Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

„Nu există om care să aibă două mâini stângi”. Gabi Ralea le arată românilor cum să bricoleze singuri proiecte care să le facă viața mai ușoară. Generația B

Gabi Ralea

„Nu există om care să aibă două mâini stângi. Poate că nu are experiență cu materialele, nu știe cum se comportă ele în anumite condiții, însă asta se învață. Oricine poate să bricoleze”, crede Gabi Ralea. Într-o societate de consum care inventează constant nevoi, care te încurajează să arunci obiecte pentru ca să cumperi mereu altele noi, Gabi Ralea îi învață pe români să folosească în mod creativ resursele de care dispun deja pentru a-și face viața mai ușoară sau pentru a rezolva rapid și ieftin diferite probleme care apar în gospodărie

Foto: gabiralea.ro

Pe site-ul său de bricolaj, gabiralea.ro, aceasta arată cum poți face să renască piese de mobilier uzate, cum poți da o nouă viață unor blugi vechi, transformându-i în husă de scaun, ori cum poți preschimba dopurile de plută în accesorii utile. Site-ul este unul dintre canalele prin care Gabi Ralea aduce mai aproape elemente dintr-o știință aproape uitată: aceea de a te gospodări singur într-un mod sustenabil. Pe limba omului modern ea poartă numele de Do It Yourself (DIY). Sau bricolaj. 

„Este același lucru pe care l-au făcut cu sute sau mii de ani înaintea noastră bunicii noștri, străbunii noștri”

„Do It Yourself sau bricolajul se referă la tot ceea ce un om poate să își facă singur fără să apeleze la un profesionist, fie că este vorba despre o piesă de mobilier, fie că este vorba de o reparație la mașină sau de faptul că își tricotează un pulover, își face o decorațiune, își recondiționează ceva în casă. Orice are legătură ce ceea ce noi numim gospodărie. Este același lucru pe care l-au făcut cu sute sau mii de ani înaintea noastră bunicii noștri, străbunii noștri. Noi am pierdut o parte din lucrurile astea pentru că așa ne-a învățat pe noi societatea de consum. Acum sunt oameni care încearcă să recupereze aceste abilități, iar ce îmi doresc eu cu site-ul ăsta este să ajut oamenii să își descopere niște abilități”, explică Gabi Ralea.


Foto: gabiralea.ro

La nivel mondial, sute de milioane de oameni sunt interesați de metodele prin care pot să își redecoreze locuința sau să bricoleze mici proiecte pentru casă. Pe platforma americană Hometalk, care atrage peste 14 milioane de vizitatori lunar, unul dintre proiectele ei a avut aproape 200.000 de vizualizări. Era vorba despre cum poți să transformi un dop de plută în mâner de dulap de bucătărie. Un artificiu simplu, care îți dă o conexiune personală cu un obiect de mobilier produs în serie și îți exersează creativitatea. Alte proiecte pe care le prezintă au câteva zeci de mii de accesări. 

Facem case solare, luăm mașini electrice... Dar hai să fim serioși? Cât costă o mașină electrică? Cât costă o casă sustenabilă? Ce faci până acolo, dacă nu ai acei bani? Până să ajungem la nivel macro să înlocuim totul, trebuie să facem schimbări în viața noastră de zi cu zi

„Este mai ieftin să bricolezi, este mai ieftin să îți găsești o soluție personalizată să îți faci tu un lucru, decât să chemi pe cineva. Dacă ai abilitățile astea îți rezolvi singur o grămadă de probleme, nu mai stai să cauți pe altcineva. În plus, bricolajul este o metodă pentru a scăpa de stres și o cale spre a-ți descoperi niște abilități artistice pe care nu le-ai explorat”, spune Gabi Ralea.

„Bunicul meu le făcuse păpușilor o căsuță adevărată din lut, de un metru pe 60 de centimetri”

Dintotdeauna s-a străduit să aducă o notă personală obiectelor care i-au aparținut și i-au displăcut profund uniformele. Bunica ei era croitoreasă, iar ea, copil fiind le croia păpușilor rochii și le împletea pulovere. „Bunicul meu le făcuse păpușilor o căsuță adevărată din lut, de un metru pe 60 de centimetri. Avea două camere, acoperișul din lemn care se ridica ca o cutie. Ăla era universul meu: păpușa pe care o îmbrăcam și casa pe care o aranjam. Îi îmbrăcam canapelele, îi puneam perdele”, povestește Gabi Ralea. În adolescență le făcea haine prietenelor și visa să ajungă designer. A ajuns însă jurnalist, a lucrat 20 de ani de ani în presă și încă patru ani a făcut content marketing la un start up care lucra pentru piața americană și unde ocupa o poziție de middle management. 

„Vorbim despre sustenabilitate, dar de multe ori chestiunea asta este doar un pretext de a schimba un obicei de consum cu altul”

„Am făcut content marketing pe piața americană pentru produse de supraviețuire. Piața asta face parte dintr-o piață mai mare a homesteading, piața celor care își fac singuri lucruri, gătesc singuri, meșteresc singuri. Atunci am înțeles eu foarte bine ce înseamnă Do It Yourself”, povestește ea. După plecarea din firmă a început să promoveze mai intens conceptul de Do It Yourself în România. „Vorbim despre sustenabilitate, dar de multe ori chestiunea asta este doar un pretext de a schimba un obicei de consum cu altul, un produs cu altul mai sustenabil. Întrebarea este: Tu consumul cum ți-l reduci? Consumi mai puțină mâncare, îți planifici mesele, astfel încât să nu fie nevoie să arunci, refolosești ceva din ceea ce ai? Sau ți s-au uzat puțin blugii, îi arunci, s-a întâmplat ceva cu o mobilă, gata, o aruncăm? Schimbarea pornește de la fiecare dintre noi. Fiecare dintre noi ar trebui să schimbe felul în care administrează resursele. Să bricolezi înseamnă să folosești niște resurse pe care tu le ai. Facem case solare, luăm mașini electrice... Dar hai să fim serioși? Cât costă o mașină electrică? Cât costă o casă sustenabilă? Ce faci până acolo, dacă nu ai acei bani? Până să ajungem la nivel macro să înlocuim totul, trebuie să facem schimbări în viața noastră de zi cu zi”, spune Gabi Ralea.

A urmat cursuri de design, s-a specializat în reamenajări de interior în Statele Unite și este membru al IAPO International Association of Professional Interior Redesigners. Adică îi ajută pe cei care vor să facă o schimbare să își redecoreze casa, păstrând mare parte din obiectele din ea. De multe ori, o casă poate arăta cu totul altfel și dacă rămâi cu aceeași mobilă sau cu aceleași uși, șlefuite, vopsite în alte culori sau lăsate crude, însoțite de alte piese și decorațiuni care să le dea un nou sens. „Sunt multe obiecte pe care le ai moștenire din familie. De ce să le arunci? Șlefuim mobila, îi dăm un lac sau o lăsăm crudă sau îi dăm o altă culoare. Un perete cu goblenuri poate fi făcut să arate extraordinar. Un lampadar cu abajurul făcut din mileuri. Pentru asta trebuie să ai pe cineva care să vadă potențialul unor lucruri. Ai o mulțumire. Faptul că tu păstrezi un lucru cu care ai deja o istorie, te face să te simți mult mai bine. Te simți mult mai bine cu lucrurile tale cu care ai o istorie și care au primit o altă față”, a văzut ea. Gabi Ralea oferă și servicii de personal decor shopper, ajutându-i pe cei care își amenajează locuința să găsească ceea ce își doresc în magazinele de profil și a început recent să țină și ateliere de bricolaj.

Două cărți publicate pe Amazon

Unele dintre cele mai dragi proiecte de bricolaj a fost realizarea a două cărți pe care le-a publicat pe Amazon și care au ocupat pentru o vreme primul loc în topul citirilor la categoriile lor. Prima, „YOU CAN DO IT YOURSELF! Smart DIY Projects for Practically Nothing”, conține 16 proiecte de bricolaj care pot fi realizate cu ușurință cu lucrurile de prin casă. 

A doua, apărută în noiembrie 2017, „THE CONTINUOUS COLORAMA – A Marvelous Mystical Adventure You Will Never Forget” este o carte de colorat pentru copii și adulți care, spre deosebire de celelalte,lasă un mare spațiu de desfășurare creativității. Toate desenele sunt făcute dintr-o singură linie și pot fi transformate într-o sumedenie de planșe, în funcție de perspectivă, dispoziție și inspirație.

„Când îți creezi un obicei de a privi altfel lumea din jur, îți vin idei de oriunde. Mintea este un mușchi, la fel și creativitatea”, crede Gabi Ralea.

Articolul face parte din seria Generația B. Generația B este generația românilor care și-au luat destinul în propriile mâini. Ei sunt motorul evoluției, sunt cei care depășesc obstacole și cei care fac lucrurile să se întâmple. Oriunde s-ar afla, în țară sau în afara ei, acești oameni arată imaginea unei Românii care merge înainte.

Îi scoatem în față, le facem portretele, îi prezentăm pentru ca alții să își găsească inspirația în exemplele lor. De la ei vei învăța cum să faci un business, vei vedea ce înseamnă viziune, inovație și dorința de a reuși.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • check icon
    „Nu există om care să aibă două mâini stângi”
    Ha, ha, Raluca, trebuie neapărat să-ți fac cunoștință cu taică-miu!
    • Like 0
  • Raul check icon
    Interesant. DIY, home made, vintage, sunt niste concepte mai greu de asimilat in Romania. Motivele sunt diverse: mentalitatea, lipsa unor comunitati reale de oameni interesati, piata foarte redusa in raport cu populatia, etc.
    • Like 0


Îți recomandăm

Cristian Tudor Popescu---

Pohta lui Trump de a înșfăca Groenlanda e chiar mai puțin justificată decât cea a lui Putin de a înșfăca Ucraina. RSS Ucraineană a făcut parte din imperiul sovietic. În partea de sud-est a țării există o minoritate rusă și rusofilă. Ucraina nu e membru UE sau NATO. Populația Groenlandei, formată din inuiți, e total diferită de cea nord-americană. Groenlanda nu a aparținut niciodată SUA, din 1814 face parte din regatul Danemarcei. Toți groenlandezii sunt cetățeni danezi de drept. Groenlanda e membru UE și NATO.

Citește mai mult

MERCOSUR. Sursa foto: Profimedia

O piață comună cu Mercosur elimină bariere tarifare și netarifare din calea exporturilor. Mai ales a exporturilor de valoare adăugată mare: autoturisme, tractoare (cele de la Reghin se vând ca pâinea caldă în Chile, în dauna chinezilor), echipamente electrice etc. Pentru noi, ca țară, liberul schimb cu Mercosur aduce beneficii nete, dă un impuls pozitiv extraordinar economiei noastre. foto: Profimedia

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon INDIA LIFE

În loc să ne pierdem timpul comentând destinul Americii (despre morți numai de bine) sau contemplând ficțiuni „indo-pacifice”, ar fi mai bine să începem să construim lumea indo-atlantică. Oceanul Indian, Marea Roșie și Marea Mediterană (cu Marea Neagră în nord) formează un continuum maritim – adică de departe cel mai scurt și mai ieftin coridor comercial care poate lega Asia de Sud (în principal India) și Asia de Sud-Est, de Europa. foto Profimedia

Citește mai mult

Psihologii trag un semnal de alarmă cu privire la proiectul de redefinire a profesiei lor: „Dacă un șofer lucrează într-un sat unde oamenii nu au bani, statul i-ar spune că el nu a condus niciun kilometru în acel an, deși a salvat vieți în fiecare zi!”

În prag de sărbători, pe sub radarul opiniei publice, a fost depusă în Parlament o propunere legislativă (B708/2025) care promite să „organizeze” profesia de psiholog. În realitate, analiza documentelor și vocile experților din domeniu conturează un scenariu alarmant: un amestec de birocrație sufocantă, bariere financiare absurde și o centralizare a puterii care transformă Colegiul Psihologilor într-un „stat în stat”. sursa foto: Profimedia

Citește mai mult