„Am văzut la țară o groază de oameni care vând găini și cu banii se duc și cumpără salam plin de monoglutamat și altele”. Mihaela Găneț, food blogger, despre cum ne stricăm obiceiurile alimentare

Foto: Profimedia Images

Când vine vorba despre promovarea unei alimentații echilibrate echilibrate, în spațiul public circulă multă informație care e mai degrabă menită să facă audiență decât să educe. Iar rolul statului este inexistent în această problemă de sănătate publică. „Când asociem mental statul cu educația alimentară ce ne vine în minte? Mie personal îmi vine acel mesaj repetat până s-a golit de sens care spune să nu consumăm în exces sare, zahăr și grăsimi”, spune Mihaela Găneț, jurnalist, food blogger și educator alimentar în devenire. 

Într-un interviu pentru habits by Republica, Mihaela Găneț vorbește despre prejudecățile față de gătit și de hrană, despre cum poți prepara din ingrediente rețete delicioase și despre cum să eviți risipa alimentară luând drept exemplu cultura culinară italiană.

Câteva idei din interviu:

- În esență, un educator alimentar te învată cum să pregătești o masă sănătoasă și totodată apetisantă oferind multe date și informații de context, fără să cheltui o groază de bani și fără să stai la butoanele aragazului cât e ziua de lungă. Adică nu doar rețete, ci pornind de la anumite rețete, tehnici, metode, secrete, optimizări.

- În opinia mea, ca să poți mânca sănătos trebuie să știi să gătești. Dar nu toți cei care obișnuiesc să gătească mănâncă sănătos. Eu, de exemplu, mâncam haotic pentru că nu știam să gătesc. Și nu știam să gătesc pentru că mi se părea ceva neimportant, nu neapărat din lipsă de timp. Ci din cauza ideii greșite că femeile moderne nu se ocupă de chestiuni frivole, domestice.

- Ideea de a ști să gătești e asociată în mentalul românesc cu niște rețete pe care le tot iei la rând. Mâine facem piure cu pulpe de pui, poimâine fasole cu carnați și tot așa. Apar mereu alimente noi dar mulți nu ies din rutina de o viață. Sau dacă ies își creează alte rutine, eventual ceva mai snoabe. Or a ști cu adevărat înseamnă să fii flexibil și deschis dar să decizi tu în urma unei analize proprii, fără să nu cazi prea tare în plasa tehnicilor de marketing.

- Am văzut la țară o groază de oameni care de exemplu vând găini și cu banii se duc și cumpără salam plin de monoglutamat și altele. Vedem mulți oameni la tv cum gătesc dar scopul e de divertisment, programele de cooking nu educă, ci vor să facă audiență că din aia trăiesc

- Sunt pe google căutări de sintagme ”idei de mâncare” sau ”nu știu ce să fac de mâncare”, eu mă uit foarte curioasă să văd răspunsurile, tip fasole cu cârnați. Or, dacă ai fasole ai o paletă mare de posibilități, ea nu se combină în mod obligatoriu cu cârnați. Poate fi o cremă tartinabilă, nu neapărat cu mult usturoi, și alături de o salată de crudități cu puțin ton avem deja cina, sau putem face ardei umpluți în care în loc de carne să punem fasole și eventual porumb, în stil mexican. Sau chilli cu fasole în loc de carne sau un mix în care să domine fasolea, servit cu orez sau chiar mămăligă. Sau o supă din paste cu fasole pe post de fel principal, complet. Sau burgeri vegetali dintr-un amestec de fasole și cartofi bine condimentate, pe care îi putem chiar congela optimizând astfel timpul.

- O alimentație echilibrată ține de obișnuințe în general, iar printre obișnuințele bune se consideră că masa de seară ar trebui luată împreună și folosită ca un moment de bilanț al zilei și de discuții cu membrii familiei. Alimentația echilibrată înseamnă și contextul în care mâncăm, starea de spirit, conexiunea cu ceilalți.

- Aveam o colegă care aproape zilnic se certa cu mama ei la telefon în încercarea de a o împiedica să facă încă o oală cu ciorbă, care urma să fie aruncată în mare parte, ca și cele anterioare. Exemplu banal de risipă care are legătură cu obișnuințele. Se aruncă de multe ori pentru că se gătește prea mult un fel de mâncare și la un moment dat devine plictisitor. Se mai aruncă, spun statisticile, fructe și legume rămase neconsumate, deși infinite metode de a le conserva rapid dacă nu avem timp sau energie să facem ceva cu ele la moment.

- În Italia, în afară de felurile de mâncare iconice la nivel planetar, fiecare regiune are felurile ei tipice de mâncăruri în care sunt refolosite cu multă artă resturile. Probabil totul pleca de la condițiile economice precare, în care nimeni nu își putea permite să arunce nimic – poate o lecție pentru trendul economic descendent la orizont, educația înseamnă economie, mâncatul sănătos poate fi mai ieftin.

Interviul pe larg

Ești jurnalist de profesie, ai și un blog culinar, cum ți-a venit ideea de a studia pentru deveni educator alimentar?

A venit natural, pornind de la experiența mea personală îmbinată cu backgroundul profesional. Din cauza unor probleme digestive, am fost nevoită cu mulți ani în urmă să-mi revăd drastic obiceiurile alimentare. Făceam controale medicale, nu reieșea că e nimic în neregulă și totuși problemele persistau. Cam cum merg unii oameni cu oxigenul după ei, așa eram eu cu cutiile de fermenți și probiotice. Trebuia să schimb ceva în alimentație, clar. Am fost la nutriționist și el mi-a furnizat un fel de ghid, despre ce să mănânc și ce să evit. Și pe baza indicațiilor lui am început să mă documentez cam cum le-aș putea combina. Asta se întâmpla după ce mă mutasem în Italia și asta a fost un factor care a favorizat procesul. Pe scurt, a trebuit să învăț să gătesc dintr-o nevoie, care ulterior a devenit plăcere, grefată pe o cultură alimentară extrem de vastă. La momentul ăla nu prea știam să gătesc mai nimic, încropeam câte ceva dar nu mai mult, și am făcut primii pași abordând direct gastronomia italiană.

Și de-a lungul anilor m-am gândit că poate le-ar fi util și altora tot ce am învățat eu. Am investit resurse importante de timp ca să învăț și să experimentez și acum consider că pot da mai departe ajutându-i pe alții să ardă etapele și să învețe mult mai repede decât mine.

Cu mult timp în urmă mă gândeam că misiunea asta ar putea fi concretizată printr-un blog, dar am realizat că e complicat să faci educație atât timp cât un blog trăiește din trafic înainte de orice. Și pe când reflectam la ce ar fi de făcut am descoperit că există această figură profesională nouă, de educator alimentar, și se suprapunea exact peste datele mele, de ziarist pasionat de gastronomie, în plus cu un atestat profesional de brutărie patiserie pizzerie, cu o diplomă de bac cu chimie și biologie și cu multe cunoștințe acumulate ca autodidact. Aș zice că sunt educator alimentar în devenire, încă nu mi-am luat calificarea, sper să o fac cât mai curând. După care pot sta la dispoziția cui vrea să schimbe ceva în felul în care mănâncă și nu știe cum. Intenționez să creez un newsletter cu soluții practice și meniuri săptămânale bazate pe obiceiuri alimentare sănătoase, alături de povești interesante din gastronomia lumii. Viața însăși în fond e o imensă bucătărie și nu de multe ori auzim expresia ”suntem ceea ce mâncăm”. O să păstrez și blogul, dar într-o formă îmbunătățită, care să reflecte conceptul general, conjugat cu viitorul newsletter, lucrez în paralel la ambele. Reflexul a fost să reflectez dacă are sens proiectul meu într-o vreme a schimbărilor greu de anticipat, iar intuiția îmi spune că un ajutor e cu atât mai binevenit într-un moment mai dificil dacă reușește să răspundă nevoilor concrete.

Care este rolul unui educator alimentar? 

Cred că e corect să spunem că e undeva la intersecția dintre un coach, un mentor, și un food blogger oarecum specializat. Un educator îmbină teoria cu practica sau mai degrabă invers. Rolul educatorului alimentar este de a ne învăța să operăm alegeri în materie de alimentație cu scopul de a ne imprima deprinderi, obiceiuri sănătoase, care în final se răsfrâng asupra stilului de viață - de care depinde în final starea fizică și mentală și felul în care performăm în viața socială dar și în cea personală. Dar un educator alimentar nu are nicidecum morga unui profesor care vorbește de pe un piedestal, educatorul alimentar te ia de mână și îți arată cum să gătești sănătos, îți deschide o lume despre care se vorbește atât de mult dar care îți părea inaccesibilă sau în cel mai bun caz haotică. Fie ca te ocupi deja cu gătitul sau nu ai pus în viața ta mâna pe o oală. Educatorul vine să dărâme prejudecata că mâncarea sănătoasă e fără gust sau e ceva ce te face prizonierul bucătăriei. Te eliberează de neștiința care te ține blocat în propriile tale obișnuințe limitative greșite. Îți dă și soluții practice, te învață niște shortcuts prin care această mâncare sănătoasă poate fi pregătită în mod eficient, repede și chiar făcând economie. În esență, un educator alimentar te învată cum să pregătești o masă sănătoasă și totodată apetisantă oferind multe date și informații de context, fără să cheltui o groază de bani și fără să stai la butoanele aragazului cât e ziua de lungă. Adică nu doar rețete, ci pornind de la anumite rețete, tehnici, metode, secrete, optimizări. E o învățare plăcută, relaxantă, pornind de la practică, de la gătitul propriu zis, activitate căreia îi dă un sens și o direcție bine definite. Fără ca să fie nevoie să studiem volume de chimie și biologie pentru asta, ci doar cu un plus de awareness și prezență. Educatorul te învată practic să aplici inteligent ceea ce spune știința în materie de alimentație. În general deși circulă foarte multă informație dar asta nu ne face să mâncăm mai sănătos, aici intervine rolul educatorului.

Ce ar trebui să știe un om despre nutriție astfel încât să poată considera că are un nivel satisfăcător de educație alimentară?

În final, un om educat în domeniul alimentar știe ce mănâncă. El ajunge să cunoască valoarea nutritivă a alimentelor dar și impactul lor ambiental, învață care sunt alimentele cele mai sănătoase și cele care ar trebui evitate, înțelege care e proporția corectă dintre nutrienți în dietă, învață să prelucreze alimentele, să le gătească, fără să le distrugă proprietățile, învață că un aliment este cu atât mai sănătos cu cât este mai ”integral”. Știe, a înțeles de ce nutriționiștii promovează fără rezerve alimentele de origine vegetală și cum putem ajunge să ne menținem cu dieta într-o zonă de compromis sănătos evitând extremismele - adică a învățat să consumă produse animale, dar fără a face din ele baza alimentației. Mai poate redescoperi că multe din alimentele cu specific local pot avea un potențial uitat sau trecut cu vederea și, în oglindă, că multe din ”superalimentele” ultimilor ani ne pot ajuta personal, dar pot dăuna macroechilibrelor naturale – de unde alte dileme. Știe și cât e sănătos să mănânce, nu doar ce, și cum ar trebuie distribuite mesele de-a lungul zilei, dar și cum să organizeze practic pregătirea mesei, bucătăria, cămara, casa, cumpărăturile - alt tip de obișnuințe, strâns legate de cele alimentare.

Sunt mulți oameni care fac de mâncare pentru ei și familie, dar mănâncă total greșit. Poți găti și mâncare nesănătoasă. Sau poți găti sănătos repetând aceleași cinci feluri de mâncare la infinit de care te plictisești riscând să cedezi apoi foarte ușor tentațiilor nesănătoase. 

Pare că tot mai mulți oameni sunt pasionați de gătit, dar acest lucru însemnă că mănâncă și sănătos?

Ar fi atât de multe de spus pe tema asta. În opinia mea, ca să poți mânca sănătos trebuie să știi să gătești. Dar nu toți cei care obișnuiesc să gătească mănâncă sănătos. Eu, de exemplu, mâncam haotic pentru că nu știam să gătesc. Și nu știam să gătesc pentru că mi se părea ceva neimportant, nu neapărat din lipsă de timp. Ci din cauza ideii greșite că femeile moderne nu se ocupă de chestiuni frivole, domestice. Unii nu gătesc pentru că resping ideea, alții pentru că pur și simplu nu știu să o facă, a doua situație fiind deja mai favorabilă - nu știu dar pot învăța, atât timp cât nu resping mental ideea că e nasol să stai la cratiță, că e pentru fraieri și mai ales fraiere. Nu știu, dar încerc și văd ce iese, începând eventual cu rețete mai simple. Mai trag cu ochiul, mă mai uit pe un site, reușesc să mă hrănesc din ce prepar singur. Pentru alții e un mod de a se relaxa, foarte pozitiv și binevenit, dealtfel. Un prim pas esențial.

Dar nu suficient, după părerea mea. Sunt mulți oameni care fac de mâncare pentru ei și familie, dar mănâncă total greșit. Poți găti și mâncare nesănătoasă. Sau poți găti sănătos repetând aceleași cinci feluri de mâncare la infinit de care te plictisești riscând să cedezi apoi foarte ușor tentațiilor nesănătoase. Și asta pentru că ideea de a ști să gătești e asociată în mentalul românesc cu niște rețete pe care le tot iei la rând. Mâine facem piure cu pulpe de pui, poimâine fasole cu carnați și tot așa. Apar mereu alimente noi dar mulți nu ies din rutina de o viață. Sau dacă ies își creează alte rutine, eventual ceva mai snoabe. Or a ști cu adevărat înseamnă să fii flexibil și deschis dar să decizi tu în urma unei analize proprii, fără să nu cazi prea tare în plasa tehnicilor de marketing.

Găzduiam demult pe cineva la mine acasă, soțul unei prietene, un tip care ”știa să gătească”, și, ca să mulțumească cumva pentru ospitalitate, mă aștepta seara cu ceva pregătit de el. Apreciam gestul și mă străduiam să mănânc, deși era aproape necomestibil. Făcea câte ceva extrem de gras și de sărat și fără nicio noimă pentru mine, în general ceva cu multă carne care cerea multă pâine ca să poată fi mâncat. Alt exemplu: bunica nu făcea plăcintă fără minim zece ouă la tava ei dintotdeauna, ideal 12. De ce? Ca să fie bună. Or, 12 ouă împărțite la patru persoane în două zile nu e chiar un ideal nutrițional, dat fiind că mai mâncam și ouă fierte, omlete și tot ce mai fac oamenii din ouă când au multe găini.

Sunt pe google căutări de sintagme ”idei de mâncare” sau ”nu știu ce să fac de mâncare”, eu mă uit foarte curioasă să văd răspunsurile, tip fasole cu cârnați. Or, dacă ai fasole ai o paletă mare de posibilități, ea nu se combină în mod obligatoriu cu cârnați. Poate fi o cremă tartinabilă, nu neapărat cu mult usturoi, și alături de o salată de crudități cu puțin ton avem deja cina, sau putem face ardei umpluți în care în loc de carne să punem fasole și eventual porumb, în stil mexican. Sau chilli cu fasole în loc de carne sau un mix în care să domine fasolea, servit cu orez sau chiar mămăligă. Sau o supă din paste cu fasole pe post de fel principal, complet. Sau burgeri vegetali dintr-un amestec de fasole și cartofi bine condimentate, pe care îi putem chiar congela optimizând astfel timpul. Cine știe cu adevărat să gătească are mereu în cap opțiuni, posibilități, combinații, feluri, expresii și interpretări ale diferitelor alimente și nu ajunge niciodată să caute pe net la modul general idei salvatoare pe care să le ia cu copy paste.

Ca să sintetizez, a ști să gătești înseamnă a optimiza resursele respectând niște criterii ale alimentației sănătoase. Ce mănânc des, ce mănânc mai rar și ce nu mănânc, câți bani și cât timp mă costă. Un fel de maxim de rezultat cu minim de resurse.

Când asociem mental statul cu educația alimentară ce ne vine în minte? Mie personal îmi vine acel mesaj repetat până s-a golit de sens care spune să nu consumăm în exces sare, zahăr și grăsimi. Și cred că mai e și unul care spune să consumăm fructe și legume. Dar cum facem ca legumele să placă, dat fiind că foarte mulți oameni le ocolesc? De multe ori părinții nu reușesc să îi determine pe copii să mănânce legume mai ales când ei înșiși nu le consumă pentru că nu știu cum să le potențeze gustul și aroma, nu știu cum să le gătească să fie plăcute, or aici ar putea interveni educația alimentară.

E clar că e nevoie de o educație alimentară așa cum e nevoie de una financiară ca să nu facem credite dezavantajoase. Dar cum ne educăm? Nu se învață la școală, nu sunt programe sau campanii publice, mulți nu știu că nu știu.

Mie mi se pare evident că ar fi nevoie de o minimă educație alimentară în școală, în unele țări se întâmplă asta. Puțină teorie îmbinată cu puțină practică. Dacă nu o face școala, ar trebui să o facă familia sau societatea. Familia o face dacă la rândul ei are un mic background, dacă e deja în optica asta și practică niște alegeri alimentare în cunoștintă de cauză. Însă din statistici nu prea reiese că ar fi așa, un argument e rata tot mai mare de copii obezi, după cum indică statisticile.

Mai rămâne societatea, autoritățile prin campanii publice, ONG-urile sau mass media. Mi se pare că se întâmplă asta într-o anumită măsură, circulă multă informație dar nu există o voce cu autoritate care să certifice cumva inconștient infomațiile sau mecanisme care să determine ca un mesaj clar și complet să ajungă la destinatari și să fie bine perceput. Auzim nu de puține ori discuții de tip ”unii spun că grăsimea face rău, dar acum am auzit că de fapt face bine, eu pe cine să cred?”. Circulă multă informație menită să facă audiență mai mult decât să educe, și asta crează confuzie, deși cumva ajută pentru că se conștientizează problema, se sensibilizează cumva audiența, dar procesul se întrerupe cumva aici. Aportul principal, vocea autoritară, credibilă, ar fi normal să vină totuși din partea autorităților sau cumva cu contribuția autorităților, prin programe publice. Fie doar și din rațiuni de economie la buget. E mai ieftin să previi bolile decât să le tratezi, iar o alimentație corectă face parte dintr-un stil de viață care contribuie la prevenirea lor. Educația nu e ceva de breaking news, mesajul trebuie repetat, ambalat plăcut, poate fi o formă de infotainment foarte utilă care s-ar putea practica în media cu participarea unor instituții publice din domeniul sănătății, să spunem. Ar fi bani publici cheltuiți bine și nu risipiți, cum se întâmplă de multe ori.

Când asociem mental statul cu educația alimentară ce ne vine în minte? Mie personal îmi vine acel mesaj repetat până s-a golit de sens care spune să nu consumăm în exces sare, zahăr și grăsimi. Și cred că mai e și unul care spune să consumăm fructe și legume. Dar cum facem ca legumele să placă, dat fiind că foarte mulți oameni le ocolesc? De multe ori părinții nu reușesc să îi determine pe copii să mănânce legume mai ales când ei înșiși nu le consumă pentru că nu știu cum să le potențeze gustul și aroma, nu știu cum să le gătească să fie plăcute, or aici ar putea interveni educația alimentară.

Ar mai fi de amintit că și la nivel UE se discută despre marcarea alimentelor pentru a le diferenția în funcție cât sunt de sănătoase și spre final de an este de așteptat un consens la nivel de UE și aprobarea acelui nutriscore care pe unele alimente a apărut deja. Sunt pași înainte importanți și utili, și oricum nu UE e responsabilă cu educația alimentară în statele membre. Iar a ști că un aliment este nociv nu duce automat la oprirea consumului. Știm ce efect au avut mesajele de pe pachetele de țigări, din multe sondaje rezultă că cine se lasă de fumat o face pentru că a conștientizat problema cu adevărat sau din motive medicale, nu pentru că s-a speriat văzând mesajul scary de pe pachet.

Am văzut la țară o groază de oameni care de exemplu vând găini și cu banii se duc și cumpără salam plin de monoglutamat și altele. Vedem mulți oameni la tv cum gătesc dar scopul e de divertisment, programele de cooking nu educă, ci vor să facă audiență că din aia trăiesc

Îmi vine în minte o carte veche de bucătărie a mamei mele semnată de o doamnă care se numea Lucreția Oprean – o autoare de prin anii 70-80. Are și rețete cartea respectivă dar are și mult how to, cum i-am zice azi, tot o formă de educație. Povestește ea în prefață - se întâmpla în plin regim comunist - cum se ducea la primării și organiza întâlniri cu sătencele implicând responsabilii locali. Întâlniri în care le învăța cum să folosească toate produsele din gospodărie pe care de multe ori le aveau, pentru care uneori chiar munceau din greu, dar al cărui potențial rămânea în mare parte neexplorat. De tip avem hambarul plin de grâu dar pâine pe care încercăm să o facem nu iese bună. Desigur, era o formă primitivă de educație, mai mult domestică decât alimentară, dar ele sunt cumva legate.

Astăzi, ar fi foarte util de exemplu un program de cooking la televiziunea națională în care să apară și experți în domeniu. Eventual cu multe sfaturi pentru ca oamenii să știe să valorifice produsele din gospodărie, am văzut la țară o groază de oameni care de exemplu vând găini și cu banii se duc și cumpără salam plin de monoglutamat și altele. Vedem mulți oameni la tv cum gătesc dar scopul e de divertisment, programele de cooking nu educă, ci vor să facă audiență că din aia trăiesc. Și nici nu prea putem avea pretenția de la mediul privat să educe mai mult decât o face statul, România e o democrație încă tânără și nu există entități private dispuse să investească în educație pur și simplu.

Aș zice că înainte de toate rămâne, așadar, acțiunea individuală, să ne selectăm propriile surse de informații și să ne formăm o mica bază de cunoștințe peste care să adăugăm apoi pas cu pas cărămizi noi.

O alimentație echilibrată nu înseamnă că trebuie să mâncăm musai felul 1, felul 2 și desert - ba chiar, în piramida alimentară desertul e unul din alimentele care ar trebui consumate doar ocazional. 

Pe scurt, care ar fi cheia unei nutriții echilibrate?

Pentru o persoană sănătoasă, alimentația echilibrată nu înseamnă că trebuie să mănânce ca la spital. Înseamnă să consume într-o zi alimente cât mai variate nutrițional și prelucrate cât mai simplu, nezăpăcite industrial, ideal gătite în casă pornind de la materiile prime de bază - nu mai există niciun dubiu la nivel științific pe tema asta.

Practic, să mănânce proteine pentru că are nevoie pentru ca organismul lui să funcționeze cum trebuie, să consume și carbohidrați pentru că îi dau energia necesară, dar să mănânce și fructe și legume și zarzavaturi pentru că au fibre care ajută digestia, absorb din grăsimile în exces și totodată conțin prin excelentă vitamine, săruri minerale, oligoelemente, toate esențiale pentru un metabolism eficient. Și să știe și în ce proporție să le mănânce. Mai înseamnă să știe în linii mari care sunt beneficiile și care sunt riscurile fiecărui aliment și cum să le combini pentru a le potența între ele. Înseamnă să știe și de ce alimente să se ferească, există o piramidă a alimentelor sănătoase foarte intuitivă, ea ne spune ce sănătos și ce nu, dacă suntem la primii pași și nu avem alte repere.

O alimentație echilibrată nu înseamnă că trebuie să mâncăm musai felul 1, felul 2 și desert - ba chiar, în piramida alimentară desertul e unul din alimentele care ar trebui consumate doar ocazional. Dar nu e un must divin că masa trebuie să fie felul 1 plus felul 2 în forma tradițională. În alimentația omului de azi, în funcție de contextul fiecăruia, poate fi doar un fel unic sau poate fi un aperitiv completat cu o supă sau o salată completată cu ceva cu carne. Sau doar o supă urmată de o tartină. Sau poate foarte bine să fie și un fel unic în care intră și proteine, și carbohidrați, si vegetale. De exemplu, o masă poate fi o porție moderată de paste de preferință integrale cu un sos rapid din dovlecei cu puțină carne de pui sau brânzeturi; sau o supă de legume urmată de puțină mămăligă cu brânză; sau o salată din multe crudități cu o porție mică de carne/pește/brânzeturi și o felie sau două de pâine integrală sau de secară ideal cu maia, sau orez cu legume și ou în stil asiatic.

Dar nu e doar ce mâncăm, ci și cum mâncăm. Mesele corecte sunt mesele la ore regulate, respectând aceleași ore în fiecare zi pe cât posibil. Recomandările generale sunt de avea trei mese principale pe zi și două gustări. Micul dejun proteic ajută și el, spun multe cercetări, să avem peste zi mai multă energie și împiedică atacurile de foame.

O alimentație echilibrată ține de obișnuințe în general, iar printre obișnuințele bune se consideră că masa de seară ar trebui luată împreună și folosită ca un moment de bilanț al zilei și de discuții cu membrii familiei. Alimentația echilibrată înseamnă și contextul în care mâncăm, starea de spirit, conexiunea cu ceilalți.

Risipa în general se evită atunci când ești organizat, faci cumpărături cu o listă la rândul ei făcută pe baza unui meniu săptămânal.

Apar permanent statistici legate de mâncare care se aruncă, în special mâncarea gătită. Cum sâ te lupți cu acest tip de risipă?

Aveam o colegă care aproape zilnic se certa cu mama ei la telefon în încercarea de a o împiedica să facă încă o oală cu ciorbă, care urma să fie aruncată în mare parte, ca și cele anterioare. Exemplu banal de risipă care are legătură cu obișnuințele. Se aruncă de multe ori pentru că se gătește prea mult un fel de mâncare și la un moment dat devine plictisitor. Se mai aruncă, spun statisticile, fructe și legume rămase neconsumate, deși infinite metode de a le conserva rapid dacă nu avem timp sau energie să facem ceva cu ele la moment. Una, cea mai simplă, e de a congela. La fel ca arta de a ști să reciclezi, să folosești ceva care nu mai prezintă mult interes și din care să faci altceva.

Risipa în general se evită atunci când ești organizat, faci cumpărături cu o listă la rândul ei făcută pe baza unui meniu săptămânal. Fiecare își poate stabili o zi pe săptămână când e mai relaxat în care să definească în linii mari meniul și să meargă la cumpărături. Un meniu ideal este unul în care putem folosi două-trei alimente pe care să le putem pregăti anticipat, și în jurul lor să construim felurile de mâncare. Stabilim că sâmbătă sau duminică, sau în altă zi dacă avem câteva ore la dispoziție, e ziua de meal prep pentru întreaga săptămână. Exemplu: fierbem cartofi, ideal la vapori folosind oala sub presiune, sunt gata în 5 minute. Din ei putem ulterior face salată în diferite combinații, îi putem folosi la o tortilla de cartofi cu salată verde, putem face din ei niște găluște tip gnocchi la care adăugăm un sos rapid din brânzeturi, de roșii sau cu foarte puțin somon afumat, sau îi putem pune câteva minute în cuptor tăiați și condimentați, iar la limită putem face din ei foarte rapid la moment piure sau supă. Îi putem asocia în general cu legume, ardei copți sau dovlecei și vinete pe grill, salată verde, ciuperci, iar ca proteine avem soluția cu felii de piept de pui pe grill sau două felii de șuncă sau o conservă de ton, brânzeturi sau ouă. Combinații care pot fi diferite de-a lungul timpului.

Alt exemplu, avem în altă săptămână ca aliment jolly năutul, fierbem mai mult, ideal tot la oala sub presiune, și putem face din el clasicul humus pe care îl asociem cu roșii, ardei, salate, brânzeturi, apoi putem face un curry de năut cu alte legume servit cu orez asiatic, apoi mai putem pune boabele fierte și condimentate în cuptor și avem năut crocant numai bun de pus în salate sau peste paste, eventual cu un strop de bacon, apoi mai putem face și o minunată supă cu năut și alte legume si cereale boabe, de exemplu hrișcă. Le putem completa cu așa încât încât să avem un echilibru al macronutrienților. Am făcut un curry vegetal? E OK în completare o tartină cu unt și brânză. Vreau să fac paste cu năut crocant și bacon? Țin cont că împreună sunt calorice, deci fac porții mici și completez cu un aperitiv din andive sau ridichi pe care le ajutăm cu un dressing citronette cu lămâie. Și tot așa.

Folosind metoda aceasta a gătitului în serie mâncăm sănătos, mâncăm mai plăcut și mai variat, evităm risipa, evităm să stăm mult în bucătărie, suntem mai prietenoși și cu natura și putem dedica timp altor activități.

Un caz exemplar îl reprezintă la frittata di pasta, care se practică la Napoli, o omletă în care se adaugă pastele fierte anterior și neconsumate; sau pastele cu sos rămase de ieri și care se mai trec o dată prin tigaie, cum se practică în zona Bar

Cum gestionează italienii ”resturile”, ce putem învăța de la ei?

Bucătăria italiană – pentru mine personal ceva mirific, care exercită o atracție căreia o ființă umană normală cu greu îi poate rezista, ca desfășurare de forțe - este de facto o bucătărie a reciclării în mare parte. În afară de felurile de mâncare iconice la nivel planetar, fiecare regiune are felurile ei tipice de mâncăruri în care sunt refolosite cu multă artă resturile. Probabil totul pleca de la condițiile economice precare, în care nimeni nu își putea permite să arunce nimic – poate o lecție pentru trendul economic descendent la orizont, educația înseamnă economie, mâncatul sănătos poate fi mai ieftin.

Dacă o luăm din nord, în zona dinspre granița cu Austria avem celebrii canederli, care sunt un fel de găluște în care se reciclează pâinea uscată, aromatizată cu brânzeturi, ierburi aromatice, speck etc. Coborând în Piemonte avem celebra paniscia, care e un fel de risotto cu fasole, care se gătește folosind multă cu supă în care foloseau resturi de legume și resturi de pe la porc. Însăși umplutura de la tortellini, dacă o luăm în jos spre Bologna, nu e străină de conceptul de reciclare, pentru că se poate face practic din cam orice. La fel și un sos pe care îl putem adăuga rapid peste pastele simple. Și tot la fel, o omletă, o supă, o salată sau prin excelentă chiftele de orice care pot reuni resturi de la mesele anterioare.

Un caz exemplar îl reprezintă la frittata di pasta, care se practică la Napoli, o omletă în care se adaugă pastele fierte anterior și neconsumate; sau pastele cu sos rămase de ieri și care se mai trec o dată prin tigaie, cum se practică în zona Bari; alte exemple cunoscute sunt la ribollita toscana, care reunește toate vegetalele rămase din zilele anterioare, se făcea în mod tradițional vinerea, sau salata panzanella, tot din Toscana, în care se reciclează tot pâinea uscată. Sau celebra pappa al pomodoro, pâine uscată cu sos gustos de roșii, lăsată să absoarbă sosul cât să poată fi mâncată, fără să fie umedă excesiv.

De facto, în jurul pâinii reciclate într-o infinitate de rețete se poate scrie o carte, sau mai multe. În afară de pesmet și crutoane, din pâine se poat face tarte dulci sau sărate, bruschette, omlete, chiftele, clătite, budinci sau chiar alte preparate mai complexe. Spre uimirea unei fete din România atunci când ajunsese cu mulți ani în urmă în Italia și văzuse cum o familie foarte bine situată aduna toate resturile de pâine cât de mici.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp