Foto: Profimedia Images
Sunt vremuri aparte. Sunt primele sărbători de Paște pe care le petrecem fără familie, prieteni și toți cei dragi. Pentru mulți dintre noi, este prima noapte de Înviere în care nu mergem la biserică, la slujbă, să luăm lumină și să cântăm „Hristos a Înviat”. Reușim să găsim bucurie, în toată această mare de anxietate, între toate frământările și gândurile? Cu puțin noroc și ceva mai multă tehnologie, da.
Dar măcar în aceste zile să ne gândim la cei care nu sunt la fel de norocoși. Nu ca o datorie, nici măcar ca un exercițiu de smerenie, ci pur și simplu pentru că fără acești oameni viața noastră nu ar putea continua nici măcar în această nouă „normalitate”.
Citesc în fiecare zi, cu un amestec de emoție și recunoștință, articole, interviuri, povești cu și despre cei din linia întâi. Medici, asistente, infirmieri - cei care se luptă cu virusul în spitale, la primiri urgențe, sau în ambulanțe. Săptămâna trecută am făcut o postare despre Mama mea, medic primar de familie în București. A devenit virală, ajungând la peste 100.000 de oameni. Nu era intenția mea să o fac celebră, am vrut să vestesc lansarea programului „Medici pentru România”, o platformă online de consultanță medicală 100% gratuită.
Drept este că medicii merită toată aprecierea noastră. Sunt oameni cu puteri nebănuite, pentru care timpul nu mai are aceleași unități de măsură, iar sacrificiul depășește imaginația multora. Mulți dintre ei nu și-au mai văzut familiile de săptămâni întregi și vor face și aceste sărbători departe de ei, într-o cameră tristă de hotel, din grijă și iubire - să nu îi infecteze. Sau într-o cameră… de gardă. Pentru ei, timpul nostru de Netflix înseamnă ore lungi de muncă, de luptă cu suferința și cu moartea. Nu există suficiente cuvinte care să exprime recunoștința pentru tot ce fac. Dar nu despre personalul medical este acest articol.
Aceste rânduri sunt însă despre ceilalți din linia întâi. Doar trei povești în continuare, fără alte comentarii. Doar crâmpeie din viața lor, așa cum sunt ele.
Maria abia a împlinit 40 de ani. Are doi copii mici, amândoi la grădiniță, care stau acasă de o lună. Soțul ei a intrat în șomaj tehnic, după ce firma la care lucra a închis porțile, cel puțin pentru moment. Maria este vânzătoare la un supermarket mare din nordul Bucureștiului. Programul ei de lucru este infernal de săptămâni bune. Maria nu are de ales, pentru că de ea depinde viitorul familiei ei, așa că vine zilnic la muncă, le zâmbește clienților (chiar dacă i se văd doar ochii calzi, deasupra măștii) și merge acasă în fiecare seară cu spaima că ar putea duce cu ea virusul. Că ar putea să îi infecteze și pe cei mai dragi oameni din viața ei.
Marius a împlinit 10 ani de carieră în poliție în urmă cu doar câteva luni. Și-a dorit să fie polițist din copilărie și, deși toată lumea a crezut că este doar o etapă din viața unui băiat zvăpăiat, și-a împlinit acest vis. Are un copil de doar câteva luni și o soție care încă se recuperează după nașterea grea. Părinții lui sunt la pensie, au probleme serioase de sănătate, dar din fericire locuiesc undeva la țară, într-o localitate în care nu există niciun caz de COVID-19, până acum.
Marius merge zilnic la muncă, uneori în ture duble. Merge pe străzi, se asigură că oamenii respectă măsurile, verifică documente, ajută oamenii să fie în siguranță. La părinți merge rar, o dată la câteva săptămâni, când au nevoie de provizii. Le lasă la poartă, îi salută și schimbă câteva vorbe peste gard, chiar dacă îi curg lacrimi de dor pe sub mască.
Alin este șofer partener la una dintre aplicațiile care livrează mâncare, medicamente, cumpărături și alte lucruri care ne trebuie. A început să lucreze acum câteva luni, 2-3 ore pe zi, pentru că îi place să conducă și căuta o activitate care să îl scoată din rutina zilnică a unui job de birou. Compania la care lucrează a ales varianta de telemuncă, în această perioadă. Alin a decis să continue colaborarea și pe zona de livrări, pentru că și-a dat seama că fiecare curier în plus înseamnă câțiva oameni în minus în magazine sau farmacii, în fiecare zi. Se bucură de traficul lejer, însă îi este dor de interacțiunea cu oamenii, de schimbul de zâmbete și de cuvinte frumoase. Respectă toate măsurile, poartă mănuși, mască și are de-a face cu oameni stresați, panicați și încruntați. Dar așteaptă cu răbdare ziua în care totul va fi din nou bine.
Vă mulțumim, Maria, Marius și Alin. Pentru sacrificiul vostru, pe care îl faceți în fiecare zi. Și ceea ce m-a impresionat cel mai mult în întâlnirile prea scurte și prea de la distanță cu acești eroi este că fac ceea ce fac fără să se plângă nicio secundă. E o dârzenie lăuntrică, o stare de bine, o structură construită pe o temelie trainică, care se simte de la o poștă, într-un ocean de haos și de frică. Am avut un singur mare regret, de fiecare dată: că n-am putut să îi iau în brațe sau măcar să le strâng mâna.
Eroi ca Maria, Marius sau Alin sunt mulți, în aceste zile. De multe ori nu îi vedem. Cu grijile și gândurile noastre, preocupați de respectarea distanțării sociale, de știrile care ne copleșesc, nu ne dăm seama că doamna care ne scanează cu grijă produsele, șoferul care aduce comanda sau polițistul care ne zâmbește de sub mască sunt ceilalți eroi din linia întâi. Și mulți alții ca ei, fiecare la datorie, pentru ca noi să putem supraviețui cu cât mai puține bătăi de cap.
Așa că data viitoare când îi vedem, să ne amintim de sacrificiul lor și să facem un gest simplu de recunoștință. Să le zâmbim cu ochii, să îi îmbrățișăm cu sufletul, să le spunem „mulțumesc”. Tare și răspicat, să se audă și dincolo de mască. Pentru că ei își riscă viețile proprii și ale familiilor mult mai mult decât noi, cei care putem să stăm acasă. E tot ceea ce ni se cere. Și nu-i deloc prea mult.
Paște fericit, oriunde ați fi. Iar dacă sunteți în linia întâi, nu uitați: „Fericiți cei ce plâng, că aceia se vor mângâia. Fericiți cei blânzi, că aceia vor moșteni pământul. Fericiți cei ce flămânzesc și însetează de dreptate, că aceia se vor sătura. Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui...Bucurați-vă și vă veseliți, că plata voastră multă este în ceruri”.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
E mai rau ca pe timpul lui Ceasca. Nici la aia cu zeci de mii de covizi nu-i asa restrictiv. Apropo: jandarmii sunt imobilizati in unitati cate o saptamana, sunt plini de draci, sunt tinuti sa sara la macel in caz de nesupunere.
Si la anul tot pesedeul va guverna, nici de Nicusor nu mai sunt sigur ca iese primar.
Nu o sa duca lipsa de personal orice fel de dictatura odata instaurata!