Sari la continut

Încearcă noul modul de căutare din Republica

Folosește noul modul inteligent de căutare din Republica. Primești rezultate în timp ce tastezi și descoperi ceea ce te interesează filtrat pe trei categorii: texte publicate, contributori și subiecte. Încearcă-l și spune-ne cum funcționează, părerea ta ne ajută.

Dragi părinți, e greu ca școala să vă mai educe copiii, când acasă vi-i educă televizorul

Copil la TV

Propunerea de reformă în învățământul românesc a făcut să reizbucnească aprinsele dezbateri pe tema școlii. În poziționarea noastră vizavi de această problemă, invit la o discuție care să pornească de la o cunoaștere realistă a școlii, refuzând tratarea superficială sau cuvintele mari.

Vă voi prezenta punctul de vedere al unei persoane care nu are altă pasiune mai acaparantă decât aceea de a încerca să facă educație. Un argument care îmi permite să afirm că mediul școlii mi-e bine cunoscut e acela că am predat în mai multe școli, de la unele centrale, la altele mărginașe, și am trecut atât prin sistemul de stat, cât și prin cel al școlii private. În prezent, aș putea constitui obiect de experiment pedagogic, prin discrepanța încadrării, deoarece predau la două clase dintr-un liceu top 3 al Capitalei (o micro-universitate adolescentină), însă baza și majoritatea orelor le am la o mică școală gimnazială de cartier.

Deci când vorbesc despre elevi, nu am în minte un model elitist. Mă interesează elevul la modul general, copilul acela pe care îl trimitem la școală cu un ghiozdan care-i rupe spatele și care se așază în bancă pentru că e curios, creativ, vrea să învețe și crede că merită să stea acolo. Nu îl trimitem la școală pentru că nu avem baby-sitter sau modalitate de umplere a timpului, ci pentru că avem așteptări de la școală că îl va educa, că îi va întări sistemul de gândire, că îi va încuraja creativitatea și îl va pregăti pentru viitor.

Mai întâi, aș spune că, într-o dezbatere, conflictele izbucnesc din pricina unei înțelegeri diferite a termenilor. Este cazul ilustrat și în iluzia optică denumită rața lui Wittgenstein, prin care filosoful german arată, alegoric, două moduri de a vedea și a gândi. Privind spre dreapta, se conturează un cap de iepure, dar concentrând privirea spre stânga, ne apare un cap de rață. Două persoane pot recepta lucruri cu totul diferite, în funcția de direcția în care privesc. La fel, e foarte important să definim ce așteptări avem de la școală. Dinspre ce direcție privim? Ce așteptări avem? De ordin strict cognitiv? De ordin moral? De ordin social?

Putem experimenta la nesfârșit, rezultatul va fi unul modest pentru că școala e un educator de mâna a treia. Azi primul rang e deținut de internet și televiziune, al doilea de familie și al treilea de școală.

Dacă principala noastră așteptare este ca școala să dea oameni civilizați și dacă ne vom tot uita în societate pentru a măsura aceste rezultate, atunci vom fi mereu nemulțumiți. Și având definit acest barometru social, desigur că vom fi dezamăgiți și vom tot reforma (fiecare ministru anulându-l pe celălalt), poate-poate vom obține acel cetățean civilizat, empatic, tolerant și moral pe care ni-l dorim. Inutil. Putem experimenta la nesfârșit, rezultatul va fi unul modest pentru că școala e un educator de mâna a treia. Azi primul rang e deținut de internet și televiziune, al doilea de familie și al treilea de școală. Iar distanța dintre primul loc și al doilea este colosală. Influența familiei a scăzut nebănuit de mult, lucru pe care părinții îl află, de regulă, cu maximă surprindere, târziu.

Aflați mai mult:

Pleacă latina, dispare o oră de română, intră multiculturalismul la clasa a VI-a. Legea ideologizării învățământului

Reformă pentru fiul meu. Ce aștept de la noua lege a Educației

Trei stadii ale creșterii omului sau cum mi-am întâlnit Profesorul

Cum am ajuns un profesor prost, dar bun!

Azi mulți copii nu mai sunt oglinda părinților, ci oglinda modelelor de la TV

Ca dirigintă, am întâlnit mulți părinți foarte rezonabili, oameni civilizați și validați social, dar copiii lor își luaseră setul de valori din cu totul alte părți decât din familie. Azi mulți copii nu mai sunt oglinda părinților, ci oglinda modelelor pe care și le iau din cultura media ori din anturaj. De unde și drama la care, cu ochii în lacrimi, părinții îi fac adesea părtași pe diriginți. Desigur, este până la urmă vina părinților că permit această expunere excesivă la alte medii (virtuale sau de anturaj) cărora le deleagă, involuntar, sarcina educării copilului. Fiind realiști, vom înțelege că școala are cel mult un efect ameliorativ, după viitura năprasnică de violență și vulgaritate care trece, de regulă, peste mințile elevilor. Minți atât de gingașe! Nu vreau ca acest adjectiv să sune siropos, dar nu ar trebui să avem de nimic mai multă grijă amestecată cu respect, ca de gingășia acestor suflete.

În schimb, de la grădiniță le permitem expunerea la filmulețe (de grafică excepțională, de acord) în care trupuri umane sunt făcute zob, iar decorul este invadat de monștri, războaie, peisaje apocaliptice. Ca detaliu lingvistic neașteptat (prin natura meseriei rezonez la aspectul lingvistic), desenele animate au dus și la recuperarea unor termeni altfel ușor învechiți. Auzeam printre copii mai mici, rostită apăsat, jignirea „nemernicule!”. Cine mai folosește astăzi acest cuvânt, în afară de acea voce care dublează desenele animate și care încearcă să găsească traduceri eufemistice? De la groapa de nisip din parc s-ar putea strânge material pentru o teză de doctorat în lingvistică. De exemplu, aici se pot auzi chemări de tipul „Hei, amice, vino să ne jucăm!”, cu o fidelă ritmare de Disney channel și cu reînvierea acelui caragialian „amice”. Oricum, ce am ilustrat mai sus apare ca minim pericol. Să privim spre adolescență, unde cu greu mesajul școlii (și al familiei) mai este acceptat de elevi, interesați extrem de mult de aspect fizic (aceeași presiune media și de grup), epatare financiară, divertisment, recompensă imediată. Foarte mulți dintre copiii noștri au scopuri imediate și nesemnificative, iar dacă mai învață, o fac de regulă pentru recompense rapide (nota), fiindu-le greu să privească într-un viitor îndepărtat, greu să înțeleagă că învață pentru următorul ciclu de învățământ sau pentru integrarea lor profesională. Ei devin niște copii care nu își mai conturează astfel de speranțe, pentru că societatea le oferă permanent modele de oameni care au reușit în absența școlii și a educației, în general. Mulți dintre copiii noștri au suspendat cu totul aceste proiecții despre ei înșiși ca adulți integrați în viața profesională. Sunt interesați doar de prezent, de la care cer în principal divertisment și poziționare favorabilă în anturaj. Iar, când mai au totuși planuri de termen lung, mulți se visează programatori de jocuri video, cântăreți, actori, dansatori de succes (fără să realizeze că în branșa artiștilor pe care ei îi admiră și urmăresc asiduu se pătrunde totuși foarte greu și circumstanțial, la noroc).

Dacă familia nu intervine, asumându-și sarcina educării, ci o deleagă televizorului, atunci mare lucru nu mai e de făcut. Este o inegalitate totală de forțe, amintind doar faptul că discursul profesorului nu poate fi niciodată la fel de seducător și persuasiv ca discursul ecranului. Atunci în zadar vrem să transferăm în seama școlii sarcina educării copilului. În această triadă cu mare joc de forțe, cultură media-familie-școală, se stabilesc coalizări diferite, de la caz la caz. În principiu, familia și școala ar trebui să fie aliate. Uneori, familia se opune vehement școlii, din varii motive (contestarea profesionalismului cadrului didactic, nemulțumiri legate de evaluare, de volum de muncă la teme etc), dar există și marele pericol să se întâmple și invers, ca școala să devină dușmana familiei, când conținuturile programelor contravin principiilor de moralitate și educație predate în familie. Consider că pe acest delicat teritoriu s-a înaintat rareori în istorie (și ar fi bine să nu repetăm greșeala) prin transferarea către școală a unei agende politice. (vezi predarea comunismului marxist în școala românească).

În dorința aceasta de a reforma școala, trebuie să cântărim rațional, privind foarte atent spre realitatea concretă a școlii. Problema care se ridică acum este aceea că, încercând să îl recuperăm pe elevul dezinteresat și necivilizat, vom distruge elevii interesați, care vor ieși din școală mult mai slab pregătiți decât ies azi. Elevul dezinteresat oricum nu va fi sedus de o nouă programă, oricât am încerca să o simplificăm, să o cosmetizăm și să o modernizăm, pentru că acel elev este produsul fasonat de societatea de consum și de anturaj, în condițiile în care familia lui a abdicat, din naivitate sau lipsă de timp, din sarcina de a-l educa. Elevul dezinteresat poate fi un elev cu o inteligență foarte ridicată, dar care are definite alte scopuri și are altă motivație. Mi se pare o dovadă de realism și rațiune ca profesorul să înțeleagă că există zone unde competența lui se oprește. Sunt date pe care școala este în imposibilitatea de a le modifica (mediul social al elevului, familia, opțiunea de petrecere a timpului extra-școlar etc). Desigur, ca profesor dedicat (nu am cunoscut alt gen în cei zece ani de când predau, pentru că numai atașamentul față de copii te poate ține aici), nu vei renunța niciodată la a încerca măsuri de ameliorare și la a lupta pentru o cât de mică schimbare pozitivă.

Soluția? După critică, ar trebui să încerc și o minimă conturare de scenariu optimist. Desigur, bâjbâi eu însămi în acest delicat domeniu care este educația, deci nu îmi permit să dau judecăți definitive. O înțeleaptă vorbă românească afirmă, aproximativ, că cizmarul are în picioare ghetele rupte, iar învățătorul are acasă copii needucați. E o temere proprie. Așadar, noi înșine ne mărturisim neputințele. Aș zice însă că familia trebuie să își recupereze locul pierdut și să facă educație, nelăsând-o pe seama tabletei și nici măcar pe seama școlii. Iar, în ceea ce ne privește, aș spune că e necesar să avem un cadru legal care să ne lase să ne facem treaba, o programă profesionistă și cinstită (fără scopuri ascunse) și o ierarhie de control care să ne ajute să progresăm. Asta înseamnă că trebuie valorificată resursa umană, pentru că omul sfințește locul. Poate nu ar fi rău să se investească în continua perfecționare, prin cursuri (gratuite și profesioniste), cărți, permise la muzee (în Franța profesorii au intrare gratuită la orice obiectiv cultural), abonamente decontate la reviste de specialitate, vizite educative în școli-pilot etc. Și, mai ales, poate nu ar fi rău ca societatea să se socotească în aceeași tabără cu profesorii, dacă nu pentru rezultatele lor, atunci măcar pentru dedicare. În cancelariile prin care am trecut, am întâlnit mulți profesori. Cu metodele unora am simțit că nu rezonez, dar nu am cunoscut niciunul care să nu fie dedicat meseriei și copiilor.

Dar, de fapt, aici este marea problemă, a metodei de predare, nu a programei și a planurilor cadru! Pentru că sunt multe de spus, voi încerca să revin cu un articol în care să expun părerile mele și ale unora dintre colegi în privința metodelor de predare.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Am vrut sa postez articolul pe un grup din satul meu. Chiar grupul bisericii, cu larga participare. Am realizat ca nimeni nu va citi un articol atat de lung...Este o problema cu care ma confrunt foarte des.. Articole foarte lungi, ingreunate de detalii semnificative pentru autor, dar nesemnifivative penru cei care chiar vor sa nivete si sa traga concluzii....
    • Like 0
  • Intregul articol este scris intr-un mod care incearca sa divagheze adevarata problema catre parinti si televizor/internet si sa distraga atentia de la programa si modul de predare din scolile din Romania. Programa de la noi n-a mai fost schimbata de niste ani buni, e invechita si contine mai multe informatii irelevante decat relevante dar nu asta este problema principala. Vreau sa stiu cine a invatat in scoala cum sa-si calculeze taxele, cine a invatat in scoala cum sa-si cumpere o casa sau o masina. Cine a invatat cum sa-si faca un cv adecvat si care sunt criteriile generale de angajare intr-o companie. Cine a invatat cum sa-si gateasca, sa-si spele si sa-si faca curatenie? Cine a invatat cum sa se auto-motiveze si sa-si seteze teluri pe termen lung? Cine a invatat cum sa bata un cui, cum sa sape o groapa, cum sa zideasca un perete, cum sa sudeze sau cum sa slefuiasca? Nu, desigur, hai sa invatam integrale pentru ca in mod sigur marea majoritate dintre noi vom folosi informatia asta ca si adulti. Sunt lucruri care in unele familii nu sunt indeajuns de concretizate si discutate si chiar daca ar fi, atata timp cat televizorul/internetul nu aduc mentiuni cu privire la ele sau spun opusul tot degeaba. Aici scoala ar putea fi relevanta, aici ar putea sa intervina si sa pregateasca adulti catusi de putin capabili cand ies din bancile scolii. Problema este programa si profesorii care o sustin si singurul motiv pentru care copiii se mai duc la scoala in ziua de azi e ca au nevoie de o diploma de bacalaureat fie pentru o facultate fie pentru un job decent, sub nici o forma din dorinta de a invata. Zi frumoasa :)
    • Like 0
  • Un articol scris cu talent și cu bun simț. Ca părinți a doi copii, care s-au străduit să facă cu prioritate educație înaintea altor medii, pot spune că lucrurile sunt un pic mai complicate decât par. Cu problema tentației tehnologiei se confruntă și tinerii din culturile educaționale vestice. Este foarte adevărat că prioritatea o are familia și asta presupune ca părinții să cunoască știința educației, ori asta, în acestă parte de lume în care paradigma economică este în tranziție, provocările sunt mai complexe ca în vest. Să spunem doar ”familia trebuie să...„ nu înseamnă nimic. Presupunând că toți părinții ar citi ce băsmim noi pe aici, rezolvarea problemelor nu ar fi nici măcar la început. Pentru că părinții au nevoie în primul rând să înțeleagă situația prezentă și apoi, au nevoie de soluții concrete, cât se poate de detaliate la provocările zilnice. Pe de altă parte, dacă despre copii putem spune că nu sunt vinovați pentru ce fac, nu putem arunca toată vina pe familie. Dezinteresul pentru școală vine și din ce se întâmplă zilnic în școală. Ar trebui să consultăm psihologia să înțelegem legătura directă între satisfacție-motivație-învățare, între pace, bucurie, homeostază și învățare. Dar, atenție, când spunem ”învățare”, noi ne gândim doar la memorarea informației. În psihologie învățare este și dobândirea de aptitudini și trăsături, lucruri despre care noi nu vorbim deloc. Ai noștri încă sunt în era memorării și a relațiilor cazone între profesor și elev. Dacă un copil vrea să fie foarte bun, trebuie să stea cu fundul pe scaun 8-9 ore pe zi, la o vârstă la care dpdv psiho-somatic organismul este în dezvoltare și are nevoie de mișcare și interacțiune la fel de mult ca și de aer. Discutând doar despre rolul familiei, apoi sperat despre curriculă, apoi cu altă ocazie despre durata anului școlar, apoi din când în când despre temele de acasă, niciodată despre meditații - o industrie neagră și perfidă - nu contribuim la progresul celui mai important domeniu din țară: educația. De ce este cel mai important? pentru că educația, ea singură, face civilizația. Vorbim despre educația viitorului adult ar trebui să definim cu prioritate care sunt trăsăturile caracteriale pe care vrem să le aibă adultul de mâine și abia apoi, cu ce informație populăm intelectul lui. Cam cum este în Japonia, Israel, nordul Europei, Canada etc. Dacă familia poate fi responsabilă cu anumite trăsături caracteriale, în special cele individuale, celelalte, prosociale nu pot fi formate decât în colectivitate. Dar cum se formează aptitudinile? Doar povestite? E suficient să îi spui ”Să fii cinstit, să fii corect?” Nu! Copiii învață din ce trăiesc. Și ce trăiesc copiii noștri când noi îi trimitem, de exemplu, la meditații cu banul în mână? Învață circulația banului la negru. Nu mai vorbesc despre oportunitatea acestei școli paralele, care pune sub semnul întrebării calitatea actului educațional în școală. Să nu ne facem că plouă. Vrem o țară ca afară? Ca ce țară vrem să fie România în viitor? Știți cu ce seamănă deocamdată educația în țara noastră? Cu ce se întâmplă la Moscova. Căutați, din curiozitate. Mă opresc, pentru că este mult, mult prea complicat. Concluzionez doar cu atât: reforma în educație nu va da rezultate dacă stăm fiecare în bula lui, separat. Până nu va exista un proiect serios, cu o direcție clară, cu obiective, cu resurse alocate, în care să fiecare parte să aibă partea de contribuție și de implicare, cu cooperare reală, lucrurile vor continua să se deterioreze.
    • Like 1
  • Buna ziua,
    Pana la urma, noroc cu televizorul, tableta, telefonul si invatatorul, caci in baza profesorului, vai de copii !
    • Like 1
  • Fiecare categorie isi poate gasi scuze.Cu vehementa!! Cu aroganta de a impune celuilalt puncul TAU de vedere! Eu una va semnalez o situatie: cand copilul meu era in clasa intai, m-a chemat invatatoarea sa-mi sesizeze ca pustiul avea cunostinte peste ceilalti colegi si punea intrebari incomode (despre astre si miscarea lor , cauze, etc) "Copilul e o problema!" Am intrebat-o ce ma sfatuieste. Sa-l dati la meditatie!!!
    Alta faza: student! Intamplator avea in programa si cursuri in specialitatea mea , in timp ce la el nu erau "materie de baza". Am incercat sa-i trezesc interesul si sa-i pun la dispozitie bibliografie mai ampla dar si mai explicita, deci mai usor de retinut. Prof a identificat o sursa de informare diferita si l-a dezarmat: de ce sa citesti astea, ca oricum n-o sa te folosesti niciodata de ele!!
    Pe fiica mea a sanctionat-o prof de romana(si diriginta) pentru ca a citit Victor Hugo, in clasa a sasea . La sedinta cu parintii am rugat-o sa le recomande o lista de lecturi pentru vacanta, fiind mai avizata decat cei mai multi dintre parinti. Mi-a raspuns ca nu are voie de la minister sa le dea teme suplimentare! Am insistat: O recomandare, o sugestie , sa nu faca alegeri inadecvate , poate chiar sa se familiarizeze anticipat cu scriitorii prevazuti de programa pentru perioada urmatoare, ca sa asimileze mai usor lectiile predate. A refuzat categoric, chiar enervata. In perioada ce a urmat pana la absolvirea gimnaziului a hartuit sistematic copilul.Bulling pedagogic?
    • Like 0
  • nu înțeleg de ce se așteaptă adulții ca școala să educe copiii. copiii stau la școală 4-5 ore din cele 24 ore ale unei zile, iar în acele ore învățătorii sau profesorii au atât de multe de făcut: să controleze temele, să asculte și să noteze, să predea materia nouă și să verifice în ce măsură copiii au înțeles ce s-a predat. Și toate acestea cu clase nu de 10-12 copii ci cu 30 sau chiar mai mulți, dintre care unii taaare năzdrăvani, ca să folosesc un eufemism. în aceste condiții când oare ar mai avea timp de educație? Cred că școala este pentru învățătură, educația se face acasă. și dacă părintele nu reușește să educe 1-2 copii acasă, cum poate educa un cadru didactic 30 de copii deodată și care vin și cu diverse obiceiuri de acasă? încercați să vă imaginați toate acestea sau încercați să stați 2-3 ore într-o clasă și să vedeți cât este de solicitat un învățător sau profesor care chiar dorește să-și facă onest meseria.
    • Like 1
  • Nu televizorul este problema, ci continutul accesat prin intermediul lui si durata utilizarii lui.

    Asadar, nu televizorul este problema. Televizorul si internetul sunt inventii tehnologice exceptionale. Dar daca prin aceste tehnologii consumam informatii toxice si o mai facem si in cantitati uriase, atunci da, apare marea problema.

    Solutia este investitia in educatia tipurilor de informatii pe care le consumam.
    • Like 1
  • Enigma elucidată : dacă nu știu să scrie corect in limba romana după 12-17 ani de școală, este vina televizorului...
    • Like 2
  • Imi povesteau niste mormoni din Utah cum se aduna familia intr-o camera mare in care este un televizor iar copiii se uita la televizor, in felul asta parintii controleaza alegerile celor mici. De aici incepe baza sanatoasa pe care se poate cladi un om. Mai departe selectia continua la scoala si ulterior in viata fie ca este vorba despre elevii dezinteresati sau cei interesati
    • Like 1
  • Corina check icon
    Aș fi vrut să citiți dumneavoastră articolul acesta. Mă mir că decidenții de la Republica nu înțeleg câtă culoare, viață și inedit ar aduce asta platformei. Câtă atractivitate, în ultimă instanță. O fi așa de complicat din punct de vedere tehnic?
    • Like 1


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult
sound-bars icon