„- De ce votați tot cu ei?” „- De-ai dracului”. Cum se traduce „pentru că putem” în rândul alegătorilor

Foto: George Popescu

Pe la 1999, Papa Ioan Paul al doilea, ulterior sanctificat, ne vizitează ţara şi, ca orice musafir, dator cu un cuvânt frumos, ne aduce aminte că ar fi fost momentul să ne merităm acest renume: Grădina Maicii Domnului.

Eu am crescut crezând că mama noastră, a tuturor, era Elena Ceauşescu, iar ţara, poşeta ei. Adulţii, care ulterior au năvălit în biserici, mă făcuseră să cred asta. Nu-mi explic, totuşi, cum în ţara în care nici nu se ştie câte biserici sunt, chiar în momentul în care scriu se mai toarnă nişte temelii sau se amenajează un altar modest într-o casă, într-un garaj, într-o încăpere de instituţie, într-o ţară profund dedicată lui Dumnezeu, trăim după regula lui „de-al dracului”. Luptătorii raiului care suflă în flăcările iadului, ca să le stingă. 

După Revoluţie am crezut că toată lumea voise să scape de comunism. Ei, aş! Părinţii şi bunicii noştri voiau doar o vorbă mai bună. Îi vezi şi azi, pe mulţi, regretând epoca marilor realizări. Păi dacă era atât de bine, de ce furaţi, tovarăşi? Se furau produse, bani, idei, munca altuia, creaţia altuia, tot. De ce?

 Nu vă lăudaţi că aveaţi de toate? M-au înnebunit discursurile despre calitatea muncii în socialism, socialism care nu a naţionalizat averi, ci mai ales creiere. Fără restituţie, căci, aruncate la groapa cu gunoi, s-au împuţit. Cei de o vârstă cu mine îşi aduc aminte cât de frustrant şi inutil era să încerci să-ţi faci rudele să nu voteze cu Ion Iliescu, să o pornim de la zero, să ne lepădăm de lene şi minciună, de hoţie şi învârteli. 

Poate de-aia s-au înghesuit tovarăşii în biserici, Dumnezeu iartă la spovedanie şi te lasă să mergi mai departe. Stăteam în faţa părinţilor mei, ştiam că mă iubesc, dar preferau să creadă că sunt o curvă, pentru că aşa le spusese domnul Iliescu, în Piaţa Universităţii guvernau prostituţia şi consumul de droguri. 

Mă priveau cu înţelegerea celor care realizează că au dat naştere unui prost. „De ce?”, îi întrebam, „de ce nu mă credeţi pe mine, copilul vostru? De ce votaţi tot cu comuniştii?”. „De-ai dracului, ne înveţi tu pe noi ce să facem?”. Scuza lor era mereu aceea că prinseseră regii. Da' de unde! Bunicii mei povesteau, în general, lucruri bune, se făcuseră şi greşeli, dar nu ca ororile comuniste. Da, votau de-ai dracului. Precum votează şi acum, să închidă gura intelectualilor progresişti. De-ai dracului. Ei, oamenii Domnului, care nu mai au loc prin biserici de atâta smerenie.

Tineri şi copii au murit pe străzi pentru că lăsaseră să li se aprindă în inimi ideea de Revoluţie, de început, părinţii au votat însă de-ai dracului. Am cunoscut oameni cu carte care se plânseseră mereu de ceauşism, dar care i-au îmbrăţişat, flămânzi, pe Iliescu şi tot alaiul FSN. Se temeau de schimbare, de schimbări majore, de adevăr şi atunci, fără să se obosească cu argumente, au votat patetic, ca nevasta bătută la fiecare beţie, cu cel care le promitea că se va schimba, cel care se jura că îi iubea cel mai mult.

Cel mai rău m-a şocat însă o mătuşă sărmană, căreia la naţionalizare i se luase totul. Toată viaţa îi înjurase şi îi blestemase pe comunişti. L-a votat pe Iliescu, tot timpul, şi mi-a râs în nas când i-au dat câteva bucăţele de pământ, nu dintre cele mai bune. Le-a lucrat o vreme, până n-a mai putut şi nu a mai avut cu ce şi le-a vândut pe te miri ce. Şi ea, şi tot satul de bigoţi au votat de-ai dracului. Ţăranii nu mai erau ţărani, bărbaţii munciseră prin fabrici şi uzine şi îşi mai retrocedaseră, noaptea, ca guvernul, din bunătăţile pământului, strânse în grămezi de elevi, studenţi şi mai ales de soldaţi.

Ei, cei care au strigat cel mai tare hoţii, votează cu hoţi. Ei, cei care îşi doreau copii cu carte, votează oameni superficiali, cu diplome obţinute cu bani şi favoruri. Ei, cei care plângeau pentru dreptate, votează împotriva justiţiei. De-ai dracului.

În Grădina Maicii Domnului. Pământ dat cu lapte şi miere şi de Zamolxe. Şi mai nou, dus pe culmi de progres de Nicolae Ceauşescu şi clica lui de profesionişti. Şi mă uit cu groază cum înfloreşte o nouă generaţie de comunişti, cu diplome, masterate şi doctorate obţinute după metoda polimerul, aia care te face academician până la semicentenar şi, cu toată parada asta de credinţă, simt cum ne trage trecutul pământul de sub picioare şi ne ducem toţi dracului. Pentru că îl merităm. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp