Sari la continut

De opt ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

„Am plecat din țară cu 2 geamantane... dar n-am încetat să iubim România în fiecare zi”. Vocile românilor care se întorc acasă în 10 august, în Republica

Protestatară #rezist

(Foto Inquam Photos)

Atunci când a fost anunţat protestul românilor din diaspora, acum aproape două luni, am făcut un apel şi i-am încurajat pe românii din străinătate să vină pe 10 august acasă şi să aprindă lumina într-o ţară ameninţată tot mai mult de întuneric în ultimul an şi jumătate. De atunci, am primit mii de mesaje despre protestul de pe 10 august. Am stat la rândul meu 12 ani departe de casă, în Statele Unite şi am avut şansa să cunosc mii de români minunaţi în diaspora. Însă aceste mesaje provin, într-o proporţie covârşitoare, de la oameni pe care nu-i cunosc şi care nu mă cunosc. Sunt români alungaţi din propria ţară de corupţia şi incompetenţa celor care ne-au condus în ultimii 29 de ani. Acestor oameni le pasă în continuare de locul în care s-au născut şi vin în ţară pe 10 august pentru că România este pentru ei, în continuare, acasă.

Au fost, e drept, şi câteva mesaje sceptice, prin care suntem întrebaţi de ce ieşim în stradă. Ce ne mână, de fapt, în această luptă? Îmi doresc ca aceşti oameni să poată citi restul mesajelor pe care le primesc. Acelea multe, de la români implicaţi şi hotărâţi, curajoşi şi gospodari, care vin pe 10 august la Bucureşti pentru că vor ca România să fie o ţară în care ei sau copiii lor să se poată întoarce. Redau mai jos câteva exemple dintre mesajele primite:

L L, Canada:

„Am intrat deja in posesia biletelor de avion pentru Bucuresti; voi veni alaturi de o alta romanca din Edmonton (care e si prietena mea cea mai buna) si pe care am convins-o sa ni se alature. Si eu si sotul meu am trait revolutia din 89 pe strazile din Bucuresti (fiind studenti amandoi, eu la Facultatea de Matematica din cadrul Universitatii, sotul fiind student la Facultatea de Constructii din cadrul Academiei Militare); pe sotul meu l-au prins comunistii atunci, l-au batut si a fost aruncat o noapte la Jilava impreuna cu alti revolutionari; a doua zi le-au dat drumul la toti, insa revolutionarii credeau ca o sa-i impuste cu fata la zid... cumplite momente... eu, in schimb, am trait mineriada pe viu... am vazut cu ochii mei parte din ororile infaptuite de mineri... Apoi au urmat 13 ani in care am sperat in fiecare zi ca ne va fi mai bine insa tara mergea din rau in mai rau si atunci, la fel ca alte zeci de mii de romani, ne-am luat soarta in maini si am plecat spre o alta tara... Noi am ales Canada... cu 2 geamantane fiecare si cu o groaza de datorii lasate in tara fata de prietenii si rudele care ne-au ajutat sa plecam, am pornit in Canada de la zero... A fost greu, foarte greu... Am muncit mult, precum toti romanii plecati, pentru a ajunge acolo unde suntem astazi... si am continuat sa iubim Romania in fiecare zi... am venit in tara in fiecare an si ne-am bucurat mereu de putinele clipe petrecute alaturi de cei dragi... inchei spunandu-va ca in Nov 2014 am zburat peste 2,000 de km dus intors, in Vancouver, alaturi de prietena mea cu care vin acum in tara, si de sotii nostri, pentru a-l vota pe Iohannis presedinte iar anul trecut in Februarie am organizat in Edmonton un meeting de solidaritate fata de fratii nostri din Piata Victoriei, meeting unde au venit aproape 200 de romani care au scandat impotriva coruptiei din tara si pentru o tara libera si democratica... HAI Romania!!”

D C, SUA:

„Salutare. Bravo pentru initiativa. Vin din Chicago, voi fi acolo pe 10 august si chiar mai devreme daca e nevoie si daca pot sa ma implic in organizare, mi-ar face mare placere.”

A S, Cehia:

„Sunt de 12 ani in Cehia muncesc aici, toti banii i-am trimis acasa, am investit in Romania, pentru ce folos? In Romania esti tratat ca un gunoi la toate institutiile, o aroganta iesita din comun.

Am facut contabiliatea in Romania dar a fost egal cu zero, toata lumea vrea experienta pe care nu o aveam asa ca am lucrat muncitor necalificat intr-o fabrica de PC.

Nu fug caini cu colaci in coada nici afara, dar esti respectat totusi. Cehia e o tara mica, e mult mai civilizata fata de Romania, pacat ca avem o tara frumoasa care e pe zi ce trece si mai furata de sacalii care ne conduc, cei care ar trebui sa apere democratia si legile statului.” 

S R, Marea Britanie:

„E frumos sentimentul pe care il avem cand mergem la protest, sa vedem atatia oameni frumosi luptând pentru aceeasi cauză. Ma bucur ca ai viziunea asta pentru Romania si vrei sa aprinzi lumina. Eu personal (asa mică cum sunt) va încurajez. Stiu ca se poate. Aceeasi viziune o avem si noi. Si noi vrem sa ne intoarcem acasă in august dupa multi ani de strainatate. Vrem sa ne dezvoltăm acasa pentru ca toți bănuții i-am trimis in țară. Suntem foarte optimiști si motivați dar iti spun ce știu eu din experiența mea de cetatean roman, simplu. Ne trebuie nervi de oțel. Noi am vazut ce inseamna o țară democrată, una libera si frumoasă, dar la noi totul e cu susul in jos. Eu sunt conștientă ca ma voi intalni cu oameni ce lucrează la ghișeu si imi arunca hartiile in scârba si vor fi alții in funcții care vor aștepta bani pentru o ștampilă... dar suntem optimiști ca daca luptam... peste câțiva ani vom avea si noi o țară frumoasă. Eu nu cred ca prind timpul ala dar sper copilul meu. Si sa închei... ma sperie un gând. La urmatoarele alegeri, daca nu se fac alianțe... vor castiga din nou PSD. Am mai pățit cazuri cu ani in urma cand partidele frumoase dar micuțe au pierdut ca au fost mici si singure. PSD e un partid 3in1... sper, voi toți care luptati pentru noi sa va adunați la un loc si sa anihilați PSD-ul odată pt totdeauna. Mult succes si sanatate”.

E M, Marea Britanie:

„Sper sa putem schimba ceva in tara noastra draga, macar pentru copiii nostri, daca noi nu mai avem sanse. Am 5 copii nascuti toti in Londra dar stiu imnul Romaniei, colinde si cantece patriotice. Simt si gandesc romaneste si asta ma bucura.”

Copil inimă

Mai sunt şi câţiva neîncrezători care ne întreabă care este de fapt scopul protestului, ce ne dorim de fapt să obţinem? Nu cred că mesajul românilor din diaspora trebuie să fie uniformizat. Cred că fiecare individ sau comunitate are problemele sale specifice, iar protestul de pe 10 august reprezintă o platformă ideală pentru exprimarea lor. Cu toate acestea, este clar că există un numitor comun în ceea ce priveşte cauzele revoltei românilor de peste graniţe, şi anume asaltul PSD+ALDE la adresa independenţei justiţiei, şi, în consecinţă, la adresa democraţiei româneşti. Nu pot să vorbesc decât în numele meu, dar cunoscând în detaliu probleme şi dorinţele românilor din diaspora, în calitate de fondator al Ligii Studenţilor Români din Străinătate (cea mai mare organizaţie românească cu prezenţă globală), pot să spun că românii din străinătate au în mod constant câteva nemulţumiri clare: corupţia, lipsa meritocraţiei, calitatea proastă a vieţii, lipsa de perspective în carieră şi lipsa reprezentării politice adecvate, atât la nivelul sistemului electoral (prea puţine locuri în parlament, secţii de votare insuficiente, vot prin corespondenţă ineficient), cât şi la nivelul clasei politice (incompetenţă şi dezinteres). Acestea sunt confirmate şi de rezultatele celui mai recent studiu al Băncii Mondiale care investighează cauzele şi efectele emigrării românilor. De aceea, le spun tuturor care este lista mea de revendicări:

1. Demisia imediată a Guvernului și alegeri anticipate.

2. Diaspora contează: reprezentarea proporțională a diasporei în Parlament.

3. Oamenii au decis – respectarea deciziei referendumului care prevede 300 parlamentari.

4. Democrație participativă: posibilitatea ca Guvernul să poată fi demis prin vot popular.

5. Referendum pentru continuarea luptei împotriva corupţiei.

De asemenea, le transmit tuturor că nu sunt şi nu vreau să fiu identificat drept iniţiator sau organizator al protestul din 10 august. Acest protest nu are nevoie de organizatori, ci de cât mai mulţi facilitatori şi promotori, pentru că nu este protestul unei organizaţii politice sau civice, ci al cetăţenilor români din diaspora şi din ţară. Cred sincer că eventualul capital de imagine pe care anumite persoane sau organizaţii l-ar câştiga prin faptul că se auto-declarară “organizatori” ai protestului ar submina scopul real al acestuia, acela de a-i aduce pe românii din întreaga lume împreună. Pe 10 august, este despre fiecare dintre noi, oriunde ne-am afla.

A contribuit Alin Iliescu

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Paul check icon
    Mulți din romanii plecați in străinătate au făcut asta din disperare, din disperarea de a își irosi viața in țara construită după chipul și asemănarea lui dragnea, tariceanu, basescu și Iliescu. Asta e țara in care trebuie sa fii hot și mafiot ca sa ai succes in afaceri, trebuie sa fii parvenit și grobian pentru a fi respectat, unde scoala vieții contează mai mult decât orice facultate etc. Oamenii ăștia au văzut in străinătate ca se poate și altfel și cu dorul de țara in sân se întorc cu speranța de a avea o țara ca afara. Pentru asta însă România trebuie sa se elibereze de sub jugul alde pesedist. E trist ca la noi schimbarea a venit intotdeauna nu pentru ca am descoperit in țara ce e bine pentru noi, ci pentru ca am copiat ce văzut pe la alții.Pede ăla parte schimbarea a venit întotdeauna.
    • Like 2
  • Cu sloganuri lacrimogene nu se schimbă nimic nicăieri. Fiecare are bagajul său de neîmpliniri și nemulțumiri și cel mai ușor este să găsești un țap ispășitor din afara ( guvernul, securitatea, administrația publica, etc. ).
    De exemplu sloganul "Vrem o țară ca afară" sună frumos și pare că există o forță ocultă ( internă și externă ) care se opune cu osârdie ca acest lucru să nu se întâmple. Dacă ne uităm puțin mai analitic la acest slogan putem obține rezultate surprinzătoare. Putem observa ca taxele și impozitele sunt mult mai mari afară față de ceea ce este la noi. Mai putem observa că munca la negru și evaziunea sunt vânate și pedepsite destul de aspru, la fel și nerespectarea normelor de securitate a muncii. Mai putem observa ca se plătesc taxe pentru accesul la mult râvnitele autostrăzi, tichetele de acces la muzee, teatre, cinematografe, sunt de câteva ori mai scumpe față de ce este la noi.
    Oricum despre aceste lucruri ne pot spune mai multe cei care au luat drumul bejeniei din disperare sau din dorința de avea un trai mai bun cu toate neajunsurile provocate de emigrația economica ( locuri de muncă de obicei sub nivelul de pregătire profesională și de multe ori la negru, fragmentarea familiei care duce de cele mai multe ori la divorțuri, copii lăsați la bunici sau rude și în final multă, multă dezamăgire.
    Bineînțeles ca există și emigranți de succes, care au plecat de la bine la mai bine ( asa cum este și autorul articolului și dl. Cioloș precum și o bună parte dintre membrii USR ) și care s-au întors în țară pentru a ne spune că, dacă vrem să ne fie bine, trebuie să-i punem pe ei în fruntea țării ( nu prin vot ci prin demonstrații de stradă ) pentru că ei sunt școliți la școli de prestigiu și știu cum se administrează o țară, deși odată întorși în țară nu au condus o firmă privată, nici nu s-au angajat la vreuna, dar sunt "experți cu experiență".
    • Like 0
    • @ Voicu Nicolae
      Cand au cerut Ciolos sau membrii USR sa fie pusi in fruntea tarii prin demonstratii de strada si nu prin vot?
      • Like 2
  • Bogdan check icon
    Am ras. Nu serios acuma sa presupunem prin absurd ca se intampla minunea si lista aia de revendicari e satisfacuta total sau partial. Ia ridicati mana care va mutati inapoi in Romania. Pun pariu ca n-o sa fiti prea multi. In aceeasi ipoteza, urmatoarea idee: asa si? Ce facem dupa? Ce punem in loc? Cum facem sa fie bine, ca sa nu fie rau? Are cineva o idee concreta, un program, un set de masuri etc? Ah, nu? Pai ce credeti ca daca pleaca PSDragnea de la putere in secunda doi miroase a primavara? Iar interesul pentru a schimba ceva in Romania ar trebui sa fie in primul rand al celor care traiesc acolo. Cum vine asta, vine diaspora sa va rezolve problemele? Dar voi ce paziti? Dormiti in post?

    E frumos ca toti aplaudati ca focile, dar nu gandeste unul 5 minute in viitor. Sau practic. Emotie fara discernamant. La fel ca cele 600000 de beculete. Asa si? Rezultate zero. Zgomot si atat. Complet inutil. Plus ca acum guvernul e in concediu deci o sa urle lumea la bec. GG da ati rupt norii si ati mai dat si bani pentru asta ce pot sa zic.
    • Like 0
    • @ Bogdan
      check icon
      Sigur că întrebările pe care le puneți sunt de bun-simț.
      Însă recentele 3 guverne (și mai cu seamă ultimul) vă sunt inamicul principal: am ajuns în situația în care LIPSA unui guvern e preferabilă unuia care, zi de zi, sabotează interesele acestei țări! Destui au bănuit după alegerile din 2016 că vor urma 4 ani grei, dar NIMENI nu a îndrăznit să-și imagineze că se va ajunge pînă aici!
      Astfel încît, vedeți, s-a ajuns în situația în care nu prea mai contează ce pui în loc: cam oricare dintre noi am fi mai buni pt oricare din pozițițiile guvernului!
      P.S.: în lipsa unei reacții, urmașii noștri ar putea considera că ”am aplaudat ca focile” prestația deplorabilă a recentelor guverne!
      Guvern în concediu?? Și pretindeți totuși altora să gîndească?!
      • Like 1
  • Laura check icon
    Bravo pentru liste de revendicari !!! este ceea ce revendic si eu !
    • Like 2


Îți recomandăm

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult

Testat e Hot

Vreau să vă arăt azi un program inedit de educație la firul ierbii: el începe chiar pe pajiștea a două festivaluri care atrag în fiecare an zeci de mii de tineri și își propune să fie un fel de curs introductiv într-o materie pe care școala românească se jenează să o predea.

Citește mai mult

BT Go

Într-o eră în care tehnologia avansează rapid, IMM-urile sunt nevoite să adopte rapid inovații digitale pentru a rămâne competitive și a profita de oportunitățile de pe piață. Serviciile care simplifică birocrația permit antreprenorilor să se concentreze pe inovație și dezvoltarea afacerilor lor.

Citește mai mult