Sari la continut

Află ce se publică nou în Republica!

În fiecare dimineață, îți scrie unul dintre autorii fondatori ai platformei. Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu și Alex Livadaru sunt cei de la care primești emailul zilnic și cei cărora le poți trimite observațiile, propunerile, ideile tale.

„Armata, adică locul ăla unde plimbi valiza pe sub pat? Mulțumesc, nu”

Militari români

Foto - Inquam Photos/ Casian Mitu

A intrat în atenția publicului declarația făcută de șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, care spune că ar cam trebui să ne pregătim pentru situații mai puțin plăcute, respectiv pregătirea tinerilor pentru apărarea țării. Propunerea generalului se referă la un stagiu militar voluntar, unde tinerii să învețe să folosească o armă. 

Ca de obicei, autoritățile guvernamentale o dau de gard în încercarea de a comunica cu populația, în special cu tinerii. De menționat că există în continuare proiectul rezervistului voluntar, care spune că te înrolezi ca rezervist, faci un stagiu scurt, perioadă în care primești solda întreagă, apoi primești lunar 30% din sumă, deși nu mai treci pe la unitate, cu mențiunea că revii anual câteva săptămâni sau de câte ori te cheamă, totul fiind pe perioada unui contract. Atractiv, nu? Proiectul a eșuat cu succes. De ce? Pentru că reprezentanții MApN nu sunt în stare să comunice cu publicul țintă, adică cu categoria de vârstă 20-35 de ani. Atunci când vine vorba de subiectul armată, singurele informații pe care le au tinerii sunt poveștile de la vreo masă de Crăciun sau vreun parastas pe care le spun tații și unchii, povești care implică plimbatul valizei pe sub pat, măsuratul camerei cu chibritul, dat raportul la bec și cine știe ce alte tâmpenii. Asta înseamnă că atunci când iese generalul Gheorghiță și zice: „Hai în armată!” tinerii se gândesc: „Armata, adică locul ăla unde plimbi valiza pe sub pat? Mulțumesc, nu.” Situația nu se mai prezintă în acest fel în armată, știm, dar tinerii nu știu asta, iar armata, cu toate operațiunile ei psihologice, nu e în stare să propage un amărât de mesaj.

Mai este un aspect. Atunci când a început războiul din Ucraina, toți, absolut toți oamenii cu care am vorbit mi-au spus că ei nu ar merge pe front, pentru că nu au ce să apere. Retorica „patrie, popor, varză, viezure” nu mai funcționează.

Indiferent cum apreciem acest lucru, adică dacă e bine sau rău, trebuie să ne adaptăm acestui mod în care gândesc românii, că altfel nu se poate. Gheorghiță a făcut foarte bine că a menționat cuvântul voluntar, ca să nu se înțeleagă că autoritățile intenționează reintroducerea stagiului militar obligatoriu. Ideea de voluntariat trebuie să rămână centrul unei operațiuni de acest tip, din motive practice, pe care le vedem și la ucraineni. Dacă cumva o să fie nevoie să ne batem cu rușii, foarte mulți vor rupe granițele în două, așa cum au făcut și ucrainenii. Pot ăștia să dea ce lege vor, că românii vor da șpagă la graniță, așa cum au făcut ucrainenii, și ordinul ăla pompos care decretează stare de război nu o să mai valoreze nimic. Un stagiu militar obligatoriu nu o să schimbe cu nimic acest fapt, iar statul român o să iasă în pierdere. Asta înseamnă că i-ai îmbrăcat, le-ai dat să tragă cu pușca, i-ai hrănit, și când a venit timpul să ne batem, au sărit pârleazul. N-am făcut nimic. În schimb, dacă ai niște oameni care au intrat intenționat în acest sistem, șansele ca ei să fugă cu prima ocazie nu dispar, dar se reduc.

O întrebare care trebuie pusă este dacă MApN își permite să instruiască oameni veniți din afara sistemului. La categoria de vârstă menționată de șeful armatei sunt puțin peste 3 milioane. Evident, nu vor veni toți, nu vor veni nici jumătate. Dar câți poate instrui? Instrui înseamnă, așa cum a spus și Gheorghiță, tras cu pușca, nu trimis să smulgă iarba de pe marginea bordurii din unitate, că nu așa îi învingem pe ruși. 

Poate se pot găsi soluții care să implice cheltuieli minime din partea MApN. În esență, interesul autorităților este ca tinerii să aibă habar cum să se apere și să nu se împuște în picior. Pentru a face asta poate se pot găsi și alte metode. Dacă, spre exemplu, aș avea varianta de a merge zilnic la o unitate din oraș pentru a învăța tehnici de prim-ajutor, m-aș duce cu mare drag, iar cei de la MApN n-ar consuma prea mult cu mine, că vin cu sandvișul și apa de acasă. În ceea ce privește folosirea armelor, probabil că se pot găsi metode în același registru.

Și mai e ceva...dacă cumva vom fi nevoiți să ne batem cu rușii, adică cei la ambasada cărora s-a dus Diana Șoșoacă, am presimțirea că nici soțul ei, nici fiul lui Ciolacu, nici fiul lui Ponta, nici Selly, nici inșii din gașca drogatului de la 2 Mai și nici alții ca ei nu vor ajunge pe front, pentru că vor găsi metode specifice să scape. Pe front ne vom întâlni noi, ăștia din apartamentele ceaușiste. E doar o presimțire, sunt curios dacă domnul Gheorghiță are ceva de spus pe subiectul ăsta. 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • la 6 ani dupa 1907 Romania caa dat arme la peste jumatate de milion de tarani (se spune ca s-a tras in ei in 1907) si i-a trimis la lupta in Bulgaria. Si ei s-au dus, Nu au fost lupte mari si nu au murit multi dar in momentul in care plecau pe front nu aveau de unde sa stie lucrul acesta. Peste inca 3 ani au fost trimis pe front 800.000 (succesiv peste 1 milion). Si s-au dus pe front. Nu pentru pamant sau drept de vot, asta li s-a promis dupa un an de lupte sangeroase (si s-a infaptuit ceva mai tarziu). Si s-au dus pe front, si au murit sute de mii. Pentru ce au luptat. Politicieni corupti si incapabili erau si atunci. Popor roman nici nu stii/cat de mic incepi sa fii.
    • Like 0
  • Acest Cotruț a auzit prea multe povești, a văzut prea multe filme și a confecționat o imagine mult prea simplistă cu privire la pregătirea militară. Să presupunem că suntem angrenați într-un conflict armat. Avem trei posibilități: 1 - o tulim sau 2 - ne fofilăm ca inapți combatanți sau 3 - ajungem pe front.
    Din comentarii văd că mulți nu iau în calcul decât variantele 1 sau 2. Însă, în caz de mobilizare generală nu te mai întreabă nimeni dacă ai chef sau nu să-ți aperi țara.
    Presupunând că ai ajuns în filmul 3, crezi că o să-ți fie bine să faci instrucție pe repede înainte? Te trezești cu dușmanul în față și te uiți ca boul cum te ciuruiește... Sau ai deprinderile deja formate. Și nu e vorba doar de tras cu pușca. Trebuie să ai cunoștințe de bază pentru o anumită specializare militară, cum se spune o “armă”, în sensul de infanterie, artilerie, geniu, marină, transmisiuni, parașutism, intendență, medicină etc.
    În plus, trebuie să înțelegi ordinele/comenzile, să accepți că în armată nu e democrație, că ordinul nu se discută, se execută întocmai și la timp. Asta înseamnă inclusiv pregătire psihologică și educarea disciplinei. Mai trebuie să te obișnuiești cu viața cazonă (marșuri, dușuri la comun, mâncat din marmită, punctualitatea etc.), să îți îmbunătățești semnificativ condiția fizică, să deprinzi abilități de orientare, supraviețuire, prim ajutor și multe altele. Deci nu e vorba doar de tras cu pușca. Asta e doar 1% din ce ar trebui să faci la pregătirea militară.
    Da, am prins condusul valizei pe sub paturile din dormitorul cazărmii, am făcut instrucție de front în neștire, dar asta se întâmpla acum mai bine de 40 de ani. Nu mai e cazul acum. Și oricum, nu regret nicio clipă cele 9 luni petrecute în armată.
    Acum, fiecare trebuie să gândească dacă un eventual război îl va traversa ca simplu civil sau va fi pregătit să participe cu arma în mână. Vedeți la TV ce se întâmplă cu civilii. Mor fără să poată riposta măcar.
    Cântăriți bine, panseluțelor!
    • Like 1
  • Dorin check icon
    Păi dacă ne dau arme întâi ne batem cu ăștia care ne călăresc de 35 de ani și la urmă cu rușii.
    • Like 1
  • Crayven check icon
    Pt cine sa lupte mai exact?
    Nici o casa nu ne mai permitem.
    • Like 0
    • @ Crayven
      ceb check icon
      Nu lupta pentru cineva ci pentru ca generatiile viitoare sa nu fi nevoite sa vorbeasca in ruseste si sa scrie in slavona. Lupta ca n-au de ales.
      • Like 1
  • andrei andrei check icon
    cand ii mai vad pe unii cum zic ca romanii o sa fuga simt ca merita palme. unde sa fuga? in europa? haha pai daca romania e ataca tot nato raspunde. si daca rusia ataca romania nu o sa ataca doar romania. unde sa fugi? in celelalte tari nato? unde nu o sa mearga nici atat cu spaga? o sa zica dupa cineva ca fugi in asia sau africa de parca asia si africa sunt la 200km si e autostrada haha. sunt unii care scriu texte doar sa nu taca si sa para importanti. si se pare ca si autorul face parte din Generatia Slaba
    • Like 1
  • Păi, de ce credeți că se agită Ciolacu &Co,să intrăm in spațiul Schengen?
    Ca să poată pleca lejer toată cloaca si pleava țării .
    Poate că este mai bine așa....
    Dacă o să rezistăm ca popor, să facem și o resetare a valorilor și a principiilor reale!
    • Like 2
    • @ Constantin Geala
      Mihai check icon
      Imi aduc aminte cum dupa alegerile din 1996 un FDSN-ist si-a amintit subit ca a avut un bunic membru al unui partid istoric. Niciu dubiu ca respectivii nerusinati se vor intoarce si isi vor aroga merite pe modelul Ciolacu revolutionar si Ciuca doctor. Acolo nu vor ramane ca n-are nimeni ce face cu ei si nici la Moscova nu ii asteapta nimeni, pierzatori fiind.
      • Like 1
  • Mihai check icon
    Ideea cu voluntariatul nu este rea in sine pentru ca dintre cei care absolvesc acel curs se poate face o selectie si li se poate oferi un post de profesionist in armata daca isi doresc.
    Insa in cazul in care va fi un conflict cu Rusia, acei volutari nu vor conta foarte mult pentru ca daca vom avea NATO de partea noastra, luptele vor fi duse de profesionisti iar cei mai putin instruiti mai mult incurca in conflictele moderne. Daca suntem insa singuri contra rusilor, practic nu mai conteaza.
    • Like 1
    • @ Mihai
      În primul rând, NOI suntem NATO. Problema se pune cum se vor comporta statele membre la activarea art. 5, deoarece nu se garantează că acţiunile în sprijinul statului, victimă a unui atac armat, vor fi necondiţionate. Deci m-ar mira ca Ungaria să nu bage băţul prin gard. Chiar dacă activarea art. 5 ar decurge fără probleme, armata trebuie să reziste singură cel puţin până se activează Forţa de Răspuns Rapid a NATO (https://www.nato.int/cps/en/natohq/topics_49755.htm). De reţinut că potrivit aceluiaşi articol 5, scopul acţiunilor de sprijin nu va fi restabilirea situaţiei dinaintea atacului, ci „restabilirea şi menţinerea securităţii zonei nord-atlantice”, ceea ce iarăşi lasă loc de interpretări. Ca atare, n-ar trebui să ne culcăm pe o ureche „că ne apără NATO” aşa cum cred mulţi.
      • Like 4
    • @ Dragoş Anghelache
      Mihai check icon
      Ne apara armata profesionista pana se mobilizeaza NATO dar pana una alta, cum s-a vazut in cazul Ucrainei, informatiile circulau de ceva vreme despre atacul rusesc deci nimic nu impiedica fortele NATO sa se pozitioneze in preventiv daca doresc sa aplice articolul 5. Daca nu se intampla acest lucru, singuri contra rusilor nu avem nicio sansa iar rezultatul va fi acelasi cu sau fara voluntari.
      • Like 1
    • @ Mihai
      Nicio ţară din Europa n-are şanse de una singură în faţa Rusiei. Întrebarea care se pune este cum va funcţiona Alianţa în cazul în care este atacat un stat aliat, având în vedere comportamentul unor ţări precum Ungaria sau Turcia.
      • Like 2
  • RazvanP check icon
    Ironic, cei care deplâng astăzi lipsa "patriotismului varză viezure" sunt fix aceiași "formatori de opinie" care susțineau și aplaudau frenetic "demitizările" boistice...
    Cine seamănă vânt...
    • Like 1
  • Dacă aţi arunca o privire de-a lungul istoriei (poate chiar şi de-a latul) probabil veţi observa că jmekerii n-au fost niciodată în linia întâi. În schimb au făcut afaceri profitabile în spatele frontului. În prima line au fost, întotdeauna, numai amărăştenii. Şi, poate, idealiştii.
    ───────────────
    P.S. În afară de cei enumeraţi de dv, mă întreb şi dacă fiii unor ziarişti şi foşti ziarişti se vor afla în linia întâi sau îşi vor plimba nefericirea prin alte zări de soare pline.
    • Like 7


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult