„Ana, tu ești sclava noastră!”
Sunt cuvintele spuse de un copil de 9 ani unei tinere românce din Piatra Neamț, menajeră în casa parinților săi: un britanic și o italiancă. După ce au locuit o vreme la Londra, aceștia s-au mutat în Italia și au angajat-o pe Ana să aibă grijă de casă și de copii. Cuvintele copilului, spuse ca fapt divers, mi-au fost repetate de tatăl româncei, dus pe gânduri de tristețea omului care nu poate schimba nimic. Nea Vasile îmi spunea povestea fiicei sale în timp ce coboram scările din apropierea Bisericii Sf. Ioan, după ce aprinsesem împreună o lumânare în memoria polițistului Bogdan Gigină.
Ascultam durerea tatălui care îmi împărtășea experiența și revolta fiicei față de condiția ei în lume. Debusolată de situație, Ana a simțit că îi este silă de tot și s-a întrebat în clipa aceea: „Cum se poate așa ceva? Am grijă de voi, de casa voastră și gândiți în felul ăsta despre mine?”.
A fost picătura care a umplut paharul. Ana a decis că nu vrea să mai suporte umilința și a căutat un loc de muncă în țară. Altfel, poate nu ar fi găsit puterea să revină și să-și schimbe destinul. Salariul primit nu este mulțumitor, dar nu renunță pentru că - după cum a ajuns să se convingă - în viață nu contează doar banii și încearcă să se reacomodeze cu tot ceea ce implică traiul de zi cu zi în România.
Modul de viață românesc este presărat cu griji permanente, umilință, frică și greutăți întâlnite la tot pasul. Povestea Anei nu este singulară. Este o fărâmă din povestea părinților, fraților și copiilor noștri, români fără țară, risipiți în cele patru zări ale lumii în lupta pentru supraviețuire, după spulberarea speranțelor din anii '90.
În seara discuției cu nea Vasile, ploua și simțeam că picăturile de ploaie mă lovesc cu propriile amintiri despre familia mea și oamenii din Schela Cladovei, cartierul copilăriei. Am empatizat cu durerea tatălui și cu dezamăgirea fiicei, simțind nevoia să aud vocea mamei mele care lucrează ca menajeră în Sicilia.
Am rămas singur acasă
A fost o vreme când rămăsesem singur în România, pentru că membrii familei mele fuseseră alungați, rând pe rând, de lipsurile permanente. Mama muncește în Sicilia, tata a muncit, până s-a îmbolnăvit, în Țara Galilor, fratele meu se află în Anglia și sora mea s-a întors recent din Spania, dar va pleca înapoi, pentru că aici salariul minim pe economie nu-i permite să-și întrețină copilul la școală.
După falimentul fabricilor din Drobeta – Turnu Severin, oamenii au început să plece care încotro căutând locuri de muncă. Aproape că nu există familie care să nu aibă pe cineva plecat în străinătate. Sunt prea multe apartamente în care nu locuiește nimeni și în care lumina se aprinde doar de sărbători. În alte familii din Schela Cladovei, femeile au plecat în Italia, iar bărbații au rămas să aibă grijă de case, cu cheile atârnate de gât.
În zilele de după discuția cu nea Vasile am vorbit cu mama, cu mătuși și cu prietenele lor, românce care își duc viața ca menajere și îngrijitoare ale bătrânilor, în Italia. Drumul femeilor din Schela Cladovei până în Sicilia este începutul unei suferințe de nedescris. Ajung să se sacrifice pentru copiii rămași cu tatăl sau cu alte rude. Și asta pentru că știu că acasă nu au nicio șansă.
Motivele pentru care femeile pleacă la muncă în Italia sunt variate, dar toate au legătură cu dispariția locurilor de muncă și cu lipsa banilor. Copiii au nevoie de pâine pe masă, băncile au datorii de recuperat, nu există nicio perspectivă și femeile pot să își găsească mai ușor un loc de muncă, asigurând supraviețuirea familiilor distruse.
Foto: Loredana (fiica Gherginei). Imagine din Schela Cladovei
Așa se face că doamna Jeni are 70 de ani și muncește în Italia pentru ca banca să nu-i execute apartamentul băiatului de 40 de ani. În Schela Cladovei, bărbații aproape că nu se mai ridică dimineața din pat, pentru că nu au unde să mai meargă în afară de cârciumi și case de pariuri.
- Ce să fac, mamă, cu pensia din România? Am muncit 42 de ani și am 950 lei pensie.
Sunt cuvintele doamnei Anica, o femeie văduvă de 62 de ani care muncește pentru fete și nepoții.
Ajunse în Sicilia, româncele noastre încep să muncească imediat, fără să aibă timp de acomodare. Își cumpără un dicționar și învață cuvintele esențiale: denumirea obiectelor din casă, zilele din calendar, orele, banii pentru piață. Au un program strict, cu 8 ore libere pe săptămână. Asta, în timp ce îngrijitoarele de origine italiană sunt plătite cu 750 euro pentru un program de 36 ore pe săptămână și cu duminica liberă. Primul salariu, aproximativ 600 de euro, reprezintă comisionul pe care îl plătesc persoanei care le-a găsit locul de muncă și abia după aceea încep să strângă bani pentru a trimite acasă. Vine vorba că salariul este 600 de euro, pentru că de fapt în orice moment situația se poate modifica în funcție de toanele stăpânilor.
- Am găsit în bucătărie o damigeană de 5 litri de ulei de măsline și am gătit din el în fiecare zi. Nu am știut că trebuia să-mi ajungă o lună și jumătate. Nora bătrânei, când a văzut că am terminat uleiul înainte de vreme, mi-a zis că trebuie să-i cumpăr damigeana de ulei dacă nu, îmi oprește banii din salariu. Nu am avut de unde sa-i cumpar exact damigeana aia de ulei, așa că mi-a oprit 30 de euro din salariu, îmi povestește Tanța, o femeie de 47 de ani care a lucrat 3 ani în Sicilia.
Zilnic, femeile fac curățenie în casă și grădină, spală, fac cumpărăturile, gătesc și servesc masa pentru întreaga familie, îi spală pe bătrâni, le schimbă pamperşii, se asigură că își iau medicația prescrisă de medic. Oferă toate serviciile unui cămin de bătrâni „all inclusive”. În același timp, au rolul de servitoare pentru ceilalți membri ai familiei. În esență, viața lor este redusă la rolul de om de companie, în permanență la dispoziția italienilor, care nu le recunosc meritele nicio clipă.
- Italienii nu realizează că noi avem grijă de părinții lor, că noi facem ceea ce ei nu sunt în stare să facă, dar nu au suflet și se gândesc doar să ne plătească cât mai puțini bani. Nu îți mulțumesc niciodată pentru ceea ce faci pentru ei, mi-a mărturisit Tanța. Tratamentul aplicat femeilor românce de către italieni, pentru ei este normal și asta pentru că noi suntem săraci și pot să ne facă orice. Unde e dreptatea noastră?, se întreabă ea.
Așa cum în trecut în societatea americană, la recensământ un cetățean de culoare reprezenta trei părți dintr-un cetățean alb, în același fel, astăzi românii sunt considerați de unii vest europeni, cetățeni de rang secundar. Comportamentul italienilor față de românce se aseamănă cu atitudinea albilor din SUA față de servitoarele de culoare din anii '60, fiind abuziv și inuman.
Mama mea, de 4 ani în Sicilia: „Ne dăm seama singure că suntem sclave aici”
- Suntem plătite ca la adunatul de prune și muncim zi lumină, este concluzia la care a ajuns mama, după 4 ani în Sicilia timp în care a lucrat pentru 3 familii.
Nevoile femeilor românce nu sunt luate în considerare, pentru că, din perspectiva angajatorilor lor, ele nu au drepturi, ci doar obligații:
- Pe 22 august a fost ziua bătrânei, a împlinit 94 de ani. Copiii bătrânei au organizat o petrecere împreună cu nepoții și toată familia. Au adus tort, prăjituri, suc. Mi se scurgea sufletul pentru un pahar cu suc, dar m-au gonit și mi-au zis să stau la mine în cameră până se termină petrecerea, își amintește Tanța.
Sentimentul de umilință este permanent în viața lor:
- Familia mănâncă și tu servești, iar tu mănânci ce a rămas de la ei. Dacă nu a rămas nimic, mănânci un biscuite, bei un pahar cu apă și te culci, spune cu tristețe Gherghina, după 8 ani și prea multe case italiene în care a lucrat pentru a mai fi amintite.
Răspândite în orașe diferite, lucrând și trăind cu diverse famili, femeile românce au povești similare:
- Ne dăm seama singure că suntem sclave aici, dar cum ne consideră italienii, numai Dumnezeu știe, mi-a mărturisit mama.
„Carnea mea a rămas pe un fier de călcat după ce băiatul bătrânei a încercat să mă violeze”
Și de parcă nu ar fi suficient prin ceea ce trec în fiecare zi, se întâmplă ca nopțile să amplifice drama acestor femei. Copiii și nepoții bătrânelor de care au grijă intră noaptea în camerele femeilor, pentru că sunt în casele lor, au cheile de la uși, sunt italieni și pot să facă tot ce vor:
- Într-o seară am călcat haine de la ora opt și până târziu, după ora unu noaptea ... Carnea mea a rămas pe un fier de călcat după ce băiatul bătrânei a încercat să mă violeze, mi-a spus plângând Gherghina. A plecat a doua zi cu 3,50 euro în buzunar căutând o stație de autobuz, de unde să plece către o altă familie.
Mai multe femei au trecut prin astfel de atacuri din partea italienilor. Sentimentul de neputință și convingerea că poliția oricum nu ar face nimic fac ca toate aceste întâmplări să rămâne ascunse în sufletul lor și singurele persoane către care se îndreaptă pentru ajutor sunt alte românce.
Bucuria femeilor este atunci când se întâlnesc pe stradă:
- Avem noi un aspect de tristețe și ne dăm seama că suntem din România. Ne salutăm, chiar dacă nu ne cunoaștem pentru că ne bucurăm să vorbim în limba română, mi-a spus mama.
Femeile se adună în parc, se uită la pozele copiilor și plâng
În orele libere, se duc la biserică sau stau pe o bancă și se gândesc la necazurile lor.
- Îmi pierd viața pentru copiii mei și asta e tot ceea ce contează pentru mine, îmi mărturisește Gherghina. Femeile se adună în parc, se uită la pozele copiilor și plâng. Le este frică să își piardă locul de muncă, așa că tac și acceptă tot ce li se întâmplă pentru că de acei 600 de euro pe lună depind famiile lor din România. Stau închise în case și sunt recunoscătoare că pot să vorbească la telefon, unele cu altele, spre deosebire de românii care au plecat din țară înainte de 1989.
Viata în Italia este pentru multe femei o închisoare:
- Termin eu și pușcăria asta și mă întorc acasă la mine. Nu se poate să mor pe aici, se îmbărbăta Veronica pentru a mai rezista acolo. Pentru această femeie a fost însă prea târziu, a muncit doi ani în Sicilia, și-a plătit datoriile și la un control de rutină a descoperit că are cancer. A murit după două luni de la întoarcerea în țară. Povestea ei îmi este împărtășită de mama cu tristețe că viața unui om valorează atât de puțin.
Își mai aduce cineva aminte cum am ajuns aici?
Când și cum ne-am pierdut încrederea și speranța că în țara asta poți să reușești prin muncă cinstită? Poți să ai o viața decentă și să-ți ajuți copiii să aibă un viitor mai bun? A fost vreodată altfel?
În copilăria mea, femeile și bărbații angajați la Șantierul Naval din Drobeta – Turnu Severin munceau greu, dar la sfârșitul zilei aveau stimă de sine, satisfacția că sunt acasă împreună și că au rost în lume.
Patru milioane și jumătate de români au plecat din țară în ultimii ani și suportă toate umilințele pentru că primul loc unde au fost batjocuriți a fost acasă, în România. Suntem sclavi în propria țară, o țară care nu dă doi bani pe tine dacă nu dai șpagă și dacă nu stai în genunchi la cheremul stăpânilor din sistem. Locurile de muncă au dispărut împreună cu fabricile comuniste. Salariile și pensiile sunt insuficiente raportate la costurile vieții de zi cu zi. Plătim lună de lună asigurările sociale de sănătate și habar nu avem ce se întâmplă cu acei bani. Știm doar că ne apucă pandaliile dacă intrăm într-un spital și cea mai mare rugăciune a noastră este să nu avem nevoie de medici.
Ana a avut curajul să se întoarcă și să își ia viața de la capăt în România. Avem nevoie cu toții să începem să ne refacem viața. Primul pas este să aplicăm ceea ce am învățat pe unde am fost plecați, să ne ajutăm unii pe alții și să construim împreună țara în care vrem să trăim.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
cele descrise in articol privesc in general pe cetatenii albanezi, romani si bulgari, in mare parte semianalfabeti si de o saracie lucie. dece scalvii provin din ac 3 tari ?simplu, este vorba de cele 3 natii care au cele mai mari retele mafiote. acesti sclavi pot fi "parati" : 1. mafiotilor de ac neam cu ei, banda care-i aduce la munca in occident si care le percepe taxe egale cu 50-70% din castig; 2. autoritatilor locale - actele sunt la mafioti -, deci apar ca fugari; 3. sau urcati in masina si lasati in ungaria la 100m de granita romana.
am citit si comentariile .... ce sa spun ... toti nascuti in cotroceni pe dreapta :) ... ca nimeni nu vrea sa recunoasca saracia in care se zbate poporul roman ... unii nu recunosc din prostie, altii din inconstienta (de multe ori chiar nu-ti dai seama de granita dintre prostie si inconstienta) si cativa pe bani partidelor (astia spun ca textul este sf, personal eu cred ca acestia sunt inzestrati cu materie alba) ...
se pare ca in 70 de ani sentimentele de EMPATIE, OMENIE, MILA, au fost pierdute de poporul roman.
ma gandeam si la sclavii din romania, aceia descoperiti si aratati la tv romanesc, dar si la satele de ceangai din moldova, sate inecate in alcool si pudibonderie amestecata cu ideologie nationalista exprimata prin limba de lemn a politicienilor romani ...
"decent ?" faceti referire la : Cuviincios, buna-cuviință, pudic, rușinos, sfios. ?
cine "ar putea anunța și programe" ?
postati un nume de politician, macar 1 nume, fara prenume :)
Dansul alege dintre romanii plecati la munca in afara categoria femeilor care se angajeaza in Italia ca menajere si face un tablou halucinant al conditiei mizerabile a acestora: sunt adevarate "sclave"/ "servitoare" pentru care viata in italia "este o inchisoare", supuse unor "suferinte de nedescris", nu beneficiaza de "timp de acomodare", au numai "obligatii", nu si " drepturi".
"Stapanii" italieni "nu au suflet", au insa "toane" reprobabile, sunt preocupati "cum sa le plateasca mai putin", sunt "inumani", zgarciti,"ataca" si au raul obicei sa detina in exclusivitate "cheile de la usi" (adica de la usile caselor lor!)
Ce le ramane de facut acestor ingrijitoare( in realitate, asa le numesc italienii !) ????
Sa planga, ca in cunoscuta poezie a lui Goga!
Cele de mai sus puteau fi inlocuite eventual cu tema "sclavi in propria tara", a carei detaliere era probabil mai aproape de realitate; nu si finalul , demult ofilit si golit de continut , mobilizatorul indemn "sa construim impreuna tara in care vrem sa traim".
Sunt alegeri individuale, iar judecarea lor nu trebuie nici romantata, nici blamata. Se poate insa medita asupra ei, ceea ce autorul nu face, din pacate.
Îmi place asta
”Daca muncesti la o fabrica te chiama cumva directorul sau patronul la masa acasa la el? ”
Nu. Dar dacă dă o agapă să facă un team bulding, atunci stai la masă cu el.
Eu am cunoscut si romance care, prestand (pentru straini) aceeasi activitate, afirmau ca o duc bine din toate punctele de vedere. Sa nu uitam ca ingrijirea unor batrani sau handicapati sau a unor oameni cu diverse neputinte nu cere doar altruism si dedicatie: este necesar sa mai ai si o SCOLARIZARE SI O DIPLOMA in acest domeniu daca vrei respect, contract legal si salariu decent. Imi pare rau pentru drama acestor femei dar acesta este adevarul.
Probabil ca deja am devenit antipatic celor 2 sau 3 cititori care si-ai pierdut timpul cu lectura acestui articol, dar nu ma pot abtine sa nu atrag atentia si asupra unui alt aspect: conationalii nostri care au ales sa munceasca in strainatate reusesc sa-si intretina cu banii castigati familiile ramase in patrie, ba unii chiar le-au facut case sau le-au cumparat si masini copiilor si parintilor lor din Romania; insa niciunul dintre acesti truditori pe meleaguri straine nu plateste un leu ca impozite statului roman; insa pacatosul, ineficientul si coruptul de stat roman le tine copiii in scoala, le plateste pensia parintilor si le asigura si asistenta medicala gratuita (atata cat este ea)...
Nu-i vorba de "cazut epoletii", ci de faptul ca pentru a ingriji batrani iti trebuie o competenta care se castiga in urma UNEI SCOLARIZARI SPECIFICE; daca ai diploma respectiva, poti lucra afara legal, la lumina , cu impozitele aferente platite si deci nu mai esti la cheremul vreunei familii de italieni care sa te exploateze tocmai pentru ca nu indeplinesti conditiile mai-sus enuntate.
Iar scoala si spitalul, ca si celelalte servicii publice, se pot sustine, la fel ca si pensiile, exclusiv din impozitele platite de cei aflati in campul muncii.
Actualmente este mult mai greu sa te integrezi in vreuna din tarile vestice ale UE; doar mult noroc sau o meserie de inalta calificare te mai ajuta pentru ca sentimentele xenofobe sunt puternice desi legile din UE le reprima cu severitate. Deocamdata. Tarile vestice din UE duc insa o politica acerba de racolare a indivizilor instruiti si educati din Estul UE, dovada fiind multimea de firme de "brain hunting" care viziteaza anual tara noastra, racoland cei mai buni studenti si elevi care altfel nu au nicio sansa de progres in patria noastra.
Ceea ce nici guvernantii si nici populatia nu constientizeaza este faptul ca tinerii instruiti si educati nu imigreaza neaparat pentru un salariu mai bun, ci mai sunt multe alte lucruri care ii fac sa accepte parasirea tarii-mama: ei vor sa traiasca intr-un oras mai civilizat, vor un transport in comun in care sa nu miroasa a nespalare si transpiratie si sa nu circule inghesuiti, vor ca atunci cand apeleaza la autoritatile locale sa fie tratati cu respect, vor scoala si spital de calitate si fara spagaraie, etc. Si evident ca vor ca din munca lor sa-si poate cumpara mai lesne o locuinta si o masina: poate ca mai vor ca daca fac un imprumut bancar, bancile la care apeleaza sa nu-i jupoaie banditeste, cum se intampla in Romania. Poate ca acesti tineri educati si instruiti mai emigreaza si pentru ca vor sa locuiasca intr-o tara care sa-i respecte si sa-i protejeze.
Doar oamenii cu un nivel educational si profesional mai redus pleaca din tara doar pentru mai multi bani; insa si acesti oameni, vazand ce inseamna natiunile civilizate din Vestul Europei, la intoarcerea lor in patrie poate ca vor deveni mai exigenti cu Statul roman si isi vor apara mai ferm si mai argumentat drepturile lor de ceyayeni romani. Pentru ca acesti oameni se intorc mai devreme sau mai tarziu; din pacate, elita intelectuala a tarii, odata imigrata, nu se va mai intoarce, ceea ce va provoca pe termen lung daune uriase natiunii romane. Dar guvernantii nostri nu stiu si de fapt nici nu le pasa.
Vest-europenii si nord-americanii au stiut sa se apere de fascism-nazism chiar si prin razboi, insa au ramas cu o ciudata ingaduinta fata de ororile comunismului, poate si datorita complexului fata de Stalin si Uniunea Sovietica ( Stalin s-a dovedit, in ticalosia sa, a fi mai inteligent si mai pragmatic decat Churchill si Roosevelt in al Doilea Razboi Mondial, reusind sa ocupe fara probleme o treime din Europa la sfarsitul Razboiului, fara ca liderii idioti sau cinici din Vest sa protesteze ).
Poate ca, netraind comunismul pe pielea lor, occidentalii cred ca comunismul nu a fost un pericol chiar asa de mare; insa est-europenii, care au trait 50 de ani sub jugul comunist, continua sa considere comunismul ca fiind cea mai mare amenintare la libertatea, civilizatia si progresul omenirii.
Nicaieri in Occidentul anilor 2000 un presedinte de tara nu a indraznit sa-si puna amanta ministreasa si sa o promoveze cu neobrazare in toate functiile posibile; nicaieri in Occidentul anilor 2000 nu a indraznit nimeni sa inchida spitale si scoli iar presedintele tarii sa indemne public medicii sa emigreze; nicaieri in Occidentul anilor 2000 nu a indraznit nicio gasca de politicieni aflati la putere sa-si aserveasca procurorii si serviciile secrete pentru a se rafui cu rivalii politici. Insa in Romania anilor 2000 toate astea s-au intamplat. Iar cei care au comis aceste ticalosii sunt inca nepedepsiti, tocmai pentru ca Romania nu este inca o societate libera de tip occidental, si datorita faptului ca Romania este inca la cheremul mafiotilor politico-economici si al stafiilor comunisto-securiste care inca mai infecteaza tara noastra.
Avem o societate stramba pentru ca nu s-a instaurat in patria noastra un capitalism de tip occidental modern si pentru ca dejectiile umane comunisto-securiste inca ne otravesc viata. De aceea multi cred in mod fals ca solutia este DNA sau alte institutii represive nedemocratice; exasperati de multele rele care le otravesc viata, acesti concetateni ai nostri cad in capcana nostalgiei dupa institutii anti-democratice si nu vad ca in realitate doar un PARLAMENT, onest si competent le poate garanta democratia si mai binele. Nu Presedintele, nu procurorii, ci doar PARLAMENTUL ( si o PRESA cu adevarat LIBERA ).
Celalalt mare partid istoric, PNL, a rezistat tocmai pentru ca nu a reprezentat dupa 1989 niciun pericol pentru cei care preluasera puterea prin frauda si manipulare. PNL a dovedit versatilitate, oportunism si o mare capacitate de a lega prietenii politice cu FSN si ramurile si urmasii lor. Dupa 1990, PNL nu a reprezentat nicio clipa niciun pericol pentru noii mafioti comunisto-securisti care au preluat puterea in Romania.
In concluzie nu te mira ca tara noastra evolueaza atat de greu. Pentru mine este oricum prea tarziu. Si pentru tine, daca esti din generatia mea. Poate nepotii nostri....