Sari la continut

Află ce se publică nou în Republica!

În fiecare dimineață, îți scrie unul dintre autorii fondatori ai platformei. Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu și Alex Livadaru sunt cei de la care primești emailul zilnic și cei cărora le poți trimite observațiile, propunerile, ideile tale.

„- Vara, facem cereri de polițiști pe litoral și îmi trimit toți proștii…” Cum s-au prins 4 milițieni că „fugeam din țară” la bulgari

Vamă, Acolo

V-am spus în articolul trecut ce găsești dacă pleci din Vamă spre Nord, pe cărarea de lângă mare.

Exact anul trecut, tot în Vamă și tot pe vremea asta, am încercat să fac o plimbare, mult mai scurtă, spre sud. M-am trezit buimac într-o dimineață, la șapte, și am ieșit la o plimbare pe plajă, să mă adun. Trecusem de Acolo și de ultimele pensiuni, când, căzut pe gânduri, am fost surprins să observ în dreapta mea, în boscheți, o mașină de Poliție și un grup de 4 polițiști. Am tresărit. Amuzat că m-au speriat, unul dintre mă întreabă: 

- Nu știi să dai „Bună ziua”? 

Eu, cu imaginea terfelită după sperietură, m-am trezit atunci să-i înfrunt arogant: 

- Nu! am pronunțat ferm și am dat să mă îndepărtez.

M-am trezit cu fața în nisip, tăbărâseră toți pe mine și mi-au pus cătușele. Eram perplex, nici măcar nu m-am zbătut. Apoi m-au băgat în mașină, să mă ducă la Poliția Vamală. I-am întrebat dacă sunt întregi la cap iar ei mi-au explicat că pot să facă ce vor, că sunt acoperiți de lege, că au dreptul să rețină pe oricine consideră suspect, la o depărtare de maximum 30 de kilometri de graniță. Nu m-am apucat să verific legea, știam că avem o grămadă de legi tâmpite, rămase neschimbate din comunism, mai ales cele paranoice, în privința fugii românilor din țară. Asta înseamnă că de la Costinești în jos, oricine poate fi reținut doar pentru că pare suspect.

Admit că le-am zis și lor direct că ce fac e perfect cretin și am scris și în declarația pe care am dat-o, susținut-o și semnat-o. Le-am explicat, în momentul indentificării mele ca suspect de trecere frauduloasă a frontierei, că intuiția lor de detectivi a omis un aspect destul de relevant: eram îmbrăcat doar într-un short de culoare verde și aveam asupra mea doar telefonul, un pachet de țigări și 40 de lei. 

N-aveam, evident, cu mine niciun act. Prin urmare, oricare ar fi fost raționamentul lor logic, presupunând că a existat vreunul, acesta prezenta lacune evidente, pe care tocmai aveam amabilitatea să li le împărtășesc. O problemă era totuși, cel puțin așa identificasem eu, respectiv incompetența polițiștilor care se ocupau acum de mine, dintr-o ambiție prostească, în loc să caute fugitivi autentici, chiar în momentul ăla. Cu siguranță le-am precizat și amănuntul că în mediul privat ar fi fost demult concediați pentru incompetență, nu ezit să reamintesc asta multor presatori de relații cu clienții. Pentru aroganță, le-am explicat, nu există consecințe legale, cum nu sunt nici pentru sperieturi din boscheți, la aroganță se răspunde în general cu insulte sau indiferență, depinde cât de evoluat ești. Acțiunea lor nejustificată se potrivește mai degrabă statelor polițienești, adică dictaturilor, am simțit nevoia să explic sensul negativ al termenului, sa nu fiu înțeles greșit, iar nostalgia vremurilor când erau milițieni și li se tolerau abuzurile, s-a încheiat.

M-a liniștit un adjunct al șefului poliției din Mangalia, la care am ajuns, după vreo două ore de scandal. Omul mi-a explicat situația într-un minut și mi-a tăiat tot cheful de reclamații: 

- Vara, e nevoie de mulți polițiști pe litoral și facem cereri să ne trimită personal din alte județe. Credeți că mi-i trimit pe cei mai buni? Nici vorbă, îmi trimit toți proștii, care îmi fac numai probleme!

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Corina check icon
    „M-am trezit cu fața în nisip, tăbărâseră toți pe mine și mi-au pus cătușele. Eram perplex, nici măcar nu m-am zbătut.” Am mai citit așa ceva. Oare cătușele nu se pot pune la verticală dacă omul nu opune rezistență? Așa e procedura, musai să-l trântești și să-l călărești?
    • Like 1
  • kris check icon
    Stii cum e, aia 7 ani de acasa care se presupune ca i-ai avea fac mai mult decit toate scolile inalte. Ti se usca podoaba daca le ziceai buna ziua, sau? Nu-ti dai seama ca oamenii aia erau platiti si din intimplare s-au distrat pe seama ta, pe cind tu ti-ai stricat o dimineata de posibila vacanta si vreo jumatate de ora sa mai bagi si un articol penibil pe net despre cit de fraier ai fost.

    Vezi mai taie-ti limba cind dai de autoritati daca iesi din tara ca patesti ca amaritul asta de-o stat 8 luni intr-o inchisoare ruseasca pentru o gluma proasta - tot roman si ala, ca la noi toti is cocosi:

    https://www.hotnews.ro/stiri-presa_regionala_arhiva-1707231-povestea-arestarii-detentiei-clujeanului-walter-ghidibaca.htm
    • Like 1
    • @ kris
      check icon
      Cum, cum?
      Polițiștii erau plătiți să se distreze pe seama autorului??
      Bun așa atunci, ce să mai zic!
      • Like 3
    • @ kris
      Ada check icon
      Nu are nici o obligatie sa salute pe toata lumea de pe strada.
      La noi nu "cei 7 ani" e problema ci mentalitatea invechita.
      • Like 3
  • Dorin check icon
    Organul cu Pulanul s-au Miliție =Poliție.Vor respect acum dar seamănă cu milițienii ceaușisti prin comportament și bubuind de prostie și mârlănie.
    • Like 3
  • AlexisZ check icon
    Pacat ca nu mai circula bancurile cu militieni de alta data (si bancurile in general...) De ce aveau si ar avea succes in continuare ? Pentru ca sunt rupte din realitate, iar uneori realitatea depaseste fictiunea. In fiecare an pe la inceputul verii suntem bombardati cu aceeasi stire absolut tragicomica; ia uitati-va ce concurenta formidabila este si anul acesta la scolile de politie si jandarmerie. Nemaipomenit ! Ar trebui ca imbulzeala asta teribila sa ne dea un sentiment de siguranta; uite dom'le, cati tineri cu chemare, care sunt atrasi de serviciul public, care vor - cu onoare nu-i asa ? dupa cum o spune deviza "organului" -sa apere cetateanul si sa faca legea respectata. Sa fim seriosi... In randul MAN -ului in 30 de ani am putut vedea efectiv o transformare, o profesionalizare a meseriei la propriu si la figurat, datorita integrarii in NATO, a participarii in teatrele de operatiuni, datorita evolutiei tehnicii militare si a diversificarii misunilor primite, datorita contactelor cu structuri similare din tarile mebre NATO.
    Nu acelasi lucru se poate spune si despre MAI din pàcate. Timp de 30 de ani "organele" au ramas inchise in bula lor, au devenit un fel de struto-camila, care a mostenit toate tarele si lacunele militiei comuniste de alta data, corcite cu pacatele si naravurile politiei de azi. Evident ca mai exista profesionisti si oameni care fac treaba asta din convingere pe ici pe colo, dar ei sunt inghititi de o masa mare alcatuita din tot felul de neaveniti/ite care cauta doar siguranta unui loc de munca, avantaje materiale si o pensionare rapida urmata de un al 2 lea salariu in alta parte. O armata de sotii, amante, nepoate, manechine, nepotei, fini, fii, etc. populeaza acum aparatul. Unii probabil nu stiau sa faca nimic altceva. Altii probabil au intrat in sistem doar din frustrari personale gen "lasa mah ca pun eu uniforma pe mine si v-arat cine sunt". Altii au vazut poate prea multe filme stil "hotii si vardistii" sau "politist sau delincvent" si si-au zis ca n-o fi foc sa-si incerce si ei sansa in combinatii de genul asta. Cert este ca dupa 30 de ani aparatul este intr-o stare mai mult decat jalnica, incât am ajuns sa ne miram cand trece o zi la stiri, fara s-auzim de cine stie ce isprava sau grozavie in care a fost implicat vreun membru al "organului" (scuzati pleonasmul : - ) )
    • Like 4
  • Corina check icon
    V-au salutat ei primii și s-au supărat că nu le-ați răspuns? (Atunci răspunsul Dvs. ar fi o provocare, dar nu una care să merite tratamentul de care ați avut parte.) Ori s-au așteptat să tremurați și să-i salutați primul, servil? (Asta ar fi de-a dreptul dezgustător și nu chiar imposibil, ținând cont de mentalitatea lor.)
    • Like 3
  • storo check icon
    ...acum citiva ani am patit-o si eu: stateam cu cortul undeva intre Corsarul si Acoperisul Albastru ...pe la 11 am plecat cu o pisi sa culegem scoici si sa filozofam de-a lungul marii spre bulgari...dupa ce ne-am umplut miinile cu scoici, dam sa ne intoarcem cind auzim ceva gen '' HAAALT ! Ausweis kontroll!'' dar in romaneste. Putin speriati de raget, putin contrariati si treziti din reveria noastra scoico-filozofica, ne uitam mirati unul la altul si amindoi la militieni, intrebindu-ne unde dracu puteam tine actul de identitate,noi fiind goi pusca ( da, era pe vremea cind in Vama se mai facea nudism...) Le explicam ca nu avem la noi nici un ID, dar ca le avem la cort si sintem ''identificabili''. Aia nimic, ca vor sa ne amendeze, deci vin cu noi la cort ca sa le dam actele si sa ne faca proces verbal. I-am plimbat prin toata Vama, pina la Cherhana si inapoi, vezi Doamne, cautind cortul :)) Aia trei echipati cu pantofi, armament, catuse si cashcheta, noi in curu' gol....mai mare distractia nici ca ne trebuia :)) dupa vreo ora de ''cautari'' ne-au dat un ''avertisment verbal'' si ne-au lasat in pace, satui de cautat buletine pe la nudisti :))

    Concluzia: si acum 15 ani tot militienii erau trimisi la mare :))...cred ca au un fel de criteriu de selectie: IQ subunitar= detasare pe Litoral :))

    Din pacate astia ii fac de rusine si le strica blazonul adevaratilor politisti, cei pe care nu-i vedem, nu-i auzim dar datorita carora avem o viata mai sigura. In fata acestora din urma imi scot palaria si le spun '' Multumesc!!''
    • Like 4
    • @ storo
      AlexisZ check icon
      :-) haioasa povestioara; inainte de '89 in schimb se putea negocia relativ usor sa-ti instalezi cortul pe campul de langa hotelul Forum. De obicei un locotenent tanar de graniceri trecea cu patrula sa stranga taxa de protectie, care de regula era platita cu un flacon. Daca nu plateai, veneai noaptea din Ring sau Vox si-ti gaseai cortul culcat la pamant; daca mai erai si machit, sa ridici cortul din nou cu lanterna nu era prea vesel; asa ca de regula dormeam langa; la inceput dardaiai de la umezeala care se lasa noaptea peste tot si toate, iar dupa ce se ridica soarele incepeai sa te coci :-)
      • Like 2
    • @ AlexisZ
      storo check icon
      ...eiiii ce viata cu corturile cu betze din fibra...! :))
      • Like 1
    • @ storo
      AlexisZ check icon
      Ce bete din fibra, pe vremea aceea erau corturi romanesti cu schelet din tuburi din aluminiu :-)
      • Like 1
    • @ AlexisZ
      storo check icon
      ...stiu cum sint, am carat si eu din alea in rucsacul cu cadru....dupa doua beri nu mai nimeream tuburile si dormeam sub cerul liber :)))
      • Like 1
  • Ma indoiesc ca ar sta chiar asa lucrurile. Din proprie experienta stiu ca sunt oameni care nu si vad de treaba lor, au ce au cu politia, îi provoacă. Sunt politist si sunt pățit. Asa ca eu nu cred. În legătură cu afirmatia acelui sef, sa se abțină. Am fost detașat pe litoral si cunosc ce se întâmplă. Cei detașați cheltuie intr o lună cam un salariu si jumate, iar polițiștii locali își iau concedii si se ocupa de afaceri. Si asta, da, chiar este o problema a sistemului.
    • Like 3
    • @ Neculai Radu
      Arta adevăratului poliţist este să NU se lase provocat. Probabil de aceea poliţiştii buni nu ies în evidenţă: intervin doar atunci când este cazul. Cei care ies în "luminile rampei" sunt clonele lui Garcea. În rest, sunt probleme de bucătărie internă. Aveţi sindicat. Puneţi-l pe Coarnă la treabă, că şi-aşa vorbeşte numai tâmpenii pe la televiziuni.
      • Like 3
    • @ Neculai Radu
      storo check icon
      Cred ca un politist ( politist, nu militian) trebuie sa fie macar ''cu o jumate de centimetru'' mai istet decit cel care-l provoaca...iar in cazul acesta va uzita de toate atuurile legale pentru a-l pune la punct pe imbecil.
      Un Militian va spune ''da, boss'' si va pleca cu coada intre picioare, umilit.

      Respect pentru politisti ( chiar si pt cei care ma mai amendeaza pentru viteza !) si un picior in spate pentru militieni.

      Pe de alta parte, sindicatul politistilor nu prea rezolva problemele voastre de sistem( echipament, legislatie, etc) de ani de zile....poate ca insusi sindicatul este ineficient pt ca are probleme, nu crezi ?
      • Like 1
  • De acord. Dar nu e cazul ca "prostii" sa nu ajunga in nici un fel in Politie, iar daca au ajuns, sa zboare de acolo? Abuzul impotriva cetatenilor cuminti si frica de infractori fac parte din valorile impartasite de politistii "prosti". Acesti oameni inca pot exista intre noi, dar nu trebuie ridicati in functii publice in care fac exact ceea ce s-a vazut: mult si imens rau - de la favorizarea crimei si criminalului [Caracal] si pana la aruncarea la pamant a cetateanului trecator pe plaja.
    • Like 6


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult