Sari la continut

La 9 ani de Republica, întrebăm: ChatGPT la urne – Ce ar vota inteligența artificială? Dar tu?

De 9 ani, Republica construiește o comunitate în care ideile prind glas și dezbaterile autentice fac diferența. Anul acesta, facem un experiment: l-am întrebat pe ChatGPT cum ar vota la alegerile din România. Însă întrebarea cea mai importantă rămâne pentru tine: cum alegi tu viitorul? Scrie, alătură-te conversației și hai să schimbăm România împreună!

„De la 15 ani am fost prin sălile de jocuri, cazinouri... Am văzut oameni făcând credite cu buletinul, fugind de acasă, vânzând casă, mașină, tot.” Confesiunea unui fost dependent de păcănele

Alcool și păcănele

foto: Getty Images

„Este interzisă difuzarea de publicitate pentru jocuri de noroc în care sunt prezente personalităţi ale vieţii publice, culturale, ştiinţifice, sportive sau de alte persoane, care, datorită notorietăţii în mediul online, pot încuraja participarea la astfel de jocuri (…), Articol 110, alineat 7 din nou votatul Cod Audiovizual. Noua prevedere va deveni obligatorie la 90 de zile după ce Codul Audiovizual va intra în vigoare” …

Frânturi dintr-o știre la radio. Mă urc în taxi chiar peste știrile de la ora 7.00 dimineața. Taximetristul, un bărbat pe la vreo 35–40 de ani, dă din cap scurt și zice:

- De-ar face mai mulți campanii d-astea! O adevărată pacoste…

- Ce anume ? întreb eu.

- Jocurile astea… pariurile. Au ajuns o ciumă, doamnă. Să te ferească sfântul să-ți intre copilul în ele…O grămadă de copii acolo…Ce-nseamnă o carte citită la timp și o palmă de la mă-ta când ești prost!

- Ați pățit ceva în sensul ăsta?

- Doamnă, am 37 de ani. De la 15 ani am fost prin sălile de jocuri, cazinouri... Știu cum e. Am văzut oameni făcând credite cu buletinul, fugind de acasă, vânzând casă, mașină, tot. Dar credeți că m-am oprit? Nici vorbă. Am început cu bilete sportive, pierderi mici, nervi mari… și apoi am mărit miza. Tot mai mult. Când pierdeam 20-30 de milioane, nu mai jucam 4-6 luni. Dar mă întorceam.

În vocea lui, în repetițiile apăsate, în calculele pe care le făcea automat, fără efort, era o durere familiară tuturor celor care s-au apropiat prea mult de margine. Jocurile de noroc nu sunt doar despre bani. Sunt despre controlul care se pierde. Despre acel „mai încerc o dată” care te prăbușește încet, cu zâmbetul aprins al aparatelor. Și despre singurătatea care rămâne după ce se sting luminile.

- Un miliard două sute, lângă Mall Vitan, atât am câștigat într-o zi. Băgasem cam 6.000 de euro. Și da, i-am scos! Într-o dimineață... Ce fericire! Ce adrenalină! O prostie...

S-a lăsat o tăcere scurtă, iar apoi a continuat. Nu m-a întrebat dacă mă interesează. Vorbea pentru că simțea că trebuie să spună, măcar o dată, tot.

- A doua oară, în ianuarie, m-am dus iar. Pierdut 3.000 de euro. Februarie? 10.000 băgați în 30 de minute. Două drumuri la schimb valutar, lângă ei, lângă cazino. Aveam euro, schimbam în lei. Toți banii din taxi, toți de acasă, mă mai împrumutam pe la prieteni, jucători de-acolo... Sau din ce mai câștigam tot de la aparate, când aveam noroc.

Norocul. Așa îi spunea. Dar cuvintele lui nu aveau nimic norocos în ele. Erau grele, ca niște fise care nu mai cad în fanta corectă.

- Ziceam că nu e nimic rău. Ești singur acolo, doar tu cu lumina aia hipnotică. Și când câștigi, te ține sentimentul ăla… că o să rupi lumea.

L-am întrebat, la un moment dat, cum s-a oprit.

- A fost greu. Foarte greu. M-am autoexclus, să nu mă mai primească. Iar în ziua aia mi-au dat 70 de milioane… da’ cum să plecați, ziceau, că ați câștigat… Lasă, fă foaia aia de excludere, am zis. Că eu nu mă mai răzgândesc, eu știu ce se întâmplă. Și anul trecut, când am făcut și autoexcluderea, am jucat la aparate, toate patru mi-au dat, în două zile am câștigat 17.000 de euro. Am mai pierdut din ei, dar 10.000 de euro i-am dat lu’ nași-mea, că luasem împrumut de la ea pentru apartament. Da…Ultima tentativă de a mă ține. Știau că vreau să plec și voiau să-mi lase o ultimă fărâmă de iluzie.

Am tăcut amândoi. Nu era un final. Era o realitate. Una care mergea pe patru roți, prin oraș, cu fiecare client care întreba despre o sală, despre un bilet, despre „noroc”.

- Odată, când jucam online, mi-au dat 5.000 de lei cadou. Să joc. Erau banii lor, dar și cârligul lor. Miza mare, de fiecare dată. Dacă joci cu 10 lei, nu câștigi. Dacă joci cu 100, ai o șansă. Asta-ți spun. Și te fac să crezi că ești aproape. Că următorul e al tău. Nu câștigul te distruge. Speranța. Aia e otrava.

A oftat. Era obosit de povestea lui. Poate și ușurat. Ca și cum, prin fiecare cuvânt rostit, se despărțea de o versiune veche a sa. Și totuși, mi-a mai spus un lucru:

- Când vrei să te lași, aparatele te lasă să câștigi. Ca să nu te lași. Asta e. Asta face sistemul. Te prinde când ești slab. Și când ești pe punctul să ieși, îți mai dă o speranță. Ca să mai intri o dată.

- Ce v-a atras la început, când ați intrat?

- M-am dus cu prietenii, ne-am distrat. Anturajul, doamnă.

Nu vorbea cu emfază. Nu declama. Nu cerea atenție. Vorbea dintr-un loc pe care cei mai mulți îl evită, nu din rușine, ci din instinctul acela de conservare care ne face să întoarcem capul de la ceea ce doare.

- Și totuși, după autoexcludere, m-am dus iar în septembrie, anul trecut. Mi-au luat 4.000 de euro. Deși știau că nu am voie, m-au lăsat să joc. Le-am făcut plângere. Mă agățam de orice ca să scap.

- Aveți copii ? întreb eu.

- Am. Un băiețel. D-asta m-am lăsat. Nu suportam ideea să merg acasă și să nu am bani după zile de muncă și încă un motiv a fost că ajunsesem că împrumut bani de la mama.

Am coborât și nu știam dacă să-i mulțumesc sau să-l încurajez. Dar știam că în fiecare oraș, pe fiecare stradă, în fiecare zi, există oameni care pierd tot - nu banii, nu casele, ci timpul, liniștea, somnul, demnitatea - în fața unui ecran care le promite că poate, poate data viitoare… Adevărata miză nu e cât pierzi. Ci cât din tine rămâne întreg după ce ieși dintr-o sală luminată artificial, cu promisiuni și ecou de iluzii.

Și dacă vă întrebați de ce am scris acest text, vă răspund simplu: pentru că, uneori, singura șansă să scapi dintr-o cameră întunecată e ca altcineva să deschidă ușa din afară. Și dacă ușa e un text, atunci poate că acest text e începutul. Pentru el. Pentru mine. Poate și pentru alții.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Dintre cei mai mari sponsori cg, Haur, tuciuriul moldovean Simion etc., se remarcă Sorin Constantinescu, un idiot ultrabogat care făcea pe ștrumpf când urla imbecilul negricios drogat că a câștigat alegerile....hahaha!, „regele păcănelelor”, știți care, jigodia care se produce pe la panica TV, tovarăș cu Ciolacu și popa malefic Boloș, că la păcănele e TVA 9% ca la mâncare, da, pentru distrugerea poporului pe care îl iubesc ei de nu mai pot!!!
    • Like 1
  • Viata nu este corecta ...
    Unii risca tot prosteste , dar acumuleza averi si trag linie cu castig ...
    Ar fi fost frumos un final , de destin tragic in sant.
    Asa doar un fost cartofor , care isi linge ranile,
    De fapt astia nu pot sta deoparte cu adevarat niciodata..
    Mai bine.
    • Like 0


Îți recomandăm

E.ON predictibilitate facturi

Din 1 iulie, jocul s-a schimbat complet în piața energiei. Asta înseamnă că furnizorii nu mai practică tarife reglementate, iar prețurile se stabilesc liber, în funcție de evoluția pieței. Da, asta a însemnat și facturi mai piperate pentru mulți dintre noi, așa că apare întrebarea firească: ce putem face ca să avem mai mult control asupra facturii lunare?

Citește mai mult

Fără poveste nu există design

Ezio Manzini este una dintre cele mai influente voci globale în domeniul designului pentru sustenabilitate și inovare socială. Profesor emerit la Politecnico di Milano și fost profesor de Design Industrial la Universitatea de Arte din Londra, Manzini a revoluționat modul în care înțelegem rolul designului în societate. Fondator al DESIS (Design for Social Innovation and Sustainability), o rețea internațională prezentă în peste 50 de universități din întreaga lume, el a fost printre primii care au articulat viziunea designului ca instrument de transformare socială și ecologică. Cărțile sale, printre care ”Design, When Everybody Designs" și "Politics of the Everyday", au devenit texte esențiale pentru designeri, arhitecți și inovatori sociali. Cu o carieră de peste patru decenii dedicată explorării modurilor în care designul poate facilita tranziția către o societate mai sustenabilă și mai justă, Manzini continuă să inspire generații de profesioniști să regândească relația dintre design, comunitate și mediu.

Citește mai mult

Hektar

Traian F1- gogoșarul rotund cu pulpă groasă, Kharpatos 1- ardeii lungi de un roșu intens la maturitate, Minerva F1- vânăta subțire cu semințe puține și miez alb, Prut F1- castravetele care nu se amărăște când îl arde soarele, Burebista- pepeni ovali cu coajă verde și miez zemos, Valahia F1, Daciana F1, Napoca F1. Zeci de soiuri hibrid de legume care poartă nume românești sunt realizate în serele private de cercetare HEKTAR, de lângă Câmpia Turzii.

Citește mai mult

Mara Barbos Niculescu

În România lui „învățăm simultan”- în aceeași oră, unii copii rezolvă probleme, iar alții silabisesc primele propoziții. Discuția cu Mara Barbos Niculescu (Director Regional Centru-Vest, Teach for Romania) oferă o imagine mai puțin vorbită la nivelul societății despre ceea ce se întâmplă în școlile vulnerabile. Clivajele adânci dintre comunități, decalajele de literație și numerație te obligă la gimnaziu, ca profesor, ori să înveți să construiești baza – citit, scris, socotit, ori să cauți sprijin din partea unui specialist.

Citește mai mult

Cartierul perfect

Nu e doar un loc pe hartă, ci o combinație de elemente care ne fac să ne simțim acasă, în siguranță și conectați. „Cartierul perfect” nu e o utopie, ci o lecție sau un model de locuire la comun. E o alfabetizare, spune Alexandru Belenyi, arhitectul care a coordonat, la inițiativa Storia, un proiect curajos în România încercând să răspundă la întrebarea: Ce înseamnă ”perfect” când e vorba de locuire?

Citește mai mult