Sari la continut

Republica împlinește 10 ani

Un deceniu în care am ținut deschis un spațiu rar în România: unul al ideilor curate, al argumentelor care nu se tem de lumină și al vocilor care gândesc cu adevărat. Într-o vreme în care zgomotul crește, noi am mizat pe ceea ce contează: conținut de calitate, autentic, fără artificii, libertate de gândire, profunzime în loc de superficialitate. Pentru că doar așa România poate merge înainte. Să rămânem împreună într-un loc al reflecției, al întrebărilor care incomodează și al conversațiilor care schimbă ceva. Scrie, întreabă, contestă, propune. 
Republica îți aparține. De 10 ani și pentru anii care vin.

Zelenski și creioanele lui ascuțite

Zelenski si creioane

Ieri am așteptat să-l aud pe omul acesta, Volodimir Zelensky, vorbind în Parlamentul României. Adică am așteptat cum nu am așteptat de mult timp ceva la tv… După Australia, America, Uk, Premiile Grammy și câte și mai câte, ne venea și nouă rândul să fim interlocutorii acestui președinte care de 41 de zile face ocolul pământului vorbind despre adevăr, dreptate, istorie și războiul din țara sa… și care trăiește un coșmar văzând cum Ucraina este violată, torturată, invadată, în fine, nu mai dezvolt.

Dar… Când mi-am dat seama că nu se aude nimic și că nu din cauza la televizorului meu, m-a cuprins o rușine grea și usturătoare.

Nici acum?!

Nici în secolul ăsta, după 2 ani de stat în fața computerului? Că de la vlădică la opincă tot omu știe de Zoom? Că până și ciobanul Ghiță, acum de la Telekom, din vârf de munte, ar fi făcut transmisiunea aia să funcționeze.

De fapt, alta e cauza…

Că angajările la Parlament, la stat, în general, se fac pe aceeași filieră pe care o cunoaștem de când ne-am născut: nașul, finul, vărul, cumnata, sau chiar vecina bună care ne face cafeaua dimineața, amanta, prietena, fiica lui… nepotul de frate al lui…

Și, când e vreun moment din acesta important, na belea.

Incompentența de care râdem, facem bancuri sau pe care o expediem cu un meh!, exact în momentele acelea în care e nevoie de profesioniști, dă cu virgulă.

Și uite încă un moment în care era să fim, dar nu am fost.

În fine, altceva voiam să spun… Pe biroul lui Zelensky, în multe fotogtrafii am văzut, în partea stângă a imaginii, un suport cu creioane ascuțite!

Ascuțite bine, gata să sublinieze, gata să scrie, să adnoteze, să completeze.

Nu am mai văzut așa ceva niciodată pe masa unui președinte. Creioane ascuțite??! Pe biroul unui om care vorbește prin satelit, prin internet unei întregi planete se află creioane ascuțite! Și nu puține, și toate ascuțite la vârf.

Asta spune multe despre acest om, și nu numai despre acesta. Cineva care are creioane pe birou, înseamnă că este gata să „înțepe” cu vârfurile lor ascuțite orice mică neatenție scăpată în vreun act, în vreun comunicat, în vreo comunicare, în vreun text scris pe orice hârtie… Un creion bine ascuțit, al cărui vârf e gata să lase urme subțiri pe o pagină, face legătura directă dintre minte și cuvânt.

Când voi vedea un suport cu creioane ascuțite pe masa unui președinte din România, voi avea, pentru prima dată, realul sentiment că ceva s-a schimbat cu adevărat….

Citiți mai multe pe cristinastanciulescu.ro

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • ...ai nostri spun ca era de la ei problema tehnica. Zelenski e un vizionar, cu creioanele alea isi schiteaza proiectele...
    • Like 0
  • Probabil transmisiunea e facuta de absolventi ai Politehnicii din Bucuresti, de genul celor care au castigat grantui prin competitie la AOSR.RO, in care directorul de departament de la Telecomunicatii ii face recenzie la duduia lui din acelasi departament de Telecomunicatii, si duduia castiga :). Sa dea Dumnezeu sa nu conteze aceste potlogarii la grilele de promovare pentru Cadrele Didactice de la Telecomunicatii UPB :)). Felicitari STS, Felicitari SRI, Felicitari "Elena". Ati facut din nou Romania de ca...
    • Like 0
  • ce sa faca papagalul vorbitor ce joaca un rol ingrat de mascarici , cu creioane ascutite , cand el confunda istoria ! un merit , totusi are : a reusit sa-i prosteasca pe prosti ! pana si pe hipsterii de la GRAMMY ! mai rar asa o performanta , dar de scurta durata , aia au uitat imediat , la prima liniuta , v-ati uitat la ei , ce ciudatenii a lasat Domnul pe acest pamant !
    • Like 1
    • @ Costel Iordanescu
      check icon
      Ne uităm la tine și ne e suficient.
      • Like 13
    • @ Costel Iordanescu
      Nume check icon
      Sunt curios ce reactie o sa aveti daca Romania va fi invadata de Rusia si culmea va opune rezistenta. Ce o sa ziceti ca Ciuca sau Johannis sau cine o fi la guvernare este deasemenea o ciudatenie ca are curajul sa se opuna 'pacificatorei" tari naziste numita Rusia? Sau de fapt nici nu va intereseaza ca o sa fiti primul care sa dea buluc la frontiera si sa ceara ajutoare cel putin la nivelul pe care noi l-am dat Ucrainei, ca deh este un precedent.
      P.S. Un mic sfat, plecati pe la bulgari daca o sa se poata sau cu barca pe mare la turci, ca atunci cand vom fi invadati "eroii" Dvs., respectiv Putin, Orban si sirbul nu o sa va primeasca deloc cu bratele deschise, ba dimpotriva. Totusi ca sa fiti siguri pastrati-va parola de pe republica.ro ca poate scapati cand le aratati articolele. Cu toate ca sunt mici sanse cred, ca lor nu le mai plac "colaboratorii" cand nu mai au nevoie de ei.
      • Like 7
    • @ Costel Iordanescu
      Paul check icon
      Ma bucur pentru tine ca te-ai prins cât de deosebit ești tu de majoritatea oamenilor care îl considera pe Zelenski un onorabil luptător împotriva răului. Bănuiesc ca ești un sosocar putinist si in mod tipic, deși ai dificultăți in a înțelege cum funcționează societatea, ești totuși în stare sa percepi anumite stări de fapt, in special cele contrastante. Cu alte cuvinte suferi de un handicap mintal, dar e mai probabil ca ai IQ de imbecil decât de idiot. Totuși e bine de știut ca poți fi ajutat. Probleme medicale ca ale tale pot fi tratate in instituții de specialitate. Răspunde-mi daca vrei sa îți mai dau detalii.
      • Like 9
    • @ Paul
      Domnule Păcălici, mai ai și altă treabă pe lumea asta decăt să-ți deverși veninul și dejecțiile pe-aici? îți plătește CeTePe-ul lăturile cu care te hrănești, oare?
      • Like 1
    • @ Marcel Marginean
      Paul check icon
      Tu ești ăla care nu știe ce înseamnă a-priori, nu? Te-ai lămurit care e treaba sau ești încă prea excitat nervos ca sa-ți folosești neuronul? Dacă tin bine minte te-am întrebat dacă ești prost. Văd ca îmi confirmi bănuiala. Îți dai seama ca ești și nesimțit, nu? Ca îmi raspunzi aici și nu in cealaltă “discuție”. Ba a tunat și v-a adunat!

      Si fii atent, tinand cont de situația cu Ucraina sunt chiar bucuros să vars dejecții in capul trolilor putinisti pe peste tot pe unde ii prind.
      • Like 6
    • @ Nume
      Ii asteptam. Si-asa merita impuscati toti care au comis atrocitati impotriva civililor. Nu se mai uita nimeni in gura marelui conducator, si nici intr-a Patriarhului Chiril. Sa le fie de bine, ii asteapta tata-mare in iad. Cu ochii umezi de bucurie.
      • Like 2
    • @ Costel Iordanescu
      Gandalf check icon
      Pașol na turbinca, ciorti imbecil!
      Cu toată gruparea kopeika, bată-vă Dumnezeu de trădători de neam și țară vânduți bolșevicilor
      • Like 4
    • @ Marcel Marginean
      Se scrie deversezi nu deverși, analfabetule !
      • Like 2
    • @ razvan.novac@gmail.com
      Gandalf check icon
      „Nu aruncați mărgăritarele înaintea porcilor”...
      • Like 3


Îți recomandăm

Cristian Tudor Popescu

Români trumpiți sunt destui, și în țară și peste hotare. Nu-mi imaginez că românii adevărați, trumânii, ar putea avea o tresărire morală și umană în legătură cu ce spune și ce face ticălosul lor: aruncă un ultimatum de 48 de ore Iranului, pe rețeaua sa Truth Social, la 1 trecute fix noaptea, să deschidă Ormuz sau dă cu bombardeaua în ei.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Camera care crește odată cu tine: cum arată designul pentru adolescenți în 2025

Camera de tineret este, probabil, cel mai personal spațiu dintr-o locuință. Este locul în care un copil de 10 ani începe să devină altcineva - mai complex, mai revendicativ, mai conștient de sine. Pe pereți apar afișe cu artiști, pe rafturi se adună cărți, căști, obiecte care spun ceva despre cine ești sau despre cine vrei să fii. Este spațiul în care se fac teme și se ascultă muzică tare, în care se doarme cu telefonul lângă cap și se plânge după o zi grea.

Citește mai mult

Turisti Columbia

Columbia e departe azi de ce vedem în Narcos. Cocaină se mai produce în junglă, dar clanurile s-au mutat în Mexic. Cu toate astea, mulți turiști occidentali își doresc o Columbie în care să trăiască un sejur de experiențe extreme și aduc vagoane de bani să-și satisfacă nevoile. Evident că cererea fiind mare, oferta e pe măsură.

Citește mai mult

CT Popescu

„Niels Bohr a fost un fizician danez, laureat Nobel pentru Fizică în 1922. Pe când era student, Niels Bohr a fost întrebat de profesorul său de fizică: Cum se poate măsura înălțimea unei clădiri cu ajutorul unui barometru? Bohr a propus aruncarea barometrului de pe acoperișul clădirii și măsurarea timpului în care acesta ajunge la sol. Bohr cerea nota maximă, iar profesorul voia să i-o dea pe cea mai mică.

Citește mai mult