“Când am spus da, fără să mă gândesc o secundă, deși nu știu să înot, nu mi-am imaginat că barca va merge câteva ore înclinată la 45 de grade printre niște drăcii de valuri dubioase de doi metri care, din când în când, se spărgeau diabolic fix în fețele noastre. Și nici că vântul va sulfa atât de tare aproape tot timpul. Noroc că trebuia să mă concentrez să respir și uitam că imi vine sa vomit. M-am întrebat de câteva ori chiar foarte serios CE CAUT EU ACOLO? Ei, cam așa a început una dintre cele mai mișto vacanțe, daca nu chiar cea mai.”
Bine ați venit în Italia, noroc că nu intrați în carantină!
Ne-am întâlnit în Sicilia, la Palermo. Prietenii mei Ana și Bogdan, care au un superb velier de vreo 17 metri, au vrut să aducă barca din Sardinia, unde au ținut-o câțiva ani, mai aproape de casă, într-un loc unde pot merge cu mașina, că trăim vremuri grele. Au ales Grecia. Și pentru că m-au primit, am mers și eu de popândau în călătoria asta, că mi s-a parut ok să stau cu ei pe barcă, în contextul pandemiei. La o oră după ce am aterizat în Sicilia, statul italian a anunțat că impune carantina celor care vin din România. Am scapat ca prin urechile acului, la fel cum a fost că am scăpat cu viață din această vacanță. Glumesc, desigur.
Vacanța a început chiar chill cu o plimbare lejeră prin Insulele Eoliene și o mare calmă și cuceritoare. Este incredibil de liniștitoare senzația aia de legănare ușoară pe valuri, simți că ești ținut în brațe de mare. Ca să nu mai zic de sunetul apei care te face bine imediat la cap. S-au făcut și studii care demonstrează ce relaxant este acest sunet, mai ales că creierul nostru îl asociază cu senzația de siguranță din burta mamei.
Am dormit la marina din Cefalu (și am și vizitat orășelul, care e extrem de frumos), apoi într-un golf din insula Vulcano și apoi la Stromboli. Este unul dintre cei mai activi vulcani din lume, așa că fumega o dată la câteva minute. I se mai zice și Fardul Mediteranei, pentru că erupe de cateva ori pe an. Anul trecut, un turist a murit și câțiva au fost răniți, dupa ce a erupt. Spectaculos este că jumatate de insulă e verde, cu case și viață, iar jumătate cu un sol negru și urme de lavă încinsă care s-a prelins pe versant. Acolo, prietenii mei au ridicat și drona, ca să vedem mai bine. Așa am remarcat că sunt foarte puține străduțe și mașini în micile localități de pe insulă. Probabil oamenii merg mai mult pe jos și cu bărcile, ca să ajungă de la unii la alții. Dar cum dormi oare când știi că ești la poalele unui vulcan activ? Hm…
20 de delfini s-au întrecut cu velierul și s-au jucat cu noi
Apoi am pornit spre Messina. E absolut spectaculoasă marea. Pe drum, vreo 20 de delfini s-au întrecut cu velierul și s-au jucat cu noi, am urmărit hipnotizati cum răsare soarele din mare și cum apune tot în valuri. Ca să nu mai zic de lună, care a fost superbă, plină și luminoasă. La un moment dat, s-a potolit de tot vântul și marea arăta ca o oglindă. Așa am reușit să ne oprim in the middle of nowhere, să facem o baie. Eu m-am ținut de placă, dar restul lumii care a înotat zice că a fost într-un mare fel.
Trist este că deși aveam doar apă în jur și nu vedeam pământ, ne aminteau constant de “civilizație” multele gunoaie care pluteau. Ambalaje, pet-uri și altele, pe care peștii le confundă cu mâncarea și astfel mor. Sau chiar ajungem să îi mâncăm noi cu tot cu microparticulele alea de plastic. Fiecare gunoi pe care nu îl aruncăm unde trebuie face rău și, culmea, ajunge sa ne facă tot nouă rău, și este puțin șocant să vezi asta.
Cu barca într-o parte, pânzele ridicate, că aveam vânt de 24 de noduri (nu știu exact ce înseamnă) și viteză serioasă, m-am împrietenit rău cu o balama de care m-am ținut strâns ore bune
Greul a început din Messina. Am făcut o baie într-un golf simpatic și apoi Căpitanul Bogdan ne-a făcut un scurt instructaj. Am lăsat în urmă un apus spectaculos și au început niște valuri „de vreme bună”, așa-s cunoscute. În strâmtoare, se adună curenți care tulbură marea și asmut vântul, de am crezut că până acolo mi-a fost. Cu barca într-o parte, pânzele ridicate, că aveam vânt de 24 de noduri (nu știu exact ce înseamnă) și viteză serioasă, m-am împrietenit rău cu o balama de care m-am ținut strâns ore bune, am privit insistent talpa cizmei Italiei, care se vedea la orizont, ca să nu mi se facă rău și am suportat niște valuri fix între ochi. Zguduiala a fost așa de mare încăt mai multe căni de ceramică au căzut din dulapuri (închise, evident) și s-au făcut numai cioburi pe jos, iar sunetul nu a fost deloc liniștitor. Apoi Căpitanu, ne-a zis că trebuie să ne punem veste de salvare și să ne legam de barcă. Nu a sunat deloc înfricoșător. 80% din oamenii care mor pe mare nu se scufundă sau ce am crede noi, ci cad din barcă, scenariu sumbru rău chiar și pentru un înotător profesionist.
Au făcut ture de câte trei ore cei care știau să „conducă” velierul, iar noi ceilalți am privit cum se apropiau amenințător alte vase de noi și apoi dispăreau, iar de dormit am dormit tot sus, în cockpit, pentru că în dormitoare, jos, ți se făcea rău instant de la valuri. Și am dormit cu veste de salvare și legați cu sfoara de o bară.
Din a doua zi nu-mi amintesc mare lucru, mai mult am dormit- e un simptom al răului de mare. Cert este că valurile s-au mai potolit. Am reușit să gatim, și când zic “am reușit”, mă refer la Ana, care a și condus barca și a făcut de toate, slavă cerului, că mie mi se făcea rău instant numai când coboram scările spre bucătărie. Și uite așa au trecut 40 de ore, pe valuri, din care o treime am mers pe pânze, iar în rest pe motor. Căpitanul zice ca a fost bine și am avut vânt bun. Și mie tot bună mi s-a părut vremea, da da. După două nopți și o zi și jumătate de legănato-zguduit, am văzut țărmul. Niciodată nu m-am bucurat mai mult să văd Grecia. Mă rog, am mai fost doar o dată, dar întelegeți ideea.
Grecia – ei, altă viață. Cu marea liniștită, parcă altfel m-am bucurat de ce văd. Ne-a primit întâi Lefkada, cu o pădure de catarge. Ne-a dat un răsărit și apoi un apus pe care nu ai cum să le uiți. Și apoi am “parcat” în Preveza, unde a și rămas barca în hibernare, iar noi ne-am urcat în avion și am venit acasă. Încă se mai leagănă patul cu mine.
Pole Pole
Așa se numește velierul. Înseamna “încet, încet” in swahili, o limba vorbită în Africa. Are trei dormitoare, fiecare cu baie proprie, un living și o bucatarie cu un aragaz șmecher care rămâne drept și pe cele mai năstrușnice valuri, frigider și congelator spațios, unde ne-a încăput mâncarea pentru întreg echipajul de cinci persoane pentru toată călătoria, și o tonă de spații de depozitare, de nici nu te-ai gândi că încap atâtea lucruri într-o barcă. Dormi ca un prunc, că te leaga valurile, poți găti orice și poți face duș. Mai amuzant e când vine vorba de no 2. Ești nevoit să treci peste orice rușine și devine chiar parte din conversație, pentru că în general află tot echipajul că trebuie să mergi la baie. Ideea e că dacă ești în larg, tancul e deschis și poți sta liniștit. Dar dacă ești ancorat sau în marină, trebuie să anunți căpitanul (și implicit și pe restul lumii) că ai nevoie, ca să închidă tancul. Noi am râs binișor pe tema asta.
Costuri
Bănuiesc că o experiență de genul asta pe mare ar costa în mod normal cateva mii bune de euro, cel puțin. Am avut mare noroc să trăiesc toate astea, mai ales că prietenii mei nu au cerut bani de “cazare”. Am împărțit niște costuri de bun simț pentru marine, mâncare și combustibil, dar totul a costat extrem de puțin în comparație cu o vacanță normală. Trebuie să le dau de băut la oamenii ăștia. Așa am aflat și că să ai un velier nu e deloc ieftin. În primul rand, unul cu trei dormitoare, ca al lor, costă probabil cam cât un apartament de trei camere prin centrul Bucureștiului. În bloc nou. Lux. Apoi, bărcile nu vin echipate standard, precum mașinile. FIecare are personalitatea și nevoile ei, așa că e vorba de investiții serioase și după ce o cumperi. Ca să nu mai spun că ai nevoie de diverse lucruri. De exemplu, un banal binoclu, absolut esențial, mai ales noaptea, ca să vezi ce vase mai sunt pe mare și unde se duc, trece lejer de o mie de euro. Noi ne-am uitat și la lună cu el. Foarte cool. Ar mai fi consumabilele. Motorina, revizii etc. La asta se adaugă și chiria în marină. O noapte costă în general între 100 și 150 de euro. Primești un loc de “parcare”, apă, energie electrică și, dacă ai noroc, baie și dușuri curate. Ca să o lași peste iarnă, nu știu cât, dar nimic nu pare ieftin când vine vorba de bărci.
Ana și Bogdan se gândeau ca în viitor să ofere experiențe pe barcă. Nu știu nici ei când o să își ia inima în dinți să le arate și altor oameni o viață altfel, dar momentan se bucură ei de Pole Pole și valuri, uneori chiar și cateva luni pe an, mai ales că acum e ok să lucrezi de “acasă”. Așa da casă…
Dacă vă place ideea, puteți urmări pagina velierului de Instagram: sailingboat.polepole, unde ei postează niste imagini woooow!
Articol de Ștefana Todică, preluat de pe Funky Travel
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.