„- Domnul Ungureanu, vă rog mai aveți puțină răbdare! Să mai așteptăm puțin! Dacă rămâne Ceaușescu, ce te faci matale?! Te rog, nu arunca tabloul!”

Foto: Inquam Photos / George Călin

Aud des vorbind despre frică. Aud povești despre teroare și amenințări de parcă aleșii noștri ar fi mici „putini” cu putere de viață și de moarte.

De câteva ori am râs și le-am răspuns celor care vorbeau despre frică, zicându-le că nu suntem în Rusia, că avem libertate deplină de a alege, că în cabina de vot intră fiecare singur.

...

Am să scriu o mică povestioară despre tata... 

Era chemat din când în când la miliția din Mălini pe vremea comuniștilor, că nu își ținea gura. Povestea în gura mare tot ceea ce auzea la Europa Liberă, despre Doina Cornea și alți disidenți. După ce venea acasă, își lua perdaful și de la mama, care și ea îi spunea să-și țină gura, ca să nu facă rău copiilor.

Și a venit Revoluția de la Timișoara. Ceaușescu încă era la putere, dar țara fierbea. Tata s-a dus la primăria din sat. Avea proteză la un picior, dar cu toate astea s-a cățărat pe perete și a dat jos tabloul lui Ceaușescu. Un angajat al primăriei a încercat să i-l ia din mână. Tata l-a smuls. Primarul acelor vremi, un domn Tomescu - cred că am reținut bine numele - i-a zis tatei, pentru prima dată adresându-i-se cu „domnul”, că până atunci a fost toată viața și pentru toți „bădia Culiță”:

- Domnul Ungureanu, vă rog mai aveți puțină răbdare! Să mai așteptăm puțin! Dacă rămâne Ceaușescu, ce te faci matale?! Te rog, nu arunca tabloul!

L-a privit tata lung. A râs. I-a răspuns:

- Pentru mine e prea târziu. Glonțul e plecat din pușcă. Dacă rămâne Ceaușescu, pe mine mă împușcă. Tu rămâi...

Și a trântit tabloul de pământ...

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp