Sari la continut

Spune-ți părerea! Intră alături de noi în comunitatea Republica

Vă invităm să intrați în Comunitatea Republica, grupul de Facebook în care contributorii, cei care își scriu aici ideile, vor sta de vorbă cu tine. Tot ce trebuie să faci este să ceri intrarea în acest spațiu al dialogului.

Dragi părinți, e greu ca școala să vă mai educe copiii, când acasă vi-i educă televizorul

Copil la TV

Propunerea de reformă în învățământul românesc a făcut să reizbucnească aprinsele dezbateri pe tema școlii. În poziționarea noastră vizavi de această problemă, invit la o discuție care să pornească de la o cunoaștere realistă a școlii, refuzând tratarea superficială sau cuvintele mari.

Vă voi prezenta punctul de vedere al unei persoane care nu are altă pasiune mai acaparantă decât aceea de a încerca să facă educație. Un argument care îmi permite să afirm că mediul școlii mi-e bine cunoscut e acela că am predat în mai multe școli, de la unele centrale, la altele mărginașe, și am trecut atât prin sistemul de stat, cât și prin cel al școlii private. În prezent, aș putea constitui obiect de experiment pedagogic, prin discrepanța încadrării, deoarece predau la două clase dintr-un liceu top 3 al Capitalei (o micro-universitate adolescentină), însă baza și majoritatea orelor le am la o mică școală gimnazială de cartier.

Deci când vorbesc despre elevi, nu am în minte un model elitist. Mă interesează elevul la modul general, copilul acela pe care îl trimitem la școală cu un ghiozdan care-i rupe spatele și care se așază în bancă pentru că e curios, creativ, vrea să învețe și crede că merită să stea acolo. Nu îl trimitem la școală pentru că nu avem baby-sitter sau modalitate de umplere a timpului, ci pentru că avem așteptări de la școală că îl va educa, că îi va întări sistemul de gândire, că îi va încuraja creativitatea și îl va pregăti pentru viitor.

Mai întâi, aș spune că, într-o dezbatere, conflictele izbucnesc din pricina unei înțelegeri diferite a termenilor. Este cazul ilustrat și în iluzia optică denumită rața lui Wittgenstein, prin care filosoful german arată, alegoric, două moduri de a vedea și a gândi. Privind spre dreapta, se conturează un cap de iepure, dar concentrând privirea spre stânga, ne apare un cap de rață. Două persoane pot recepta lucruri cu totul diferite, în funcția de direcția în care privesc. La fel, e foarte important să definim ce așteptări avem de la școală. Dinspre ce direcție privim? Ce așteptări avem? De ordin strict cognitiv? De ordin moral? De ordin social?

Putem experimenta la nesfârșit, rezultatul va fi unul modest pentru că școala e un educator de mâna a treia. Azi primul rang e deținut de internet și televiziune, al doilea de familie și al treilea de școală.

Dacă principala noastră așteptare este ca școala să dea oameni civilizați și dacă ne vom tot uita în societate pentru a măsura aceste rezultate, atunci vom fi mereu nemulțumiți. Și având definit acest barometru social, desigur că vom fi dezamăgiți și vom tot reforma (fiecare ministru anulându-l pe celălalt), poate-poate vom obține acel cetățean civilizat, empatic, tolerant și moral pe care ni-l dorim. Inutil. Putem experimenta la nesfârșit, rezultatul va fi unul modest pentru că școala e un educator de mâna a treia. Azi primul rang e deținut de internet și televiziune, al doilea de familie și al treilea de școală. Iar distanța dintre primul loc și al doilea este colosală. Influența familiei a scăzut nebănuit de mult, lucru pe care părinții îl află, de regulă, cu maximă surprindere, târziu.

Aflați mai mult:

Pleacă latina, dispare o oră de română, intră multiculturalismul la clasa a VI-a. Legea ideologizării învățământului

Reformă pentru fiul meu. Ce aștept de la noua lege a Educației

Trei stadii ale creșterii omului sau cum mi-am întâlnit Profesorul

Cum am ajuns un profesor prost, dar bun!

Azi mulți copii nu mai sunt oglinda părinților, ci oglinda modelelor de la TV

Ca dirigintă, am întâlnit mulți părinți foarte rezonabili, oameni civilizați și validați social, dar copiii lor își luaseră setul de valori din cu totul alte părți decât din familie. Azi mulți copii nu mai sunt oglinda părinților, ci oglinda modelelor pe care și le iau din cultura media ori din anturaj. De unde și drama la care, cu ochii în lacrimi, părinții îi fac adesea părtași pe diriginți. Desigur, este până la urmă vina părinților că permit această expunere excesivă la alte medii (virtuale sau de anturaj) cărora le deleagă, involuntar, sarcina educării copilului. Fiind realiști, vom înțelege că școala are cel mult un efect ameliorativ, după viitura năprasnică de violență și vulgaritate care trece, de regulă, peste mințile elevilor. Minți atât de gingașe! Nu vreau ca acest adjectiv să sune siropos, dar nu ar trebui să avem de nimic mai multă grijă amestecată cu respect, ca de gingășia acestor suflete.

În schimb, de la grădiniță le permitem expunerea la filmulețe (de grafică excepțională, de acord) în care trupuri umane sunt făcute zob, iar decorul este invadat de monștri, războaie, peisaje apocaliptice. Ca detaliu lingvistic neașteptat (prin natura meseriei rezonez la aspectul lingvistic), desenele animate au dus și la recuperarea unor termeni altfel ușor învechiți. Auzeam printre copii mai mici, rostită apăsat, jignirea „nemernicule!”. Cine mai folosește astăzi acest cuvânt, în afară de acea voce care dublează desenele animate și care încearcă să găsească traduceri eufemistice? De la groapa de nisip din parc s-ar putea strânge material pentru o teză de doctorat în lingvistică. De exemplu, aici se pot auzi chemări de tipul „Hei, amice, vino să ne jucăm!”, cu o fidelă ritmare de Disney channel și cu reînvierea acelui caragialian „amice”. Oricum, ce am ilustrat mai sus apare ca minim pericol. Să privim spre adolescență, unde cu greu mesajul școlii (și al familiei) mai este acceptat de elevi, interesați extrem de mult de aspect fizic (aceeași presiune media și de grup), epatare financiară, divertisment, recompensă imediată. Foarte mulți dintre copiii noștri au scopuri imediate și nesemnificative, iar dacă mai învață, o fac de regulă pentru recompense rapide (nota), fiindu-le greu să privească într-un viitor îndepărtat, greu să înțeleagă că învață pentru următorul ciclu de învățământ sau pentru integrarea lor profesională. Ei devin niște copii care nu își mai conturează astfel de speranțe, pentru că societatea le oferă permanent modele de oameni care au reușit în absența școlii și a educației, în general. Mulți dintre copiii noștri au suspendat cu totul aceste proiecții despre ei înșiși ca adulți integrați în viața profesională. Sunt interesați doar de prezent, de la care cer în principal divertisment și poziționare favorabilă în anturaj. Iar, când mai au totuși planuri de termen lung, mulți se visează programatori de jocuri video, cântăreți, actori, dansatori de succes (fără să realizeze că în branșa artiștilor pe care ei îi admiră și urmăresc asiduu se pătrunde totuși foarte greu și circumstanțial, la noroc).

Dacă familia nu intervine, asumându-și sarcina educării, ci o deleagă televizorului, atunci mare lucru nu mai e de făcut. Este o inegalitate totală de forțe, amintind doar faptul că discursul profesorului nu poate fi niciodată la fel de seducător și persuasiv ca discursul ecranului. Atunci în zadar vrem să transferăm în seama școlii sarcina educării copilului. În această triadă cu mare joc de forțe, cultură media-familie-școală, se stabilesc coalizări diferite, de la caz la caz. În principiu, familia și școala ar trebui să fie aliate. Uneori, familia se opune vehement școlii, din varii motive (contestarea profesionalismului cadrului didactic, nemulțumiri legate de evaluare, de volum de muncă la teme etc), dar există și marele pericol să se întâmple și invers, ca școala să devină dușmana familiei, când conținuturile programelor contravin principiilor de moralitate și educație predate în familie. Consider că pe acest delicat teritoriu s-a înaintat rareori în istorie (și ar fi bine să nu repetăm greșeala) prin transferarea către școală a unei agende politice. (vezi predarea comunismului marxist în școala românească).

În dorința aceasta de a reforma școala, trebuie să cântărim rațional, privind foarte atent spre realitatea concretă a școlii. Problema care se ridică acum este aceea că, încercând să îl recuperăm pe elevul dezinteresat și necivilizat, vom distruge elevii interesați, care vor ieși din școală mult mai slab pregătiți decât ies azi. Elevul dezinteresat oricum nu va fi sedus de o nouă programă, oricât am încerca să o simplificăm, să o cosmetizăm și să o modernizăm, pentru că acel elev este produsul fasonat de societatea de consum și de anturaj, în condițiile în care familia lui a abdicat, din naivitate sau lipsă de timp, din sarcina de a-l educa. Elevul dezinteresat poate fi un elev cu o inteligență foarte ridicată, dar care are definite alte scopuri și are altă motivație. Mi se pare o dovadă de realism și rațiune ca profesorul să înțeleagă că există zone unde competența lui se oprește. Sunt date pe care școala este în imposibilitatea de a le modifica (mediul social al elevului, familia, opțiunea de petrecere a timpului extra-școlar etc). Desigur, ca profesor dedicat (nu am cunoscut alt gen în cei zece ani de când predau, pentru că numai atașamentul față de copii te poate ține aici), nu vei renunța niciodată la a încerca măsuri de ameliorare și la a lupta pentru o cât de mică schimbare pozitivă.

Soluția? După critică, ar trebui să încerc și o minimă conturare de scenariu optimist. Desigur, bâjbâi eu însămi în acest delicat domeniu care este educația, deci nu îmi permit să dau judecăți definitive. O înțeleaptă vorbă românească afirmă, aproximativ, că cizmarul are în picioare ghetele rupte, iar învățătorul are acasă copii needucați. E o temere proprie. Așadar, noi înșine ne mărturisim neputințele. Aș zice însă că familia trebuie să își recupereze locul pierdut și să facă educație, nelăsând-o pe seama tabletei și nici măcar pe seama școlii. Iar, în ceea ce ne privește, aș spune că e necesar să avem un cadru legal care să ne lase să ne facem treaba, o programă profesionistă și cinstită (fără scopuri ascunse) și o ierarhie de control care să ne ajute să progresăm. Asta înseamnă că trebuie valorificată resursa umană, pentru că omul sfințește locul. Poate nu ar fi rău să se investească în continua perfecționare, prin cursuri (gratuite și profesioniste), cărți, permise la muzee (în Franța profesorii au intrare gratuită la orice obiectiv cultural), abonamente decontate la reviste de specialitate, vizite educative în școli-pilot etc. Și, mai ales, poate nu ar fi rău ca societatea să se socotească în aceeași tabără cu profesorii, dacă nu pentru rezultatele lor, atunci măcar pentru dedicare. În cancelariile prin care am trecut, am întâlnit mulți profesori. Cu metodele unora am simțit că nu rezonez, dar nu am cunoscut niciunul care să nu fie dedicat meseriei și copiilor.

Dar, de fapt, aici este marea problemă, a metodei de predare, nu a programei și a planurilor cadru! Pentru că sunt multe de spus, voi încerca să revin cu un articol în care să expun părerile mele și ale unora dintre colegi în privința metodelor de predare.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Un articol scris cu talent și cu bun simț. Ca părinți a doi copii, care s-au străduit să facă cu prioritate educație înaintea altor medii, pot spune că lucrurile sunt un pic mai complicate decât par. Cu problema tentației tehnologiei se confruntă și tinerii din culturile educaționale vestice. Este foarte adevărat că prioritatea o are familia și asta presupune ca părinții să cunoască știința educației, ori asta, în acestă parte de lume în care paradigma economică este în tranziție, provocările sunt mai complexe ca în vest. Să spunem doar ”familia trebuie să...„ nu înseamnă nimic. Presupunând că toți părinții ar citi ce băsmim noi pe aici, rezolvarea problemelor nu ar fi nici măcar la început. Pentru că părinții au nevoie în primul rând să înțeleagă situația prezentă și apoi, au nevoie de soluții concrete, cât se poate de detaliate la provocările zilnice. Pe de altă parte, dacă despre copii putem spune că nu sunt vinovați pentru ce fac, nu putem arunca toată vina pe familie. Dezinteresul pentru școală vine și din ce se întâmplă zilnic în școală. Ar trebui să consultăm psihologia să înțelegem legătura directă între satisfacție-motivație-învățare, între pace, bucurie, homeostază și învățare. Dar, atenție, când spunem ”învățare”, noi ne gândim doar la memorarea informației. În psihologie învățare este și dobândirea de aptitudini și trăsături, lucruri despre care noi nu vorbim deloc. Ai noștri încă sunt în era memorării și a relațiilor cazone între profesor și elev. Dacă un copil vrea să fie foarte bun, trebuie să stea cu fundul pe scaun 8-9 ore pe zi, la o vârstă la care dpdv psiho-somatic organismul este în dezvoltare și are nevoie de mișcare și interacțiune la fel de mult ca și de aer. Discutând doar despre rolul familiei, apoi sperat despre curriculă, apoi cu altă ocazie despre durata anului școlar, apoi din când în când despre temele de acasă, niciodată despre meditații - o industrie neagră și perfidă - nu contribuim la progresul celui mai important domeniu din țară: educația. De ce este cel mai important? pentru că educația, ea singură, face civilizația. Vorbim despre educația viitorului adult ar trebui să definim cu prioritate care sunt trăsăturile caracteriale pe care vrem să le aibă adultul de mâine și abia apoi, cu ce informație populăm intelectul lui. Cam cum este în Japonia, Israel, nordul Europei, Canada etc. Dacă familia poate fi responsabilă cu anumite trăsături caracteriale, în special cele individuale, celelalte, prosociale nu pot fi formate decât în colectivitate. Dar cum se formează aptitudinile? Doar povestite? E suficient să îi spui ”Să fii cinstit, să fii corect?” Nu! Copiii învață din ce trăiesc. Și ce trăiesc copiii noștri când noi îi trimitem, de exemplu, la meditații cu banul în mână? Învață circulația banului la negru. Nu mai vorbesc despre oportunitatea acestei școli paralele, care pune sub semnul întrebării calitatea actului educațional în școală. Să nu ne facem că plouă. Vrem o țară ca afară? Ca ce țară vrem să fie România în viitor? Știți cu ce seamănă deocamdată educația în țara noastră? Cu ce se întâmplă la Moscova. Căutați, din curiozitate. Mă opresc, pentru că este mult, mult prea complicat. Concluzionez doar cu atât: reforma în educație nu va da rezultate dacă stăm fiecare în bula lui, separat. Până nu va exista un proiect serios, cu o direcție clară, cu obiective, cu resurse alocate, în care să fiecare parte să aibă partea de contribuție și de implicare, cu cooperare reală, lucrurile vor continua să se deterioreze.
    • Like 0
  • Buna ziua,
    Pana la urma, noroc cu televizorul, tableta, telefonul si invatatorul, caci in baza profesorului, vai de copii !
    • Like 0
  • Fiecare categorie isi poate gasi scuze.Cu vehementa!! Cu aroganta de a impune celuilalt puncul TAU de vedere! Eu una va semnalez o situatie: cand copilul meu era in clasa intai, m-a chemat invatatoarea sa-mi sesizeze ca pustiul avea cunostinte peste ceilalti colegi si punea intrebari incomode (despre astre si miscarea lor , cauze, etc) "Copilul e o problema!" Am intrebat-o ce ma sfatuieste. Sa-l dati la meditatie!!!
    Alta faza: student! Intamplator avea in programa si cursuri in specialitatea mea , in timp ce la el nu erau "materie de baza". Am incercat sa-i trezesc interesul si sa-i pun la dispozitie bibliografie mai ampla dar si mai explicita, deci mai usor de retinut. Prof a identificat o sursa de informare diferita si l-a dezarmat: de ce sa citesti astea, ca oricum n-o sa te folosesti niciodata de ele!!
    Pe fiica mea a sanctionat-o prof de romana(si diriginta) pentru ca a citit Victor Hugo, in clasa a sasea . La sedinta cu parintii am rugat-o sa le recomande o lista de lecturi pentru vacanta, fiind mai avizata decat cei mai multi dintre parinti. Mi-a raspuns ca nu are voie de la minister sa le dea teme suplimentare! Am insistat: O recomandare, o sugestie , sa nu faca alegeri inadecvate , poate chiar sa se familiarizeze anticipat cu scriitorii prevazuti de programa pentru perioada urmatoare, ca sa asimileze mai usor lectiile predate. A refuzat categoric, chiar enervata. In perioada ce a urmat pana la absolvirea gimnaziului a hartuit sistematic copilul.Bulling pedagogic?
    • Like 0
  • nu înțeleg de ce se așteaptă adulții ca școala să educe copiii. copiii stau la școală 4-5 ore din cele 24 ore ale unei zile, iar în acele ore învățătorii sau profesorii au atât de multe de făcut: să controleze temele, să asculte și să noteze, să predea materia nouă și să verifice în ce măsură copiii au înțeles ce s-a predat. Și toate acestea cu clase nu de 10-12 copii ci cu 30 sau chiar mai mulți, dintre care unii taaare năzdrăvani, ca să folosesc un eufemism. în aceste condiții când oare ar mai avea timp de educație? Cred că școala este pentru învățătură, educația se face acasă. și dacă părintele nu reușește să educe 1-2 copii acasă, cum poate educa un cadru didactic 30 de copii deodată și care vin și cu diverse obiceiuri de acasă? încercați să vă imaginați toate acestea sau încercați să stați 2-3 ore într-o clasă și să vedeți cât este de solicitat un învățător sau profesor care chiar dorește să-și facă onest meseria.
    • Like 1
  • Nu televizorul este problema, ci continutul accesat prin intermediul lui si durata utilizarii lui.

    Asadar, nu televizorul este problema. Televizorul si internetul sunt inventii tehnologice exceptionale. Dar daca prin aceste tehnologii consumam informatii toxice si o mai facem si in cantitati uriase, atunci da, apare marea problema.

    Solutia este investitia in educatia tipurilor de informatii pe care le consumam.
    • Like 1
  • Enigma elucidată : dacă nu știu să scrie corect in limba romana după 12-17 ani de școală, este vina televizorului...
    • Like 2
  • Imi povesteau niste mormoni din Utah cum se aduna familia intr-o camera mare in care este un televizor iar copiii se uita la televizor, in felul asta parintii controleaza alegerile celor mici. De aici incepe baza sanatoasa pe care se poate cladi un om. Mai departe selectia continua la scoala si ulterior in viata fie ca este vorba despre elevii dezinteresati sau cei interesati
    • Like 1
  • Corina check icon
    Aș fi vrut să citiți dumneavoastră articolul acesta. Mă mir că decidenții de la Republica nu înțeleg câtă culoare, viață și inedit ar aduce asta platformei. Câtă atractivitate, în ultimă instanță. O fi așa de complicat din punct de vedere tehnic?
    • Like 1
  • Cred ca aveti dreptate in forma.
    Parintii si scoala sunt depasiti de mijloacee tehnice moderne.
    Dar nu trebuie sa acuzati mijlocul tehnic.
    Doar mesajele transmise prin el.
    Filmele comerciale, animatele necorespunzatoare varstei, reclamele prostesti, agresive, emisiunile de divertisment pline de glume proaste si tinute de scandal etc.
    Deci trebuie sa atacati punctual ceea ce face rau si nu mijlocul tehnic prin care aceste atacuri sunt realizate.
    Dar nu trebuie uitat ca, pina la urma, scoala e locul unde elevul face contact cu societatea si verifica teoriile vehiculate in jurul lui, de canalele media. Daca scoala nu-l amendeaza pentru greseli sau ii incurajeaza obiceiurile proaste... Daca profesorii sunt nedrepti cu el (in orice privinta) si vede ca scumpii lui colegi iau note la fel ca el, sau mai mari, desi sunt mai putin pregatiti (uneori personaju explicand public ca a dat bani sau sex)... Daca i se cere bani, conditionand apartenenta lui la comunitate (clasa) prin sumele date la "seful clasei"... sau daca este obligat la o anumita uniforma, costisitoare sau materiale didactice neobligatorii, costisitoare, dar cerute de prof...
    Desigur, si familia are partea ei de vina. Dar in familie e mai greu de intervenit si nu poti s-o schimbi.
    Scoala si produsele tv, da.
    Poate ca ar trebui amintit ca pe vremea cand femeile nu erau obligate sa munceasaca (salarii mai mari pentru barbati, obligativitatea emanciparii....) copiii erau mai politicosi si echilibrati. 7 ani de acasa si mama care il veghea tot timpul, nu pot fi inlocuiti.
    Dar toate modernizarile si progresele au un pret. Nu?
    • Like 1
  • În România s-au pierdut multe, oamenii nu mai au un cotidian organizat, multi prefera sa lenevească în fata televizorului. Măcar dacă ar avea ceva interesant de văzut, dar nu: bârfe, politica, știri șocante și emisiuni pe care dacă încerci sa le privești, te întrebi cine este prostul, cel care difuzează asemenea " minunății" sau tu ca le privești. Când vezi câți oameni aleg sa plece printre străini, sa vorbească o limba care nu este a lor și sa-și crească copii într-o cultură diferită , te întrebi cu ce a greșit tara ta; pai a greșit în tot. A uitat sa privească în trecut, sa aleagă ce a fost bun și in baza lui sa construiască un viitor.
    • Like 1
    • @ Florina Osman
      Nu tara a gresit, noi populatia ei santem total gresiti.
      • Like 0


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon Halep - Moisescu

Sportivii români trebuie să depășească- pentru a face performanță- limite care le sunt impuse de la vârste mici. „Nu poți să faci aia”, „Nu ești în stare”, „Nu poți să ajungi numărul unu”, „Nu poți să câștigi un Grand Slam”, spune Simona Halep, care crede că un sportiv cu pishicul „tare”, e mai pregătit să fie campion. Ea are și câteva sfaturi pentru părinții care își încurajează copiii să facă sport.

Citește mai mult

ANAF - declarații online

În ultimele două luni și jumătate, multe dintre instituțiile publice din România au descoperit că pot funcționa și fără dosar cu șină. O ordonanță dată de Guvern în perioada pandemiei le obligă astăzi să primească de la cetățeni documente în format electronic și să le răspundă în același fel. „

Citește mai mult

Emil Hurezeanu

„Altă soluție nu mai e. Nu avem încotro. trebuie să recurgem la cele mai bune strategii pentru obținerea acestor bani și, mai ales, pentru folosirea lor”, spune Emil Hurezeanu. (Foto: Inquam Photos/ Virgil Simonescu)

Citește mai mult

Meat-up

În vara lui 2018, Paul Petri şi Vio Nechiti și-au deschis un restaurant de burgeri în Cluj, după ce și-au cultivat și antrenat pasiunea pentru gătit în bucătăria unui restaurant de 4 stele din Anglia.

Citește mai mult

Teodosie împărtășind

ÎPS Teodosie, fost Snagoveanul, actualmente Tomitanul, s-a eliberat de sub dictatura distanțării sociale și a împărtășit mai mulți copii, cu aceeași linguriță. Un gest de sfidare față de autorități, de nesupunere și de declarare a autonomiei sale de ierarh. Patriarhia însăși a găsit acțiunea ÎPS-ului de la malul mării „ostentativă” și a recomandat respectarea legilor țării.

Citește mai mult
sound-bars icon