„Crima lentă”, noi imagini: o mare de oameni înghesuindu-se, vineri la metrou, în stația Piața Victoriei, din cauza unei defecțiuni

De la nașterea principatelor și până azi, România a fost tot timpul un safe haven al Balcanilor (și ulterior, dar cu o intensitate mai redusă, și al Levantului) - și casă bună pentru toți cei care au visat la - și au luptat pentru - emanciparea popoarelor lor din regiune.

În acea dimineaţă, am ajuns prima la birou. Mi-am scos pudriera din poşetă şi, înainte de a-mi aranja obrajii îmbujoraţi şi uşor transpiraţi după efortul urcării străzii Republicii, am observat cu stupoare că în jurul gurii îmi apăruse (din senin) o linie, ca o trăsătură fină de condei. Un rid!

Nu este uşor să faci un film după un poem antic şi, cu atât mai puţin, după unul dintre poemele fondatoare ale civilizaţiei occidentale, cum este „Odiseea” lui Homer. Textul este cunoscut şi răscunoscut de milenii, dar, în ciuda aparentei familiarităţi, e un text dificil şi ridică numeroase probleme încă din antichitate.

Dar cine e singura persoană ce-ți e alături de când deschizi prima dată ochii până când îi închizi în bun final? Cine e persoana care te îngrijește zilnic, care-ți asigură nevoile complexe, pe care de multe ori nici nu le înțelegi? Există un singur răspuns logic și coerent: tu însuți.

O navă cisternă cu GPL, sub pavilion liberian, care plecase pe 16 iulie din Alexandria (Egipt) și trebuia să ajungă în Reni (Ucraina), a luat foc noaptea trecută, în largul apelor teritoriale ale României.