Matei se uită curios în jur, zâmbește, întinde mânuțele apoi, nerecunoscând niciun chip, pune buza și începe să scâncească. Lângă mine, Cătălina se prelinge pe perete, cu ochii în lacrimi. Trupușorul alb, cu pliuri de bebeluș de șapte luni, e crucificat pe masa mult prea mare pentru el. Câteva secunde mai durează și e anesteziat, apoi badijonat cu multă betadină în zona inghinală. În sala de operații e frig și asistentele încearcă să îi țină cald.
Cateter de 6, domnu’ doctor? Nu aud răspunsul, monitoarele piuie, medicii vorbesc între ei într-o limbă pe care nu o înțeleg, deși e română. Încerc să le interpretez limbajul corporal, caut semne de îngrijorare. Mi se pare neverosimil să îi văd cum glumesc între ei verificând aparatura, fac un fel de repetiție generală, apoi așteaptă ca Matei să fie pregătit ca să poată începe intervenția. Aud frânturi, cifre, noțiuni medicale. Tonul e calm, totul pare să fie sub control.
Este o sâmbătă dimineață de toamnă senină și caldă. La spitalul Sfântul Constantin din Brașov a început maratonul operator. Inimile a șapte copii urmează să fie operate de vineri până duminică, prin proceduri minim invazive. Pentru unii copii această intervenție va fi salvatoare, pentru alții aceasta este pregătirea pentru operația clasică pe cord deschis. Sunt cazuri care nu au putut fi tratate în sistemul public de sănătate, copii care, în cel mai bun caz, figurează pe niște liste de așteptare, părinți care au fost îndemnați să caute intervenții pentru copiii lor în străinătate.
Nu, Cătălina nu e mama lui Matei
Cătălina Costache? Frumoasă, deșteaptă și cu suflet mare. Clișeu? Să mai încercăm. Alură de fotomodel, inteligență remarcabilă și empatie pentru care ar invidia-o orice terapeut. Sau poate cifrele vorbesc mai bine. 400 de copii cu malformații cardiace congenitale operați prin mijlocirea ei. 20 de misiuni operatorii internaționale organizate și finanțate, 50 de cadre medicale internaționale care au efectuat, pro bono, cele 400 de intervenții. 7 ani de muncă și de luptă. Restul e tăcere. Și respect.
Din 2015 Fundația Polisano sprijină copii născuți cu malformații cardiace congenitale să beneficieze de intervenții chirurgicale salvatoare. Cătălina Costache este directorul Fundației Polisano și, din 2022, i s-a alăturat Diana Țâmpău. A se citi: din motive de costuri, șase ani Cătălina a făcut echipă cu medici, voluntari, părinți, dar a fost singura angajată a fundației. Job-ul Cătălinei este acela de a identifica acei copiii cu malformații cardiace proveniți din centre de plasament sau din familii vulnerabile, cazuri complicate, ce nu pot fi preluate de sistemul public de sănătate. Fundația le asigură accesul la specialiști pentru diagnosticare, caută sponsori și fonduri pentru operații și apoi organizează și finanțează maratoane operatorii.
Nu doar Matei, ci și Karina, Victor, Crina
Mi-e dor de tine, hai acasă să ne jucăm, i-a spus fratele ei de patru ani la telefon. Crinei îi place să se joace afară, să deseneze și este prima din clasă. Mi-ar plăcea să patinez, să fac piruete, dar obosesc.
Crina are doisprezece ani și așteaptă cuminte în salon. Ca toți ceilalți copii care urmează să fie operați, nu are voie să mănânce și să bea. Cateterismul va stabili dacă e eligibilă pentru o nouă intervenție, prima a avut loc în luna aprilie și a durat șase ore.
Am fost cu ea la Brașov, la Târgu Mureș, acolo ne-au pus diagnosticul imediat după naștere dar nu i-au dat nicio șansă. Malformație congenitală, un singur ventricul… are ditamai diagnosticul. Toate relele din lume la ea s-au strâns, ne-a spus o doamnă doctor acolo. Doar domnul profesor Liuba a acceptat să o opereze. Înainte de intervenție o purtam pe brațe, leșina, izbucnește mama în lacrimi, dar de o jumătate de an s-a dezvoltat, s-a înălțat.
Sunteți pe mâini bune, le spune Cătălina.
Victor are 6 luni și doarme liniștit, în fundal se aude muzică de copii, nani, puișor. A fost operat pe cord deschis cu o zi înainte. Părinții au aflat la controlul de o lună că nu are doar suflu sistolic funcțional, ci o malformație cardiacă ce necesită intervenție. A trebuit să ajungă la greutatea de cinci kilograme pentru a putea fi operat. Medicii sunt fericiți pentru că înainte de operație mânca maximum 20 de ml de lapte la o masă și, la câteva ore postoperator, a început să mănânce peste 100 de ml o dată. Acasă îl așteaptă nerăbdători tatăl și fratele lui mai mare, de trei ani.
Știi, fratele meu are 21 de ani și nu are iubită. E și la mine la școală un băiat care mă place și odată mi-a dat cu mingea în față, cică din greșeală, ce mincinos! Știu că e îndrăgostit de mine dar mie nu-mi place cum se comportă cu mine, atunci când o să se poarte mai frumos, poate o să îl accept și eu pe el.
Are ochi precum murele, e sfătoasă ca o bătrână, iar sâsâiala ușoară îi sporește farmecul. Karina are unsprezece ani și timpul curge împotriva ei, deși a mai avut două intervenții la inimă, din care una pe cord deschis. Intervenția minim invazivă urmează să stabilească în ce măsură poate fi operată, iar dacă medicii decid că este posibil, atunci spitalul Sf. Constantin din Brașov este singurul centru din România care își asumă această intervenție.
Eu nu sunt mama ei, spune cu glas liniștit doamna blondă și frumoasă de pe patul de spital. Sunt mătușa ei și am preferat să o iau eu, să rămână în familie, decât să meargă la orfelinat. Karina știe tot, de un an este la noi. Am trecut repede peste faptul că e greu, pentru că e târziu pentru ea. Deși are doi copii acasă, pentru mătușa-mama, cum îi spune Karina, nu a fost loc de îndoială.
Karina înalță năsucul din desenul la care muncește. Ce teroare a fost! Când m-am trezit am văzut-o pe mama mea adevărată plângând. Ce s-a întâmplat? Vezi că te ia. Cine să mă ia? Protecția. Nu am auzit niciodată o dramă mai mare, concentrată într-o singură propoziție de către un copil. Karina mă provoacă la un concurs de desen. În timp ce râdem și povestim, mama adoptivă îmi spune povestea lor în fundal. Despre mama biologică, victimă a drogurilor, despre sora mai mare a Karinei ce suferă de sindromul Down și care este într-un centru de specialitate, deoarece necesită îngrijire permanentă. Despre faptul că primii ani Karina aproape nu a mers la școală, dar a recuperat mult. Nu se gândește să menționeze cât îi este ei de greu. Duminică seara vor ajunge acasă, luni va fi la serviciu și Karina la testul de engleză.
Planurile se suprapun, în timp ce eu încerc să intuiesc ceea ce nu se spune, Karinei îi turuie gurița. Deși îi este foame și sete, știe că mai are de așteptat până îi vine rândul. Sunt printre cei mai deștepți din clasă. Luni dau test la engleză. Excuse me? Și la matematică mă pricep bine. Fac la desen niște umbre, de se uită colegii cu ochile cât cepele. Uneori când desenez fără culori, fac fundaluri faine. Hai să îți arăt un selfie cu mine și cu Augustin, ca best friends.
Facem schimb de desene. E frumos și al tău, o să îl lipesc pe perete, spune ea generoasă. Simt că cea câștigată sunt eu, îi spun cu un nod în gât. Ne vedem după, ciripește ea veselă.
Ce este un maraton operator?
Vineri echipa noastră a început cu o operație pe cord deschis. Victor, un sugar de 6 luni cu tetralogie Fallot (defect septal interventricular subaortic, aorta "călare" pe sept, stenoza pulmonară, hipertrofie ventriculară dreaptă) era cunoscut de la naștere cu această malformație cardiacă. Evoluția lui a fost foarte bună postoperator. Apoi sâmbătă, până târziu în noapte, echipa cardio-chirurgicală, profitând de experiență profesorului Petru Liuba din Suedia, a efectuat șapte cateterisme cardiace. Patru dintre ele au fost diagnostice, celelalte au fost intervenționale, adică au fost dilatate cu balon niște stenoze. Copiii au evoluat foarte bine post-procedură, explică doamna doctor Mirabela Cașcaval.
Fundația Polisano organizează de mai multe ori pe an maratoane operatorii. Echipe de medici vin pentru câteva zile în România să opereze, alături de specialiști români, la foc automat, un număr cât mai mare de copii eligibili pentru intervenție. Medicii vin în misiuni umanitare, adică vin în România în timpul lor liber și nu sunt plătiți pentru operațiile și serviciile medicale pe care le prestează. Fundația Polisano acoperă costurile cu spitalizarea micilor pacienți, transportul și cazarea medicilor.
Organizarea unei misiuni umanitare operatorii este un proces care durează mai multe luni și care presupune multă comunicare, alinierea agendelor mai multor medici, logistică și birocrație. Deși este încununarea unui proces de alte luni de muncă, partea cea mai grea este cursa contra cronometru pentru viețile copiilor. Iar atunci când acești copii provin din centre de plasament sau din familii vulnerabile, procesul este mult îngreunat. Trebuie ca unui angajat din centrele de plasament să îi pese cu adevărat, să fie dispus să ducă acel copil la consultații de specialitate, de multe ori în alte localități și apoi să îl însoțească la operație, să îi poarte de grijă ca un părinte. Adică oameni precum Cătălina au nevoie de oameni precum Cătălina pentru a putea salva acești copii. Și uneori se întâmplă exact acest lucru și, după ce îi este operată inimioara, copilul respectiv are șansa să fie declarat adoptabil și chiar să fie adoptat, precum Andrei. Sau Karina.
Mă simt privilegiată să pot asista la operații, dar în același timp mă simt vinovată față de mama lui Matei care umblă pe coridor ca o leoaică în cușcă și așteaptă cu înfrigurare ca cineva să îi spună că bebelușul ei este bine. Cătălina o ia în brațe și mama lui Matei se agață de Cătălina cu disperarea de care doar o mamă de copil bolnav este în stare. M-am îndepărtat ca să nu aud ce vorbesc, dar văd un zâmbet printre lacrimi. Apoi Cătălina și cu mine intrăm în sala de operații, unde părinții nu au acces din motive lesne de înțeles, ceea ce nu mă face să mă simt mai confortabil.
Orele acelea dinaintea intervenției chirurgicale a copilului sunt teribile. Am fost și eu în această situație și știu cât de mult contează să ai o persoană empatică alături, care să știe ce să spună și, mai ales, ce să nu spună. Cătălina trece prin fiecare salon și stă de vorbă cu mamele speriate și îngrijorate. Remarc faptul că nu le promite că totul va fi bine.
Nu le pot spune cu certitudine că totul va fi bine decât după intervenție. În schimb le pot spune că până la momentul actual toate operațiile au decurs bine. Riscurile sunt mari la copiii care ajung la noi. Sub 1% din cazurile pe care le-am preluat nu au mers bine, dar ele sunt cele care îți rămân în minte și care te marchează.
Este o abordare plină de empatie și de respect care pare să funcționeze.
Fundația Polisano a colaborat la maratonul operator care a avut loc la Spitalul Sf. Constantin din Brașov cu echipa medicală formată din medici chirurgi, respectiv cardiologi pediatri, alături de medici anesteziști, de asistente și de perfuzionist.
Prof. dr Petru Liuba este medic primar cardiologie congenitală intervențională pediatrică și profesor asociat Universitatea Lund, Suedia. De 20 de ani în Suedia, e coordonatorul secției de cardiologie intervențională pe parte congenitală, cu o intensă activitate științifică.
Domnul doctor Liuba a venit de peste zece ori în România ca voluntar, în timpul lui liber din weekend sau concediu. De luni până joi a operat în Suedia, apoi de vineri până duminică a operat la Brașov. Este vesel, foarte concentrat și ne explică cu răbdare: Cu cât e corpul mai mic, cu atât e mai greu de intervenit în special prin prisma tratamentului prin cateter, dimensiunea vasului contează. În Suedia efectuăm cu succes intervenții prin cateter la copii de la un kilogram și jumătate în sus. Riscul crește proporțional cu scăderea vârstei și cu scăderea dimensiunii corpului, dar succesul intervențiilor la copii mici este comparabil cu cel de la adulți. De asemenea, profesorul Liuba efectuează misiuni umanitare în Sarajevo și în Chișinău.
Dr. Mirabela Cașcaval, medic specialist cu dublă specializare pediatrie și cardiologie pediatrică lucrează la un spital din București și a venit, asemenea profesorului Liuba, în timpul ei liber din weekend pentru a sprijini, pro bono, maratonul operator organizat de Fundația Polisano. Ea se ocupă de copii pre- și postoperator.
Sunt unele cazuri care nu pot fi operate în altă parte în România cum e cazul Karinei care este pe liste de așteptare din străinătate. Brașov este singurul centru din România care își asumă și care face în premieră genul acesta de intervenție. Avem copii cu timpul operator depășit cu mult, unul din ei cu intervenție ce trebuia făcută până la doi ani și noi am făcut-o la 13 ani.
Pe lângă faptul că face voluntariat alături de Fundația Polisano în timpul ei liber, doamna doctor Cașcaval face educație pentru sănătate, promovează pe rețelele de socializare o alimentație echilibrată și un stil de viață sănătos și activ.
Dr. Anca Mandache, medic specialist chirurgie cardiovasculară pediatrică, lucrează la Spitalul Sf. Constantin din Brașov, a făcut rezidentiatul pe chirurgie cardiovasculară în Timișoara și a continuat în Franța, unde s-a supraspecializat pe chirurgie cardiovasculară pediatrică. Ea a efectuat cu succes operații de referință în România, unele în premieră. De o modestie proverbială, doamna doctor Mandache își scoată mereu echipa în față.
Norocul nostru a fost că am ajuns la doamna doctor Mandache care e un înger, spune o mamă cu vocea gâtuită de emoție.
În România este o lipsă acută de cardiologi pediatri. Județul Sibiu are un singur specialist care deservește și județele limitrofe, iar această situație se reflectă și la nivel național.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.