Sari la continut

La 9 ani de Republica, întrebăm: ChatGPT la urne – Ce ar vota inteligența artificială? Dar tu?

De 9 ani, Republica construiește o comunitate în care ideile prind glas și dezbaterile autentice fac diferența. Anul acesta, facem un experiment: l-am întrebat pe ChatGPT cum ar vota la alegerile din România. Însă întrebarea cea mai importantă rămâne pentru tine: cum alegi tu viitorul? Scrie, alătură-te conversației și hai să schimbăm România împreună!

„Brusc, un zgomot infernal, iar în 3 secunde suntem toți pe jos printre geamurile autocarului sparte peste noi”. Plecat la Odesa, am trecut prin spaima vieții mele

autocar - geamuri sparte

imagine generică/ Foto: Sergio Azenha / Alamy / Alamy / Profimedia

Luni. 25 septembrie 2023. Autocar București-Constanța-Odesa, plin de oameni liniștiți. Copii, tineri, părinți, vârstnici.

Ascult muzică. Vreau să vizitez Odesa. Toată lumea doarme. Câțiva oameni coboară la Constanța și urcă alții. Toți sunt ucraineni, după limba vorbită. Lumea doarme. Lângă mine, pe scaunele din stânga, o mamă cu un copil care doarme liniștit aproape tot drumul.

Ajungem la Dunăre. Isaccea. Autocarele urcă leneșe pe bac, după ce primim pașapoartele verificate de partea românească. Toată lumea adoarme din nou. Autocarele așteaptă la coadă controlul ucrainean al actelor. Este liniște și pe partea stângă văd un alt autocar cu oameni care își deschid bagajele spre a le fi verificate. E război. Iar eu sunt turist. Și dorm pe partea stângă, pentru că lângă mine este o doamnă în vârstă care ocupă mai mult loc decât ar trebui. În dreapta ei este geamul autocarului. Cred că și acesta doarme relaxat. 

Și brusc, un zgomot infernal, în 3 secunde suntem toți pe jos printre geamurile autocarului sparte peste noi. Ce se întâmpla oare? Adrenalină. Țipete de copii, femei. Am fost atacați? Miros de fosfor și multă panică. Ce se face? Ce trebuie făcut? Fight ? Flight? Freeze?  Mă pun în genunchi pe cioburile proaspete, nu simt tăieturile. Va veni un al doilea atac? Din ce parte? Cine atacă? De ce pe noi ? E un autocar cu civili. Cu copii. Cu oameni. Care călătoresc, au poveștile lor, problemele lor, viețile lor. Viața este foarte prețioasă. Sunt gânduri care mi-au trecut prin minte în 10 secunde, împreună cu alte 100 de gânduri bănuiesc.

Șoferul ordonă să ieșim, toată lumea fuge. Primesc un copil în brațe de la o mamă care mă roagă din ochi în 3 milisecunde să o ajut. Am și eu copil acasă. Știu cum să alerg cu un copil urlând în brațe. Copilul urlă, nu mă cunoaște. Totuși simte că sunt un om bun și îl protejez. Dar mergem înainte, alergând către o zonă mai sigură. Vorbesc puțin în engleză cu o doamnă. What we do now ? We go to hide somewhere. Ok.

Grănicerii cu mitraliere par calmi, obișnuiți. Disimulează calmul. Nici ei nu știu ce să facă, cred. Pare că cel mai în măsură să ne conducă este chiar șoferul nostru, devenit ad-hoc generalul nostru.

Fumez o țigară și privesc autocarul cu geamurile dărâmate. Am sticlă în gură. Scuip.

Șoferul face semne să urcăm rapid. Nu mai contează limba vorbită. Ne înțelegem ca la mimă și suntem uniți ca și când suntem la team building și lucrăm în aceeași companie. Sting țigara și ne urcăm toți în autocar care demarează în trombă să ne scoată din zona de conflict.

Copiii urlă. Ne uităm în urmă, în depărtare un foc mare de la o barjă pe lângă care trecuserăm de curând noi cu bacul cu autocarele și toți acești oameni liniștiți cu viețile lor.

Mă bucur că sunt în viață.

Tragem pe dreapta. Privim stelele. Stelele ne privesc la rândul lor.

Nu voi uita prea curând țipetele copiilor, femeilor, ordinele șoferului, zgomotul dronei a cărei undă de șoc ne-a înspâimântat spărgând geamurile, mirosul de fosfor, căldura dronei, intensitatea atacului, stelele liniștite.

Din cauza atacului ad-hoc, nimeni nu are stampila pe pașaport. Suntem toți ilegal intrați în Ucraina. Eu – român și alți aproximativ 70 de cetățeni ucraineni.

Plecăm spre Odesa, pentru că nu se putem întoarce la graniță să ne pună ștampile.

Am vizitat Odesa câteva ore apoi, sfătuit de consulatul României de la Cernăuți, am plecat cu primul autobuz spre România pe ruta Chișinău-Iași.

La granița cu Moldova m-au ținut o noapte întreagă, m-au interogat cum am intrat în Ucraina, că nu aveam ștampila pe pașaport. Noroc că aveam poze cu autobuzul, cu geamurile căzute, cu prietenii din Odesa (elevii mei de la tobe din București, veniți de anul trecut din cauza războiului). Se aștepta răspuns de la Kiev. Și dimineața am putut pleca. Chișinău – Iași.

Am poze de pe plaja din Odesa. Plin ca la Mamaia. Părinți, copii, adolescenți care se distrează pe timp de zi, se relaxează. Trăiesc. Ziua. Noaptea e lockdown, alarme, sirene, atacuri, contraatacuri, intercepții, zgomot infernal.

Prețuiesc viața mai mult decât orice acum. Iasul este liniștit, cultural, studențesc. Liniște. Concerte, dans.

Trece o motocicletă. Întorc capul speriat de la sunet. E doar o motocicletă. Și o țară în pace.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • "E război. Iar eu sunt turist"
    Omul ăsta o caută...
    Înțeleg, dacă era corespondent de război... dar turist?
    Ar mai fi de vizitat și alte destinații “turistice”: Afganistan, Somalia, Nigeria, Nord-Vestul Pakistanului, Siria, Sudanul de Sud etc.
    • Like 3
    • @ Andrei Tarlea
      Ciudat turist!
      • Like 0
  • Nume check icon
    Turist la Odesa in plin razboi? Vad ca va place sa traiti periculos...Ati avut noroc pana la urma...
    • Like 4


Îți recomandăm

E.ON predictibilitate facturi

Din 1 iulie, jocul s-a schimbat complet în piața energiei. Asta înseamnă că furnizorii nu mai practică tarife reglementate, iar prețurile se stabilesc liber, în funcție de evoluția pieței. Da, asta a însemnat și facturi mai piperate pentru mulți dintre noi, așa că apare întrebarea firească: ce putem face ca să avem mai mult control asupra facturii lunare?

Citește mai mult

Fără poveste nu există design

Ezio Manzini este una dintre cele mai influente voci globale în domeniul designului pentru sustenabilitate și inovare socială. Profesor emerit la Politecnico di Milano și fost profesor de Design Industrial la Universitatea de Arte din Londra, Manzini a revoluționat modul în care înțelegem rolul designului în societate. Fondator al DESIS (Design for Social Innovation and Sustainability), o rețea internațională prezentă în peste 50 de universități din întreaga lume, el a fost printre primii care au articulat viziunea designului ca instrument de transformare socială și ecologică. Cărțile sale, printre care ”Design, When Everybody Designs" și "Politics of the Everyday", au devenit texte esențiale pentru designeri, arhitecți și inovatori sociali. Cu o carieră de peste patru decenii dedicată explorării modurilor în care designul poate facilita tranziția către o societate mai sustenabilă și mai justă, Manzini continuă să inspire generații de profesioniști să regândească relația dintre design, comunitate și mediu.

Citește mai mult

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Mara Barbos Niculescu

În România lui „învățăm simultan”- în aceeași oră, unii copii rezolvă probleme, iar alții silabisesc primele propoziții. Discuția cu Mara Barbos Niculescu (Director Regional Centru-Vest, Teach for Romania) oferă o imagine mai puțin vorbită la nivelul societății despre ceea ce se întâmplă în școlile vulnerabile. Clivajele adânci dintre comunități, decalajele de literație și numerație te obligă la gimnaziu, ca profesor, ori să înveți să construiești baza – citit, scris, socotit, ori să cauți sprijin din partea unui specialist.

Citește mai mult

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult