Sari la continut

Încearcă noul modul de căutare din Republica

Folosește noul modul inteligent de căutare din Republica. Primești rezultate în timp ce tastezi și descoperi ceea ce te interesează filtrat pe trei categorii: texte publicate, contributori și subiecte. Încearcă-l și spune-ne cum funcționează, părerea ta ne ajută.

Dragi părinți, e greu ca școala să vă mai educe copiii, când acasă vi-i educă televizorul

Copil la TV

Propunerea de reformă în învățământul românesc a făcut să reizbucnească aprinsele dezbateri pe tema școlii. În poziționarea noastră vizavi de această problemă, invit la o discuție care să pornească de la o cunoaștere realistă a școlii, refuzând tratarea superficială sau cuvintele mari.

Vă voi prezenta punctul de vedere al unei persoane care nu are altă pasiune mai acaparantă decât aceea de a încerca să facă educație. Un argument care îmi permite să afirm că mediul școlii mi-e bine cunoscut e acela că am predat în mai multe școli, de la unele centrale, la altele mărginașe, și am trecut atât prin sistemul de stat, cât și prin cel al școlii private. În prezent, aș putea constitui obiect de experiment pedagogic, prin discrepanța încadrării, deoarece predau la două clase dintr-un liceu top 3 al Capitalei (o micro-universitate adolescentină), însă baza și majoritatea orelor le am la o mică școală gimnazială de cartier.

Deci când vorbesc despre elevi, nu am în minte un model elitist. Mă interesează elevul la modul general, copilul acela pe care îl trimitem la școală cu un ghiozdan care-i rupe spatele și care se așază în bancă pentru că e curios, creativ, vrea să învețe și crede că merită să stea acolo. Nu îl trimitem la școală pentru că nu avem baby-sitter sau modalitate de umplere a timpului, ci pentru că avem așteptări de la școală că îl va educa, că îi va întări sistemul de gândire, că îi va încuraja creativitatea și îl va pregăti pentru viitor.

Mai întâi, aș spune că, într-o dezbatere, conflictele izbucnesc din pricina unei înțelegeri diferite a termenilor. Este cazul ilustrat și în iluzia optică denumită rața lui Wittgenstein, prin care filosoful german arată, alegoric, două moduri de a vedea și a gândi. Privind spre dreapta, se conturează un cap de iepure, dar concentrând privirea spre stânga, ne apare un cap de rață. Două persoane pot recepta lucruri cu totul diferite, în funcția de direcția în care privesc. La fel, e foarte important să definim ce așteptări avem de la școală. Dinspre ce direcție privim? Ce așteptări avem? De ordin strict cognitiv? De ordin moral? De ordin social?

Putem experimenta la nesfârșit, rezultatul va fi unul modest pentru că școala e un educator de mâna a treia. Azi primul rang e deținut de internet și televiziune, al doilea de familie și al treilea de școală.

Dacă principala noastră așteptare este ca școala să dea oameni civilizați și dacă ne vom tot uita în societate pentru a măsura aceste rezultate, atunci vom fi mereu nemulțumiți. Și având definit acest barometru social, desigur că vom fi dezamăgiți și vom tot reforma (fiecare ministru anulându-l pe celălalt), poate-poate vom obține acel cetățean civilizat, empatic, tolerant și moral pe care ni-l dorim. Inutil. Putem experimenta la nesfârșit, rezultatul va fi unul modest pentru că școala e un educator de mâna a treia. Azi primul rang e deținut de internet și televiziune, al doilea de familie și al treilea de școală. Iar distanța dintre primul loc și al doilea este colosală. Influența familiei a scăzut nebănuit de mult, lucru pe care părinții îl află, de regulă, cu maximă surprindere, târziu.

Aflați mai mult:

Pleacă latina, dispare o oră de română, intră multiculturalismul la clasa a VI-a. Legea ideologizării învățământului

Reformă pentru fiul meu. Ce aștept de la noua lege a Educației

Trei stadii ale creșterii omului sau cum mi-am întâlnit Profesorul

Cum am ajuns un profesor prost, dar bun!

Azi mulți copii nu mai sunt oglinda părinților, ci oglinda modelelor de la TV

Ca dirigintă, am întâlnit mulți părinți foarte rezonabili, oameni civilizați și validați social, dar copiii lor își luaseră setul de valori din cu totul alte părți decât din familie. Azi mulți copii nu mai sunt oglinda părinților, ci oglinda modelelor pe care și le iau din cultura media ori din anturaj. De unde și drama la care, cu ochii în lacrimi, părinții îi fac adesea părtași pe diriginți. Desigur, este până la urmă vina părinților că permit această expunere excesivă la alte medii (virtuale sau de anturaj) cărora le deleagă, involuntar, sarcina educării copilului. Fiind realiști, vom înțelege că școala are cel mult un efect ameliorativ, după viitura năprasnică de violență și vulgaritate care trece, de regulă, peste mințile elevilor. Minți atât de gingașe! Nu vreau ca acest adjectiv să sune siropos, dar nu ar trebui să avem de nimic mai multă grijă amestecată cu respect, ca de gingășia acestor suflete.

În schimb, de la grădiniță le permitem expunerea la filmulețe (de grafică excepțională, de acord) în care trupuri umane sunt făcute zob, iar decorul este invadat de monștri, războaie, peisaje apocaliptice. Ca detaliu lingvistic neașteptat (prin natura meseriei rezonez la aspectul lingvistic), desenele animate au dus și la recuperarea unor termeni altfel ușor învechiți. Auzeam printre copii mai mici, rostită apăsat, jignirea „nemernicule!”. Cine mai folosește astăzi acest cuvânt, în afară de acea voce care dublează desenele animate și care încearcă să găsească traduceri eufemistice? De la groapa de nisip din parc s-ar putea strânge material pentru o teză de doctorat în lingvistică. De exemplu, aici se pot auzi chemări de tipul „Hei, amice, vino să ne jucăm!”, cu o fidelă ritmare de Disney channel și cu reînvierea acelui caragialian „amice”. Oricum, ce am ilustrat mai sus apare ca minim pericol. Să privim spre adolescență, unde cu greu mesajul școlii (și al familiei) mai este acceptat de elevi, interesați extrem de mult de aspect fizic (aceeași presiune media și de grup), epatare financiară, divertisment, recompensă imediată. Foarte mulți dintre copiii noștri au scopuri imediate și nesemnificative, iar dacă mai învață, o fac de regulă pentru recompense rapide (nota), fiindu-le greu să privească într-un viitor îndepărtat, greu să înțeleagă că învață pentru următorul ciclu de învățământ sau pentru integrarea lor profesională. Ei devin niște copii care nu își mai conturează astfel de speranțe, pentru că societatea le oferă permanent modele de oameni care au reușit în absența școlii și a educației, în general. Mulți dintre copiii noștri au suspendat cu totul aceste proiecții despre ei înșiși ca adulți integrați în viața profesională. Sunt interesați doar de prezent, de la care cer în principal divertisment și poziționare favorabilă în anturaj. Iar, când mai au totuși planuri de termen lung, mulți se visează programatori de jocuri video, cântăreți, actori, dansatori de succes (fără să realizeze că în branșa artiștilor pe care ei îi admiră și urmăresc asiduu se pătrunde totuși foarte greu și circumstanțial, la noroc).

Dacă familia nu intervine, asumându-și sarcina educării, ci o deleagă televizorului, atunci mare lucru nu mai e de făcut. Este o inegalitate totală de forțe, amintind doar faptul că discursul profesorului nu poate fi niciodată la fel de seducător și persuasiv ca discursul ecranului. Atunci în zadar vrem să transferăm în seama școlii sarcina educării copilului. În această triadă cu mare joc de forțe, cultură media-familie-școală, se stabilesc coalizări diferite, de la caz la caz. În principiu, familia și școala ar trebui să fie aliate. Uneori, familia se opune vehement școlii, din varii motive (contestarea profesionalismului cadrului didactic, nemulțumiri legate de evaluare, de volum de muncă la teme etc), dar există și marele pericol să se întâmple și invers, ca școala să devină dușmana familiei, când conținuturile programelor contravin principiilor de moralitate și educație predate în familie. Consider că pe acest delicat teritoriu s-a înaintat rareori în istorie (și ar fi bine să nu repetăm greșeala) prin transferarea către școală a unei agende politice. (vezi predarea comunismului marxist în școala românească).

În dorința aceasta de a reforma școala, trebuie să cântărim rațional, privind foarte atent spre realitatea concretă a școlii. Problema care se ridică acum este aceea că, încercând să îl recuperăm pe elevul dezinteresat și necivilizat, vom distruge elevii interesați, care vor ieși din școală mult mai slab pregătiți decât ies azi. Elevul dezinteresat oricum nu va fi sedus de o nouă programă, oricât am încerca să o simplificăm, să o cosmetizăm și să o modernizăm, pentru că acel elev este produsul fasonat de societatea de consum și de anturaj, în condițiile în care familia lui a abdicat, din naivitate sau lipsă de timp, din sarcina de a-l educa. Elevul dezinteresat poate fi un elev cu o inteligență foarte ridicată, dar care are definite alte scopuri și are altă motivație. Mi se pare o dovadă de realism și rațiune ca profesorul să înțeleagă că există zone unde competența lui se oprește. Sunt date pe care școala este în imposibilitatea de a le modifica (mediul social al elevului, familia, opțiunea de petrecere a timpului extra-școlar etc). Desigur, ca profesor dedicat (nu am cunoscut alt gen în cei zece ani de când predau, pentru că numai atașamentul față de copii te poate ține aici), nu vei renunța niciodată la a încerca măsuri de ameliorare și la a lupta pentru o cât de mică schimbare pozitivă.

Soluția? După critică, ar trebui să încerc și o minimă conturare de scenariu optimist. Desigur, bâjbâi eu însămi în acest delicat domeniu care este educația, deci nu îmi permit să dau judecăți definitive. O înțeleaptă vorbă românească afirmă, aproximativ, că cizmarul are în picioare ghetele rupte, iar învățătorul are acasă copii needucați. E o temere proprie. Așadar, noi înșine ne mărturisim neputințele. Aș zice însă că familia trebuie să își recupereze locul pierdut și să facă educație, nelăsând-o pe seama tabletei și nici măcar pe seama școlii. Iar, în ceea ce ne privește, aș spune că e necesar să avem un cadru legal care să ne lase să ne facem treaba, o programă profesionistă și cinstită (fără scopuri ascunse) și o ierarhie de control care să ne ajute să progresăm. Asta înseamnă că trebuie valorificată resursa umană, pentru că omul sfințește locul. Poate nu ar fi rău să se investească în continua perfecționare, prin cursuri (gratuite și profesioniste), cărți, permise la muzee (în Franța profesorii au intrare gratuită la orice obiectiv cultural), abonamente decontate la reviste de specialitate, vizite educative în școli-pilot etc. Și, mai ales, poate nu ar fi rău ca societatea să se socotească în aceeași tabără cu profesorii, dacă nu pentru rezultatele lor, atunci măcar pentru dedicare. În cancelariile prin care am trecut, am întâlnit mulți profesori. Cu metodele unora am simțit că nu rezonez, dar nu am cunoscut niciunul care să nu fie dedicat meseriei și copiilor.

Dar, de fapt, aici este marea problemă, a metodei de predare, nu a programei și a planurilor cadru! Pentru că sunt multe de spus, voi încerca să revin cu un articol în care să expun părerile mele și ale unora dintre colegi în privința metodelor de predare.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Enigma elucidată : dacă nu știu să scrie corect in limba romana după 12-17 ani de școală, este vina televizorului...
    • Like 0
  • Imi povesteau niste mormoni din Utah cum se aduna familia intr-o camera mare in care este un televizor iar copiii se uita la televizor, in felul asta parintii controleaza alegerile celor mici. De aici incepe baza sanatoasa pe care se poate cladi un om. Mai departe selectia continua la scoala si ulterior in viata fie ca este vorba despre elevii dezinteresati sau cei interesati
    • Like 0
  • Corina check icon
    Aș fi vrut să citiți dumneavoastră articolul acesta. Mă mir că decidenții de la Republica nu înțeleg câtă culoare, viață și inedit ar aduce asta platformei. Câtă atractivitate, în ultimă instanță. O fi așa de complicat din punct de vedere tehnic?
    • Like 0
  • Cred ca aveti dreptate in forma.
    Parintii si scoala sunt depasiti de mijloacee tehnice moderne.
    Dar nu trebuie sa acuzati mijlocul tehnic.
    Doar mesajele transmise prin el.
    Filmele comerciale, animatele necorespunzatoare varstei, reclamele prostesti, agresive, emisiunile de divertisment pline de glume proaste si tinute de scandal etc.
    Deci trebuie sa atacati punctual ceea ce face rau si nu mijlocul tehnic prin care aceste atacuri sunt realizate.
    Dar nu trebuie uitat ca, pina la urma, scoala e locul unde elevul face contact cu societatea si verifica teoriile vehiculate in jurul lui, de canalele media. Daca scoala nu-l amendeaza pentru greseli sau ii incurajeaza obiceiurile proaste... Daca profesorii sunt nedrepti cu el (in orice privinta) si vede ca scumpii lui colegi iau note la fel ca el, sau mai mari, desi sunt mai putin pregatiti (uneori personaju explicand public ca a dat bani sau sex)... Daca i se cere bani, conditionand apartenenta lui la comunitate (clasa) prin sumele date la "seful clasei"... sau daca este obligat la o anumita uniforma, costisitoare sau materiale didactice neobligatorii, costisitoare, dar cerute de prof...
    Desigur, si familia are partea ei de vina. Dar in familie e mai greu de intervenit si nu poti s-o schimbi.
    Scoala si produsele tv, da.
    Poate ca ar trebui amintit ca pe vremea cand femeile nu erau obligate sa munceasaca (salarii mai mari pentru barbati, obligativitatea emanciparii....) copiii erau mai politicosi si echilibrati. 7 ani de acasa si mama care il veghea tot timpul, nu pot fi inlocuiti.
    Dar toate modernizarile si progresele au un pret. Nu?
    • Like 0
  • În România s-au pierdut multe, oamenii nu mai au un cotidian organizat, multi prefera sa lenevească în fata televizorului. Măcar dacă ar avea ceva interesant de văzut, dar nu: bârfe, politica, știri șocante și emisiuni pe care dacă încerci sa le privești, te întrebi cine este prostul, cel care difuzează asemenea " minunății" sau tu ca le privești. Când vezi câți oameni aleg sa plece printre străini, sa vorbească o limba care nu este a lor și sa-și crească copii într-o cultură diferită , te întrebi cu ce a greșit tara ta; pai a greșit în tot. A uitat sa privească în trecut, sa aleagă ce a fost bun și in baza lui sa construiască un viitor.
    • Like 1
    • @ Florina Osman
      Nu tara a gresit, noi populatia ei santem total gresiti.
      • Like 0
  • check icon
    NU televizorul - nici vorbă ! - ci...telefonul, tableta...
    • Like 0
  • In primul rand ar trebui renuntat la profesorii facuti prin invatamantul la distanta.
    • Like 0
  • Nu televizorul este problema. Daca familia respectiva are o baza de educatie buna, se va uita la televizor pe canale tip Animal Planet si Discovery. Daca are o baza de educatie slaba, vor avea antena 3. Daca tu, ca profesor, vezi potential in acel copil si stii cum sa ii vorbesti, il poti indruma spre mai bine. Ai mei erau saraci si cu maxim 4 clase. Venita de la tara, profesorii din Bucuresti nici nu ma bagau in seama. In generala aveam note in catalog fara sa fiu intrebata, macar o data, ceva, ORICE, de catre un profesor. Cand am intrat la liceu, toti fosti profesori din generala erau uimiti. La fel si cand au aflat ca am intrat la facultate. Asa ca hai sa nu dam vina pe televizor si cadrul de acasa pentru incapacitatea anumitor dascali de a indruma elevii. Cati profesorii arata interes real fata de un elev mediocru? Sau fata de un elev slab? Poate acel copil are probleme acasa, nu are unde sa invete, are prea mult de munca acasa. Poate are un anturaj prost, nu stie sa isi aleaga amicii. Sau mai simplu: nu intelege modul vostru CRETIN de a preda. Am avut noroc in liceu cu bibliotecara, ea a fost cea care imi explica ce spunea profesorul la ora.
    Elev dezinteresat si necivilizat? Ai incercat sa vorbesti cu acel elev in particular? Ai incercat sa gasesti motivele dezinteresului? Te-ai gandit ca poate e o problema cu stilul tau de a preda? Evident ca nu! Ca doar esti profesor si ai impresia ca le stii pe toate. Ai povestit copiilor si din afara manualelor? In 16 ani de scoala am intalnit o singura profesoara care ne povestea in afara manualelor. Datorita acelei profesoare, toti eram pasionati de istorie. Dar asta a fost doar in clasa a X-a, apoi s-a pensionat si robotelul venit dupa ea citea direct din manual.
    In facultate ai ani de zile de psihologia copilului, ca optional, daca vrei sa devii profesor. Aplicati vreunul ce ati invatat acolo? Dupa saptamanile de practica din liceu am fugit ca din gura de sarpe, nu din cauza elevilor. Ei erau ok. Din cauza profesorilor. Incetati sa mai cautati cauze externe pentru problema lipsei de educatie. Problema o gasiti in scoli intr-o singura incapere. Se numeste cancelarie.
    • Like 2
    • @ Lia Davidenco
      In ultima vreme toata vina se arunca asupra copiilor. Nimeni nu ridica problema profesorilor. Cat interes pun in predare, cat de repede trec peste teme fara ca sa-i intereseze cat s-a inteles. Si mai ales cat loc lasa pentru meditatii. Cine m-a contrazice sa vina in fata si sa spuna ca stie un profesor "bun" care nu face meditatii platite. Cat conflict de interese exista la un profesor care de la 8-12 preda matematica de la stat, iar de la 14 incolo preda matematica in particular aceluiasi elev. Cat interes mai are sa predea matematica de la stat, comparativ cu matematica in particular (extrapoland pot spune ca lasa cu bunastiinta chestiuni nerezolvate , ca sa le rezolve in particular). Si presa ii face pe tineri inculti si toate cele. Si atunci cum sa nu fie frustrati si sa si piarda interesul pentru invatatura. Pentru cei care au mai citit ceva pedagogie, puneti mana si citit programele scolare si urmariti cat respecta profesorii din ce scrie acolo.
      • Like 0
    • @ Costi Copos
      Costi, eu "t-e" contrazic. Se vede că ai rămas cu ceva sechele din şcoală, dacă tu consideri că profesorii sunt răul acestui sistem. Nu ştiu câtă pedagogie ai citit, dar la gramatică te pot medita eu. Cu acelaşi interes pe care-l am şi la locul de muncă, o şcoală de stat de unde copiii ies oameni...
      • Like 1
    • @ Costi Copos
      Sa nu dam vina doar pe profesori. Si familia trebuie sa se implice.
      • Like 0
  • Dan D check icon
    Stimată doamnă dirigintă,
    Înțeleg că Mircea Eliade, de exemplu, ne-a fost dăruit pentru că pe vrea adolescenței sale nu existau televizoare, faptul că a găsit, încă de timpuriu, modele în profesorii lui n-a contat.
    Vă mulțumesc pentru lămuriri.
    • Like 1
  • check icon
    ”Azi mulți copii nu mai sunt oglinda părinților, ci oglinda modelelor de la TV...” / Înțeleg perfect că un părinte poate fi obosit de la job, și/sau sastisit de anii cu copil în ogradă. / Dar. / În momentul în care ți se pare că altcineva decît tine face educația (ori mai rău, că trebuie s-o facă), s-a terminat cu junele... / Noroc a debuta tot acum loviturile în pragul de sus (aparținînd Vieții) ale ultimului...
    • Like 0


Îți recomandăm

RoboHub

Unii dintre cursanții RoboHub provin din centre de plasament, alții din familii care locuiesc în locuințe improvizate, fără acces la utilități. „Nu vezi nicio diferență între copii, inclusiv copiii din plasament sunt fix precum cei care vin cu părinții”, spune Ana-Maria Stancu, președinte e-Civis.

Citește mai mult

sound-bars icon