Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Am o problemă într-o negociere, cum s-o rezolv? Răspunsul s-ar putea să nu-ți placă

negociere - Foto: PhotoAlto / Profimedia

Foto: PhotoAlto / Profimedia

Când oamenii aud că sunt consilier în negociere, mi se întâmplă adesea să fiu întrebat: „Am situația asta de negociere, ce să fac?” Pus brusc în fața unei situații și fără să am prea multe detalii, singurul răspuns credibil pe care îl pot oferi este: „Depinde!”

Când întrebi un medic bun dacă să iei o aspirină sau nu, probabil că răspunsul ar fi același. Dacă durerea de cap e cauzată de petrecerea cu prietenii din seara precedentă, aspirina s-ar putea să ajute. Migrena ar putea trece, iar medicul ar putea să-i recomande pacientului, pe lângă aspirină, și alte remedii care să ajute; de exemplu o hidratare mai puternică.

În schimb, dacă pacientul are ulcer, aspirina ar putea fi fatală. Sunt cazuri în care o banală aspirină le-a generat pacienților puternice hemoragii interne și au murit. 

Recomandarea potrivită ține de context. Înainte de a spune dacă ajută sau nu un anumit medicament, medicul are nevoie să înțeleagă cum a ajuns pacientul în această situație, ce alte lucruri au mai intervenit pe parcurs, de ce alte afecțiuni suferă pacientul sau care sunt așteptările pe care le are.

În negociere e dificil de spus dacă un anumit lucru ajută sau nu să-l mișc pe cel din fața mea de pe poziția lui, pe o poziție mai aproape de ceea ce-mi doresc.

Pentru a putea oferi un răspuns, ar trebui să știu ce s-a întâmplat până în acel moment. Care este relația dintre părți. Care sunt interesele părților sau alternativele pe care le au la dispoziție. Care sunt așteptările pe care le au și ce i-ar face să fie fericiți pentru că au bătut palma.

În șah există recomandarea ca, atunci când observi o partidă, înainte de a critica orice mutare, să verifici dacă un mare maestru nu a jucat cumva mutarea respectivă. Partida se câștigă mai degrabă legând mutările între ele, decât luându-le separat.

Nu există mutări miraculoase.

Recomandarea de a nu face niciodată ceva sau recomandarea de a face întotdeauna un anume lucru în negociere poate fi la fel de periculoasă ca aspirina de mai devreme. Nu există rețetă miraculoasă. În loc de „am situația asta, ce să fac?”, negociatorul ar trebui să se întrebe mai degrabă „dacă fac asta și nu iese cum îmi doresc, care ar trebui să fie următoare mea mișcare? Dar dacă iese?”

Compozitorul american de jazz Miles Davis obișnuia să spună că „dacă apeși greșit o notă, următoarea notă cântată decide de fapt dacă a fost bine sau nu.”

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere


Îți recomandăm

”Cravata galbenă”

”Cravata galbenă”, filmul regizat de Serge Ioan Celebidachi, fiul marelui dirijor, Sergiu Celibidache, este o biografie cinematografică și, în același timp, o confesiune; o ”partitură” a memoriei naționale scrisă cu ”notele” unui destin încercat. Dincolo de cronologia unei vieți extraordinare, filmul este o introspecție despre libertate și identitate și despre România care a dăruit lumii figuri emblematice și genii; dar pe care nu a prea știut să le păstreze acasă.

Citește mai mult

Transformare digitală

Digitalizarea în România avansează cu viteze diferite în sectorul public și cel privat. Firmele private în special din industriile bancară, sănătate sau retail au fost forțate de împrejurări concurența acerbă să se transforme digital, dar instituțiile de stat sunt încă prinse în inerția birocrației și lipsa de viziune strategică. În mediul privat, digitalizarea nu mai este un moft, ci o necesitate pentru scalare și eficiență. În sistemul public lipsa bugetelor multianuale și absența ownership-ului fac implementarea proiectelor de IT un proces greoi sau chiar eșuează (foto: Shutterstock).

Citește mai mult