Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

„La anul 1796, a fost iarnă atât de caldă tocmai ca vara”. Iarna de acum, precum iernile de altădată

Târg Piața Constituției

Foto: Inquam Photos/ Sabin Cîrstoveanu

Un foarte cunoscut „clasic și înțelept” ins în viață, din spațiul politic românesc, afirma cu toată convingerea și siguranța de sine că „iarna nu-i ca vara”. Iată că iarna de acum este „aproape vară” prin temperaturile nefiresc de ridicate pentru această perioadă a anului. Toată lumea comentează înspăimântată, sau își dă cu părerea că vremea caldă este consecința încălzirii globale. În mod firesc, trebuie să ținem seama și de această ipoteză științifică. 

Dacă apelăm însă la cunoașterea de tip cultural a trecutului, putem să detectăm și alte ierni precum vara. Cunoașterea de tip cultural presupune o diversitate de abordări, inclusiv cele reieșite din experiențele de viață ale omului, din trecutul experiențial de istorie trăită, de reprezentările și sensibilitatea oamenilor din trecut, de încheierile pe care omul le are în raport cu natura, de cunoașterea lumii codificată în obiceiuri, tradiții și ritualuri.

În anumite surse istorice întâmplătoare și nesistematice, adică în însemnări ad hoc manuscrise de pe marginea cărților religioase, se evidențiază asemenea evenimente meteorologice, climatice, geologice nefirești precum ploi masive, geruri grele, cutremure de pământ, furtuni, secetă și arșiță etc. Aceste evenimente au marcat sensibilitatea și emoțiile colective și au fost majoritar percepute într-o lume premodernă sub semnul miraculosului, a minunilor sau a pedepsei divine. Asemenea observații meteorologice și climatice sunt surprise în succinte însemnări alături de referiri la evenimente politice, militare, conflicte de putere, secvențe de viață privată, toate compunând, după cum menționa Nicolae Iorga, „cronicile celor mici, sau istoria țării prin cei mici”. Ele reprezentau, după opinia aceluiași istoric, „istoria care nu e compusă, ci numai însăilată, notată incidental și sporadic de cei modești și puțin cărturari”. Autorii acestor însemnări reprezintă în totalitatea lor o „smerită mentalitate de diac”, iar aceste însemnări de factură culturală formează pentru români o mare narațiune istorică, fragmentară, anonimă, multiplă, reflexivă și nu una conceptualizată, una solemnă, una oficială. Însemnările despre vremuri și vreme confirmă, din punct de vedere al cunoașterii culturale a lumii și a naturii, evenimentele și perioadele de vreme ieșite din comun, excepționale care au impresionat mentalitatea tradițională. 

Ele au rămas, dincolo de datele de inventar, statistice, seriale ale perioadelor de încălzire din istoria pământului, relevante pentru raportul om - natură, om – climat. Astfel, într-o serie de însemnări fulgurante se menționează iarna ca vara, sau ierni atipice: „Iarnă bună în ianuarie 6 zile, anul 1725 ... , în ziua de Bobotează n-a fost iarnă, ci a fost zi împărătească de vară”; „Să se știe de când a fost iarnă ușoară și n-au căzut omăt și în 11 ianuarie au tunat și curcubeu a fost dinspre răsărit. Anul 1871”; „La anul 1796, a fost iarnă atât de caldă tocmai ca vara, cât n-au mai fost demult așa, că erau flori și iarbă în luna lui ianuarie, iar luna lui februarie, tot bună”; „La anul 1821, tot postul Crăciunului au arat oamenii. Și în vinerea întâi și a doua de Crăciun, așa de cald, ca vara a fost, că fetele la țară au jucat afară desculțe și în cămașă”.

Iată că, dincolo de toate ipotezele științifice, și altădată iernile au fost blânde și anii secetoși. Cerul a intrat de foarte multe ori în dialog cu lumea pământeană, iar calamitățile naturale au fost îmblânzite de conducători ai popoarelor buni și vrednici. Astfel, se menționează într-o însemnare că „de când Ștefan cel Mare s-a urcat pe tronul Moldovei, și stihiile naturii s-au îmbânzit, ploile cădeau la timp și zăpezile erau îmbelșugate.

Cunoașterea de tip cultural a omului și a naturii poate că ne tratează spaimele și depresiile lumii contemporane pentru că această cunoaștere ne demonstrează că nu suntem singuri și, vorba filozofului Seneca, nu trăim într-o solitudine depresivă și spăimoasă chiar dacă iarna aceasta pare a fi o vară.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Mihai check icon
    sa nu mai vorbim de petm, Paleocene–Eocene Thermal Maximum, când trăiau dinozauri la poli ! asistam la nașterea whataboutismului climatic , interesant.
    • Like 0
  • pe la anul 1000 vikingii au ajuns in Tara Verde, care acum e mai putin verde si in Tara Vinului, unde acumnu mai cresc struguri. acum peste 500 de ani Francois Villon se plangea ca nu mai sunt zapezile de altadata. p.s. care era aprenta de carbon umana atunci?

    • Like 0


Îți recomandăm

Solar Resources

„La 16 ani, stăteam de pază la porumbi. Voiam să-mi iau o motocicletă și tata m-a pus la muncă. Aveam o bicicletă cu motor și un binoclu și dădeam roată zi și noapte să nu intre cineva cu căruța în câmp. Că așa se fura: intrau cu căruța în mijlocul câmpului, să nu fie văzuți, făceau o grămadă de pagubă, călcau tot porumbul. Acum vă dați seama că tata nu-și punea mare bază în mine, dar voia să mă facă să apreciez valoarea banului și să-mi cumpăr motocicleta din banii câștigați de mine”.

Citește mai mult

Octavian apolozan

Tavi, un tânăr din Constanța, și-a îndeplinit visul de a studia în străinătate, fiind în prezent student la Universitatea Tehnică din Delft (TU Delft), Olanda, una dintre cele mai renumite instituții de învățământ superior din Europa. Drumul său către această prestigioasă universitate a început încă din liceu, când și-a conturat pasiunea pentru matematică și informatică.

Citește mai mult

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult