Foto - Frank Hoermann/Sven Simon/ imago stock&people/ Profimedia
N-aș fi vrut să public această mică poveste – și nici n-am făcut-o chiar când lucrurile erau foarte încinse –, dar m-am gândit că un strop de adevăr istoric nu poate face rău.
La scurt timp după anunțarea rezultatelor testării PISA din 2018 (anunțate în 2019), ministrul educației din acel moment, Monica Anisie, a constituit prin ordin de ministru grup de lucru pentru analiza rezultatelor PISA 2018. Acest grup de lucru era constituit din specialiști în pedagogie (ex. Lucian Ciolan, Daniel David, Dragoș Iliescu) și în managementul educației (ex. Cristian Hatu, Șerban Iosifescu, Ciprian Fartușnic) și din specialiști din ariile vizate de testările PISA (ex., pentru matematică, Radu Gologan, președintele Societății de Științe Matematică; pentru literație, subsemnatul, ca reprezentant al Societății de Științe Filologice).
Prima întâlnire a acestui grup de lucru (care a fost și ultima) a avut loc într-o zi ploioasă la Institutul de Științe ale Educației. Membrii grupului de lucru (nu toți, însă o bună parte, prezenți), împreună cu ministrul educației, au hotărât că primul pas în analiza rezultatelor testelor PISA 2018 este solicitarea, pentru o primă analiză, a metadatelor de la testare. Acea primă întâlnire a fost și ultima pentru că instituțiile românești reprezentând OECD (organismul responsabil de testarea PISA) nu a oferit aceste metadate (și nici un fel de altfel de date) grupului de lucru responsabil de analiza rezultatelor acestor testări. Și, din câte știu, nici în anii care au urmat, nu le-au oferit nimănui.
La nu multă vreme, ministrul s-a schimbat odată cu guvernul, testele PISA erau deja o realitate îndepărtată (nu se mai vorbea despre ele la știri), astfel că am eșuat în realizarea unei analize mai profunde a acestor rezultate, care să genereze construcția unei strategii de schimbare a paradigmei – în curricula, în planurile-cadru etc. – pentru învățământul preuniversitar românesc.
Morala punctuală: atâta timp cât strategiile educaționale sunt dependente strict de cine ocupă un scaun ministerial, nu de experți și instituții independenți de politică și politicieni, va fi greu să îmbunătățim nivelul sistemului de învățământ (preuniversitar sau universitar) românesc – oricât de bine-intenționat ar fi ocupantul scaunului ministerial.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Pe scurt, un învățământ de cultură generală, în care materiile sunt mai simple, așezate pe baze luate din viața de zi cu zi, este înlocuit cu o abordare complexă, vocațională. Ceea ce testează PISA nu este matematica, ci o mai mult un fel de educație matematică. Sunt luate în considerare acele conținuturi care pot fi folosite în viața de zi cu zi și nu neapărat într-o anumită profesie. Un fel de matematică începători dacă vreți.
În sistemele performante de educație, ceea ce se face la noi obligatoriu acolo se face opțional. Echipe antrenate de psihologi și educatori îi identifică cu precizie pe cei care prezintă aplecare către matematică, fizică, artă etc. Aceștia vor fi viitori ingineri, matematicieni etc. Pentru ceilalți, restul materiilor sunt doar de cultură generală, mult mai simpliste.
În sistemele totalitare nu există liber arbitru și învățare diferențiată. Totul e făcut la grămadă, la tonă, ca în Armata Roșie.
Testele PISA nu sunt gândite pentru sistemele din fostul bloc comunist.
Cum am mai scris, o creștere în testele Pisa ar fi posibilă prin legarea materiilor predate în școală de viața reală. Adică, mai multă lectură și analiză liberă, nu învățată pe dinafară, ca papagalul, pentru a înțelege ce citim și mai multă matematică nu de dragul matematicii, ci pentru utilitatea ei practică. Chiar și matematica avansată are utilitatea ei, chiar dacă nu o s-o folosim niciodată în viitor: formează gândirea logică/structurată/critică. Mușchi la creier...
Deci nu pot să nu dau like pentru Gabriel. Nici mie nu mi-au folosit o grămadă de materii în cariera de inginer electronist dar sunt conștient că fiecare dintre ele a pus câte o cărămidă la edificiul cunoștințelor mele generale. Să înveți numai ce ți-ar fi de folos în carieră, ar însemna să-ți pui singur ochelari de cal. De unde și diferența între un semidoct și un intelectual.
Cine s-ar fi gândit în facultate că mi-ar fi vreodată de folos funcțiile Bessel sau de elipsoidul Fresnel? Și iată că la un moment dat, chiar am avut nevoie de ele pentru scrierea unei aplicații de proiectare/verificare a link-urilor radioreleu. Dar nici chiar eu nu știam în primii ani de facultate ce specializare o să aleg. Cred că abordarea asta e valabilă pentru toate domeniile. Trebuie să ai imaginea de ansamblu și bazele teoretice, altfel nu ești decât un bun tehnician.
P.S. Discuția asta îmi amintește cum noi, inginerii proaspăt intrați în producție, eram persiflați de muncitorii clasa 6, care credeau că ei le știu pe toate, în timp ce noi nu știam mai nimic legat de “meserie”. Ei nu își bătuseră capul nici cu Gaus Ostrogradski, nici cu Cebâșev dar știau să dea din șurubelniță... Însă când trebuia dezvoltat un produs nou sau când intervenea o nenorocire pe linia de fabricație și picau la teste toate produsele, abia atunci apăreau limitările “meseriei” lor. Pentru că noi, inginerii, aveam în spate bazele teoretice și chiar înțelegeam procesele care se întâmplă acolo, față de ei care nu aveau decât un caiet de service pe care îl știau pe de rost.
Tocmai ce am scris că studiile superioare nu au menirea să te învețe direct practica. Asta o face doar un ucenic la tâmplărie, de exemplu. Vroiai să înveți practică, nu făceai facultatea auto ci te băgai calfă la un service auto. După o perioadă deosebeai cu ochii închiși cheia de 17 față de aia de 19, aveai mușchii ca oțelul și nu te mai obosea nimeni cu ciclul Carnot. Dar se pare că ai vrut mai mult decât practică, ai vrut să înțelegi fenomenele care se petrec acolo, să știi de ce planetara e atât de groasă și din nu știu ce OL, nu altfel. Poate te interesa cum să proiectezi un motor care să fie mai eficient. Aveai tu ceva care să te atragă înspre inginerie. Nu ai vrut doar să fii un bun mecanic auto ci te-ai gândit că poate o să proiectezi, o să cercetezi sau măcar o să înțelegi esența domeniului și care sunt fundamentele științifice care guvernează acel domeniu. Și pentru că orice domeniu este vast, nu puteai să știi de la început care va fi ultra-specializarea ta viitoare. Facultatea trebuia astfel să-ți asigure înțelegerea bazelor teoretice, fundamentate științific, care să te poată lansa înspre orice subdomeniu (motoare, transmisii, caroserie, materiale noi, câte și mai câte). Unui mecanic din service puteai să-i bagi o formulă pe gât, fără să-i explici de unde vine. Dar un inginer ar trebui să înțeleagă toată teoria în urma căreia rezultă formula respectivă. Pentru că, la un moment dat, poate aduce îmbunătățiri sau chiar revoluționa domeniul. Eu așa văd lucrurile și nu sunt singur.
Discuția mai scurtă ar fi cam așa: vrei să fii foarte tare în practica unui domeniu, atunci urmezi o școală de meserii. Faci practică grupa mare. Ai însă gânduri mărețe și vrei să fii tare într-un domeniu? Atunci trebuie să stăpânești bazele teoretice. În acest din urmă caz nu vei lucra după învățăturile maistrului ci vei avea de-a face cu știința, la propriu.
În electronică e la fel. Chiar cercetarea și producția de noi componente este un subdomeniu. Dar ce student știe înainte de începerea facultății care va fi specializarea lui viitoare? Nici eu nu mi-am imaginat că o să lucrez, pe rând, în proiectare, R&D și producție, cu switch între domenii, de la electronică aplicată la radiocomunicații. Iar subdomeniul l-am schimbat după facultate. Și a fost bine că aveam bazele teoretice la locul lor.
Numai bine!
programa asta aglomerata nu e de cand lumea ci de aprox 100 de ani daca rotunjim. tot cam in ultimii 100 de ani progresul tehnologic a avansat cu viteze foarte mari fata de trecut. poate ca este doar o coincidenta, dar nu as crede. sa venim noi, romanii, cu propunerea de a revolutiona abordarea asta care in mod evident da rezultate, mi se pare ca ne ducem intocmai catre negarea importantei experientei, adica exact a ceea ce ai obtine daca ai dilua teoria in favoarea practicii. un fel de cerc vicios. si de la cine vine propunerea? de la cei care au ramas in urma in domeniile tehnologice (numarul realizarilor tehnologice din romania este semnificativ mai mic decat in alte tari).
Aici apare un principiu simplu al pedagogiei: fiecare conținut pedagogic trebuie predat în funcție de maturizarea cognitivă. Aici apare rolul psihologiei, sau cel al psihopedagogiei.
Sunteți absolut sigur că programa noastră este făcută cu acuratețe în raport cu niște praguri cognitive? Mulți profesori de matematică spun - și puteți căuta articole pe net - că această materie merge în gol. Cărămizile sunt predate prea devreme și de aceea mulți învață mecanic, cu o armată de meditatori care îi ajută să treacă clasa. Sau haideți să o luăm altfel: cineva își construiește o casă, dar nu pune preț pe fundație. O construiește fără, pe un teren alunecos. Clădirea se va prăbuși imediat ce va fi terminată, dacă va fi terminată.
Putem pune că a rămas ceva? Da, învățătura de minte, efortul, poate că persoana a făcut condiție fizică etc. Dar nu a rămas casa.
Plus, gândirea logică nu este același lucru cu gândirea matematică. De logică se ocupă o știință care poartă acest nume: logica. Sigur, există o arie a matematicii care apare și în logică, dar gândirea logică are cu totul alte reguli. Vă dau exemplu de cercetător în matematică, total lipsit de gândire logică? Oho! Omul e într-o lume paralelă. Caz concret. Așa că nu puneți semnul egal între matematică și logică. Plus că există mai multe tipuri de logică. Cea matematică e doar una dintre ele. Dacă e s-o luăm pe erudiție, sute de ani matematica n-a fost considerată știință. A fost considerată artă. A făcut parte din rândul artelor. În Renaștere era pe lista artelor.
Nu vreau sa zic decat ca pentru un inginer, cred ca sunt esentiale pentru formarea unei gandiri analitice, trecerea prin toate acele elemente de matematica avansata.
Mie mi-au format gandirea, am ajuns ca prin intermediul lor sa inteleg fizica.
Cred ca, intr-adevar, aceasta matematica avansata ( sau parti din ea ) nu isi au locul in liceu.
stiti cum se vede comentariul dvs? ca si cand l-ar fi scris unul care se crede buricul pamantului. pe mine m-a invatat viata ca exact oamenii astia gresesc amarnic. le spun 50 de insi (institutii) ca sunt beti si ei in loc sa mearga la culcare o tin pe a lor.
nu sustin ca am dreptate dar am fost in aceeasi situatie cu dvs am invatat multe lucruri pe care nu le mai stiu, nu le mai aplic. stiu insa si admit faptul ca la momentul in care le-am invatat, habar nu aveam daca vreau sa lucrez in executie sau in cercetare. poate visam sa fiu in proiectare dar habar nu aveam daca sunt bun la asta. anii aia pe care dvs ii vedeti pierduti, eu consider ca m-au ajutat sa ma lamuresc in ce directie trebuie sa merg. mai mult, astazi am un copil in clasa a 12-a, adica este in situatia sa aleaga facultatea si specializarea aia pe care o blamati. habar nu are daca se va descurca desi a ales fara sa clipeasca domeniul. si nu stiu despre dvs dar eu asa mi-am crescut si copii: nu conteaza daca e bun la ceva nativ, il duc sa experimenteze o perioada pana afla singur daca ii place sau nu. si i-am dus la cat mai multe activitati. unde le-a placut (din orice motiv) au continuat singuri.
daca aveti senzatia ca sunt pe lumea asta niste guru care stiu clar ce meserii si in ce procent sunt necesare peste 10 ani eu cred ca va inselati. cei mai multi nici cand apar aceste meserii nu reusesc sa le admita ca fiind existente! cum sa fie atat de pragmatici in programa cei care in fapt isi doresc sa luam singuri decizii, sa ne ducem catre ce ne place din tot ce exista?
scuze daca am fost mai acid, a fost doar pentru a ma face inteles.
Se invata dupa principii de acum 70~100 de ani, pe cand lumea este cu totul alta. Testele Pisa nu sunt despre cat de multe cunostinte ai, ci despre capacitatea ta de a relationa si intelege lucrurile. Pentru mai mult de 80% din joburile din economie, nu ai nevoie sa treci prin astfel de exercitiu cumplit cum este scoala la noi. Si toata disperarea parintilor vine din faptul ca ai nevoie de amarata aia de diploma….
deci in primul comentariu, nu ati argumentat nimic, doar ati venit cu jigniri gratuite. acum, ca prin minune, va apuca dorinta de a-i raspunde unuia cu care vorbiti la per tu si pe care il numiti "frustrat", incheind prin a-mi pune in gura epitete pe care nu le-am folosit. ca idee, daca v-as fi crezut incuiat sincer nu ma oboseam sa va raspund.
e ok, poate sunt in eroare si am spus-o inca de la primul raspuns, dar prefer sa vin cu argumente asa cum am facut-o de prima data pentru ca din punctul meu de vedere asta e castigul republica: ne ridica la fileu subiecte si daca avem deschidere venim cu propria parere si ascultam si cum vad altii lucrurile. fara suparari si alte comportamente deviante.
cum experimenteaza un adult (nu vad cum sa pui un copil) o eventuala dorinta de a fi pilot? pai exact asa cum se intampla acum scoala aia pe care o blamati: ii invata multe notiuni pe langa cele folositoare unui pilot si ii pune intai sa mearga cu aparate usoare ca mai apoi sa sara cu parasuta. chiar daca termina scoala ei nu sunt piloti direct si continua un parcurs pana sa ajunga acolo. intamplator am un prieten pilot si stiu exact cum a facut sa ajunga acolo. chiar si astronautii din ce stiu trec printr-un lung proces in care invata inclusiv matematica aia pe care o blamati. la fel se intampla si la piloti de formula 1 si la multe alte meserii mai exotice. si multi, se opresc pe drum la a face alte lucruri conexe sau la a se reorienta catre o cu totul alta meserie. si asta se intampla in toate domeniile. practic este exact asa cum spuneti ca ar fi daca s-ar aplica teoria mea, care nu e a mea, e doar o explicatie despre motivele din spatele programei celor mai multe dintre institutiile de invatamant, atat de la noi cat si de afara. nu trebuie sa fiti de acord cu mine, dar asta e realitatea si motivatia v-am spus-o initial.
faptul ca eu sau altul a pus sau nu mana pe o carte de orice fel nu are treaba cu argumentatia sau subiectul in discutie. dupa cum ne arata testele pisa, sunt enorm de multi care citesc si nu inteleg o iota din ce citesc, de aici si faptul ca afirmatia dvs nu are relevanta. daca va ajuta cu ceva, tin cursuri pe aceasta tema dar afirmatia dvs pentru mine vrea doar sa arate ca va credeti superior mie si ma repet, e ok. feel free!
daca din orice motiv doriti sa continuam cu argumente, mie imi face placere. daca doriti sa continuati cu jigniri aiurea, eu am sa ma opresc aici ca ne pierdem timpul amandoi.
legat de buricul pamantului, ma repet, asa se vede din toate comentariile dvs. serios vorbesc. nu vad de ce v-ar deranja asta si nici ce legatura are cu felul meu de adresare. am si admis ca poate gresesc si chiar mi-am cerut scuze la finalul raspunsului meu, admitand ca poate fi perceput ca acid. am spus acolo ca a fost doar pentru a ma face inteles (exagerarile au efectul de a pune pe ganduri, ceea ce cred ca a si facut exprimarea mea). eu vad in faptul ca va vorbesc la persoana a doua o formula de a arata ca nu am nimic cu dvs, ca va respect punctul de vedere chiar daca eu am altul. ce treaba are cu continutul sau cu forma?
daca tot ma luati cu psihologia, a arata respect este primul pas pentru integrare si acceptare intr-o comunitate si mie mi se pare normal sa fac asta. poate dvs va lasa senzatia ca nu inteleg eu forma dar cat timp nu argumetati asta am sa raman la parerea mea.
chiar cred ca schimbul de replici nu mai are treaba cu afirmatiile initiale si a devenit despre noi, moment in care nu ma mai intereseaza. eu doar am incercat sa va spun ca felul in care formulati lasa sa para ca va credeti foarte important si distrage de la mesajul pe care vreti sa il transmiteti. in acelasi timp, argumentatia dvs initiala nu poate fi valida decat in masura in care vorbim de exceptii, de scoli exceptionale, nu de sistemele generaliste de invatamant si foarte greu sa ia cineva in serios ceea ce spuneti cand atat sitemul local cat si cele din alte tari vad lucrurile la fel.
si asta chiar daca nu va place felul in care eu vorbesc sau inteleg.
Iar sa intelegi fizica pe baza matematicii....asta da bazdaganie :))
E foarte util sa faci doi ani de matematici speciale si sa-ti mai ramana apoi 2 (doi ) pentru orientare, specializare, proiecte, licenta samd.
SCOALA a fost inventata ca sa produca mana de lucru, nu gandire analitica. Pentru niveluri avansate exista masterate, doctorate (vezi Ciuca si Bodea :)) )
ca sa raspund la si ce daca: atunci cand cineva aduce argumente, ma bag in seama pentru mine. ma bag in seama in ideea ca se poate discuta decent si ca schimbul de idei si argumente ma face mai bun pe mine.
sincer, nu mai raspund, ma orpesc aici in speranta ca s-a inteles. numai bine!
legat de telefoane... eu vad lucrurile asa: ele au aparut ca o evolutie sociala si au ajuns o parte integranta a societatii. la modul propriu un procent semnificativ din oameni nu s-ar descurca fara, sau in situatii de conectivitate limitata. eu insumi, greu as face fata fara si nu ma joc si nici pe social media nu sunt activ. pur si simplu am tot felul de aplicatii cu care fac management la plati, la diverse device-uri, la programari, la remindere in calendarul personal, la notificari de sedinte sau deadlines pentru job, liste cu scopuri diverse, carduri, aplicatii de calatorii, automatizari pe la proprietatile detinute, la comunicarea cu prieteni si cunostiinte din diverse tari si orase, etc. greu sa imi imaginez cum ar fi fara. in astfel de conditii, consider ca pregatirea pentru viitor inseamna si adaptarea si includerea telefonului in tot ce inseamna sistemul de invatamant.
nu stiu cine spune ca profesorul e prea autoritar, eu cred ca nu este. da, sunt unii, dar din pacate nivelul lor profesoral este deficitar ei vad doar autoritatea cu forta, autoritatea prin impunere datorita fortei fizice sau functiei. ideal ar fi sa existe si o autoritate data de leadership, autoritatea stiinteti, autoritatea data de aprecierea celor multi. cand o clasa face scut in jurul unui profesor pe motive de apreciere educativa, cei cativa elevi din clasa care fac nota discordanta pot fi influentati sa isi reevalueze pozitia.
foaret posibil sa aveti dreptate cu manipularea, insa aici cred ca vorbim de o alta problema, aceea a decidentilor, nu a testelor in sine.
si nu sunt de acord nici cu afirmatia ca nu e aici locul in care sa invat pe cineva. eu de aceea sunt aici, ca sa invat, sa fiu mai bun prin aflarea altor pareri, sa inteleg si alte puncte de vedere, etc.
dar multumesc pentru sfat si pentru ca ati citit ce am scris.
Eu nu sunt expert în educație, însă din perspectiva de fost elev pot spune că educatorii pot schimba multe în învățământ, fără intervenția tătucului politic. Cred că nu programa sau manualele sau strategia sunt problema cea mai mare în învățământ, ci apatia și lipsa de imaginație a cadrelor didactice care în cea mai mare parte sunt la nivelul de maturitate emoțională a elevilor lor.
Câteva exemple. Facultățile private, cu exigențe minime la examen si licență, au dat diplome pe banda rulantă pentru ca factorul politic le-a permis. Cand ai exigente reduse, studentul învață mai puțin. Rezulta un absolvent mai slab, un profesor mai slab.
Profesorii au trecut si ei prin scoala, care cam din anii 2000 e sub atac. Acum, de ex, au desființat tezele. Rezulta: se învață mai putin. Peste niste ani vom avea niste profi si mai slabi. Vor sa bage testarea standardizata. Daca asa va fi, nivelul profesorilor va scădea vertiginos. Tot politic s-au decis legea educatiei si ordinele de ministru aferente. Titularizarea in unitate e dezastrul care infloreste coruptia si favoritismul. Etc etc
Nu credeți că suntem suficienți de liberi să decidem niște lucruri local la nivel de clasă, școală? Atitudinea dogmatică a profesorului față de elev, așa de des întâlnită în școala românească, tot vina politicului este?
Spuneți că învățământul este sub atac din anii 2000. Așa o fi, însă dacă profesorii tac din 2000 și ies să facă greve doar pentru măriri de salariu, asta nu-i face complici cu politicienii?
Poate că ar fi o idee să acordăm aceste creșteri și în funcție de rezultate, că tot menționați de mediul privat. De exemplu, credeți că ar fi cinstit ca aceste măriri să se acorde în funcție de gradul de alfabetizare funcțională?