Sari la continut

Protecția datelor cu caracter personal

Din 25 mai Republica.ro aplică noua politică de protecție a datelor cu caracter personal și modificările propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR). Prin continuarea navigării pe platforma noastră confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

40 de femei au visat că vor ajunge la Carrefour și la Billa. „M-a durut, era pentru prima dată în viață când îmi călcam pe principii”

E absurd ce se întâmplă cu banii noștri până la urmă, pentru că, de când am intrat în UE, oricum mai mult am contribuit cu bani la fond, decât am beneficiat, iar beneficiul, atât cât a fost, s-a dus pe firme de consultanță, pe evaluatori și pe foarte multe lucruri complet inutile.

Ultimul proiect în care am fost implicat a presupus formarea persoanelor fără ocupație în meseria de lucrător comercial. Ca să dea bine, să câștige, proiectul a militat pentru egalitatea de șanse pe piața muncii, instruind exclusiv femei apte de muncă, fără venituri, cu vârste cuprinse între 18 și 50 de ani.

Am fost trainer - sau formator, conform nomenclatorului de ocupații - pentru câteva grupe de femei din comune sărace din Giurgiu, Prahova și Ilfov.

Deasupra mea era firma de consultanță, cea care avea managementul proiectului, apoi firma care m-a angajat, cea care implementa propriu-zis aceste cursuri. Venit din mediul privat, acolo unde țin cursuri și pentru companii multinaționale, m-am implicat cum am putut mai bine, pentru ca la final toată lumea să fie mulțumită.

Așa se face că am făcut de multe ori și treaba celor de deasupra mea. M-am ocupat să găsesc parteneriate pentru partea practică a cursului, cu Billa și Carrefour, care s-au arătat foarte bucuroase de acest demers și care ne-au ajutat pe tot parcursul proiectului. De cele mai multe ori, această practică este o șaradă, alte firme alegând să o facă doar pe hârtie, sau în cazurile bune, la buticul din sat.

La Billa și la Carrefour treaba a fost serioasă, grupa de femei având șansa să lucreze cot la cot cu angajații magazinelor timp de două luni. Pentru a găsi cursanți, s-a găsit cumva o portiță prin care să li se poată da bani ca să se înscrie, altfel nu ar mai veni nimeni gratis.

Suma e frumușică, e vorba de 4.500 lei net. Pentru persoanele care nu lucrează și care vin din România rurală este mană cerească.

Li s-a spus că vor primi acești bani după 3 luni de curs, plus o masă caldă asigurată zilnic. La final au primt banii, dar după 6 luni de curs și după alte două luni de la terminare. Au muncit pentru acești bani.

Se trezeau la ora 5:30, ca să dea de mâncare la animale, să aibă grijă și de copii, pe care apoi îi lăsau cu te miri cine, se strângeau pe la 7:00 ca să aștepte microbuzul în frig sau ploaie, microbuz pe care îl așteptau și câte 30 de minute, apoi o oră jumate – două, pe drumurile județene ale patriei, ca să ajungă la oraș, la Billa și la Carrefour.

Terminau treaba pe la 17, așteptau microbuzul neserios, apoi alte două ore spre casă, că la ora aia chiar și în Ploiești se merge bară la bară.

Le-am înțeles viața grea și nedreaptă. Am încercat să le fac să zâmbească mai des, să prindă încredere în ele, să aibă parte de o experiență decentă. Am închis cu toții ochii la multe lipsuri, ca să se termine odată proiectul, să își ia toată lumea banii, însă atunci când nesimțirea transportatorului a depășit limitele, am protestat.

Am luat legătura cu managerul meu, pe care l-am rugat să facă o adresă oficială transportatorului. M-a liniștit telefonic, asigurându-mă că așa va face. N-a făcut-o, motivul fiind că, dacă se află, se reziliază contractul și că vor trebui să facă licitație. Banii europeni se cheltuie la fel ca banii publici, prin proceduri de OUG 34. Asta ar fi durat, iar ei, angajații, ca și mine de altfel, ne luam banii după 3 luni în cel mai bun caz.

Fiind singura persoană în contact cu ele, femeile din grupă mi s-au plâns că două, uneori trei dintre ele, au fost nevoite să călătorească în picioare cu microbuzul. Trezite de la 5:30, să mai îndure alte două ore în picioare de la 17 la 19, este o bătaie de joc, dar cel mai înspăimântător lucru este posibilitatea unui accident rutier, caz în care cei care stau în picioare nu au nicio șansă. După atâtea tragedii difuzate și la televizor și după sancțiunile poliției care retrage imediat licența de transport, tot se mai întâmplă astfel de cazuri.

Am luat legătura cu managerul meu, pe care l-am rugat să facă o adresă oficială transportatorului. M-a liniștit telefonic, asigurându-mă că așa va face. N-a făcut-o, motivul fiind că, dacă se află, se reziliază contractul și că vor trebui să facă licitație. Banii europeni se cheltuie la fel ca banii publici, prin proceduri de OUG 34. Asta ar fi durat, iar ei, angajații, ca și mine de altfel, ne luam banii după 3 luni în cel mai bun caz. O rupere a contractului cine stie la ce întârzieri ar fi dus. Am protestat, am făcut eu adrese, am primit amenințări. Nu m-au intimidat, n-ar fi fost primii pentru care muncisem fără să mă plătească. Apoi m-au luat cu vorba bună, spunându-mi că au copii acasă. Au luat legătura și cu femeile din grupă. Le-au intimidat și pe ele, spunându-le adevărul. Ele s-au înscris la curs în decembrie și ar fi trebuit să termine în martie.

Era luna mai și cursul încă nu era terminat. Unele dintre ele aveau contracte de onorat pe vase de croazieră, altele urmau să se înscrie la o facultate. În ambele cazuri, conform birocrației, ar fi pierdut banii la final.

M-au convins cu toții să închid ochii, mai ales că nu e treaba mea asta, nu sunt eu organizator, sunt doar un profesor, angajat culmea, tot de ei. M-au asigurat că nu se va mai întâmpla. S-a mai întâmplat, de mai multe ori.

M-a durut, era pentru prima dată în viață când îmi călcam pe principii. Știam cumva, mirosisem că tot ce are legătură cu statul este mizerabil. Din cauza asta m-am ținut departe de relațiile cu statul. Dar am acceptat până la urmă, pentru că și eu devenisem părinte și pentru că nu totdeauna e bine să te bazezi doar pe simțuri.

Firma de catering aducea 40 de porții de mâncare, conform contractului. Pentru rambursare, aveau nevoie de 40 de semnături. Asta însemna să trecem prezentă respectiva absentă. În cazul unui control, ar fi fost rău pentru toată lumea.

De multe ori s-au întâmplat chestiuni aberante în acest proiect POSDRU. Fără să fie vina directă a cuiva. Se întâmpla foarte rar, ca din cele 40 de femei cursante, una să nu vină din motive medicale sau familiale, chestiuni care sunt absolut normale.

Firma de catering aducea 40 de porții de mâncare, conform contractului. Pentru rambursare, aveau nevoie de 40 de semnături. Asta însemna să trecem prezentă respectiva absentă. În cazul unui control, ar fi fost rău pentru toată lumea.

Mai rău a fost pe la alte grupe, unde se întâmpla să nu vină cineva cu săptămânile. Contractul cu firma de catering nu putea fi modificat, la urma urmei și ei își făcuseră calculele pentru un anumit număr de porții facturate. Și mai rău era când firma de catering își băga picioarele. Aceeași poveste, rezilierea contractului ar fi atras depășirea cu cel puțin o lună a cursului, care oricum era depășit. Motivele au fost multe. Fie că primarul nu ne mai punea la dispoziție școala pentru partea teoretică, fie că nu mai erau lemne etc. Au fost multe probleme.

Cu toate astea, am avut o grupă extraordinară. O grupă pentru care Carrefour și-a exprimat în scris dorința de a le angaja pe toate. Și ele și-ar fi dorit tare mult.

Pentru cele mai multe dintre ele, ar fi fost primul loc de muncă, chiar dacă aveau și 40 de ani. Ar fi însemnat o nouă viață. Cele tinere ar fi avut șansa de a scăpa de WC-ul din curte, mutându-se la oraș. Pentru toate ar fi însemnat un dram de independență și de respect.

Au munci pentru acei 4.500 de lei. Toate au fost eroine. Acasă cu bătrâni, copii, animale. La curs, 8 ore în picioare, prin depozit și raioane. Soții, în cele mai multe cazuri plecați la muncă prin Spania sau Italia.

Nu s-a angajat niciuna dintre ele.

Comuna lor este situată între Ploiești și Buzău, la 20 de kilometri de șoseaua națională. Nu au microbuz. Nu există tren. Nu au carnet de șoferi. Nu se pot deplasa.

Asta estre drama României, spusă și scrisă a mia oară. Transportul este la pământ.

În România rurală, oamenii sunt condamnați la WC în curte, chiar dacă angajatorii, situați la numai 60 de km îi doresc. În UE, acești 60 de km nu sunt un capăt de lume. Un studiu din 2013, arată că unul din zece polonezi lucrează la o distanță de peste 50 de km de casă.

Prin POSDRU s-au cheltuit sume fabuloase pentru instruirea persoanelor în vederea găsirii unui loc de muncă. De acolo, de la birouri, să înveți pe cineva să pescuiască în loc să îi tot dai pește, are sens. În teren, realitatea arată că aceste femei ar fi putut să se instruiască la angajator și fără noi.

Cu banii de la POSDRU, mai bine s-ar fi pus la dispoziție un microbuz. Ăla ar fi fost de ajuns pentru vreo 5 ani, iar după, poate s-ar fi putut susține. 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Ca multa dreptate aveti!!
    • Like 0
  • E bun articolul.
    Daca iti pasa cu adevărat de acele femei si vrei sa le ajuți cu adevărat, mai ai o soluție. Du-te la Carrefour si pune-ti in valoare skill-utile si Abilitățile de formator si convinge-l pe acel manager sa le ofere transport. Asta-i modul in care le poti ajuta cu adevărat. Mai sunt si alte variante daca te gândești
    • Like 2
  • Cursurile astea de multe ori sunt organizate atat de prost ca nu iti vine sa crezi. Ca sa vorbim pe exemplul asta de aici, la inceputul oricarui proiect de genul se face un raport de fezabilitate. Eh, persoana sau persoanele respective probabil ca au dat un copy paste de undeva in loc sa se intereseze care o sa fie rezultatul acestui curs. Da, educatia e importanta, dar nu cand o faci aiurea. Pai degeaba stiu femeile alea sa lucreze in hipermarket daca nu au cum sa ajunga la el....
    • Like 1
  • check icon
    Fănică, Fănică ... dacă nu te-aș cunoaște ...
    Dar te știu prea bine, atât pe tine cât și pe alți formatori care n-au bătut în viața lor un cui dar „antrenează” tâmplari, așa că știu câte parale faceți voi toți.
    Absurdul situației este că unii reușesc să trăiască „înșirând cuvinte goale ce din coadă au să sune” și cam atât!
    • Like 1
    • @
      Chiar? poate ca adevarata cauza sunt cei ca dvs, carora le place ca lumea sa ramana asa cum este, atata vreme cat se mai poate face 'un ban cinstit' (furt) cu acte in regula, ceea ce spune autorul este ca infrastructura , bat-o vina. este cea in care trebuei facute investitiile, ca dupa aia angajatorii isi instruiesc oamenii pe banii lor... Problema este ca 'dreptul la munca' le este practic interzis celor care nu au acces la infrastructura necesara ca sa poata ajunge 'la munca'.
      • Like 0
  • Trist, foarte trist faptul ca niste oameni pot sa aspire la statutul de angajati la carrefour cu salariul minim pe economie.Decat sa le antreneze pentru a fi sclave in hipermarket, mai bine se ocupa de ele sa le invete sa devina antreprenoare. Sa foloseasca resursele mediului rural. Sa faca agricultura eficienta si bio sa faca produse de artizanat etc. Evident, statul trebuie sa de implice sa le faciliteze accesul pe piata. Altfel ne trezim ca peste 50 de ani satele sunt parasite, pamantul e in mana agribusinessurlor si populatia platita cu salariul minim pe economie pt privilegiul de a fi angrenata in sistem fara a mai fi capabila sa mai produca nimic.
    • Like 0
    • @ Matei Negriu
      Ca sa fii antreprenor trebuie sa faci ceva pentru care cineva sa plateasca. adica sa aiba bani si sa ajunga marfa la el. prin satele astea nici firmele de curierat nu ajung decat greu....Nu cred ca o astfel de grija "PSD-ista pt. nivelul salariului este cea mai buna scuza ca sa nu le asiguri, tu, ca stat, accesul la locurile de munca respective. Nu judecati angajatorii. nu pentru ca ar fi fara de prihana, ci pentru ca nu ei sunt responsabili pentru elaborarea si implementarea politicilor de crestere a nivelului de trai. De asta raspund politicienii si aministratia de stat.
      • Like 0
  • foarte trist si ce este mai rau este ca parca am fi intr-un roman de Kafka........ suntem condamnati la saracie, la wc in curte........ dar bani aiurea se cheltuiesc..........
    • Like 3
  • Există varianta ca angajatorul să le pună la dispoziție mijloc de transport. Se practică și la noi, în România, mai ales în cazul companiilor foarte mari. Am înțeles ideea, fondurile puteau fi investite în altceva, într-adevăr. Dar dacă un angajator are așa deficit de personal încât să fie dispus să le angajeze pe toate 40, putea să le pună la dispoziție un mijloc de transport.
    • Like 1
    • @ Cristina Putan
      Aveti dreptate, dar si angajatorii o fac daca firmele de transport nu le cer prea mult, deoarece intretinerea masinilor ridica foarte mult costurile. In plus, prima oara trebuie sa ai un numar minim de angajati pentru care sa angajezi (eficient) un astfel de serviciu.
      • Like 0
  • Mi-a placut foarte mult acest articol. Mi-a placut atitudinea autorului (a formatorului) fata de proiect si fata de elevii lui. Mi-a placut ca a inteles ca statul este cel mai prost administrator de resurse. Si ca trebuie sa-ti calci pe principii din cand in cand (sa faci compromisuri) daca rezultatul este mai bun decat ambitia goala in principii si distrugerea unui proiect in care multi pot avea de castigat. Asta arata o maturitate constructiva, si nu o ambitie tinereasca si destructiva. Mi-a placut ca acest tanar formator, generatie tanara, a inceput sa inteleaga ce inseamna sa instruiesti oameni si sa fi om in acelasi timp... Pentru el, vreau sa-l asigur ca efortul lui nu a fost in zadar. Nu stii niciodata unde si cand, niste seminte bune sadite in mintea unor oameni, vor rasari si incepe sa faca flori. Chiar daca dureaza ani de zile...
    • Like 5
  • Slab articol! Incearca sa ne arate cum se risipesc bani pe proiecte fara sens? Pe nimeni, inclusiv pe povestitor, n-a interesat daca acest proiect are rost a se adresa unor persoane care nu vor putea folosi ce au invatat. Dar intr-un final toata lumea si-a luat niste banuți. :(
    • Like 1
    • @ Viorica Ionita
      slaba intelegere....
      • Like 0
  • Amalia check icon
    As dori sa sponsorizez macar o persoana din cele 40 pentru transport. Daca ma contactati, putem vorbi mai mult pe aceasta tema. Multumesc
    • Like 6


Îți recomandăm

iancu guda - andreearosca.ro

Iancu trăiește printre cifre. Biroul lui e mic și „decorat” cu o grămadă de lucruri care reflectă și preocupările, și pasiunile, și munca lui: pe un perete e un tricou semnat al echipei Viitorul Constanța și alte memorabilia legate de clubul creat de Gheorghe Hagi. Fotbalul e una dintre pasiunile lui Iancu, alături de înot.

Citește mai mult

Tinu Boșinceanu

„Plecarea în străinătate nu trebuie să fie un angajament pe viață, ca o căsătorie - eu sunt român în România sau eu am plecat și nu mă mai întorc înapoi. Societatea a devenit oricum mult mai fluidă și trebuie să privești obiectiv. Mi se pare că asta ar ajuta la întoarcerea mai multor oameni, care or să facă lucrurile mai bune. Și poveștile lor or să inspire”, crede Tinu Bosînceanu.

Citește mai mult