„Adolescence” ca-n liceele din România | „Sunt urât, nu-i așa? De ce nu spui că nu sunt urât?” Regula 80-20 și testul de „doctorat” care nu se încheie niciodată

80% dintre femei vor fi atrase de 20% dintre bărbați. Sună aberant cumva. În primul rând, pentru că statisticile spun altceva. Femeile sunt mai numeroase decât bărbații. Iar experiența practică arată că, pe baza acestei proporții statistice, femeile se vor mulțumi cu exact ceea ce găsesc, în majoritatea situațiilor. Cele mai multe dintre femei nu visează Feți Frumoși și nici masculi Alpha care să le trateze ca pe niște ființe inferioare, ci caută bărbați capabili, în egală măsură, de responsabilitate și de devotament în interiorul relației.

Dar tinerilor de astăzi li se spun alte povești. Li se vorbește despre regula lui 80 - 20 și despre „testul de doctorat” inspirat din traficul de persoane. Toate aceste idei vin către ei dintr-un loc destul de precis: activitatea publică a fraților Tate. 

Mă duc destul de des prin școli, ca să vorbesc cu copiii și tinerii despre dezinformarea online și întotdeauna aloc câteva zeci de minute rețelelor de socializare și influencerilor în care acești copii și tineri au încredere. Îi întreb, de obicei, care sunt sursele lor de încredere în online și de unde își obțin informațiile interesante. Ei bine, dacă la școlile gimnaziale, numele cel mai invocate sunt încă Shelly, MGL sau Erika Isac, la licee, primele nume de influenceri sunt, de obicei, Andrew și Tristan Tate.

Și sigur, când aud numele fraților Tate, întreb invariabil de ce. Și mi se răspunde, de către băieți, că de la ei învață „masculinitate” și „moduri de a fi plăcuți de sexul opus”. Apoi a apărut serialul „Adolescence” și mi-am dat seama cât de puternic e impactul unei viziuni atât de toxice asupra acestei generații, care caută formule simple pentru succesul personal. Cred că serialul acela mi-a atins, ca multora, niște butoane. Chiar dacă nu sunt părintele cuiva, îmi dau seama de responsabilitatea pe care o avem față de generația care ne va plăti pensia și adesea mă gândesc că prea ne-am concentrat pe probleme noastre și am privit prea rar către problemele și nevoile lor. Toate, și problemele, și nevoile lor, rezultă din faptul că nu prea le-am explicat că succesul nu e o plimbare cu liftul, ci o alergare pe scări. Că drumul către fericire e întotdeauna însoțit de efort și durere. Că nu e realist să crezi în formule magice și teorii simple ca să rezolvi această complicată ecuație a vieții. 

Și nici n-am fost lângă ei. Deși nici lângă noi n-au fost întotdeauna părinții. Că și părinții noștri lucrau. Nici nouă nu ni s-a spus cat suntem de frumoși și de deștepți. Nici noi n-am fost încurajați constant în ideea că vom fi orice ne dorim să fim. Dar, pe de altă parte, noi citeam literatură, că n-aveam ecrane în care să ne uităm toată ziua. Și învățam de acolo empatia și modelele de succes. Adolescenții de acum trăiesc privind niște “formule magice”, extrem de simple și adesea greșite, care ar trebui să le garanteze succesul. Și să îi facă să se simtă bine cu ei înșiși.

Episodul al treilea din „Adolescence” e magistral. Realizat dintr-o singură bucată, el pune copilul angrenat în teoriile masculinității toxice față în față cu psihologul. Și e acolo un moment fabulos, în care adolescentul povestește care era adevarata relație dintre el și eleva pe care a ucis-o. Și spune că fata fusese victima unui bullying online, pentru că un alt coleg împărtășise cu toată școala fotografii obscene cu ea, așa că el, simțind că fata e într-un moment de vulnerabilitate, a decis să o invite în oraș. Pentru că “era slabă atunci” și a profitat de asta ca să se apropie de ea. Întrebat dacă altfel nu ar fi putut să se apropie de ea, adolescentul spune că era puțin probabil, pentru că el e „urât”. Când psiholoaga nu ripostează și nu îl contrazice, o întreabă revoltat de ce nu-i spune că nu e urât. Ei bine, acesta e un moment din film care explică în mare măsură de unde vine toxicitatea teoriilor promovate de Frații Tate. 

Și le vom lua pe rând pe cele mai cunoscute în rândul adolescenților de la noi. 

Prima e „testul de doctorat” care „nu se încheie niciodată”. Care e ideea? Aplicând un set de tehnici specifice racolării de victime în traficul de persoane, poți face o fată să ți se supună permanent. Esența e să o ții permanent în expectativă, după cum îmi povesteau niște liceeni. La început îi spui cât de importantă și specială e pentru tine. Te lași să fii puțin vulnerabil. Cu limite, desigur. Adică ea trebuie să știe că totuși tu ai ales-o și pentru asta meriți în primul rând recunoștință. Alegi în acest scop fata vulnerabilă. Cea cu părinți săraci, cea care a fost implicată în vreun scandal în școală, cea despre care se spune că e ușuratică, cea recent părăsită de prietenul ei. Exact ca adolescentul din film, te duci către „fata slabă”, căci acolo e loc. Și nu se vede că te simți urât. După ce cucerirea e finalizată, începe testul. Testul e constant și nu se termină niciodată. Uneori atinge dimensiuni care n-au legătură cu realitatea pe care noi o cunoaștem și care sunt menite să inducă o stare de sclavie sexuală și psihică a femeii față de bărbat.

Procesul de „fidelizare” durează, dar poate aduce chiar beneficii financiare, căci fata poate fi obligată, prin șantaj și constrângere, să accepte activități de videochat, fără a avea acces la parole și bani. Când ajungi aici poți să te consideri un mascul Alpha. Unul care domină și ține în lesă femeia.

Am avut de-a lungul vremii unele investigații în domeniul traficului de persoane. Modalitățile de racolare sunt exact cele pe care frații Tate le transmit tinerilor prin intermediul rețelelor de socializare și a activităților pe care le promovează online.

A doua teorie, cunoscută în rândul adolescenților de la noi, cea despre care se menționează și în serialul amintit mai sus, e teoria lui 80 - 20. 80% dintre femei sunt atrase de 20% dintre bărbați. Cei 20% sunt atractivi pentru că sunt “masculi”, “lideri” și Alpha Males. Restul bărbaților sunt condamnați, potrivit teoriei, la relații proaste și la supunere în fața dorințelor femeii, ceea ce e, din punctul de vedere al ideologiei celor doi proxeneți, de neiertat.

Cum se comportă un Alpha Male? Ei bine, sunt câteva căsuțe pe care trebuie să le bifeze. Prima e atractivitatea și ea nu trebuie să fie reală, dar e crucial să ai fotografii bune cu tine însuți pe care să le postezi pe platforme vizuale (Instagram, Tinder). În aceste fotografii nu trebuie să pari sensibil, ci “sharp” și elegant. A doua condiție pentru atractivitate e să ai bani. De asta când îi întreb pe tineri ce e fericirea, de multe ori îmi spun că înseamnă “să ai mulți bani”. Când le spun că filosofia ne transmite altceva, unii sunt sincer dezamăgiți. Frații Tate le spun că succesul financiar e crucial în obținerea unor relații cu femei atractive. Și, dacă pari sărac, ești “urât”.

A treia condiție e să ai încredere în sine, să comunici ușor și să ai metode de flirt eficient. Ce înseamnă asta? Să folosești „formule magice” de agățat pe care le înveți, sigur, de la ei pe bani, ca să poți cuceri cât mai multe femei dintr-o singură încercare.

Și ultima chestiune care te face atrăgător e stilul de viață. Dacă nu arăți pe social media că ești un bărbat care călătorește mult și te bucuri de o viață sofisticată, practic nu ai nicio șansă la o relație cu o femeie. Și vei rămâne celibatar. Singur. Nedorit. Urât.

Am discutat mult cu tineri despre teoriile fraților Tate. Cred că cel mai tare m-a uimit să aflu că multora dintre ei li se pare fabulos că Andrew și Tristan își tatuează victimele cu numele lor, indicând astfel o formă de proprietate asupra femeii.

Și mi-am dat seama că discuțiile despre masculinitatea toxică sunt încă foarte puține în societatea noastră. Că ar trebui să vorbim mai mult despre ce înseamnă să fii bărbat, din punctul de vedere al femeilor. Că poate ar trebui să spună femeile ce li se pare lor atrăgător, de fapt, în bărbații de lângă ele.

Căci am convingerea că cele mai multe ar indica sensibilitatea, responsabilitatea, altruismul, implicarea, dorința de a ajuta și de a sprijini. Și poate așa teoriile astea bolnave care fac înconjurul internetului și liceelor nu ar mai avea un asemenea impact. Iar tinerii nu s-ar mai considera „urâți” doar pentru că nu se încadrează în niște tipare artificiale, care țin de construirea imaginii, nu de autenticitate. Și nu ar mai simți frustrare, durere sau neputință. Nu ar mai mai aștepta să le spună altcineva că nu sunt „urâți” pentru că ar ști asta, pur și simplu. Ar simți asta în adâncul inimii lor și nu ar crede catalogările exterioare.

Dar pentru ca asta să se întâmple, e momentul ca toată societatea să înceapă să vorbească despre ce înseamnă, de fapt, „masculinitatea”. Și ce anume din sfera masculinității atrage cu adevărat femeile. Apoi toate celelalte se vor echilibra de la sine. Inclusiv influența unor proxeneți asupra unei întregi generații de adolescenți în căutare de sensuri ale vieții .

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp