Dacă ajungeți la Timișoara, trebuie neapărat să mergeți în prăvălia acestui om!
Veți constata că mâncarea lui are alt gust. Rețeta e simplă: nu pune porcării în mâncare și urmează cu încăpățânare toate regulile legale, plus vreo câteva morale, pe care și le-a pus el. Spune că urmărește cu fanatism traseul și modul de producție al absolut tuturor ingredientelor pe care le ia de la furnizori și nu acceptă absolut nimic „fără acte”.
„Tata a murit de cancer și mi-am spus că niciodată n-o să le dau oamenilor care-mi trec pragul mâncare care să le facă rău”, îmi spune. „Uite, de pildă cartofii ăștia prăjiți sunt aleși de mine, din cel mai bun loc de făcut cartofi din România, Stupini lângă Brașov, mi-i aduce un curier. Sunt tăiați manual aici în bucătărie și sunt prăjiți în ulei de floarea soarelui, nu în ulei de palmier, cum prăjesc mai toate restaurantele. Chiar dacă asta mă costă de 8 ori mai mult”.
În restaurant, nu există semipreparate. Până și castraveții sunt murați aici, ca să fie sigur că nu au adaos de zahăr. Asta înseamnă însă angajați. „Un semipreparat îl primești în pungă, nu știi exact ce conservanți sunt în el, îl pui la microunde și îl arunci omului în farfurie. N-ai nevoie de angajați la bucătărie pentru asta”, îmi spune. „N-o să fac niciodată asta, chit că trebuie să închid”.
Număr angajații din restaurant: 11 la ora cinci după amiaza, mai mulți decât clienții.
Îl întreb cum se descurcă în condițiile astea. Moment în care îmi servește una dintre cele mai valoroase fraze de business auzite vreodată: „Am ales să-mi diminuez cu 40 la sută profitul, doar ca să nu-mi bat joc de oameni. Toți furnizorii îmi spun că pot ieși mai ieftin dacă nu fac totul ca la carte. Că în România merge și așa. Însă n-o să dau nimănui mâncare pe care n-aș da-o copiilor mei”.
Sunt oameni care, la fel ca mine, au ajuns întâmplător la el, după care au devenit clienți fideli. „Sunt zece familii din București care vin constant la Timișoara doar pentru locul ăsta: se suie în avion dimineața, mănâncă la prânz aici, seara pleacă acasă”. Fac ochii mari: „Există la noi oameni care fac asta?!”
La școală am învățat că, în capitalism, rațiunea de a fi a unui business e să facă profit. Întâlnirea cu Mihai mi-a confirmat că poți face profit și, în același timp, să pui capul liniștit pe pernă.
PS. Și o surpriză (și o bucurie) personală: am descoperit că Mihai Lambrino nu e timișorean get-beget, ci e… brașovean și șagunist, dintr-o generație mai mică decât a mea. Ce face el la Vinto - Gastro Wine Bar respectă codul moral din Imnul șaguniștilor, strofa 1, rândul 2: „Urâm în viață lenea și minciuna”.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.