Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

„ - Tati, n-ai mai făcut ceva cu mine de când aveam 4 ani!...” Cum putem să petrecem „timp de calitate” cu copiii, fără să uităm de noi?

Curs de olărit

Foto: Guliver Getty Images

- Hai, tati, fă și tu la roată, că nu ai mai făcut ceva cu mine de când aveam 4 ani! îi spune băiatul, care acum are 10 ani, tatălui său, odată făcută invitația, de către mine, să participe și el la ora de olărit.

- Să știți că, la noi la atelier este o regulă, spun eu. Fiecare părinte care își aduce copilul la olărit beneficiază de o jumătate de oră de olărit, gratuit. Motivul pentru care facem asta este ca să nu uitați să fiți creativi, o calitate atât de utilă și în viața de zi cu zi de altfel, ca să vă relaxați, pentru că olăritul oferă momente de relaxare profundă și nu în ultimul rând, ca să petreceți timp cu copiii dumneavoastră, am continuat eu să îi spun tatălui lui M.

-Ah, nu, nu, nu! Am venit doar cu M. Eu am altceva de făcut, spune tăticul luat prin suprindere.

- Hai tati, fă și tu! Te rog... spune M., luându-l în brațe.

- Puteți face acum sau altădată. De făcut oricum trebuie să faceți, altfel următorul atelier vă va costa dublu, am continuat eu zâmbind.

Bineînțeles că era o glumă. Știam cu toții. Însă ideea era alta. Ca tatăl să participe la olărit împreună cu M. Măcar o dată.

- S-ar putea să vă placă mai mult decât credeți, am spus.

M. nu contenea să se roage de tatăl lui să rămână să facă împreună cu el la roată.

- Bine, haideți că fac și eu, se decide tatăl.

Bucurie mare pe fățuca lui M., zâmbete largi pe fețele noastre, ale celor mari.

Fac asta din ce în ce mai des, invit părinții să lucreze și ei. Să facă ceva cu mâinile. Să petreacă timp cu cei mici. Să uite o jumătate de oră, o oră, de grijile oamenilor mari, și să se joace. Terapie, bucurie și împlinire sufletească în același timp.

Am observat că sunt cam trei - patru categorii de părinți. Cei care vin, își lasă copilul și se întorc când se termină atelierul. Cei care vin și lucrează efectiv împreună cu copiii lor. Cei care vin cu copiii și în timp ce aceștia lucrează ei stau separat și fac altceva „de-al lor”, iar atunci când cel mic zice „Uite ce am făcut” își ridică ochii și spun „Bravo”, apoi continuă cu ceea ce făceau. Și mai sunt și alte subcategorii. Cei care câteodată rămân, alteori pleacă. Și atunci participă sau doar sunt observatori. Cei care rămân și îi tot zic copilului cum să facă, ce să facă, să stea potolit, să fie atent, „să nu mai vorbească”, să facă cu verde, nu cu roșu, că doar copacul este verde. Cei care fac echipă și îi dau celui mic libertatea de a face lucrurile așa cum crede el. Și mai sunt alții care fac din toate cele de mai sus.

Și motivele pentru care rămân sau pleacă sunt diferite. Unii rămân din dorința de a ști ce se întâmplă la respectivul atelier, alții pentru că pur și simplu nu și-au lăsat niciodată copiii singuri, alții pentru că vor să petreacă timp cu cei mici, alții pentru că cei mici nu se descurcă singuri – sau așa cred ei. Unii pleacă pentru că au treabă, alții pentru că vor să se bucure și ei de o oră doar pentru ei și așa mai departe.

Se vorbește atât de mult despre a petrece „timp de calitate” cu copilul nostru. Se mai vorbește despre faptul că, părinți fiind, avem totuși nevoie de un timp al nostru, noi cu noi, noi cu partenerul, noi cu prietenii etc. Întrebarea pe care cred că și-o pune orice părinte conștient este cum să facă să să le îmbine pe toate, în viața asta care este atât de „pe grabă”. Cum să facă cu tot hei-rup-ismul zilelor noastre și eventual fără se simtă vinovat, să aibă timp și pentru el și pentru copil.

Dacă așteptați o reteță, nu o să v-o dau, pentru că nu cred că există una. Este vorba despre fiecare dintre noi și despre alegerile pe care le facem. Este vorba despre ceea ce este important pentru noi, într-un moment sau altul al vieții, despre căutarea acelui echilibru despre care se vorbește atât de mult.

Eu astăzi am ales, după o zi întreagă de lucru, să rămân la atelier și să scriu, fără să mă simt vinovată, chiar dacă copilul meu, Ana, este acasă. Alteori aleg să încui ușa atelierului, chiar dacă mai sunt lucruri de făcut, și lucruri sunt mereu de făcut, și să mă duc cu Ana să mâncăm o prajitură și să vorbim vrute și nevrute. Uneori îi explic care este părerea mea, viziunea mea asupra unui lucru sau tehnica necesară ca să realizeze ceva, iar alteori o las pe ea să descopere sau să facă pomul roșu dacă vrea, pentru că ea știe foarte bine că de fapt este verde. Și, mai important decât orice, îi dau voie să experimenteze, să greșească, să descopere cum îi place. Uneori cu ea, alteori doar ea, ca să își câștige independența și încrederea că poate și singură.

E greu? E ușor? Cert e că de fiecare dată este altfel...

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Liviu check icon
    Psiholog care spune fix acelaşi lucru: mai dă-i încolo de bani/carieră, importantă e familia. Adică îţi spune fix ceea ce ştiai dar nu voiai să accepţi.
    • Like 0
  • S-a pierdut la unii firescul de a integra copilul in viata cotidiana: in gatit impreuna, in luat copilul la strans fanul si la prashit pe camp sau la padure dupa ciuperci etc. Le reinventam contra cost, la psiholog.
    • Like 2
  • ată una din dovezile că față de acum 50 de ani (sunt născut în 1955), societatea noastră nu evoluează, ci involuează. Un copil crescut pe ”repede înainte” nu va excela, nu va performa în a forma și a trăi în mijlocul unei familii. Viața trepidantă, viața dedicată ocupației avute, fac foarte rău vieții de familie, frânturilor de viață dedicate copiilor noștri. Astăzi în general copiii noștri cresc, se formează în mare măsură pe alegerile făcute de ei fără îndrumarea noastră, noi nefiind în general prezenți în momentele cheie când ei fac aceste alegeri de viață. Tembelizorul, Netul, filmele comerciale, publicitatea criminală ne distrug viețile copiilor noștri.
    • Like 0


Îți recomandăm

E.ON predictibilitate facturi

Din 1 iulie, jocul s-a schimbat complet în piața energiei. Asta înseamnă că furnizorii nu mai practică tarife reglementate, iar prețurile se stabilesc liber, în funcție de evoluția pieței. Da, asta a însemnat și facturi mai piperate pentru mulți dintre noi, așa că apare întrebarea firească: ce putem face ca să avem mai mult control asupra facturii lunare?

Citește mai mult

Fără poveste nu există design

Ezio Manzini este una dintre cele mai influente voci globale în domeniul designului pentru sustenabilitate și inovare socială. Profesor emerit la Politecnico di Milano și fost profesor de Design Industrial la Universitatea de Arte din Londra, Manzini a revoluționat modul în care înțelegem rolul designului în societate. Fondator al DESIS (Design for Social Innovation and Sustainability), o rețea internațională prezentă în peste 50 de universități din întreaga lume, el a fost printre primii care au articulat viziunea designului ca instrument de transformare socială și ecologică. Cărțile sale, printre care ”Design, When Everybody Designs" și "Politics of the Everyday", au devenit texte esențiale pentru designeri, arhitecți și inovatori sociali. Cu o carieră de peste patru decenii dedicată explorării modurilor în care designul poate facilita tranziția către o societate mai sustenabilă și mai justă, Manzini continuă să inspire generații de profesioniști să regândească relația dintre design, comunitate și mediu.

Citește mai mult

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Mara Barbos Niculescu

În România lui „învățăm simultan”- în aceeași oră, unii copii rezolvă probleme, iar alții silabisesc primele propoziții. Discuția cu Mara Barbos Niculescu (Director Regional Centru-Vest, Teach for Romania) oferă o imagine mai puțin vorbită la nivelul societății despre ceea ce se întâmplă în școlile vulnerabile. Clivajele adânci dintre comunități, decalajele de literație și numerație te obligă la gimnaziu, ca profesor, ori să înveți să construiești baza – citit, scris, socotit, ori să cauți sprijin din partea unui specialist.

Citește mai mult

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult