Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de patru ani. Ascultați editorialele audio publicate pe platforma noastră și testați viitorul tehnologiei. Am implementat conversația vocală direct în browser. Apăsând pe butonul de microfon, puteți cere acces. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

„Cheltuieli beton, venituri varză”. În România funcționează zeci de mii de Zombieland-uri fiscale

Zombieland

Foto: Getty Images

Actualul nivel de colectare din PIB de sub 30 %, ce ne situează mai aproape de un paradis fiscal, este rezultatul unui mix de factori. Dar, cum nu suntem în Zurich, Hong Kong, Bahamas, Insulele Cayman sau Luxemburg, trebuie să vedem unde șurubărim pentru a îndrepta situația. În Uniunea Europeană rata de colectare depășeste 40% din PIB.

Să ne închipuim ce-ar însemna câteva procente în plus la colectare? Aproape că ar dispărea actualul deficit. Un singur procent colectat în plus din PIB înseamnă peste două miliarde de euro. Numai din TVA pierdem anual aproximativ 7 miliarde de euro (3,2% din PIB). Toate acestea, cumulate, au contribuit la groapa bugetară actuală. Despre fiscalitatea românească, Gabriel Biriș, analist fiscal, afirma: cheltuieli beton, venituri varză, ceea ce este un mare semn de întrebare pentru sănătatea fiscală a statului.

Toate țările se confruntă cu o dorință redusă a contribuabilului de a-și plăti taxele și impozitele. Chiar și în cele mai consolidate democrații este o aversiune față de plata impozitelor și a taxelor.

S-au lansat mai multe concepte, printre care și cel al „contabilității creative”, care asigură, până la limita legalitătii, prin felurite artificii, reducerea bazei de impozitare.

Despre aversiunea față de impozite și taxe s-au scris multe pagini.

Filosoful Robert Nozick afirma: „Impozitarea este totuna cu munca silnică, pentru că îi silește pe oameni să lucreze în folosul altora.“ (apud „Politica viitorului”, autor Jamie Susskind, Editura „Corint Future”, Bucuresti 2019, p.353).

Și în „Moromeții”, Marin Preda ne expune aversiunea lui Ilie Moromete față de plata „fonciirii”, ce reprezenta impozitul local pentru acele vremuri.

Au fost și cazuri în care mari personalități și-au exprimat bucuria de a plăti impozitele. „Mi se percepe o taxă pe venit! Este de-a dreptul minunat! Nicicând nu m-am simțit mai important ca acum”, scria Mark Twain în „Territorial Enterprise”, în anul 1864.

În perioada în care Bill Gates vorbește despre impozitul pe roboți, astfel încât companiile care folosesc mașini să plătească un impozit specific, iar veniturile obținute să finanțeze crearea de locuri de muncă în alte domenii, noi avem probleme cu plata taxelor și impozitelor uzuale.

Lipsa de transparență în gestionarea banului public creează suspiciuni pentru contribuabil, făcându-l să creadă că rodul muncii sale este cheltuit discreționar de cei aflați la butoane și, din păcate, de multe ori nu se înșală. Contribuabilul se uită doar pe desktop și nu poate interveni în această enigmă bugetară, butoanele fiind în altă parte.

Sintagmele „Impozitul este legătura financiară cu țara”, „Impozitul este angajamentul financiar față de societate”, „Impozitul este obligația civică de a finanța guvernul” sunt lipsite de sens, atât timp cât banii colectați sunt distribuiți discreționar.

Opacitatea fiscală a guvernelor, impozitarea doar a ceea ce se vede, fără a scormoni după alte potențiale surse de impozitare, creează nemulțumiri în piață.

„Zombielandurile fiscale” din România

De exemplu, Asociația Societăților de Service Auto Independente (ASSAI) și Federația Operatorilor Români de Transport (FORT) au emis un comunicat prin care au anunțat că la nivel național funcționează peste 10.000 de unități de service neautorizate care desfășoară activități ilicite de prestări servicii. Organele fiscale nu trebuie să permită funcționarea unor astfel de „zombielanduri fiscale” care pot contribui la sinuciderea fiscală a țării.

Nici serviciile pe care le întoarce statul în contul taxelor colectate nu sunt de calitate, adică acel „return investment” al statului nu se vede sau este de proastă calitate. Recentele prestații ale Poliției la Caracal, Onești sau ale ISU la Constanța creează un sentiment de nesiguranță pentru contribuabil și, culmea, pe banii lui.

Contribuabilul vede ce se petrece cu banii lui, cum angajații statului huzuresc pe banii lui, secretare care gestionează cartiere generale de cafetiere, sfidând orice regulă de bun simț. El vede astfel în neplata taxelor și impozitelor o formă de protest. Contribuabilul vrea să finanțeze o societate justă și onorabilă, gata oricând sa-i vină în sprijin.

Apare întrebarea pe care și-o adresează contribuabilul: Eu pentru ce plătesc taxe și impozite dacă sunt scuipat din priviri când interacționez cu instituțiile statului care, până la urmă, sunt finanțate de mine?

Aparenta docilitate a contribuabilului poate ajunge la limita suportabilului. Sintagma „Aici sunt banii dumneavoastră” capătă forme ironice.

Am citit undeva că impozitul este precum șarpele din Grădina Edenului, ispitește contribuabilul la posibilități tentante de a recurge la evaziuni fiscale. Contribuabilul trebuie să evalueze dezavantajele unui control financiar în balanța cu un câștig potențial aferent unei evaziuni.

În fața unui inspector fiscal, cu atitudine de șef de alimentară din perioada de mult apusă, plătitorul de taxe are de multe ori o atitudine de om învins.

Rigiditatea organului fiscal, incapacitatea lui de a negocia nu este caracteristică numai fiscului românesc. Yuval Harari în lucrarea „Homo Deus” (p.60) afirma: „Oricine a avut vreodată de-a face cu autoritățile fiscale, cu sistemul de învățământ sau cu orice alt sistem birocratic complex știe că adevărul nu prea contează. Ce apare scris în formularul tău este mult mai important”.

Nici puterile despotice ale fiscului românesc, nici rigidizarea excesivă a acestuia nu sunt un factor motivant pentru plata impozitelor. Felul în care se comportă, uneori, cu plătitorii de taxe și impozite este discutabil. Îndrăznesc să afirm că ar fi nevoie chiar de o „umanizare” a fiscului în relația cu contribuabilul și menținerea unei comunicări agreabile cu acesta. Prevederile exagerat de stufoase, schimbătoare și interpretabile ale Codului Fiscal îndeamnă la încercarea de a găsi tertipuri care să evite plata impozitelor.

Lejeritatea fiscală introdusă de unele guverne și folosită ca muniție electorală a avut ca efect reducerea încasărilor bugetare. Ma refer aici la excepțiile acordate unor sectoare de activitate care au generat nemulțumiri în întreaga economie.

Amnistiile fiscale și edulcorarea sancțiunilor pentru evazioniști îi transformă pe bunii platnici în „fraierii de serviciu”.

Pentru corectarea cursului fiscal al țării se impune sporirea gradului de conformare voluntară (respectarea voluntară a obligațiilor fiscale) la plata taxelor și impozitelor, ceea ce s-ar traduce prin sporirea educației fiscale făcute contribuabilului de către Fisc. La americani se spune că Fiscul este cea mai mare Universitate din lume, întrucât se ocupă de educarea a milioane de contribuabili.

Efectuarea unui cadastru fiscal național ar contribui la sporirea bazei de impozitare prin includerea tuturor „descurcăreților” în branșa plătitorilor de taxe și impozite.

Și simplificarea actualului Cod Fiscal, acompaniat de un ecosistem fiscal predictibil, ar contribui la o mai bună înțelegere a obligațiilor fiecărui contribuabil.

Transparentizarea modului de folosire a banilor publici ar spori încrederea contribuabilului în mecanismul de cheltuire a banului public.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Nomad digital

Marius are 24 de ani și înainte de pandemie s-a angajat pentru prima dată cu normă întreagă. Sau full-time, cum spun colegii. Multinaționala care l-a recrutat i-a oferit un contract pe perioadă nedeterminată, dar, spre mirarea părinților, a refuzat. (Foto: Getty Images)

Citește mai mult