Cât câștigă un militar cu aceeași vechime ca a polițistului Godină. „- Știți de sergentul care şi-a dat demisia și a vrut să se transfere la MAI?”

Marian Godină a postat pe reţelele de socializare o fotografie cu salariul pe care l-a obţinut, ca poliţist, ultima oară: puţin peste 3000 de lei. Îl considera insuficient. Nu l-am contrazis. Dar, nu ştiu ce mi-a venit, fiindcă nu aş fi avut niciun motiv să fac asta, am întrebat un militar aflat pe o funcţie şi cu o vechime asemănătoare despre ultimul salariu:

- Militarule aflat pe o funcţie şi cu o vechime asemănătoare cu a domnului poliţist Marian Godină, noi ştim că nu este frumos să ne uităm în grădina altuia şi să facem comparaţii, dar, aşa, de curiozitate, care a fost venitul tău luna trecută?

Mi-a spus. Am bănuit că e o farsă.

- Ai o dovadă sau mă duci cu preşul? 

Exasperat, mi-a arătat „fluturaşul” cu ultimul salariu. Era precum zicea: un pic peste 2235 lei. După 10 ani vechime, având cursuri de perfecţionare în Statele Unite, două misiuni în teatrele de operaţii, participări la exerciţii militare internaţionale, răstimp în care, la un moment dat, a fost declarat subofiţerul anului. În plus, beneficiază de deducere, fiindcă are în întreţinere pe cineva.

- Domnul Godină, l-am iscodit, spune că salariul este insuficient pentru a duce o viaţă decentă. Ce zici de treaba asta?

A tăcut.

- Salariul tău e mai mic decât al lui cu aproape 800 de lei. Eşti mulţumit?

(clic pe imagine pentru a mări)

De această dată, a fost rândul lui să creadă că îl iau peste picior.

- Nu aţi citit despre sergentul care a urmat cursul de rangeri în Statele Unite, apoi şi-a dat demisia din armată, fiindcă era dezamăgit, şi a vrut să se transfere la MAI?

- Vag, îi zic. Ce-i cu el?

- Păi, îmi spune, a plecat din armată în speranţa că, într-o bună zi, va avea un statut ca al dl. Godină.

- Şi?

- Şi dl. Godină, pe bună dreptate, spune că salariul lui e insuficient.

Care este motivul pentru care am redat acest dialog?

Pentru a atrage atenţia celor care citesc articolul asupra unui lucru esenţial: militarul de mai sus este reprezentativ – intelectual, profesional, moral, social – pentru armată, aşa cum Marian Godină este reprezentativ pentru poliţie. Acest militar – cu alaiul de calităţi şi defecte, de năzuinţe, hobby-uri, idiosincrasii etc. – este cel la care trebuie să priviţi cu maximă atenţie dacă doriţi să judecaţi şi înţelegeţi într-un mod nepărtinitor, ferindu-vă de tuşe grosolane, ce înseamnă Armata României în aceste zile.

Nu aveţi nevoie să priviţi către elita armatei, nici către cei de la baza piramidei ierarhice – este suficient să vă concentraţi atenţia asupra acestui militar şi, la finalul analizei, vă asigur că veţi avea o percepţie rezonabilă asupra locului Armatei României în rândul altor armate ale lumii, fie ele din NATO sau nu. 

Dacă vă veţi da osteneala să înţelegeţi gândirea lui, veţi putea reconstitui – aşa cum francezul Cuvier, pornind de la un os, a putut reconstitui scheletul unui întreg animal – nu doar mentalitatea Armatei României, nu doar cum funcţionează aceasta, nu doar de ce înfăţişarea ei este cea care este – cu bune şi cu rele –, dar, până la un punct, veţi înţelege inclusiv cum funcţionează societatea românească în ansamblu, căci va fi ca şi cum veţi privi într-o oglindă în care se va reflecta imaginea dumneavoastră sau a vecinului dumneavoastră.

Asta deoarece – şi acest amănunt nu trebuie scăpat o singură secundă din vedere – el este un român care a îmbrăcat o uniformă de militar, devenind, astfel, un militar român. Dar, vreau să subliniez, în primul rând este român şi abia apoi militar.

Iar ceea ce îl defineşte pe român, tot ce s-a păstrat în el de acum o mie de ani şi până azi, toate frustrările şi aspiraţiile, întreaga seriozitate şi putere de sacrificiu, dar şi superficialitate, pe care le întâlnim astăzi aproape pretutindeni, se perpetuează şi în militarul român. El este produsul şcolii şi mentalităţii româneşti actuale. Viziunea lui despre măreţia şi tarele acestei naţiuni, noţiunile lui despre succes şi împlinire profesională nu sunt diferite de cele ale unui corporatist obişnuit, ale unui poliţist obişnuit, ale unui cadru medical sau didactic obişnuit. Felul în care concepe munca, entuziasmul cu care îşi face treaba, calitatea pregătirii profesionale, natura aspiraţiilor pentru o carieră în cadrul instituţiei militare, ambiţia şi corectitudinea, rigoarea, disciplina de care dă dovadă – toate poartă amprenta atributului de român.

Şi toate se reflectă, într-o proporţie deloc neglijabilă, în salariul pe care îl primeşte, care condiţionează, ciclic, disponibilitatea pentru îmbunătăţirea propriilor aptitudini, profesionalismul, conştiinciozitatea la locul de muncă, confortul psihic personal, gradul de implicare socială, respectul faţă de sine, faţă de mediul în care trăieşte şi faţă de cei care sunt responsabili pentru calitatea muncii sale şi felul în care aceasta este răsplătită.

La militar, nu se produce o metamorfoză profundă a identităţii în momentul în care îmbracă uniforma. Nu există o dedublare a personalităţii pe calapodul Dr. Jekyll - Mr Hyde în funcţie de pendularea între hainele militare şi cele civile. Jobul său se pliază pe alte paradigme, dar gândirea sa rămâne neschimbată ca a oricărui alt român.

Ceea ce face pentru militar situaţia şi mai delicată e că – odată ce a optat pentru o carieră militară – rareori se poate reconverti profesional în viaţa civilă. Dacă nu e mulţumit, nu se poate transfera la armata civilă, fiindcă aşa ceva nu există. Unde ar putea pleca un ofiţer artilerist? Sau un subofiţer de infanterie? Mai ales după o anumită vârstă, când ai familie, nu mai eşti tânăr şi locul tău de muncă este la o distanţă considerabilă de un oraş cu o piaţă a muncii generoasă.

Ce poate face?

Nu prea multe. Este constrâns să rămână unde este, fără a exista o motivaţie reală pentru asta. Rămâne acolo pentru că nu are de ales. Iar salariul pe care îl primeşte îl împiedică să îşi dedice toate resursele fizice şi mentale îndeplinirii activităţilor de serviciu, căci grijile care îl aşteaptă acasă îi vor distrage atenţia.

Cine are de suferit de pe urma unei asemenea stări de lucru?

Toată lumea.

În copiii noştri investim aproape imposibilul pentru a fi siguri că, atunci când vor creşte, vor beneficia de condiţiile care să le permită să-şi îmbunătăţească stilul de viaţă. Grija părinţilor, educaţia şcolară, mediul social în care cresc, emulaţia – fiecare factor are contribuţia lui. Însă, de la un punct încolo, va depinde numai de ei dacă vor şti sau nu să fructifice atuurile ce le-au fost oferite sau calităţile pe care au fost încurajaţi să le cultive.

În acel punct, va apărea întrebarea: cât de atractivă este (şi) cariera militară? Cât de mult îmi împlinesc potenţialul optând pentru haina de militar? Cât de mult mă ajută să îmi împlinesc aspiraţiile despre o viaţă decentă?

O parte din aceşti copii, într-un final, acceptă provocarea şi ajung, când sunt mari, să lucreze în armată ca ofiţeri, subofiţeri, maiştri militari, SGP-şti. Sunt tineri, sunt plini de speranţă, au vise şi îşi doresc o carieră militară. Fireşte, când îţi place ceva, nu se rezumă totul la bani. Cu toate acestea, nu există performanţă fără investiţii. Nu există rezultate notabile fără motivaţie. La început, poate motivaţia porneşte din interior, dar ea dispare şi se transformă în blazare dacă, după un orizont de timp onorabil, nu este stimulată din exterior.

Neîndoielnic, militarul îşi va face treaba întotdeauna. Cum, necum, şi-o va face. Îl veţi vedea şi azi, şi mâine, ca şi până acum, acolo unde va fi nevoie de el.

24 de ore din 24, 7 zile din 7, 365 de zile din 365.

Nu cere în schimb decât respect. Un respect autentic.

Să i se pretindă pe măsura respectului la care se simte îndreptăţit, dar să-i fie oferit într-o formă palpabilă şi autentică.

Pentru o Românie puternică, avem nevoie de o armată puternică. Aşa cum, pentru o Românie sănătoasă, avem nevoie de un sistem medical funcţional, pentru o Românie neatinsă de flagelul ignoranţei, avem nevoie de un sistem de învăţământ eficient, iar pentru ca tentaţia corupţiei să fie cât mai mică, avem nevoie de o justiţie şi o poliţie în care principiul Dura lex, sed lex să fie aplicat nediscriminatoriu, acolo unde se impune.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp