însă impresia generală, iar aceasta este de haos și dezordine, plăcut sau obositor pentru ochi, depinde doar de cât de stresat ești.

Muzica este încă una dintre ultimele baricade ale fundamentaliștilor vamaioți în fața acceptării diversității: fără manele este sloganul care încă flutură în iluzia lor. Totuși, locațiile consecvente, care se ambiționează să rămână loiale culturii folk-rock, sunt în scădere vizibilă de popularitate, în dauna celor moderne, cu muzică de club. Cele mai zgomotoase sunt cele două scene folk alăturate, cu soliști live, care își fac concurență acustică, uneori interpretând aceeași piesă. Se dansează peste tot, până dimineață, iar la răsărit, în weekend, sunt peste o mie de oameni pe plajă. Petrecerea continuă și după răsărit, la Expirat și la barurile de pe plajă, din sud. Cel mai mult se rezistă la Molotov unde și la 9 dimineața petrecerea este în toi, iar zeci de copii cu ochelari de soare dansează plini de energie și consumă apă plată.

O altă reminiscență a culturii demult apuse este iluzia că în Vama Veche ar fi ieftin. Nici vorbă să fie așa. La Ieftinache prețurile sunt mai mari decât la Mega iar o noapte în cort la Sandalandala poate costa mai mult decât o cameră la Hilton din București. Locurile de cazare sunt puține iar turismul de weekend devine astfel scump. Barurile de pe plaja din sud au prețuri similare cu cluburile de fițe din Mamaia. La Cherhana tot nu acceptă carduri, nici in 2019, iar Curtea Secretă nu mai este secretă de ani de zile. Șezlongul de plajă, instrument introdus de invadatori în scopul propășirii unora dintre ei, a schimbat atât relieful plajei, cât și relația socială dintre utilizatorii săi și nostalgicii cu cearceafuri. Clasa socială, departajare inexistentă înainte, se pretinde destul de evident la Amphora sau la Yuva. Spiritul Vămii pare că a rămas la Stuf, acolo unde te poți distra toată noaptea aproape gratis, chiar dacă unii nostalgici regretă transformarea unui loc iconic într-o discotecă de puștani provinciali.

Relațiile dintre oameni au rămas relaxate. Într-o lună de zile nu am văzut niciun scandal, de fapt nicio dovadă evidentă de ostilitate. Lumea e chill, prieteniile se leagă ușor, iar flirturile la fel. Plaja este în continuare plină, seară de seară, de cupluri de amorezi, dornici să se izoleze de locurile zgomotoase din jur. Aici, mirosul de canabis e răspândit de briza marii peste tot în bezna de pe plajă. Cei mai romantici fac baie în mare, la răsărit, complet dezbrăcați, continuând o altă tradiție intermitentă care a făcut Vama celebră.

Invadatorii care au cucerit Vama Veche nu sunt atât de omogeni cultural. Ei acoperă o paleta largă, de la doar curioși, până la căutători autentici de libertate, trecând prin familii cu copii și adolescenți de weekend, în căutare de check-ins. Dacă în timpul săptămânii poți respira în voie, în weekend satul de două sute de locuitori ajunge să găzduiască și douăzeci de mii de petrecăreți. Traficul cel mai intens se întâmplă între orele 1:00 și 3:00 dimineața, atunci când cozile sunt lungi și la bar, și la clătite iar lipelile se confirmă sau se infirmă. Până la urmă, găsești și tocuri în Vamă, și cocalari, și fițe, și paste cu trufe, și multe alte exprimări ale diversității pe care fundamentaliștii vamaioți au tendința să le judece și să le condamne. Majoritatea celor care vin prima oară în Vamă se miră de ce destinația este atât de populară. Cu siguranță, se așteaptă la altceva. Dar experimentarea libertății, în forma în care Vama Veche o oferă, este primul beneficiu remarcat de toți cei care se îndrăgostesc de acest loc.

Ca orice alt loc, Vama Veche nu s-a stricat, ci s-a transformat. Iar popularitatea ei recentă sugerează că, așa urâtă cum e, Vama păstrează un spirit liber indubitabil, la care toți cei care vin aici încearcă să se conecteze.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Interesant articol. Sunt si nu sunt de acord cu ce ati scris in el. Mergem (familia) in Vama de ceva timp (cam 20 de ani). De ce ne ducem a acolo? E o inrebare la care incerc sa raspund mereu. E adevarat, esti inconjurat de multe kitsch-uri, de la aspectul unor cladiri pana la cum te imbraci dar poate aici este tot secretul, in diversitate si in ati asuma aceasta diversitate. Aici nu cred ca ajungi sa judeci ce are celalalt. Pur si simplu exista o stare , specifica acestei statiuni , pe care nu o gasesti , decat timid in Corbu sau Vadu. Intr-adevar nudistii au fost alungati intr-un colt al statiunii, insa aerul usor boem s-a conservat. Poti asculta un spectacol live la pret modic, sunt artisti stradali care isi exerseaza talentul pe aleea principala. In fiecare seara poti servi masa la localurile din zona si poti gasi mancare si bautura pentru toate buzunarele. Sunt alergica la un anumit gen de muzica. La terase poti asculta rock , jazz, ...si ce e important, e pe gustul nostru. Sentimentul de relaxare si libertate ce il regasim aici ne incarca bateriile. Personal prefer aerul Vamii celui din alte statiuni, unde nu gasesti loc de parcare, unde aduci sampanie cu roaba , pentru impresionarea propriului tau ego...unde pustanii te claxoneaza de la bordul ultimelor masini de pe piata, unde suntem atat de plini de aere incat ne miram daca afara bate vantul fara voia noastra.
    In Vama am vazut o gramada de persoane cu dezabilitati care se simt in largul lor pentru ca nu sunt niste personaje ciudate- intr-o piesa numita viata ci pur si simplu sunt oameni, ca noi. Toleranta , diversitatea , acceptarea inca exista acolo. Aceasta e Vama Veche!
    • Like 2
    • @ Bosinceanu Veronica
      M-ți cam pierdut cu faptul că, vă citez „poți servi masa la localurile din zonă”.
      Cui, stimată doamnă?
      • Like 0
  • Pai, in loc sa facem teroria chibritului 'analizand' miscari sociale de genul hippie specifice altor popoare, mai bine sa-i schimbam denumirea in 'Voma Veche'.
    • Like 1
    • @ Valentin Stütz
      Crabu check icon
      :):)
      • Like 0
  • Bun articolul, pertinentă perspectiva din care e privită Vama veche.
    Un singur lucru din transformarea stațiunii mă deranjează cu adevărat : dezastrul urbanistic ! Construcțiile oribile care au apărut sunt greu de tolerat. Dar asta este problema întregii țări, lacomia și prostul gust al dezvoltatorilor imobiliari în complicitate cu corupția autorităților au distrus arhitectura orașelor și stațiunilor din România.
    E suficient să vizitezi orice țară de la vest de noi, ca sa înțelegi că arhitectura din țara noastră e distrusă iremediabil
    • Like 4
    • @ Mario Popesco
      Delia MC Delia MC check icon
      Construcții oribile gen Bolo, un market prost în loc de Pirați...haosul din Vamă nu mă deranjează. Mă deranjează doar pretențiile de arhitectură, când totul acolo e ambulant și în spiritul carpe diem, cei care vin ca la zoo să vadă fauna locală sau mai rău, să bifeze și Vama, am fost și la ciudații ăia și încă mai trăiesc...Am văzut nudiști adevărați! Asta mă deranjează.
      Și festivalurile care supraaglomerează locul acela superb (ce-are salsa, reggae, rap, tehno, etc și alte soiuri de muzică de căutat acolo, încă n-am aflat), în loc de salvare sunt pieirea...comercializare până la absurd. Anul trecut la Acolo am primit un pahar cu gheață pe post de Mohito la 20 ron.
      Sper din tot sufletul că Vama se transformă doar, însă trăiește. Că va recupera zona din dreapta, că va fi mai multă muzică bună și mai puțin tehno...că senzația de libertate totală va rămâne.
      • Like 0
  • "Este cu siguranță mult mai curat și pare că satul chiar este administrat de cineva." - spuneți că nu ați băut, dar cred că ați fumat ceva puternic. Fiecare își administrează plaja luată în concesiune, pensiunea și bodega. Nu există lucrări de infrastructură publică în sat. Totul este îngropat într-un mare colb alb. Taxele colectate de către sat nu se vad nici macar intr-o dala pietonala sau 1 metru de asfalt.
    • Like 3


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon Chef Alex Dumitru

Bună parte dintre ingredientele proaspete pe care le utilizează în rețetele sale de adevărat făuritor de gust, chef Alex Dumitru le cumpără, de două-trei ori pe săptămână, din Piețele Obor, Domenii și Matache. Merge doar la producători testați, care au întotdeauna grijă să îi ofere materii prime de calitate. Totul trebuie să fie proaspăt, de sezon.

Citește mai mult

Eric Stab, Engie România

De la ultimele etaje ale clădirii în care se află sediul central al Engie România, când privești pe geam, îți poți imagina ușor o mare de panouri puse la muncă să capteze razele soarelui. „La finalul zilei, energia cea mai ieftină este energia pe care nu o consumi ”, spune zâmbind spune Eric Stab.

Citește mai mult