„Mă mărit cu el, că e frumos ca George Clooney și deștept ca Jeff Bezos”. De ce deciziile bazate „pe instinct” sunt de obicei proaste

Foto: Dmitriy Shironosov / Alamy / Alamy / Profimedia

Există tehnici de decizie derivate din psihologia cognitivă care ne ajută să optimizăm o decizie, să o facem mai bună, mai de succes. Pentru că deciziile nu sunt egale ca valoare: unele sunt mai profitabile, mai bănoase, scutesc timp etc mai mult decât altele.

Toți luăm decizii în condiții de incertitudine mai mare sau mai mică, adică știind mai mult sau mai puțin despre ceea ce decidem (de ex., anul trecut în martie, când ai decis să-ți rezervi vacanța la tropice, știai că urmează să se interzică zborurile? Pariez că nu știai, iar această neștiință a avut consecințe: ai pierdut bani pe o vacanță pe care nu ai consumat-o; Sau când ai decis să te măriți cu X știai că te va părăsi după 2 ani sau că se apucă de băut? Nu știai, și ai făcut un mariaj mai slab decât dacă îl luai de bărbat pe Y). În esență, luăm decizii știind o sumă mai mică sau mai mare de informații. Decidem în condiții de incertitudine, iar asta e crucial. 

Oamenii spun, în general, că iau decizii „bazate pe intuiție” ori că au încredere „în instinct”, dar acesta e cel mai prost fel de a lua decizii.

De pildă, să zicem că eu decid să mă mărit cu Gigel, pe care îl văd frumos precum George Clooney și deștept precum Jeff Bezos. Evident, va fi o decizie emoțională, pentru că mă influențează amorul ghebos (mai ales dacă prietenii, mai obiectivi, îmi spun că e frumos precum Nicolae Guță și deștept precum ...gândiți-vă voi la cineva). Emoțiile ne fac să nu vedem clar, iar deciziile emoționale sunt de cele mai multe ori foarte slabe. Ca să luăm decizii bune trebuie să injectăm mai multă rațiune în ele și mai multă predicitibilitate în mediul impredictibil în care, de obicei, trăim. Nu am învățat niciunul nicicând așa ceva, educația a rămas pe la începutul secolului XX cu programa și oamenii continuă să nu aibă această abilitate ultranecesară. Pentru că, repet, toți luăm decizii și, pentru că nu știm cum, le luăm, de cele mai multe ori, prost. Decidem să facem copii sau nu, să plecăm în vacanță colo sau colo (sau să stăm acasă), să alegem ca partener pe X sau pe Y, să studiem matematica sau zootehnia, să deschidem o afacere sau să rămânem la corporație, să cumpărăm o casă sau un apartament etc. Sute, mii de decizii pe parcursul vieții. Decizii cu impact enorm (să faci sau nu copii) sau infim (ce să vezi pe Netflix). Uneori ni se pare că am luat decizia bună (rezultatul a fost OK), dar dacă se putea mai bine?... Privind în trecut, ne dăm seama de cele mai multe ori că se putea mai bine.

Este o abilitate pe care e necesar să o deprindem urgent.

Decizia intuitivă și rapidă funcționează numai atunci când cunoști foarte bine problema (ești un businessman cu 20 de ani de experiență și recunoști dintr-un foc o afacere bună), dar nici atunci nu e ideală (te poți înșela, există mereu informație ascunsă).

Apoi, mai e și viteza de decizie, unii se reped, alții ezită ca măgarul lui Buridan luni de zile cu o decizie miiică („ce să port la petrecerea aia?”).

Decizia rapidă „merge” atunci când cunoști mediul (știu bine piața imobiliară din București, deci cumpăr repede un apartament în Crângași, că îi știu calitatea, dar nu e bine să decid la fel de repede la Cluj, unde nu știu orașul; sau: știu bine mediul universitar din Belgia și optez rapid pentru facultatea X și nu Y, pentru că știu care e mai bună pe inginerie, arte etc., dar nu știu la fel de bine mediul universitar din Franța și acolo trebuie să mă mai informez). 

Când nu știu bine mediul, e bine să aștept, să amân, să mai aflu informații.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp