Foto: Profimedia
Drumurile m-au adus la Galați. Un oraș uitat într-o negură a industriei glorioase ce ținea de foame gălățenilor de pe malul moldovenesc al Dunării în vremurile comuniste. Despre Galați nu se scriu multe. Parcă și media au uitat de orașul graniță între Moldova și Dobrogea. Nici moldoveni, nici dobrogeni. O lipsă de identitate care se simte în aer. Moldoveni dupa limbă, dobrogeni după bucate, aspri la vorbă și greu de urnit, gălățenii mi-au adus aminte de ce omul sfințește locul.
Am ajuns în Galați în căutare de povesti de viață pentru un documentar canadian și am ales să mă cazez într-un hotel proaspăt construit, cotat pe site-urile de specialitate cu 3 stele și care promitea un city break în orașul Galați. Ca o încrezătoare a internetului ce am fost, am ales cu toată încrederea să-mi fac sejurul de 3 zile pe malul moldovenesc al Dunării, în spațiul ce promitea relaxare și servicii impecabile.
Nu mică mi-a fost mirarea atunci când am fost sunată de recepția hotelului care mă avertiza pe un ton alarmant că programul de lucru la recepție se încheie la ora 3 și, dacă mai ajung la locație, aș face bine să fiu prezentă până atunci. Ciudat lucru, mi-am zis. Din cunoștințele mele într-ale cazatului la hotel, și nu B&B, programul de lucru e permanent. Dar tonul cu care am fost informată mi-a dat de înțeles că ar fi de bun simț să nu le stric angajaților siesta de după-amiază.
Odată ajunsă în locație, după o primire deloc călduroasă în care prima întrebare, după „bună ziua”, a fost când plătesc, sunt avertizată pe același ton neprietenos că micul dejun nu poate fi luat mai devreme de ora 8:00. Un început promițător, am zis.
A doua zi de dimineață. am hotărât să-mi încep ziua cu o cafea, însă la ora 8:00 nimeni nu părea să fie treaz în afară de mine. Am așteptat cuminte la recepția hotelului, poate, poate vine cineva și mă trezește cu licoarea magică. După o jumătate de oră deloc bună, și-a făcut apariția o recepționeră adormită și abia venită de acasă, care anunța panicată bucătăria că are un mic dejun de pregătit. Bucătăreasa care se ocupa și de curățenie mi-a prezentat meniul fabulos - ouă. Simplu. Altceva nu avem, dacă vreți, mergeți la benzinărie, m-a îndemnat cu o voce plictisită și ușor deranjată.
Sala unde urma să mă bucur de prima masă a zilei purta încă urmele petrecerii de Revelion. De undeva de după bar, bucătăreasa scoate o farfurie cu un mezel ce părea că stă acolo tot de la Revelion. În cele din urmă, vine și omleta, iar bucătăreasa mă întreabă dacă mai doresc ceva, că ea are treabă și nu ar mai sta prin zonă. Mă conformez, am zis că e prea mult să mă cert de dimineață. Dar nu a picat bine. Nici omleta, nici atitudinea.
În tupeul meu fantastic, am îndrăznit să cer, după două zile de cazare, să se facă o curățenie în cameră. Atunci am stârnit alte valuri în rândul angajaților, care mi-au explicat că nu se face curățenie pe perioada șederii, ci doar după. Am insistat că aș dori prosoape curate și un mop în cameră, măcar.
Nu mică mi-a fost mirarea când, întoarsă după o zi de muncă în teren, am constatat că nimic din ceea ce am cerut nu s-a întâmplat. Am căutat explicații și mi s-a zis foarte clar că e vina mea că am murdărit camera înainte să plec și că trebuia să strâng după mine, că doar, na, suntem la hotel.
Eu înțeleg că la Galați nu se face turism și mai înțeleg și că oamenii s-au sălbăticit și au creat diverse mecanisme de apărare prin care încercă să-și justifice incompetența, neștiința și lipsa de profesionalism, dar nu înțeleg de ce este atât de greu să ne facem treaba. Nu înțeleg de ce e atât de greu să spunem „mulțumesc” și „îmi pare rău”. Și, mai ales, nu înțeleg de ce alegi să rămâi angajat într-un loc în care nu îți e drag ceea ce faci. Nu îți pasă de oameni. Ți-e lene să vii la muncă și ți-e lehamite de tot ce e în jur.
Iar lehamitea merge dincolo de ușile acestui spațiu de cazare pe care vă recomand din toată inima să îl evitați. Se umblă cu cioara vopsită în Galați, iar asta se vede din ceea ce ar trebui să fie principalul punct de atracție turistică din zonă – faleza. O limbă de asfalt ciuruită de vremuri, îngustă și accidentată ce se întinde de-a lungul Dunării și care vrea să țină loc de pietonală. Acum 20 de ani, când am fost ultima oară în Galați, faleza tot așa arăta. Cu greu pot doi oameni să se plimbe braț la braț pe anumite porțiuni din faleza gălățenilor.
Trag aer în piept, îmi fac bagajul și o întind. Galați, ești unul dintre locurile unde mă voi întoarce cu greu și doar dacă e musai. Da, îl voi evita, dar nu e o rezolvare. Pentru că așa continuă să rămână un oraș fantomă.
Las în spate peisajul dezolant și îi promit Dunării că ne vedem în primăvară. În timp ce mașina gonește către câmpie, mă bântuie întrebarea: cât o să ne mai facem că facem și când o să începem să facem bine în pătrățica noastră? Pentru că binele se face pe bucăți și din bucăți. Dacă fiecare om din țara asta și-ar asuma meseria/ munca pe care o face și ar da ce poate mai bun și cum poate mai bine, sunt convinsă că nu am mai sta la coadă să ne primească și pe noi în Schengen și nici nu am apărea pe prima pagină a ziarelor internaționale drept români corupți și plini de lipsuri. Hai să ne trezim din amorțeala scuzelor și lamentărilor și hai să schimbăm lucrurile care stau în puterea noastră. Putem începe cu un zâmbet și un mulțumesc.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
înțeleagă, Galațiul dinaintea comunismului avea români, dar și evrei, greci, dar și armeni etc. Era, cum s-ar zice, unitate în diversitate înainte de a fi cool. Asta ca să nu mai zic de faptul că era poate singurul oraș din țară unde abonamentele la publicațiile comerciale din UK le depășeau pe cele la reviste de modă din Franța. Deci, nu doar că nu era un oraș fără identitate, avea chiar mai multe.
S-au sălbăticit oamenii la Galați? Sincer, de curând am avut ocazia să ajung din nou acolo după o absență de câțiva ani și orașul chiar mi s-a părut mai viu, mai dinamic decât îl știam. Nici vorbă de sălbatici, însă. Dacă are autoarea cunoștință de vreun trib necontactat prin zonă, să ne zică și nouă.
„O limbă de asfalt ciuruită de vremuri, îngustă și accidentată ce se întinde de-a lungul Dunării și care vrea să țină loc de pietonală”.
„Cu greu pot doi oameni să se plimbe braț la braț pe anumite porțiuni din faleza gălățenilor” - asta e absolut gratuită și pentru oricine cunoaște faleza din Galați nu e nevoie de nici o explicație.
„Galați, ești unul dintre locurile unde mă voi întoarce cu greu și doar dacă e musai” - păi ok, nu e musai. Noi mulțumim însă de vizită, ne-a făcut plăcere. Vizita, nu și articolul.
„Las în spate peisajul dezolant și îi promit Dunării că ne vedem în primăvară” - parcă era vorba că nu ne mai vedem. Ne hotărâm și noi odată?
Ah, apropos, invit autoarea să explice unde a găsit atâta bucătărie dobrogeană în Galați. Nu doar în Dobrogea se mănâncă pește :)
Iar despre recepția hotelului cu pricina - nimic mai fals, am ajuns personal la 4 dimineața și mi s-a deschis imediat. Și doamnele care pregăteau micul dejun chiar sunt amabile.
Apreciem recomandările, dar ne vom face bine și dacă vom renunța la generalizări și frustrări. Mai ales atunci când de la niște posibile probleme ajungem la generalizări atât de vădit ireale încât lasă în urmă un gust care nu trece nici nu oricâtă lâmâie am folosi
“Un oraș uitat într-o negură a industriei glorioase ce ținea de foame gălățenilor de pe malul moldovenesc al Dunării în vremurile comuniste…O lipsă de identitate care se simte în aer..” - Galațiul se află la intersecția a 3 mari regiuni istorice și anume Moldova, Muntenia si Dobrogea, este unul din cele mai importante porturi de pe Dunăre și locul de baștină al unor mari personalități. Vă recomand să urcați pe firul istoriei un pic mai sus de perioada comunistă. Galați a existat și prosperat și înainte de 1947. Să spui ca este un oraș lipsit de identitate este răutate gratuită.
“Parcă și media au uitat de orașul graniță între Moldova și Dobrogea. Nici moldoveni, nici dobrogeni.”
ȘI TOTUȘI
“am ales cu toată încrederea să-mi fac sejurul de 3 zile pe malul moldovenesc al Dunării”
Până la urmă suntem moldoveni ori ba?
“Se umblă cu cioara vopsită în Galați, iar asta se vede din ceea ce ar trebui să fie principalul punct de atracție turistică din zonă – faleza. O limbă de asfalt ciuruită de vremuri, îngustă și accidentată ce se întinde de-a lungul Dunării și care vrea să țină loc de pietonală. Acum 20 de ani, când am fost ultima oară în Galați, faleza tot așa arăta. Cu greu pot doi oameni să se plimbe braț la braț pe anumite porțiuni din faleza gălățenilor.”
Sunteți sigură că nu ați fost în alt oraș aflat pe malul Dunării? Vă întreb pentru că am crescut în acel oraș, faleza o cunosc bine și nu știu să existe o porțiune atât de îngustă pe care să nu se poată plimba lejer doi oameni ținându-se de mână, nu doar braț la braț.
Nu contest calitatea îndoielnică a serviciilor hotelului și tratamentul obraznic la care ați fost supusă dar asta nu vă dă dreptul să generalizați si cu atât mai puțin să ne faceți pe toți sălbatici, incompetenți, ignoranți și lipsiți de profesionalism. A spune “mulțumesc” și “îmi pare rău” ține de buna creștere și nu de locul nașterii.
Sunt de părere ca articolul dumneavoastră este unul menit să denigreze o întreagă comunitate, bazându-vă doar pe șederea la un hotel care este cel puțin discutabil și pe interacțiunea cu personalul de acolo iar asta mă face să pun la îndoială capacitatea dumneavoastră de a face presă întrucât materialul acesta este unul lipsit de corectitudine si transparență, nu prezintă adevărul și oferă o singură perspectivă, departe de a fi nepărtinitoare.
La o căutare mai atentă se găsesc și cazări bune - așa cum și eu am găsit în Cluj-Napoca un hotel mic și cochet de 3 stele (Lot et Lola) cu servicii net superioare celui de 4. Prețul era similar dar condițiile nu.
Nu toate persoanele sunt rău intenționate indiferent de oraș/regiune.
io am pățit-o la ploiești, unde patronul m-a sunat zile-n șir pt a mă ruga să-mi schimb nota și comentariul de pe booking (rele, bineînțeles)
alții au pățit-o prin mai toată țara, mulți chiar și pe la vecini
deci, dacă e să ne rezumăm la .RO, atunci ar fi corect să lăsăm substantivele proprii deoparte și să zicem simplu: „ACOLO am avut ghinion!”
iar dacă vrem, din tot sufletul, să dăm cuiva-n cap, atunci ai tăria să nominalizezi exact hotelul necazurilor tale...
asta, deoarece știm cu toții că nu există pădure fără uscătură, dar nu refuzi societatea pentru un singur individ!!!