„După ce că era activistă, mai scria și poezii”. O femeie este împușcată în plină zi, iar milioane de oameni găsesc motive să spună că a fost normal

Foto: Profimedia

Mă uit pe rețele la mulți dintre semenii mei cum susțin o crimă odioasă, acuzând tot victima. Inclusiv români. Foarte bine că a împușcat-o pe lesbiana aia. Auzi, activistă, mai scria și poezii! Bine i-a făcut!

Abjecție totală. Înțeleg și mai bine cum s-au petrecut masacrele istoriei. Gropile comune. Execuțiile în masă. Contabili, țărani care-și munceau pământul, farmaciști, ingineri, șoferi de taxi care au devenit peste noapte criminali. Doar pentru că făceau parte din același grup, împărtășind aceleași idei.

Să nu-i mai poți vedea pe ceilalți ca pe niște oameni. Decesul în masă al conștiinței. Parcă mai mult ca niciodată, mă simt purtat într-o mașină a timpului în anii 30, când se năștea cel mai sinistru exercițiu de crimă colectivă din istorie. Arhitecții: Partidul Nazist German. Executanții: oamenii simpli, care de la opinie au trecut la masacrarea propriilor semeni.

Oameni banali, cu profesii banale, care dacă ar fi avut Facebook pe vremea lor, ar fi scris la fel ca tine: bine le face Hitler. Noi, în schimb, avem unde scrie. Avem și pretextul de a fi una cu Răul. Iar unii dintre noi, din ce în ce mai mulți, la fel ca atunci, așteaptă doar momentul să ucidă. Până atunci, doar îi admiră pe cei care au deja curajul să o facă.

Să treci prin viață și să nu realizezi că în cele mai importante momente ai fost de partea răului. Asta zic eu că e cu adevărat tragic. Restul sunt amănunte. Cât de bogat sau sărac ai fost, dacă ai avut sau nu copii, dacă ai fost sănătos sau mai degrabă bolnăvicios, dacă ai trăit la oraș sau la țară.

Singurul lucru bun când te plasezi de partea răului, în orice formă s-ar revela el, e să nu fii conștient de asta. Adică să fii suficient de prost încât să nu înțelegi. Pentru că dacă nu ai fi suficient de prost, ar însemna să fii rău.

Deși e mai bine să fii prost decât rău, lipsind înțelegerea / gândirea critică, efectele asupra societății, a lumii, a istoriei, până la urmă, sunt asemănătoare, uneori identice.

Legitimizarea răului prin apartenența la el, în orice formă, e dezastruoasă tocmai pentru că reprezintă tocmai scopul final, care înseamnă disimularea maleficului, relativizarea conceptelor de bine și rău până la disoluție, eliminarea consecințelor.

Recontextualizarea viciată e terenul fertil prin care răul legitim se manifestă. Se ia următorul principiu: majoritatea decide (vezi scrutinele electorale, verdictele curților de jurați etc). Dacă majoritatea poate decide legal soarta unui inculpat și cine e președintele unei țări, de ce nu ar putea decide mai mult de atât?

Mergând pe linia asta, cu mijloacele potrivite poți convinge un anumit număr de oameni că un alt număr de oameni trebuie să își piardă din drepturi sau chiar că merită să moară. Dacă se adună masa critică, obții legitimitate. Dintr-o dată, contează doar cantitatea, volumul. Suntem mulți, deci avem dreptate, nu ne putem înșela chiar toți.

Așa s-a petrecut Holocaustul, suficient de mulți oameni au fost convinși că evreii trebuie șterși de pe fața pământului. Dar nu numai ei, ci și rromii, homosexualii și persoanele cu handicap. Mai târziu, comuniștii au hotărât că intelectualii pun în pericol ordinea socială și le-ar fi mai bine în pușcării sau executați direct. Sute de ani, oamenii de culoare au fost considerați inferiori și chiar în zilele noastre, în multe societăți, rasismul e la mare căutare.

Istoria e plină de majorități care au decis că pot face ce vor cu minoritățile. Sau, în general, cu oricine au ele chef.

Discriminarea, abuzul, ura, crima în orice formă nu sunt posibile dacă un număr semnificativ de indivizi nu împărtășesc o anumită viziune asupra lumii. O femeie este împușcată în față în America de către un angajat al statului, iar milioane de oameni legitimează crima.

După ce că era activistă, mai scria și poezii. Probabil că era și lesbiană. Normal că și-o merita. Ba chiar, cu atât mai mult. Nu este nicio pierdere, e chiar normal.

În recontextualizarea propusă de administrația Trump și girată de milioane de indivizi, împușcarea în față a unei activiste care scria poezie devine nu numai un fapt banal, ba chiar o necesitate. Crima iese din calcul.

Așadar, când răul este susținut de un anumit volum de indivizi, deci e legitim, nu se mai poate vorbi despre crimă. Agentul ICE doar și-a făcut datoria și merită chiar lăudat. Ori măcar lăsat în pace. Cine nu e cu noi, e împotriva noastră. Iar dacă mai insistă mult, o posibilă ținta.

Nu pot ei protesta pentru câte gloanțe avem noi pe țeavă.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp