„De la râu la mare, Palestina va fi liberă”. Amenințarea pe care o conține un slogan aparent idealist strigat pe străzile din Londra. Paris, Berlin ori Toronto

Foto - Loredana Sangiuliano/ Zuma Press/ Profimedia

Conflictul dintre Israel și Hamas este prezent pe străzile și ecranele din Occident. Dar cât de bine este înțeles?

„De la râu la mare, Palestina va fi liberă”, au strigat manifestanții pro-palestinieni pe străzile din Londra, Paris, Berlin ori Toronto. Mai mult, sloganul a fost proiectat pe fațada clădirii Universității George Washington din SUA.

Ce înseamnă aceste cuvinte? În aparență, un jurământ idealist de eliberare, expresia veche de zeci de ani conține, de asemenea, o amenințare: râul este râul Iordan, marea este Marea Mediterană, iar libertatea, în acest caz, implică distrugerea statului Israel. Acesta este cu siguranță sensul în care Hamas folosește expresia. 

Mulți dintre cei care scandează acest slogan poate că nu înțeleg sensul său adevărat, se arată într-o analiză a celor de la The Economist. Experții spun însă că oricine este atent la context, știe exact care este sensul sloganului.

Mai multe organizații din Marea Britanie și alte țări din Vest au explicat pentru CNN că s-a înregistrat o creștere abruptă a incidentelor antisemite după atacul sângeros al Hamas asupra Israelului din 7 octombrie. Totodată, cotidianul britanic Financial Times notează că incidentele islamofobe s-au înmulțit și ele în mai multe țări din Occident.

Faptul că evreii, palestinienii și musulmanii din Occident spun că se confruntă cu o teamă din ce în ce mai mare cu privire la creșterea fanatismului și a urii reprezintă o schimbare importantă în atitudinea occidentală față de conflictul israeliano-palestinian.

Stânga occidentală a simpatizat cândva cu sionismul. Acest lucru s-a schimbat în mod semnificativ după războiul de șase zile din 1967 și ocuparea israeliană a Cisiordaniei și a Fâșiei Gaza. Mai ales după sfârșitul apartheidului în Africa de Sud, cauza palestiniană a fost o problemă importantă pentru occidentalii de stânga. Separat, grupurile evreiești s-au întrebat de multe ori de ce victimele din Siria sau Afganistan (unde agresorii precum și victimele sunt tot musulmani) stârnește doaro mai mică îngrijorare pentru o parte din occidentali.

După o perioadă în care această problemă a pierdut din importanță în diplomația occidentală și în ceea ce privește titlurile de presă, situația dificilă din Gaza inspiră acum proteste și dispute ca niciodată înainte.

O mulțime de scrisori deschise ale artiștilor și ale altor personalități din Occident au denunțat bombardamentele Israelului și acordul liderilor occidentali cu privire la acestea. În plus, mitinguri pro-palestiniene au avut loc în multe orașe, inclusiv în unele în care acestea au fost teoretic interzise.

La rândul lor, alții au formulat petiții publice în care deplâng atrocitățile teroriștilor Hamas din 7 octombrie și în care afirmă dreptul Israelului la autoapărare.

Cu alte cuvinte, reproșurile curg în ambele sensuri. „Tăcerea înseamnă violență”, este un alt slogan popular al protestelor, o poziție adoptată de ambele taberele. De altfel, o serie de instituții, de la universități la sindicate, au fost criticate pentru formularea declarațiilor lor publice sau pentru că nu au emis vreo declarație de susținere ori de condamnare în ceea ce privește una dintre tabere. Concret, apelurile la pace au fost asimilate cu o așa-zisă complicitate.

Iar susținătorii atât ai Israelului, cât și ai Palestinei fac analogii cu Ucraina pentru a demonstra „presupusa ipocrizie” a taberei adverse.

Susținătorii palestinienilor văd Gaza ca pe o victimă (la fel ca Ucraina) a invaziei unui vecin agresiv. Susținătorii Israelului arată cu degetul spre incursiunea Hamas și îi compară barbaria cu crimele de război comise de ruși la Irpin și Bucea.

„Gamificarea” știrilor, Cererile de dezinformare sunt chiar mai mari decât oferta

Pozițiile atât de pasionale și care generează un val atât de mare de polarizare socială, precum și sloganurile virale pe internet sunt, în parte, o manifestare clară a efectului de cameră de ecou al rețelelor sociale (Pentru cine nu știe, camerele de ecou sunt spații, adesea virtuale, formate din indivizi care își împărtășesc convingerile și adesea elimină vocile diferite și punctele de vedere opuse).

Milioane de oameni au vizionat cu groază imaginile cu atrocitățile comise de Hamas. Mulți alții sunt, în schimb, traumatizați de imaginile cu agonia civililor prinși în mijlocul bombardamentelor din Gaza.

Atenție, însă, că multe dintre clipurile și imaginile sfâșietoare provin uneori din țara greșită sau dintr-un alt război ori chiar din jocuri video. La fel ca efectul de cameră de ecou, ​​dezinformarea online este o problemă mai acută ca niciodată în actuala criză din Orientul Mijlociu. Din acest motiv, profesorul Peter Pomerantsev de la Universitatea Johns Hopkins din Baltimore spune că cererea de dezinformare este o problemă chiar mai mare decât oferta. Acesta mai avertizează că oamenii nu fac altceva pe timp de război decât „să caute motive pentru a-și confirma prejudecățile”.

Obiceiurile de de consum încurajează o altă trăsătură frapantă a reacțiilor față de un război: „gamificarea” știrilor, prin care ironia și distrugerea tabuurilor sunt prețuite, chiar și în mijlocul celor mai grave atrocități. Parapantele pe care unii dintre criminalii Hamas le-au folosit pentru a intra în Israel pe 7 octombrie au fost, pentru unii internauți, demne de un meme. Chiar organizația Black Lives Matter Chicago a postat în online o imagine cu teroriștii care intrau în Israel folosindu-se de parapante, însoțită de mesajul: „Suntem alături de Palestina”.

Or, trebuie să combatem astfel de mesaje și să spunem că pro-Hamas nu înseamnă altceva decât anti-Palestina. Concret, nu trebuie susținut terorismul prin pretinsa apărare a palestinienilor, la fel cum nu trebuie susținut răspunsul disproporționat al israelienilor în Gaza prin pretinsa apărare a poporului evreu. Nicio parte nu trebuie apăarată în orb.

Mai e un element de luat în calcul în tot acest context complicat: demografia. Ce-i drept, populațiile musulmane din țările occidentale sunt atât în creștere, cât și în schimbare în ceea ce privește compoziția lor. Spre exemplu, populația musulmană din Germania era în trecut preponderent de origine turcă. În prezent, aproximativ 2,1 milioane de musulmani din Germania au rădăcini în Siria, Irak și în alte locuri ostile Israelului.

Prin urmare, spun experții consultați de The Economist, când au venit în Occident, aceste persoane și-au adus cu ele viziunea asupra conflictului, modelată de un sentiment de solidaritate cu comunitatea musulmană globală. Între timp, conștientizarea nazismului și a Holocaustului, care a influențat timp de decenii atitudinile germane față de Israel și antisemitism, este în declin. Unii musulmani, spune profesorul Julia Bernstein de la Universitatea de Științe Aplicate din Frankfurt, consideră că acest trecut îngrozitor „nu este istoria noastră” și că ei sunt acum adevăratele victime ale prejudecăților în Germania.

În ceea ce privește Franța, analiștii spun că această țară găzduiește atât cea mai mare populație musulmană din Europa de Vest, cât și cea mai mare populație evreiască. Franța are o istorie recentă traumatizantă în ceea ce privește terorismul islamist și una mai îndepărtată a colaborării cu naziștii, ambele având tendința de a consolida sprijinul pentru Israel.

Dar, de asemenea, societatea franceză împărtășește în bună măsură sentimente împotriva SUA și de vinovăție pentru colonialismul francez în lumea arabă. Rezultatul, spun experții, este un „conflict al amintirilor” care se manifestă în politica de la Paris (și în cea occidentală) și astăzi.

Peste ocean, în general, americanii rămân mult mai mari susținători ai Israelului decât europenii, iar sondajele efectuate începând cu 7 octombrie arată o întărire a sprijinului pentru statul evreu, în special în rândul susținătorilor Partidului Democrat.

Cu toate acestea, americanii mai tineri sunt mult mai puțin înclinați să susțină Israelul decât americanii mai în vârstă. De asemenea, tinerii din SUA se gândesc mai mult la poporul palestinian decât generația părinților sau bunicilor lor. Conform sondajelor realizate de Pew Research Center, acest decalaj de simpatie între generațiile americane se lărgește. De ce? Pentru că mulți tineri din SUA nu au amintiri directe despre atacurile din 11 septembrie 2001, momentul central care a modelat părerile americanilor mai în vârstă despre teroriștii islamiști precum Hamas.

The Economist mai scrie că a vedea lumea prin lupa maniheismului poate fi reconfortant, pentru că această abordare transformă problemele confuze în simple confruntări între bine și rău, conferind un fel de virtute celor care aleg partea „corectă”.

După cum susține Yascha Mounk, autorul cărții „Capcana identității”, această abordare oferă doar o formă de confort și nu face altceva decât să împartă lumea în categorii opuse (colonizator și colonizat - asupritori și asupriți) adesea pe criterii rasiale.

Activiștii occidentali radicali crimele comise de Hamas ca formă de „rezistență” sau de „decolonizare”

Într-o epocă plină de polarizare socială, o mulțime de oameni își formează opinii doar din ceea ce observă la cei care gândesc politic asemenea lor. În opinia analiștilor consultați de The Economist, acest lucru face parte din accentuarea unui nou fenomen (aproape ideologic) care oferă un vocabular universal ce poate fi aplicat în orice conflict. În această logică, cei neputincioși nu pot face rău, mai ales celor puternici. Ceea ce este complet fals.

Această gândire nu face altceva decât să anuleze echilibrul și judecățile nuanțate care sunt necesare atunci când vine vorba de raportarea la ostilitățile din lumea reală. Deoarece palestinienii sunt considerați neputincioși, iar Israelul este clasificat drept puternic, rezultă că israelienii nu pot fi calificați drept victime. Așa că pentru mulți dintre fanaticii pro-Hamas, care pretind în mod fals că țin cu poporul palestinian, nu contează exilul evreilor Mizrahi din țările arabe în Israel, iar Holocaustul este considerat „o istorie antică”.

Acest mod de gândire apare în mod evident în referirile la crimele comise de Hamas ca formă de „rezistență” sau de „decolonizare”, precum și în declarația unor studenți de la Harvard care au considerat Israelul „în întregime responsabil” pentru masacrarea propriilor cetățeni.

Dacă problema este simplă din punct de vedere moral, pentru mulți activiști occidentali radicali remediul este tranșant și drastic: nu soluția cu două state de altădată, ci o Palestină care să se întindă „de la râu până la mare”.

În elita politică de stânga din Occident, imaginea este total diferită. Biden, cât și alți lideri din Vest au oferit Israelului un sprijin ferm. Cu toate acestea, escaladarea atitudinii unor membri de rând din propriul partid față de acest război ar putea avea consecințe de durată, atât în Orientul Mijlociu, cât și în Occident.

Joe Biden, spre exemplu, a fost atacat de unii democrați pentru că a refuzat să ceară o încetare a focului. Această dezaprobare, adesea motivată mai degrabă de compasiunea naturală pentru civilii palestinieni decât de ideologie, l-ar putea costa voturi anul viitor pe actual președinte al SUA. Dar este posibil ca Joe Biden să fi cântărit acest risc în raport cu costul potențial mai mare al susținerii unei încetări a focului.

Consecințele pentru Israel și pentru Orientul Mijlociu sunt imprevizibile. Cel puțin pe termen scurt, repulsia față de Hamas pare să depășească orice furie pe care americanii ar fi avut-o înainte de război în legătură cu derapajul spre extrema dreaptă al Israelului sub conducerea lui Bibi Netanyahu.

Majoritatea americanilor, inclusiv majoritatea democraților, spun că susținerea Israelului este în interesul americanilor. În ce măsură și pentru cât timp va rămâne așa depinde de o serie de necunoscute, iar cele mai mari dintre ele sunt desfășurarea și rezultatul invaziei terestre în Gaza. Evoluțiile din politica internă a SUA vor conta și ele în acest conflict, inclusiv dorința îmbrățișării izolaționismului de către republicani.

În opinia analiștilor israelieni, traiectoria pe termen lung a opiniei publice din SUA este îngrijorătoare. Iar în Europa, pe măsură ce cel de-al Doilea Război Mondial dispare din memoria vie și crește influența alegătorilor musulmani, sprijinul pentru Israel ar putea continua să se diminueze, în special în ceea ce privește persoanele cu înclinații ideologice de stânga.

Una dintre moralele acestei conflict iscat de gruparea teroristă Hamas pe 7 octombrie constă în faptul că războaiele culturale și războaiele reale nu mai sunt niște lupte separate.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp