„În România avem o tradiție de «a muri» înainte de vreme, de a ne încuia în casă când îmbătrânim”. Cum ne poate ajuta tehnologia să ne creștem calitatea vieții și la vârste înaintate

Foto - Denys Kovtun/ Alamy/ Profimedia

În anii 1990, internetul era privit drept un „mare nivelator”. Argumentul a fost că internetul ar ajuta la oferirea de oportunități pentru cei subreprezentați și defavorizați. Cum? Păi dispozitivele digitale ne oferă acces egal la informații, iar ofertele digitale ne generează, în mod egal, calitatea de consumatori. Internetul a fost un deschizător de drumuri în carieră pentru mulți dintre cei care nu au avut acces la facilitățile educaționale potrivite. Cu toate acestea, experții indică faptul că digitalul poate construi noi ziduri și poate diviza angajații, clienții și cetățenii.

Marea provocare a următorilor ani este interconectarea digitalului (care se referă la biți) cu ideea de diversitate și incluziune (care se referă la oameni).

În țările din Vest, în special în SUA, conceptul acesta de „diversitate digitală” este gândit ca o inițiativă prin care profesorii și cei care predau să includă mai multe aspecte de diversitate și multiculturalism în școală, spune într-un interviu pentru Republica, Ana-Maria Stancu, CEO Bucharest Robots și fondatoare RoboHub.

În imagine, Ana-Maria Stancu

„După cum probabil știți, acolo diversitatea are mult mai multe implicații decât la noi, fiind mult mai mulți imigranți, persoane de culoare, LGBTQ, mai multe culturi etc. Și se dorește, o dată cu posibilitatea aceasta creată de digital, introducerea acestor aspecte în actul didactic. În România, în general, când vorbim de diversitate digitală ne referim la trei aspecte relevante contextului nostru.

Principalele zone de diversitate în România ar fi grupurile vulnerabile, și aici ne referim în principal la persoane cu dizabilitati, apoi vorbim despre accesul le educație digitală diferit dintre rural și urban și lipsurile financiare aferente și, nu în ultimul rand, diferența de acces la noile tehnologii între cei tineri și cei mai în vârstă. Aceste trei grupe necesită abordări diferite, pentru că fiecare dintre ele are nevoie de context diferit pentru a avea acces la zona digitală”, explică Ana-Maria Stancu.

Cred ca cea mai vizibilă diferenta, pentru că este la o scară foarte largă, este aceasta diviziune între urban și rural, e de părere fondatoarea RoboHub.

„Dacă în urban, de bine de rău, mai avem inițiative legate de educație digitală și profesori mai implicați, în cele mai multe zone rurale (cu câteva excepții) lucrurile stau complet diferit. În oraș se mai întâmplă evenimente în mall-uri, la biblioteci, în diverse locuri unde să spunem că copiii mai pot fi expuși și împinși cumva către această zonă, însă, în zona rurală, astfel de evenimente se întâmplă extrem de rar spre deloc. Există, de asemenea, o diferență legată de profesorii care predau orele de TIC, cei din orașe mai mari fiind expuși la mai multe experiențe și impulsionați să își caute și singuri informații și surse pentru lecții și cei din zona orașelor mici și rural.

În rural, dată fiind lipsa profesorilor de specialitate, aceasta oră de TIC este preluată de profesori care nu au neapărat cunoștințe în domeniu și nici nu au fost instruiți în acest sens. De aceea este extrem de importantă miza de a avea laboratoare de informatică în școli și de a face cât de cât orele de TIC din programa. Pentru că, altfel, această diferență nu se va estompa, iar copiii din rural vor avea un foarte mare handicap în a se integra pe piața muncii a viitorului”, mai explică Ana-Maria Stancu.

Un start decalat și inegal între urban și rural

Radu Puchiu, directorul programului de tehnologie și societate din cadrul Aspen România, atunci când vorbește despre diferența între urban și rural în ceea ce privește diversitatea digitală, ține să menționeze factor istoric - accesul la internet.

„Rațiunile pentru care rețelele de internet s-au dezvoltat mult mai rapid în mediul urban țin în primul rând de cost dar și de apetitul pentru a folosi uneltele digitale. Un start decalat și inegal, aș zice, încă de la apariția internetului. Apoi, în cascadă, au urmat accesul la echipamente - de la calculator la smartphone, puteți lua orice exemplu - dar și a specificului muncii în mediul rural, aș zice (nu a existat o nevoie imediată sau acută de a folosi instrumente digitale); apoi partea de educație digitală, și ea ajunsă mult mai târziu. Peste ele se adaugă oportunitățile de angajare și dezvoltare economică și nu în ultimul rând, serviciile publice digitale - aici sunt adeptul teoriei că statul poate educa digital foarte rapid prin impunerea de servicii digitale (vă recomand povestea comunei Ciugud - am surprins-o și eu într-un episod la Digitalination)”, spune Radu Puchiu, menționând în același timp că diferența între urban și rural este foarte mare astăzi, iar acest lucru, în contextul dezvoltării ultra rapide a tehnologiei, afectează dezvoltarea zonei rurale și, iar în cascadă, calitatea vieții, accesul la oportunități economice și participarea la societatea digitală.

Pentru a reduce această diferență, eforturile guvernamentale și ale sectorului privat sunt absolut necesare pentru a investi în infrastructura digitală din zonele rurale, pentru a oferi educație digitală și pentru a crea oportunități de angajare în domeniul digital în aceste zone, mai spune Radu Puchiu. 

Însă, tonul său realist indică cât de mare e problema: „Mă gândesc cu speranță la politici mai coerente în domeniu dar, realist vorbind, nu cred că le vom avea curând. Din păcate, diferența va crește, estimez eu, cel puțin în următorii ani. La ce diferență există ar fi necesară o mai mare coeziune socială, o înțelegere a faptului că fiecare trebuie să ajute, mai ales din zona urbană la reducerea acestui decalaj. În lipsa acesteia, riscăm să apară tot mai frecvent și extins un fenomen de respingere a oricărei tehnologii. Pe acest fond, manipularea - vezi controlul minții, cipuri implantate în cap ș.a.m.d. - se va extinde și va afecta și dezvoltarea la nivel de țară. Trebuie așadar să reducem decalajul digital, fie că vorbim de vârstă sau aptitudini - pentru că ne afectează pe toți”.

În România avem o tradiție de „a muri” înainte de vreme

„Mă uit de fiecare dată când plec din țară la câți turiști în vârstă vad plimbându-se prin vacanțe peste tot prin lume, cât sunt de activi, cum ies în oraș și își trăiesc viața. În opinia mea, în România avem o tradiție de a „muri” înainte de vreme, de a ne încuia în casă când îmbătrânim. În general nu avem o cultură a life long learning, cu atât mai puțin la vârsta mai avansată. Și, atunci, ideea de a face cursuri în noile tehnologii este cumva atât de îndepărtată. Sunt câteva inițiative, dar de asemenea, la nivel local și răzlețe, de a împrieteni persoanele vârstnice cu tehnologia, însă vorbim despre a-i învața cum să utilizeze WhatsApp sau cum să deschidă un computer, maximul fiind instruirile despre cum sa transmită un e-mail. Nu avem nici programe mai structurate în acest sens, însă și dacă ar exista cel mai probabil că ar trebui un efort suplimentar care să atragă această categorie să mai învețe despre ce înseamnă AI sau Big Data sau IT. De asemenea, cred ca mulți dintre cei care se pensionează au experiențe de viață variate și complexe și fără doar și poate ar fi utile într-un management de proiect din domeniul lor, analiza de date sau alte aspecte complexe unde experiența este extrem de valoroasă”, explică Ana-Maria Stancu.

Cum poate veni tehnologia în sprijinul persoanelor cu dizabilități?

Sunt multe unelte pentru persoanele cu dizabilități, inclusiv cei care sunt nevăzători, prin care acestea pot fi ajutate să se digitalizeze și să beneficieze de tehnologie și internet. Radu Puchiu spune că există numeroase dispozitive și software specializate concepute pentru a ajuta persoanele cu dizabilități să utilizeze tehnologia. Dar, după el, este doar jumătate din drum.

„Preocuparea pentru a oferi conținut adaptat acestora este și ea necesară. De cele mai multe ori, acolo este problema - site-uri neoptimizate pentru aceste tehnologii asistive, aplicații fără suport pentru astfel de persoane etc. De servicii publice nu mai zic că nu ne mai oprim. E nevoie, așadar - dacă ar fi o preocupare cu adevărat - să creștem conștientizarea despre nevoile și abilitățile persoanelor cu dizabilități în ceea ce privește tehnologia. Personal, cred că sprijinul și accesibilitatea sunt cheia pentru a ajuta persoanele cu dizabilități să se digitalizeze. Cu resurse și eforturi adecvate, ele pot beneficia de toate avantajele pe care tehnologia și internetul le oferă”, spune directorul programului de tehnologie și societate din cadrul Aspen România.

Dacă este sa vorbim despre accesul persoanelor cu dizabilități la educație digitală, vom vedea că suntem cam în același stadiu ca și cu accesul lor la lumea fizică, consideră Ana-Maria Stancu.

„Așa cum nu există mijloace decente pentru mobilitatea acestora prin oraș și acces în clădiri, la fel este și lipsa de oportunități în acest domeniu. Deși educația digitală și noile tehnologii ar putea să constituie o imensă oportunitate pentru această categorie, nu avem decat ici și colo programe și inițiative la nivel mic care sa susțină acest lucru. Gândiți-vă la persoanele cu handicap locomotor care ar putea să lucreze de acasă, având acces la noile tehnologii, sau la copiii cu afecțiuni din spectrul autism, care ar putea descoperi ca sunt foarte buni la analiza de date sau multe alte domenii. Cred cu tărie că o persoană cu dizabilități poate dobândi aptitudini digitale de bază și am testat acest lucru: am organizat împreună cu ECDL două cursuri de editare text și editare calcul tabelar pentru două grupe de persoane cu dizabilități și toți participanții au luat testul de certificare ECDL în domeniu. Anul trecut am făcut un training la RoboHub de introducere în algoritmi – cu programare vizuală, evident, însă, au înțeles și au făcut în mai puțin de 40 de minute exerciții cu blocuri de cod. Deci, se poate, însă trebuie un cadru organizat și specific în acest sens”, povestește Ana-Maria Stancu.

„În ceea ce privește o persoană cu deficiențe de vedere, dacă ne uităm doar la câte site-uri sunt accesibilizate pentru ei, avem o imagine foarte clară despre cum aceasta nu este o preocupare pentru noi, atrage atenția fondatoarea RoboHub.

„Exista câteva măsuri atât de simple prin care un site poate fi accesibilizat, care sunt doar la un click distanță. Dar rămân la aceasta distanță. În general, aceia dintre ei care sunt preocupați să aibă acces la informație și știu cum să își caute uneltele necesare folosesc funcțiile de text to speech sau asistentul virtual al calculatorului sau alte aplicații care le facilitează interacțiunea cu ecranul, putând astfel să se bucure de toate informațiile disponibile pe internet”, mai spune Ana-Maria Stancu.

Cum ajută economia digitală la „economic stability”?

Noile tehnologii și modele de afaceri digitale aduc îmbunătățiri semnificative în producție, distribuție și servicii dar mai aduc ceva: o diversificarea economiei (ce poate face țara mai rezistentă la șocurile economice și la fluctuațiile pieței), acces la piețele globale și crearea de locuri de muncă în zone cu valoare mare adăugată, subliniază Radu Puchiu. Pentru serviciile publice, reducerea costurilor administrative, digitalizarea proceselor administrative guvernamentale oferă și ele condiții bune pentru creșterea economică.

„Dar, în ceea ce privește tema diversității, este important ca beneficiile să fie distribuite în mod echitabil. La fel, e necesară includerea cât mai rapidă în economia digitală a celor rămași în urmă (fie că vorbim de rural, vârstă sau abilități). Nu poți ca țară să îți gândești stabilitatea economică sprijinindu-te doar pe o mică parte care e pregătită pentru o economie digitală globală. Nu trebuie ignorate nici provocările majore cu care vine la pachet economia digitală, cum ar fi securitatea cibernetică și protecția datelor. Ele sunt însă ingrediente importante în asigurarea stabilității economice despre care vorbeam”, mai notează cofondatorul H.appyCities.

Trebuie să investim în copii

„În primul rând, în contextul global mai larg al economiilor digitale, zona aceasta de digital este și va continua să fie de acum încolo, cel puțin pe parcursul vieții noastre, o zona de dezvoltare permanentă. Cu cât ai mai mulți oameni care lucrează în acest sector și produc valoare (aspect foarte important acest produs de valoare) cu atât economia o va duce mai bine. Dacă ne gândim la câți conaționali de-ai noștri pleacă din țară din cauza salariilor mici pe care le câștigă aici comparativ cu țările europene din Vest, acest lucru nu ar mai fi valabil pentru copiii care capătă acum aptitudini digitale. Ar putea fi freelanceri la ei în țară sau să lucreze remote pentru multinaționale sau chiar sa meargă la birou, dar la locuri de muncă high end în loc de low end, așa cum sunt astfel condamnați fără ele. Problema socială pe viitor este ca o bună parte din locurile de muncă care se vor pierde în fața automatizării vor fi și cele low-end. Ceea ce înseamnă că dacă nu investim în educația digitală a copiilor noștri astăzi, vom avea o problemă socială pe viitor. Pentru că acești copii nu își vor putea găsi locul pe piața muncii fără minime abilități digitale. Dacă vrem o economie stabilă este important să investim din timp în zona care știm sigur că se va dezvolta și va fi stabilă”, este de părere Ana-Maria Stancu.

Împreună, devenim conștienți că putem face alegeri mai verzi în fiecare zi. Energia vine de la oameni. Acest text face parte din proiectul editorial VERDE, realizat împreună cu Societatea Omului Sănătos și platforma habits by Republica. Proiectul VERDE este realizat cu sprijinul CEZ România.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp