Sari la continut

La 9 ani de Republica, întrebăm: ChatGPT la urne – Ce ar vota inteligența artificială? Dar tu?

De 9 ani, Republica construiește o comunitate în care ideile prind glas și dezbaterile autentice fac diferența. Anul acesta, facem un experiment: l-am întrebat pe ChatGPT cum ar vota la alegerile din România. Însă întrebarea cea mai importantă rămâne pentru tine: cum alegi tu viitorul? Scrie, alătură-te conversației și hai să schimbăm România împreună!

„Crăciun e când ne întâlnim, nu pe 25 decembrie”. Noi, diaspora din interiorul granițelor

Casa turtă dulce

Foto: Guliver Getty Images

Mi-am început ziua cu gândul la sora mea, care tocmai s-a internat în maternitate. Se pregăteşte venirea pe lume a celui de-al doilea copil şi e zumzet în toată familia. Planuri, griji, emoţii, toate astea. Eu le simt de la 400 de kilometri distanţă. Câteodată mi se pare că există o diaspora în interiorul graniţelor, asta face din noi, ăştia plecaţi de acasă, distanţa dintre noi şi familie. Sute de kilometri care te despart de ai tăi, sentimentul de acasă pe care nu reuşeşti să-l ai când eşti departe de ei. 

Acasă nu e un loc, nu e satul în care te-ai născut, nu e oraşul în care te-ai dus la şcoală, nu e locul în care te-ai îndrăgostit prima dată. Acasă sunt oamenii. Ăia care te sună fără motiv, care-ţi poartă de grijă, oamenii cărora le poţi povesti orice tâmpenie care-ţi trece prin cap, fără teama că vei fi judecat. 

„Crăciun e când ne întâlnim, nu pe 25 decembrie”. Asta mi-a zis mama, când am ajuns acasă la jumătatea lunii decembrie, ştiind că nu mă mai întorc şi de Crăciun, aşa cum am făcut în fiecare an. 

Valul de urări pe Facebook, de poze cu familia zâmbitoare, mese pline şi oameni adunaţi de peste tot în jurul lor m-a prins în Bucureşti, în metroul aproape gol. Deasupra era şi mai deprimant. Într-un oraş în care n-ai loc să scapi un ac, străzile erau goale, complet lipsite de viaţă. Crăciunul meu fusese deja. În amintirile mele de pe Facebook apăreau poze de acasă, cu tradiţionala cană cu palmier în care era cafeaua făcută de mama în ibricul vechi de când lumea, cu focul din sobă, grătarul tatălui meu, căţeii şi pisicile de prin ogradă. Ăsta e Crăciunul meu. Ibricul ăla de pe care s-a luat smalţul, dar la care nu renunţăm neam, pentru noi e magic, nu e cafea mai bună decât cea făcută de mama în ibricul care a fost cândva albastru. 

Crăciunul meu e şi grătarul făcut de tata cu sfinţenie, la fiecare adunare acasă. Masa a fost mereu plină, indiferent de cât de greu poate le-o fi fost la un moment dat. Familia s-a mărit şi li s-a făcut loc la masă tuturor celor care şi-au dorit să fie acolo. De anul viitor masa mai primeşte un loc şi pentru noul membru al familiei. Acasă nu e un loc, acasă mi-s oamenii. 

Sunt în Bucureşti de aproape şapte ani, dar încă nu-s acasă aici. Când spun că mă duc acasă, nu mă refer la apartamentul în care stau. Poate se va schimba asta la un moment dat, nu ştiu. Anul ăsta însă, Crăciunul meu nu a fost acasă şi n-o să mă prefac că nu m-a afectat asta. Poate aşa se simt cei plecaţi prin lume, poate exagerez eu. Stau lipită de telefon şi aştept veşti despre venirea pe lume a nepoţelului meu. Sunt 400 de kilometri între noi şi nu ştiu când o să-l ţin în braţe pentru prima dată. 

Pe când eram copil, cam pe vremea asta abia aşteptam să se facă 31, ca să merg cu uratul. Luam satul de la un capăt la altul şi urlam din toţi plămânii pe la toate casele, fie că deschideau oamenii, fie că nu. Până pe la amiază, era rezolvat tot satul. Apoi se adunau toţi în centrul comunei, în faţa primăriei, unde veneau căiuţii să-şi ia autorizaţiile pentru colindat. La ieşirea lor de acolo făceau mereu un spectacol pentru toţi gură-cască adunaţi în jurul lor. Era punctul culminant al zilei. După ce se spărgea gaşca şi toată lumea pleca fiecare pe la casa lui, aşteptam benzile în ogradă. Ai mei primeau mereu cel puţin o bandă cu căiuţi, dacă aveau şi capră era deja cireaşa de pe tort. 

Era o vreme când trebuia să te trezeşti devreme ca să dai zăpada deoparte de pe trotuare, să aibă loc urătorii. Sunt ani buni de când nu m-a mai prins 31 decembrie acasă. Nici urătorii care erau nu mai sunt. E prea mare bătaie de cap să-ţi faci costum de căiuţ, nu mai zic de capră, iar oamenii care să-i primească la joc în ogradă nu mai sunt nici ei. Au rămas satele pline de oameni bătrâni, doar unii mai sunt norocoşi să-şi primească diasporezii acasă de sărbători.

Casele bătrâneşti, care abia se mai ţin în câteva proptele şi care mi se păreau atât de impozante pe când eram copil arată acum ca nişte cocioabe. În spatele lor se ridică mai peste tot câte o căsoaie, cu nşpe camere, în care nu stă nimeni. Plecaţii din sat se întorc numai ca să-şi construiască vile, una mai mare decât alta. Casele rămân acolo, goale, la fel ca cele bătrâneşti, în care ai lor i-au aşteptat la un moment dat acasă de sărbători. Bătrânii nu mai sunt, iar tinerii îmbătrânesc prin străinătate. Sper să le fie acasă, oriunde s-ar afla. Măcar atât.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

Fără poveste nu există design

Ezio Manzini este una dintre cele mai influente voci globale în domeniul designului pentru sustenabilitate și inovare socială. Profesor emerit la Politecnico di Milano și fost profesor de Design Industrial la Universitatea de Arte din Londra, Manzini a revoluționat modul în care înțelegem rolul designului în societate. Fondator al DESIS (Design for Social Innovation and Sustainability), o rețea internațională prezentă în peste 50 de universități din întreaga lume, el a fost printre primii care au articulat viziunea designului ca instrument de transformare socială și ecologică. Cărțile sale, printre care ”Design, When Everybody Designs" și "Politics of the Everyday", au devenit texte esențiale pentru designeri, arhitecți și inovatori sociali. Cu o carieră de peste patru decenii dedicată explorării modurilor în care designul poate facilita tranziția către o societate mai sustenabilă și mai justă, Manzini continuă să inspire generații de profesioniști să regândească relația dintre design, comunitate și mediu.

Citește mai mult

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Mara Barbos Niculescu

În România lui „învățăm simultan”- în aceeași oră, unii copii rezolvă probleme, iar alții silabisesc primele propoziții. Discuția cu Mara Barbos Niculescu (Director Regional Centru-Vest, Teach for Romania) oferă o imagine mai puțin vorbită la nivelul societății despre ceea ce se întâmplă în școlile vulnerabile. Clivajele adânci dintre comunități, decalajele de literație și numerație te obligă la gimnaziu, ca profesor, ori să înveți să construiești baza – citit, scris, socotit, ori să cauți sprijin din partea unui specialist.

Citește mai mult

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon  BT Business Talks - Corina Cojocaru, CEO BT Pensii

Într-un nou episod din BT Business Talks, podcastul economic și financiar al Băncii Transilvania, am stat de vorbă cu Corina Cojocaru, CEO BT Pensii, despre sustenabilitatea sistemului public, importanța pilonului III și deciziile care ne pot defini calitatea vieții… peste zeci de ani.

Citește mai mult