Sari la continut

Află ce se publică nou în Republica!

În fiecare dimineață, îți scrie unul dintre autorii fondatori ai platformei. Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu și Alex Livadaru sunt cei de la care primești emailul zilnic și cei cărora le poți trimite observațiile, propunerile, ideile tale.

Am întrebat un IT-ist de top de ce și-a luat familia și a plecat în Germania la un job mai prost plătit decât în România. Un mic experiment pe LinkedIn printre „contactele mele profesionale”

Protest - iunie

 (Foto: Inquam Photos / Alberto Grosescu)

Recent, am publicat un articol în care avertizam asupra unui asalt la adresa democraţiei din România. Am vrut să fie un semnal de alarmă către toate categoriile de români: din ţară şi din străinătate, tineri sau bătrâni, „bugetari” sau antreprenori. Pentru un motiv foarte simplu: democraţia este despre fiecare dintre noi. De aceea, l-am distribuit pe toate canalele la care am avut acces, inclusiv pe Linkedin.

Mi-am justificat articolul postat astfel: „În general, mă abțin să postez astfel de articole aici. Dar s-a depășit orice limită. Pur și simplu nu pot să accept ceea ce se întâmplă cu democrația românească. Cine are impresia că nu este afectat greșește amarnic. Mediul de business este primul care decontează aceste abuzuri.” 

Inevitabil, câţiva „prieteni” sau, mai bine zis, „contacte profesionale” au reacţionat. Într-o oarecare măsură, am anticipat o controversă, întrucât Linkedin nu este o reţea socială oarecare şi impune o anumită etichetă şi un cod de conduită, care spun că opiniile politice nu sunt privite cu ochi buni. Cu toate acestea, tocmai vehemenţa şi limbajul folosit au fost cele care m-au frapat. Vă las câteva mostre:

- „Sincer, aflu cu stupoare ca mai nou aici se discută POLITICA... Vai de noi! Asta spune multe....”

- „Ăsta este un site care se vrea al profesioniștilor. Sebastian Burduja, dacă nu poți sa te abții, ia un Furazolidon și i-ați tati politica, îndeas-o undeva și du-te cu ea pe blog (dacă ai), pe Facebook sau Click Mania, dar lasă-ne în suferința noastră.”

- „Cum spunea și Bogdan, există rețele de socializare pentru nemulțumiri politice, iar dacă s-a săturat (poate și eu m-am săturat, dar nu fac politică aici, fiindcă nu este locul potrivit), oricum nu înțeleg ce rezolvare o sa găsească postând într-un loc nepotrivit. Sau mai este și varianta : să facem propagandă.... Mai ști?”

Am vrut să-i răspund fiecăruia în parte şi să le spun că vremurile excepționale necesită măsuri excepționale. Că libertatea e mai presus de etichetă şi că atitudinea „struțului” – băgatul cu capul în pământ – este echivalentă cu complicitatea la cel mai dur atac organizat împotriva democrației românești postdecembriste. Înainte de a le răspunde, un alt „contact profesional” a scris însă următoarele, sintetizând situația mai bine decât aș fi putut-o eu face:

„Riscul de a ne întoarce în timp a devenit atât de mare încât strigătul de ajutor/neputință/alarmă trebuie făcut pe toate canalele. Politicul dictează in economic și tu, dacă ai cât de cât coloană vertebrală, o vei simți pe propria-ți piele. Ah, sau poate ești membru de „partid” pus de o "pilă" pe funcție, astfel încât crezi ca ție îți va fi bine, dar, dacă ai copii, gândește-te la ei, citește istoria comunistă a României și poate gândești de două ori înainte de a judeca „de sus” dacă business-ul are sau nu legătură cu politica.”

În tot acest context, fac un apel către toți antreprenorii din această țară, care au dubii cu privire la legăturile dintre business și politică: nu uitați că voi sunteți sunt coloana vertebrală a economiei românești. Nu există bani pe care cineva să îi poată folosi decât dacă se vinde ceva. Fără proprietate privată și fără investiții nu există dezvoltare. Fără voi, nu există bani nici de pensii, nici de privilegii speciale. Nici de investiții în infrastructură, dacă se vor relua vreodată după etapa actuală a pomenilor electorale la greu.

Într-un text de prin alte zări, care pune în discuție tocmai oportunitatea postării unor opinii politice pe LinkedIn, se spune că singurul „-ism” care plătește pentru ca toate celelalte „-isme” să poată fi exprimate este capitalismul. Așadar, voi, antreprenorii, ar trebui să știți ce se întâmplă în comunitatea și în țara voastră și ar trebui să aveți o voce coerentă și puternică. Politica struțului nu va ajuta pe nimeni.

Dezastrul provocat de guvernarea PSD-ALDE se resimte în toate domeniile, cu precădere în economie. Efectele „revoluției fiscale” sunt catastrofale: peste 93% dintre întreprinzători susțin că măsurile Guvernului au efecte negative, câștigurile medii nete ale unor întregi categorii profesionale scăzând considerabil, iar 91% dintre companii au fost nevoite să concedieze între 1 și 5 angajați.

Dezbaterile privind locul şi rolul opiniilor politice pe LinkedIn nu sunt noi. Deşi până recent exista totuși un consens pe această temă, tot mai mulţi antreprenori cu prezență semnificativă pe rețeaua socială îşi schimbă perspectivele, în contextul actualelor amenințări internaţionale. Aşa cum am mai spus, atacul concertat la adresa ordinii democraţiei româneşti nu este un caz singular şi vine într-un context în care Vladimir Putin şi prietenii săi politici au declarat război asupra democraţiilor liberale din toată lumea, finanțând și sprijinind curente și formațiuni politice extremiste și populiste. Asta îi determină pe tot mai mulți influenceri să facă loc politicii pe LinkedIn. 

Un exemplu este Guy Kawasaki, faimos specialist în marketing și investitor în Silicon Valley, care a anunțat public că a recurs la un experiment: a început să includă mesaje politice în postările sale, pentru a vedea cu cât scade numărul său de followeri. Spre surpriza sa, a constatat că de fapt câștiga în medie câte 2000 de followeri pe zi, iar raportul dintre like-uri și comentarii negative la postările respective era de 5-10 la 1. Concluzia sa? Oamenii își doresc știri politice pentru că agenda politicienilor care îi conduc le afectează afacerile și viața. Dincolo de asta, Guy Kawasaki adaugă o notă personală, care mi se pare esențială, susținând că ar fi făcut în continuare ceea ce îi dictează conștiința, pentru că nu ar vrea să se trezească într-o zi, când va fi prea târziu, și să spună: „Aș fi putut face mai mult, dar mi-a fost frică să pierd followeri".

Să fim bine înțeleși: asediul PSD-ALDE asupra tuturor instituțiilor pe care nu le controlează încă, de la companiile cu capital de stat până la Curtea de Conturi, serviciile secrete sau, cireașa de pe tort, DNA și Parchetul General reprezintă o tentativă fățișă de capturare a statului. Acești indivizi nu au nicio jenă. Ei îndrăznesc pentru că pot și pentru că sunt lăsați de noi, cei care îi susținem, inclusiv prin tăcerea noastră pasivă și cinică. Urmările sunt grave și se văd cu ochiul liber: Indicele Democrației pe anul 2017 arată că scorul țării noastre s-a prăbușit brusc, România ocupând poziția 61 în lume, în urma unor țări precum Peru sau El Salvador și la egalitate cu Mongolia. Suntem țara din UE cu cel mai mic scor. Potrivit autorilor studiului, scorul „reflectă încercările continue ale coaliției de guvernare de a slăbi independența și eficiența justiției și de a bloca eforturile unor organisme anticorupție”.

Marea majoritate a teoreticienilor care au studiat dezvoltarea și prosperitatea demonstrează că gradul de democratizare și creșterea economică merg mână în mână. Într-o lucrare de referință din acest domeniu, „De ce eșuează națiunile”, doi celebri profesori de economie, Daron Acemoglu și James A. Robinson, arată că există două modele de dezvoltare pentru statele lumii: instituția economică/politică incluzivă, care ține de tipul de societate democratică, cu o largă participare a cetățeanului la procesul decizional şi o alocare echitabilă a resurselor şi instituția economică/politică extractivă, care ține de o practică discreționară de alocare şi distribuire a bogăției. Concluzia lucrării este că dezvoltarea economică și prosperitatea sunt caracteristice instituțiilor economice și politice incluzive, pe când instituțiile extractive produc stagnare și sărăcie. 

Deși democrația românească a ultimilor aproape 30 de ani este imatură și firavă, în România s-au făcut pași importanți pentru trecerea la un model incluziv, în principal datorită presiunilor externe datorate aderării la NATO și UE. Cu toate acestea, în ultimul an și jumătate, se încearcă brutal întoarcerea la un model extractiv. În tot acest timp, 80.000 de români pleacă din țară în fiecare an. Dacă fenomenul emigrației nu e nou, mai ales după 2007, în ultimul an și jumătate am observat – anecdotic, deocamdată – că au început să plece oameni plătiți foarte bine în România. Când am întrebat un IT-ist de top de ce pleacă în Germania cu familia la un job mai prost plătit, mi-a răspuns sec, fără să clipească: „pentru că aici, în România, n-avem niciun viitor.” Aici suntem acum – în bezna lipsită de orizont a unei societăți în care pare că nu mai putem respira de atâta impostură și hoție.

Reacțiile celor care încă trăiesc în acest mediu tot mai toxic sunt variate. Unii pleacă. Alții înnebunesc. Alții se scârbesc și devin și mai pasivi, și mai tăcuți, și mai indiferenți, pe principiul „oricum nu se schimbă nimic”. Alții, parcă tot mai puțini, aleg să reziste, înțelegând că tocmai acum, la greu, România are nevoie de noi.

Da, România este la răscruce, iar dacă va fi să aprindem lumina în bezna care ne-a cuprins va trebui să refuzăm cinismul, pasivitatea și complicitatea cu aer de superioritate. Pentru că aici, în România, dar nu numai, dreptul nostru fundamental de a ne exprima și de a acționa conform crezurilor și valorilor noastre este în mare pericol. Inclusiv privilegiul de a folosi o rețea precum LinkedIn și libertatea de a posta ceea ce dorim. Iar pentru a ne apăra aceste drepturi și libertăți, suntem nevoiți să facem un pic mai mult decât suntem obișnuiți. Totul începe cu un cuvânt, rostit apăsat: AJUNGE.

A contribuit Alin Iliescu

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Autorul nu înțelege că activismul de fotoliu, ăla cu multe haștaguri, devine obositor pentru oameni ca mine. Mai rău iriți dacă ne spamezi pe toate canalele, și nici măcar nu schimbi vreo opinie. Și te superi că ai găsit un colțișor de social media care nu îți împarte monomania politică...

    Mă rog, știe autorul mai bine, ăia de fapt sunt membri de partid, sau boți ruși. Hurr durr haștag rezist...
    • Like 1
  • Sa nu uitam un lucru.... Situatia politica nu este o scuza pentru criza varstei mijlocii sau pentru incapacitatea noastra de a gestiona schimbarile.
    • Like 1
  • golan check icon
    Ce forme legale ai in IT pentru a continua din tara, dar sa nu platesti taxele pe venit si contributiile sociale aici? Ca o forma de greva fiscala mai mult, oricum majoritatea dintre noi consumam prin forme legale si deci platim oricum TVA-ul care in cuantum este mai semnificativ decat primele 2 tipuri de contributii. Dar chiar si asa, ar fi o forma de protest.
    • Like 0
  • Chiar discutam cu un fost coleg pe Linked In, l-am intrebat care mai sunt salariile in companie, vazusem ca a postat un post liber de inginer infrastructura cloud. Si mi-a zis asa: "cand ai plecat tu in 2015, se dadea bonus 450 lei daca aduceai un om si era angajat, acum se dau 4500 lei daca aduci un om, iti dai seama cat e salariul dupa asta". Cand am plecat eu in 2015, aveam 6000ron net, un coleg a luat 100E (450lei more or less) pt ca m-a adus pe mine. Cochetez cu ideea sa ma intorc in Romania, as castiga extrem de bine, dar gandul ca o gramada din banii aia se duc in buzunarul lui dragnea si nu unde ar trebui, ma impiedica sa iau o decizie pripita...
    • Like 6
    • @ Radu Andrei Malica
      Mai sunt alti oameni in Romania care au nevoie de Oameni https://www.youtube.com/watch?time_continue=8&v=4flzsUIGNV8
      • Like 0
  • Eu, ca simplu cetatean, am adus la cunostinta acele materiale, pentru ca sa se stie ce mi s-a intamplat si pentru ca experimentul care se face asupra mea din partea pesede, care imi distruge sanatatea, viata, atat a mea cat si a familiei mele, sa nu se repete si asupra altor oameni nevinovati.
    • Like 1
  • mike mike check icon
    Linkedin reprezinta un mediu online care inca nu a fost atins de dispute politice iar oamenii gasesc acolo un fel de "refugiu" profesional. Discutiile sunt de o cu totul alta natura acolo si nu sunt poluate de politica. Insa, sunt convins ca foarte multi dintre acei useri cu profile pe Linkedin au fost si in strada si au initiat discutii pe diferite forumuri sau site-uri de stiri atunci cand a fost nevoie. Sunt probabil aceiasi oameni care au fost in strada in ianuarie 2016 si 2017, iar acum nu vor ca si Linkedin sa fie populat de discutii politice.
    • Like 1
  • Ionel check icon
    Dl Burduja ar trebui sa ii intrebe si pe fondatorii start-up-ul fondat de Daniel Dines şi Marius Tîrcă - UiPath, evaluat acum la peste un miliard de euro, cum este in Romania si daca vor saa plece in Germania !! Ori pe domnul Talpes de la Bitdefender......mai sunt si altii. Nu sunt un fan al actualei guvernari, din contra, nu imi plac foarte multe , de fapt cele mai multe decizii.Insa de aici si la a spune ca totul este negru in tara asta este cale lunga. Si mai este ceva, nu asa ii combati (...ori le schimbi opiniile ) pe cei care au alte puncte de vedere, trimitindu-i la PSD sau la antena 3. Fiecare se uita unde vrea si spune ce crede.
    • Like 3
    • @ Ionel
      Avand in vedere ca pleaca mii (!) de oameni pe an, as zice ca domnii Dines, Tirca si Talpes reprezinta exceptia, nu regula.
      • Like 5
    • @ Ionel
      Cazurile singulare pe care le prezinti sunt oameni care au descoperit o resursa umana aici si profita de ea, cu deduceri fiscale, Daca afacerea e de succes au bani sa-si trimita copii la cele mai bune scoli (eventual particulare, sau chiar in strainatate), in caz de probleme de sanatate si le rezolva la Viena sau cu academicieni pe aici.
      Problema e cu patura care a ridicat nasul din televizor si din mocirla de Ferentari si vrea mai mult, dar aici descopera ca nu se poate: o scoala mai buna necesita adesea o pila sau o mutatie fictiva in zona respectiva ca nu-ti permiti sa cumperi, la medic esti primit bine doar daca ai cotizat, un stent sau un cristalin il cumperi daca ai cu ce, Apoi iti pui problema ca nu ai bani de SUV sa treci peste gropile care-s mai dese ca zonele cu asfalt.
      Si oamenii se duc sa vada cum e peste gard si de curiozitate, si daca dau de bine nu se mai intorc, oricum nu curand.
      • Like 5
    • @ Ionel
      Ionele, oamenii astia pe care-i mentionezi , au companii care vind produse SW in lumea larga. Deci in afara de faptul ca au sucursale in Romania , nu au mare treaba cu minunile facute de amicii tai din PSD. Faptul ca ei sunt romani nu este nici meritul tau, nici al meu si nici al PSD-ului.
      Ca sa nu mai zic ca ambele companii au interese majore in US ( chiar headquarter) , tara aia la care le-a dat Dragnea, Tariceanu si Dancila cu flit de ziua lor nationala. Cred ca le-a placut asta mult de tot ...
      Poate le ridica Doamna Firea o statuie sau ii face cetateni de onoare....
      Sa vedem cit o s-o mai tina si cu IT-ul, ca e un borcanas cu miere pt PSD si au nevoie de bani de pensii si salarii la bugetari...m-as mira sa nu vina ei cu un impozit in viitorul apropiat.
      Si alta observatie , faptul ca ai un unicorn in tehnologie in 25 de ani , nu este chiar orgasmul performantei. Cum de altfel nu este normal sa ai un cretin ca ministru al educatiei si sa nu ai nici o universitate in primele 500 din lume.
      In rest numai bine.
      • Like 5
    • @ Radu Bogdan
      Ionel check icon
      Bogdanele, vad ca esti foarte sigur pe tine cand vorbesti despre mine. Imi stii amicii, stii ce merite am....Daca are altul o alta parere nu este ok. Democratia inseamna pareri si puncte de vedere diferite. Sa prezinti doar ce este negru in tara ta si sa te raportezi la o singura persoana, mai mult sa o transformi in tinta, mai bine lipsa o astfel de democratie impusa cu strada ! Votul, acolo se face diferenta. Iar cine castiga guverneaza , cu bune cu rele. La urmatoarele alegeri vin altii. In rest , sincer, va doresc numai bine si va respect punctul de vedere, dar nu va inteleg. Poate gresesc eu.
      • Like 1
    • @ Georgian Starluc
      Ionel check icon
      Adevarat, am prezentat cazuri singulare cum spuneti dvs. Dar mai sunt si alte exemple, nu este cazul sa le prezint aici. Ideea este ca prea vedem negru in tara noastra si prezentam negativ mai totul. Nimic nu este ok ! Totul merge prost ! ies violatorii si ucigasii din puscarii !!! sanatatea, educatia, industria....totul este la pamant. In schimb, afara totul este roz !!!
      • Like 1
    • @ Jonn Jonzz
      Ionel check icon
      Unde pleaca domnule mii de oameni !? Suntem in UE ! Exista o piata unica a fortei de munca ? o lege a cerererii si ofertei ! Oamenii se duc unde cred ca este mai bine pentru ei. Placa asta cu emigranti , comparatii cu Siria etc , este o mare dezinformare si o propagnada ieftina.
      • Like 0
    • @ Ionel
      Ionel , pe mine ma cheama Bogdan si diminutivele nu-mi plac Daca vrei sa ne luam la misto , nici o problema , mi-e usor sa fac asta. Sunt de acord ca deciziile se fac la vot, cum sunt foarte convins ca odata votat un partid trebuie sa faca ce a promis , nu alte nazbitii , Cit despre comentariile tale despre IT ,si oameni din IT, ia-o mai usor cu pianul pe scari cind te bagi in lucruri de care habar nu ai si folosesti numele unor oameni care din nou , nu ai habar ce fac si ce gindesc. Ca orice propagandist ordinar dealtfel ...
      Daca ai fi priceput macar o iota din industria asta IT si tehnologie probabil ca nu ai fi venit cu argumentele astea.
      Nu este totul negru in tara asta , chiar eram pe un drum bun in ciuda hotiilor si tilhariilor PSD/PDL/PNL . Acum vrem sa ne intoarcem de unde am plecat ca sa poata fura politicienii linistiti.
      • Like 3
    • @ Ionel
      Pleaca in afara Romaniei. Si da, vorbim de zeci de mii, conform INS: https://www.dcnews.ro/ins-romania-continua-sa-fie-o-tara-de-emigrare_555943.html
      Da, exista o piata unica si noi stam foarte prost in aceasta piata, si de aceea pleaca atat de multi.
      "Placa asta cu emigranti , comparatii cu Siria etc , este o mare dezinformare si o propagnada ieftina." - nu este dezinformare si propaganda, sunt date statistice de la ONU (http://www.un.org/en/development/desa/population/migration/publications/migrationreport/docs/MigrationReport2015_Highlights.pdf)
      "Between 2000 and 2015, some countries have experienced a rapid growth in the size of their diaspora populations. Among the countries and areas with the fastest average annual growth rate during this period were the Syrian Arab Republic (13.1 per cent per annum), Romania (7.3 per cent per annum), Poland (5.1 per cent per annum) and India (4.5 per cent per annum). In Syria much of this increase was due to the large outflow of refugees and asylum seekers following the conflict in the area. " - in ceea ce priveste rata de crestere a diasporei, chiar suntem pe locul 2 dupa Siria. Dar desigur, cine stie, poate ONU e si ea a lui Soros.
      • Like 2
  • Leo70 check icon
    Execeptional articol. Felicitari!
    Mai tineti minte cand Vasilica analfabeta a scos pe gura porumbelul "exista salarii din care sa platim salarii si pensii"? Cred ca atunci nu a gresit deloc: se gandea cum sa mai stoarca din salariile din mediul privat ca sa poata plati cohorata de functionari ai statului (degeaba?) si cum sa peticeasca fondul de pensii. Apropo, n-ar fi trebuit sa avem o noua lege a a pensiilor de acu' un an?
    • Like 6
  • Respect , domnule! Pt articol , pareri si concluzii.
    • Like 2
  • pe Instagram ai încercat?
    • Like 0


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult