Sari la continut

La 9 ani de Republica, întrebăm: ChatGPT la urne – Ce ar vota inteligența artificială? Dar tu?

De 9 ani, Republica construiește o comunitate în care ideile prind glas și dezbaterile autentice fac diferența. Anul acesta, facem un experiment: l-am întrebat pe ChatGPT cum ar vota la alegerile din România. Însă întrebarea cea mai importantă rămâne pentru tine: cum alegi tu viitorul? Scrie, alătură-te conversației și hai să schimbăm România împreună!

„Cum vă simțiți în camera asta?” „E incomod”. „Suntem înghesuiți”. „E întuneric”. Lecția despre egalitate și rasism într-o sinagogă din Florența

sinagoga Florenta - Foto Sorina Stallard

Foto Sorina Stallard

Avem puțin timp la dispoziție să vizităm Florența. La micul dejun, schițăm un plan pe hartă și ne îndreptăm spre domul din centrul orașului. Atât de multe lucruri de văzut până acolo. Bineînțeles că ne rătăcim pe drum. O clădire aici, un coș deosebit acolo, o grădină frumoasă dincolo și, dintr-odată, o cupolă se ițește de după niște clădiri, pe stânga noastră… 

„Oare acolo ce-o fi? Vrei să mergem să vedem?” mă întreabă J. 

„Nu, nu se poate...”, exclam, verificând pe Google maps, pare a fi sinagogă. E imensă!”

Accelerăm. Ca și cu toate celelalte sinagogi din Italia, la poartă găsim militari înarmați până-n dinți. O mică diferență - putem vizita, pentru că sinagoga este și muzeu. Dar nu avem voie să facem poze sau video de nici un fel. Lăsăm totul la intrare, trecem de securitate, în același fel ca la aeroport sau celelalte locuri cu importanță turistică din Roma și ajungem în grădină. Un rodier, rămas fără frunze, ne îmbie cu fructele roșii, agățate de crengi ca niște globuri. 

În alt colț, un palmier cu patru brațe, ca un pahar enorm. În spatele lui, un mic monument dedicat evreilor care au luptat în Primul Război Mondial, numele lor scrise pe tăblițe de piatră, asemănătoare tablițelor legii, „morți pentru patrie”.

Și, mai încolo, un zid întreg cu numele acelora care au plecat și nu s-au mai întors, evrei și partizani, din Al Doilea Război Mondial. Familii întregi. În grădină e liniște. Se pare că suntem singuri aici.

Intrăm, culegem un ghid audio din magazinul de suveniruri și pășim în sinagogă. Mă-ntorc și îl găsesc pe J potrivindu-și o kippa pe cap. Clădirea în sine este splendidă. Un amestec de influențe maure, creștine si iudaice. Culorile vorbesc despre fastul și bogăția de dinainte, chiar dacă timpul și-a lăsat amprenta. Mă așez pe o bancă, primul loc de lângă ușă, încercând să cuprind totul, să mi-l imprim. J îmi arată eticheta de metal de pe banca unde m-am asezat: “Sorin dell’Amore”. Ce coincidență! Un bărbat ce poartă numele meu a fost mișcat și a contribuit la această clădire, căstigându-și astfel locul printre familiile și susținătorii sinagogii. Oare eu am făcut ceva semnificativ cu viața mea?

Gândurile îmi sunt întrerupte de șoapte și pași… un grup de copii se ițește la ușă, nerăbdători, curioși, ușor intimidați. Se scurg în sinagogă, unii ținându-se de mâna, alții cu ochii pe tavan, unii cu degetul în gură, alții înnodând nervos cordonul hainei.

Decidem să îi lăsăm să viziteze și mergem la etaj, în muzeu. Mă întreb dacă fac parte din comunitatea locală de evrei...

La etaj, muzeul este împărțit în două teme mari: viață și moarte. De la naștere si circumcizie, la holocaust si renasterea comunitătii si drepturile recâștigate. Un alt perete cu nume, de data aceasta, cu poza unei fetite, numele ei scris în roșu, zâmbetul liber, inocent, pe cap, purtând un batic înnodat în același fel în care îl purta Regina Maria, cu o parte atârnată pe spate, zulufii, încadrându-i fața. 

„Seamănă cu tine”, îl aud pe J din spatele meu. Gândul mă duce la copilăria mea și îmi e imposibil să împac cele două imagini. Pe deoparte, momentul idilic din fotografie: o după-amiază însorită, oarecare, într-o vară, câțărându-mă într-un copac, mușcând cu poftă dintr-un măr cules proaspăt, râzând cu gura până la urechi și glumind cu prietenii… și pe de alta parte, prăpastia neantului, nimicului.

Clasa de copii a urcat și ea la etaj. Se apropie de camera memoriei, cum e numit locul unde mă aflu. Mă strecor pe hol, unde se găsesc bănci de lemn și decid să aștept, să văd cum se desfășoară lucrurile. J își continuă vizita și eu mă așez. Cum nu există ușă, pot vedea nestingherită ce fac și cum decurge lecția.

Profesoara și copii se așază turcește pe cimentul gol. Camera se umple. Întreb șoptit profesoara care se găsește la urma grupului, de unde sunt.

„Scoala primară, suntem câteva străzi mai încolo. Facem ieșirea asta în fiecare an, cu fiecare clasa. Suntem italieni. E important să ne amintim.” O fetiță se întoarce si ne privește curioasă. E întreruptă de întrebarea profesoarei:

„Câti suntem aici azi?”

„27”, vine răspunsul rapid, sigur, în cor.

„Și cum vă simtiti în camera asta?”

„E incomod”. „Suntem înghesuiți” „E întuneric”.

„Aha. Acum imaginați-vă că în camera asta erau de fapt 50 de oameni. Copii ca voi, adulți, oameni în vârstă. Cum credeți că v-ați fi simțit?”

Liniște… o voce timidă îndrăznește: „Nu ar fi destul loc pentru 50 de oameni. Deja suntem înghesuiti aici și noi suntem mici.”

Discută numele de pe perete. Fetita din poză e de vârsta lor, 10-12 ani. Toți vor să știe ce s-a întâmplat cu ea. Profesoara explică: „A fost omorâtă”. Vorbesc despre drepturi, egalitate, rasism. Subiecte grele, sensibile pe care noi, adulții, le ocolim de cele mai multe ori.

Îi privesc, sunt din grupuri sociale diferite, grupuri etnice diferite, religii diferite. Simt cum se împrăștie tristețea: există speranță în camera asta. La usă, un alt grup așteaptă să intre.

Ne continuăm vizita și ieșim. În total, în timpul petrecut acolo, vedem patru grupuri de vârste diferite de elevi și profesori. Cât de importantă este educația, aducerea aminte constantă, acceptarea pentru comunitatea aceasta! Oare cum ar arăta asta în micul meu oraș, Ploiești? Sau în Birmingham? Sau în Paris?

Astăzi, mai mult decât oricând, „aducerea aminte” nu poate rămâne un cuvânt gol.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Este un produs, ca muuuulte altele, menit să ne zgândăre memoria cu: cât au suferit evreii, de parcă ei au fost singurii in lume care au suferit. Se insistă prea mult cu asta omitandu-se multe alte milioane de oameni ce au trăit, la randul lor, atrocități, cel puțin egale. Oare despre victimile comunismului, din întreaga lume, nu își amintește nimeni? De criminalii lenin, stalin, mao, pol pot, castro și che guevara cel imprimat pe tricourile purtate de ignoranți, de "canibalii" de la cârma statelor africane, de sud americanii descriși in romane celebre, asta ca să rămân doar la "politică" nu știe nimeni, nu trebuie menționați? Dacă aduni ai sute multe de milioane de oameni masacrați pe considerent de "luptă de clasă pentru binele omenirii" - care???!!!
    • Like 3
  • Dupa titlu, credeam ca e ceva interesant.
    Articolul mi-a consumat cateva minute din timpul in care as fi putut sa citesc ceva interesant.
    • Like 3
    • @ Tudor Bucur
      exact asta gindeam si eu! :)
      • Like 1


Îți recomandăm

E.ON predictibilitate facturi

Din 1 iulie, jocul s-a schimbat complet în piața energiei. Asta înseamnă că furnizorii nu mai practică tarife reglementate, iar prețurile se stabilesc liber, în funcție de evoluția pieței. Da, asta a însemnat și facturi mai piperate pentru mulți dintre noi, așa că apare întrebarea firească: ce putem face ca să avem mai mult control asupra facturii lunare?

Citește mai mult

Fără poveste nu există design

Ezio Manzini este una dintre cele mai influente voci globale în domeniul designului pentru sustenabilitate și inovare socială. Profesor emerit la Politecnico di Milano și fost profesor de Design Industrial la Universitatea de Arte din Londra, Manzini a revoluționat modul în care înțelegem rolul designului în societate. Fondator al DESIS (Design for Social Innovation and Sustainability), o rețea internațională prezentă în peste 50 de universități din întreaga lume, el a fost printre primii care au articulat viziunea designului ca instrument de transformare socială și ecologică. Cărțile sale, printre care ”Design, When Everybody Designs" și "Politics of the Everyday", au devenit texte esențiale pentru designeri, arhitecți și inovatori sociali. Cu o carieră de peste patru decenii dedicată explorării modurilor în care designul poate facilita tranziția către o societate mai sustenabilă și mai justă, Manzini continuă să inspire generații de profesioniști să regândească relația dintre design, comunitate și mediu.

Citește mai mult

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Mara Barbos Niculescu

În România lui „învățăm simultan”- în aceeași oră, unii copii rezolvă probleme, iar alții silabisesc primele propoziții. Discuția cu Mara Barbos Niculescu (Director Regional Centru-Vest, Teach for Romania) oferă o imagine mai puțin vorbită la nivelul societății despre ceea ce se întâmplă în școlile vulnerabile. Clivajele adânci dintre comunități, decalajele de literație și numerație te obligă la gimnaziu, ca profesor, ori să înveți să construiești baza – citit, scris, socotit, ori să cauți sprijin din partea unui specialist.

Citește mai mult

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult