- Vă aduc la cunoștință că veți fi sancționat. Conform legii 61, pentru refuz de legitimare, amenda este de la o sută la cinci sute de lei, iar pentru expresiile jignitoare, de la două sute la o mie de lei. Vă salut cu respect!
- Domnule, sunteți o canalie! Seară bună!
Dialogul absurd și cu final premeditat se încheie brusc și fără rost, după logica mea. Apuc să mai aud o amenințare șoptită cu zâmbetul pe buze:
- O să plătești tu... paișpe milioane.
Agenții Poliției Locale Sector 5, plini de satisfacție și cu rânjete sfidătoare, ceva de genul „lasă că vezi tu pe dracu”, s-au repezit asupra autoturismului de serviciu Dacia Duster și dispar de la locul faptei, în câteva clipe, strecurându-se printre blocuri.
Eu rămân în mijlocul străzii și mă gândesc la ce este de făcut în continuare, sau dacă are vreun sens să mai fac ceva. Aproape că mă întreb: de unde a început această poveste? Subiectul este atât de cunoscut, încât aproape că face parte natural din viața normală clamată de dl. Grindeanu, în discursul motivațional citit pe silabe, la învestirea Guvernului.
Pe scurt, iată ce s-a întâmplat: calea de acces în blocul în care locuiesc a fost blocată zile la rând de un autoturism oarecare. Dacă se întâmpla să ai ghinion și să ajungi acasă după ora 17, cu pungi de cumpărături, sau cu un cărucior pentru copii, trebuia să faci sport extrem și să ridici respectivele obiecte deasupra capului ca să poți trece. În parbrizul autoturismului, care nu mai avea loc de oameni, puteai să citești un bilețel pe care era scris: „avem aprobare”.
O vreme m-am gândit că poate nu ar strica să-mi fac dreptate singur și să-i rup ștergătoarele, să-i tai cauciucurile sau să scrilejesc o înjurătură, ceva clasic de mamă, cu un cui pe tablă. Până la urmă, mi-am îndepărtat gândurile negative și am trimis un e-mail la adresa Poliției Locale Sector 5. În același timp, am sunat la dispecerat seară de seară până când o domnișoară amabilă mi-a promis că o echipă se va deplasa, în curând, la fața locului.
A doua zi, să vezi și să nu crezi, autoturismul cu aprobare de la constructorul blocului dispăruse. (Aflasem, între timp, de la vecini că dl Gabi a vrut și el să facă dezinteresat „contra cost” un bine unui locatar să nu se mai streseze cu parcarea. A găsit o soluție simplă să vândă și spațiul public din fața blocului, nu doar apartamentele.)
Viața mea revenise în granițele normalului și pentru câteva zile am crezut cu naivitate că sunt un cetățean respectat de către autorități.
Fatalitate, însă, la câteva zile distanță primesc un e-mail de la poliția locală cu subiectul „răspuns petiției dumneavoastră”, care îmi provoacă lehamite și revoltă:
„Polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație pe Drumurile Publice au verificat aspectele semnalate în zile și la intervale orare diferite, însă până la această dată nu au constatat abateri de la prevederile O.U.G. nr. 195/2002R, privind circulația pe drumurile publice … ”.
Cum vine asta?
M-am frecat la ochi și am mai citit încă o dată textul adresei, dar înțelegeam același lucru: situația descrisă de mine nu există. Aproape că aveam mustrări de conștiință pentru că am pus organele de anchetă ale Primăriei Sectorului 5 pe drumuri aiurea și am comis o potențială infracțiune prin transmiterea unei sesizări mincinoase. Drept urmare, le-am trimis o altă petiție în care am explicat pe larg ce s-a întâmplat, am atașat fotografii și am încheiat cu părerea de rău că nu pricep cum pot fi semnate acte oficiale care să conțină afirmații neadevărate.
Cu o rapiditate inexplicabilă, chiar a doua zi, primesc un apel cu număr ascuns de la un angajat al Poliției Locale. Mi-a vorbit pe un ton civilizat rugându-mă să ne vedem pentru câteva minute în fața blocului, sub pretextul că are sarcina de a verifica cele semnalate de mine.
Stabilim data și ora întâlnirii și îmi văd mai departe de treburile mele. În ziua fixată pentru discuția care să ne clarifice și pe mine și pe ei, ajung acasă mai devreme decât de obicei și aștept telefonul cu apelant necunoscut. Aud că sună, răspund și cobor în grabă pe scări să nu cumva să aștepte polițiștii după mine și sunt pregătit să le spun toată povestea.
Nici nu dau bine mâna cu cei doi agenți că unul dintre ei mă întreabă direct:
- Erai nervos când i-ai scris șefului nostru?
Am crezut că nu aud bine și am încercat pentru câteva minute să le explic ce s-a întâmplat, dar mă angajasem într-o misiune imposibilă. Eram atenționat, în mod răstit și insistent:
- Ne înveți tu, pe noi, cum să ne facem treaba?
Unul dintre ei, în mod neintenționat, se scapă și recunoaște că într-adevăr o echipă a Poliției Locale Sector 5 a constatat că un autoturism a blocat accesul în bloc și că i-au dat proprietarului un avertisment. Problema s-a rezolvat, așa că ce mai vrei de nu ne lași în pace, păreau că îmi spun fără cuvinte doar din priviri.
La această mărturisire spusă cu jumătate de gură, comit o imprudență pentru că nu mă abțin și întreb :
- Domnule, dacă a fost dat un avertisment, înseamnă că tot ce am semnalat este adevărat. În aceste condiții, cum a putut șeful dumneavostră să semneze un act oficial care atestă faptul că polițiștii locali nu au constatat nimic?!
Pe de altă parte, am crezut că vor întreba vecinii dacă ce am declarat este adevărat sau nu, că vor face o verificare minimă. Supărați pentru obraznicia mea, dintr-o dată, oamenii legii au început să strige la mine cerându-mi buletinul să mă legitimez că altfel mă amendează.
În final, am priceput de ce s-au deranjat să mă viziteze: voiau să mă intimideze și să verifice persoana mea și nu situația, în sine. În schimb, cortina cade peste ordinea și liniștea publică dintr-un cartier bucureștean, iar eu aștept să găsesc într-o zi amenda în cutia poștală, prea târziu să o mai pot contesta.
Povestea aceasta este o mostră a relației tragi-comice dintre cetățeni și autoritățile publice din România, pentru că adevărul este că nu e nimic în neregulă niciodată! Adevărul proclamat de primari și miniștri, în lecțiile televizate și în manifestațiile de partid băgate cu de-a sila pe gâtul românilor, nu are nicio legătură cu adevărul nostru. Administrația publică locală din București este depășită în toate privințele și acționează exact la fel ca în urmă cu sute de ani: ciudat, complex și de neînțeles pentru cetățeni.
Autoritățile statului trăiesc într-o realitate paralelă ce a devenit un matrix al administrației publice, se dotează zi de zi cu zeci de kilograme de legi și prevederi absurde pe care le aplică în mod absurd, iar cetățenii au dreptul să tacă și să se prefacă cum că nu văd nimic.
În acest fel cu supunere și ploconeli, avem doar obligații și datorii lună de lună ca ratele la bancă: să le plătim salariile, benzina, locuințele de serviciu, iar dacă ai tupeul să te ridici împotriva statului atunci, suferi consecințele.
Datoria noastră este să fim ascultători, să-i votăm la fiecare patru ani și să nu ieșim din rând. Mai trebuie și de amorul artei să-i aplaudăm când citesc discursuri fără noimă și să ne intre bine în cap de la preșcolari până la pensionari, așa cum spune doamna Ministru Carmen Dan: „Polițistul în uniformă vă este prieten”.
Prietenul cui, doamnă ministru?
P.S. DEX: CANÁLIE, canalii, s. f. Persoană care săvârșește o faptă josnică; mișel, ticălos, netrebnic. – Din it. canaglia.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Cu astfel de reprezentanti si institutiilor de stat nu ai alta varianta, iar asta e consumatoare de timp, nervi si bani.
Succes!