„Cumpăna dintre ani” am petrecut-o împreună cu prieteni vechi, uitându-ne în neștire la programele TV autohtone: manele, botox și globalizarea prostiei, c-așa „le place la români”

Foto: Virgil Simonescu / Inquam Photos

De bine ce am încheiat anul cu filme și cu fel de fel de experiențe pe care, eufemistic, le-aș numi bizare, l-am început în gând, tot cu o trimitere la titlul unui film care mă bântuie și nu de ieri. Unde m-aș putea ascunde, că peste tot e la fel?

„Cumpăna dintre ani” am petrecut-o împreună cu prieteni dragi și vechi și voiam de mult timp să fie așa, în tihna unei case de oameni, de dragul vremilor de altădată, cu nopți de Revelion așezate, depănând amintiri și uitându-te în neștire la programele intens promovate și pregătite de cele nșpemii de posturi teve autohtone. Curată nesăbuință, căci a fost jale mare peste tot! Invazie de mehterhanele, kabuki dâmbovițean, diletantism sinistru, deversare de manele, botox și tatuaje, bucurie jucată grotesc, talent, aidoma, că dacă asta vor românii, asta le dăm, până uităm cu toții cine suntem, dacă om fi fost vreodată cine am părut a fi! Mi s-a făcut dor de revelioanele ceaușiste ale postului național, unicul, care, după deneconsumatul pasaj omagial introductiv, erau opere de artă, nu glumă!

Dar cum trăim într-o lume globalizată întru prostie, de ce ne-ar mira ca România să facă excepție. Stăm bine. Mult și bine. Doar știm ca nimeni alții să ne dăm cu trendul. Ființarea în trend ne definește, câtă vreme nu cere efort. Nu ne place să muncim, dar ne place al naibii „să ne descurcăm„, să petrecem, în general „ca românii” și neapărat „timp de calitate”. Distracția prevalează totul „la români”, vorba unei babe, nu eu, o alta, hâtra babă humuleșteană – citez din memorie, cât o mai am (sic!): Să fie tot anul tot o sărbătoare și numai o zi de lucru și-n aia, praznic și nuntă! Nu vrem nici să ne conducă oameni deștepți, nici nu ne obosim să-i căutăm, să-i citim, să-i ascultăm, că ne complexează. Ne plac surogatele, că le înghițim. Și stăm bine și cu înghițitul. Nu vrem să muncim pentru nimic, nu vrem să învățăm nimic, le luăm de-a gata și le știm pe toate, înainte de-a le cunoaște.

Așa că eu, în epoca incluziunii, m-am simțit teribil de discriminată, în numele ratingului, al consumerismului, al tuturor imperativelor lemnoase ale lumii hâde în care trăim. O țară imbecilizată de incultură, mutilată de botox, de tatuaje și de manele, de petarde de tot soiul, de social media, într-o lume imbecilizată, parțial, de aceleași tare. Globalizarea, incluziunea, par să devină una cu imbecilizarea. C-așa „le place la români”, așa se distrează românii, ăsta e mersul și trebuie să fii în trend. Ei, bine, eu nu vreau să fiu. Și mă simt discriminată că mi se oferă numai surogate. Alimentare, medicale, culturale, politice. Sigur, de ce am avea pretenția să fim noi în afara trendului, că dacă nici americanii, în ditamai țara și democrația nu și-au găsit un candidat decent la prezidențiale, noi, de unde?! Sau și-au și ne-am găsit, că nu mai știu?! Totuși, eu nu vreau să mă las globalizată și inclusă. Nu mă interesează să mă ascund nici în UE, nici în NATO, nici în Schengen, nici în Nirvana, nici în Dubai, nici în social media, nici în Valhalla, nici în Dacia Felix ori în „grădina Maicii Domnului” și nici sub scutul de la Deveselu. Eu vreau să nu uit de mine și de valorile în care cred. Vreau să trăiesc în țara mea, la vedere, fără să fiu nevoită să mă ascund doar în mine însămi. Și mai vreau s-arăt ca un om, indiferent de stare, de vârstă și de trend.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp