Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de trei ani. De astăzi vă invităm să ascultați editorialele audio publicate pe platforma noastră, dar și să testați viitorul tehnologiei, implementăm conversația vocală direct în browser, apăsând pe butonul de microfon poți cere acces. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Statul-jupân, lacom, nepriceput și arogant revine în forță

Liviu Dragnea "Tot inainte"

Foto: Octav Ganea/Inquam Photos

„Nu statul este soluţia pentru problema noastră, statul este problema noastră”, spunea Ronald Reagan în discursul ţinut cu ocazia ceremoniei de învestire a sa ca preşedinte al SUA în 1981. Acestă frază celebră rezumă viziunea unui lider autentic, care a înţeles cum funcţionează economia de piaţă şi a apărat şi promovat mereu libertatea economică drept condiția fundamentală pentru dezvoltarea unei societăți.

Să-i privim acum, în toată splendoarea lor, pe „liderii” noştri de azi. Formaţi profesional în sistemul comunist, având deseori doar experienţa muncii „la stat”, într-un sistem administrativ vetust şi hiper-centralizat, mulţi dintre birocraţii aflaţi în funcţii de conducere sunt incapabili de a găsi soluţii adaptate noilor realităţi economice. După cum îmi spunea un prieten, proaspăt angajat la stat: „Primul lucru pe care îl înveți este să ai mereu în față niște hârtii, dosare, ceva, orice. De ce? Ca să pară mereu că ești ocupat.” La fel ca educaţia sau sănătatea, administraţia publică românească nu a suferit din păcate o transformare de sistem, care să o rupă definitiv de modelul de dinainte de 1989. 

Din păcate, urmările lipsei acestei reforme structurale se văd şi se simt. Într-o vizită de lucru presărată cu buchete de flori, descinderi la fabrici şi uzine şi, mai ales, greşeli gramaticale, premierul Dăncilă a promis din plin „soluţii pentru problemele care le avem”. Fără număr, pentru toată lumea. Din păcate, la fel ca atmosfera „însuflețită” – ca pe vremuri – a evenimentului („hai mă, cu toţii, cu mâna sus”), soluţiile propuse de cabinetul său nu au nicio legătură cu modelele economice actuale, ci ne întorc în trecutul comunist de tristă amintire. Cine ne rezolvă nouă toate problemele? Statul. Cine ne dă bani și are grijă de noi? Statul. Cine pune biciul pe „imperialiștii ticăloși” din corporații? Statul. Cine dă de pământ cu patronii și „burghezii” cu origini nesănătoase? Statul. Cine trebuie să facă treabă în țara asta? Statul. Care stat? Statul jupân, lacom, nepriceput și arogant, care ne-a adus unde suntem azi.

Un astfel de exemplu este „soluţia” găsită recent de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) la problema şantierelor abandonate sau cu mari întârzieri. Prin vocea ministrului transporturilor, s-a anunţat crearea unei antreprize de lucrări a statului. Ministrul Lucian Şova a descris problema astfel: „Trebuie o restructurare fundamentală a modului în care se implementează şi a modului în care se derulează proiectele de infrastructură în România. Este clar după 20 de ani că se vede că aşa cum a fost gestionată până acum problematica implementării proiectelor de infrastructură mare nu a fost un succes şi nu din cauza incompetenţei sau incapacităţii administrative, ci cred eu în primul rând din cauza termenelor prea mari care au fost parcurse în procedurile de achiziţie publică, a contestaţiilor nenumărate care întotdeauna au fost făcute la toate licitaţiile pe care le-au promovat diverse companii care au în responsabilitate acest lucru. Termenele au fost întotdeauna foarte mari.” Şi acum, să traducem. Ce vrea de fapt ministrul să spună? Pe scurt, următoarele: Nu ştim să gestionăm contracte. Habar nu avem să întocmim documentațiile aferente procedurilor de achiziţii publice. Știm că suntem praf, dar vrem să părem competenți. Aşadar, soluţia noastră este să aruncăm pisică în curtea mediului privat, să renunţăm de tot la aceste proceduri şi să internalizăm, exact ca pe vremea economiei planificate, de fapt singurul model pe care îl înţelegem şi îl cunoaştem. 

Aşadar, pentru ministrul transporturilor, vinovații de serviciu sunt proiectanții și constructorii. Nu lipsa voinţei politice, nu plăţile întârziate, nu contractele acordate clientelei de partid – firme obscure lipsite de expertiză, nu impredictibilitatea fiscală și legislativă. Vorbim de acelaşi ministru al transpoturilor care, întrebat fiind când se va circula pe două benzi pe sens pe centura Sud a Bucurestiului, a răspuns: „când va fi gata”. Tot domnia sa este autorul celebrei declaraţii: „Dacă e şantier, atunci înseamnă că se lucrează”.

Nu e de mirare că soluţia identificată de acesta frizează absurdul: prin înfiinţarea acestei noi firme de stat, deşi avem doar 700 de kilometri de autostradă, vom avea trei companii care se vor ocupa de construirea și repararea drumurilor naționale și autostrăzilor. Este tipul de soluţie la care recurge mereu un decident incompetent și/sau răuvoitor: când ai o problemă, soluția este să cheltui şi mai mult, să înfiinţezi noi şi noi instituţii, plătite din bani publici. Bineînţeles, fără să să le desfiinţezi pe niciunele dintre cele vechi. Altfel, unde ar lucra nepoţii, cumnaţii, finii şi amantele fiecărui trepăduş de partid? Statul să trăiască, dulce loc de sinecuri. Modelul firmelor Primăriei Generale implementat de Gabriela Firea (prin ameninţări cu procese, fapt nemaiîntâlnit în democrațiile adevărate) şi inspirat de „succesul” administraţiei din Voluntari, pare să devină o regulă şi un nou (de fapt, vechi) model de a controla economia prin brațul hulpav al statului. Care stat? Cel controlat de ei.

Ce mai înseamnă revenirea în forță a statului-jupân? Înseamnă distrugerea competiției și a pieței libere, într-o piață din care firmele mari de construcție oricum au plecat din cauza practicilor statului-jupân, iar firmele românești sunt (aproape) pe butuci. Înseamnă creșterea costurilor – și-așa imense – pentru lucrările de infrastructură, doar că aceste costuri nu vor mai fi la vedere, ci ascunse prin tot felul de buzunare ale statului-jupân. Cine plătește? Noi, fraierii. Înseamnă lipsa oricărei răspunderi pentru calitatea și termenele lucrărilor – ați auzit de vreun birocrat care îl trage la răspundere pe un alt birocrat? Înseamnă și lovitura de grație dată proiectanților și constructorilor români, oricum faultați în permanență prin tot felul de clauza abuzive strecurate în contract și prin termene de execuție ridicol de scurte, mai ales în faza de proiectare. Ulterior, pe baza unor proiecte proaste, făcute pe genunchi și la prețuri foarte mici, proiectele se blochează – firesc – în etapa de execuție. Așadar, toate problemele sistemului de azi vor fi de zece ori mai grave în cadrul unor companii de stat. 

Aşa cum am mai spus și în trecut, nu subfinanţarea este cea mai mare problemă investiţiilor publice, ci proasta gestiune a acestora de către stat. Adică de către domnul Şova şi alţii ca el. Soluţiile există şi le-am mai prezentat: 1) Stabilirea unor direcții strategice în care investim, prin revizuirea modului în care sunt redactate strategiile naționale, sectoriale și județene/locale; 2) Proceduri și criterii de selecție obiective și transparente, prin armonizarea criteriilor de selecţie între diversele programe de investiții (mai ales între programele cu finanțare de la buget, așa cum e infamul PNDL, și cele finanțate din fonduri europene); 3) Management performant al proiectelor, de la faza de achiziție publică până la finalizarea proiectării și execuției; 4) Surse de finanțare predictibile de la an la an prin adoptarea bugetării multianuale; 5) Mecanisme de monitorizare şi evaluare a programelor/proiectelor de investiții. Toate aceste soluții cer mai puțin stat, nu mai mult. Iar acolo unde statul nu are cui să delege, e nevoie de profesioniști competenți care să înțeleagă ce înseamnă o formă standard de contract FIDIC, cum se întocmește o documentație de atribuire fără cusur, cum se gestionează relația cu contractorul etc.

Fără astfel de măsuri, suntem condamnați la subdezvoltare. Iar impotenţa statului român ne va face de râs în faţa întregii lumi. Ultimul proiect pe care autorităţile au anunţat că nu îl mai pot face este linia de cale ferată care urma să lege Gara de Nord de Aeroportul din Otopeni, pentru Campionatul European de Fotbal de peste doi ani. Reacţia directorului general al CFR: „Dacă dă prost, asta este”.

Cu astfel de decidenţi, întoarcerea la practicile comuniste nu este doar o lozincă, ci devine o înspăimântătoare realitate. Ea se petrece sub ochii noştri, prin astfel de măsuri economice catastrofale care sfidează logica economică, dar şi prin propuneri la fel de periculoase, precum legea defăimării sau monitorizarea românilor din străinătate care trimit peste 1.000 de euro rudelor de acasă. Iar cei care sunt tentaţi să creadă că economia planificată avea cumva rezultate mai bune decât economia de piaţă ar trebui să se uite pe statisticile oficiale: economia României capitaliste este mult superioară celei comuniste, la toate capitolele. Miturile producţiei industriale impresionante, ale exporturilor uriaşe şi ale producţiilor-record la hectar de dinainte de 1989 sunt doar nişte poveşti propagate din ignoranţă sau rea-intenţie. Realitatea arată astfel: PIB naţional la nivelul anului 1989 era de trei ori mai mic decât cel din 2017, iar productivitatea unui angajat în sectorul industrial din România este în prezent trei ori mai mare decât cea a unui angajat de dinainte de 1989. La exporturi, diferenţa este şi mai mare: totalul exporturilor din 2017 este de 6 ori mai mare decât în 1989, iar în agricultură, atât producțiile medii la hectar, cât şi producţiile totale la nivel naţional sunt superioare celor din 1989.

Aici suntem acum şi nu vrem să ne întoarcem unde a fost. Drumul României trebuie să fie către Vest, iar pentru asta prioritățile sunt evidente: mai multă democraţie, mai multă libertate economică şi mai multă Europă. Dar guvernarea PSD-ALDE vizează altă direcţie. Conducătorii noştri vor să se asigure că România merge înainte. Înainte cu statul-jupân spre Est și spre subdezvoltare. Pentru că pentru ei, vorba unui banc, tot înainte era mai bine.

A contribuit Alin Iliescu

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • O dovada in plus a ”competentelor” statului: fondurile europene destinate mediului privat sunt folosite 100% si sunt angajate in prima zi de la deschiderea balului, iar fondurile destinate proiectelor de stat sunt pierdute pentru ca nu sunt accesate. Un proiect, chiar mare, privat - gen un mall, o cladire de birouri clasa A etc. - este finalizat in 1 an de zile, iar un proiect de stat in 10, si atunci prost. In timpul asta, functionarimea de stat creste ca numar, chiar daca apare tehnologia care ar trebui sa o rareasca, salariile si privilegiile cresc, concediile si mini-concediile sunt tot mai numeroase. Trai nineaca pe banii de la buget. Si, cand nu mai sunt bani la buget, taiem din proiecte, din servicii, din orice altceva, dar nu din bugetul de salarii al amploaiatilor de la stat.
    • Like 0
  • iar gresesti. in 2004 un bun prieten PDL-ist atunci in culmea fericirii mi-a zis: e vremea noastra. ii belim pe toti PSD-isti. si asa au si facut. i-au schimbat cu si fara motiv. trebuie sa recunosc am beneficiat de nepotismul PDL-ist.. asa ca, imi pare rau, iar gresesti.
    • Like 0
  • Uitați-vă,când și dacă nu vi se apleacă,la Dragnea:a preluat gestica lui Lenin.
    La 11 dec.2016 România și-a votat autodistrugerea.
    Dacă nu vom aduce în parlament o majoritate absolut nouă,tineri politicieni fără niciun background în PSD,PNL ori PMP(UDMR este treaba maghiarimii din România),ne așteaptă prăpastia.
    • Like 0
    • @ Maria Rusu
      A apărut RO+. Da, e n partid, chiar dacă arată ca o formulă chimică. E partidul foștilor tehnocrați din 2016. E șansa pe care o așteptau foarte mulți români care ani în șir au votat „răul cel mai mic”.
      • Like 0
  • Am postat ieri un comentariu la un alt articol în care am scris ce știa toată lumea.Și anume că:Statul este cel mai prost administrator.Imediat a început șä latre la mine unu pe nume Adi care m-a acuzat cä am scris o lozincä de doi bani,sunt un imbecil fudul (am privatizat OMV-ul) și am un reflex de slugă.În concepția lui eu nu mä simt bine pănă cănd companiile românești nu ajung în mâiniile străinilor. Ce zic eu și ce înțeleg unii.
    • Like 2
  • Totul este corect , intrebarea este ce putem face in situatia de fata. La noi impostura si facutul lucrurilor dupa ureche fac parte din ADN-ul nostru. Aici nici macar nu pomenesc de hoti si profitori ci de oameni ce pot fi de buna credinta.
    Gruparea asta infractionala va paradi tot ce mai functioneaza de bine de rau. Da, probabil ca vor pierde alegerile viitoare dar vor lasa in loc on stat corupt, arogant , paralizat dar intangibil datorita mecanismelor de imunitate si impunitate pe care le tot promoveaza.ca sa-si acopere incompetenta si cariera infractionala.
    • Like 1
  • Felicitări! Când citesc părerile celor care gândesc astfel, mă învăluie speranța că nu e totul pierdut, că încă mai avem șansa la o viață civilizată.
    • Like 1


Îți recomandăm

Lasă-te sedus de o cafea prețioasă ca aurul

V-ați întrebat, vreodată, ce înseamnă pentru dumneavoastră o cafea bună? Are note blânde de pin? Conține arome de stejar și lemn dulce, sau de migdale prăjite, ori poate de nuci, citrice și fructe de pădure? Cea mai mare provocare a profesioniștilor cafelei este să-i aducă în fiecare zi iubitorului de cafea băutura pe care el o adoră și să-i ofere aceeași senzație la fiecare ceașcă.

Citește mai mult

Carmen Iohannis

Calitatea de primă doamnă, pe lângă faptul că aduce niște beneficii, vine la pachet și cu niște constrângeri de protocol și de conduită, dar mai ales cu niște responsabilități speciale. Ce ar trebui să înțeleagă cetățeanul de rând din gestul primei doamne? (Foto: Inquam Photos / Ovidiu Dumitru Matiu)

Citește mai mult

Nicolle Birta

- Maman, c'est du vrai chocolat? (mami, este ciocolată adevărată?). Întocmai ca în povești, băiețelul își lipise nasul roșu, înghețat de frig, de geamul vitrinei frumos decorate, cu prilejul Sărbătorilor de iarnă. - Mais bien sûr c'est du vrai chocolat, (desigur că este ciocolată adevărată), îi răspunsese mama.

Citește mai mult