„Când tocmai ieșisem de sub un trunchi, l-am văzut, stând în două picioare, la 20 de metri...” Ce să (nu) faci când te întâlnești cu ursul. Ghid practic

Foto: William Ervin/ Sciencephoto / Profimedia

„Photo hunting" (vânătoarea fotografică) e una dintre activitățile mele preferate, când explorez de unul singur, în linişte deplină, zone umblate doar de sălbăticiuni. Nu iau la mine decât echipamentul din poză (aparat foto, smartwatch, spray anti-urs, cuțit şi lanternă) şi mă rătăcesc deliberat în sălbăticie, observând urmele animalelor şi încercând să le surprind în poze. Uneori iau și binoclul, în funcție de locul pe care îl explorez. 

Sunt o mulțime de căprioare, cerbi, mistreți şi vulpi în colțişorul de rai unde locuiesc, cu care m-am întâlnit de zeci de ori, însă adesea dau şi peste urme ale speciei protejate Ursus Arctos. Fiindcă în aceste aventuri plec de obicei singur, sau doar alături de câinele meu, un Airedale Terrier, fiindcă rămân adesea pe crestele munților până când soarele apune și mă întorc prin pădure noaptea, la lumina lanternei, a fost nevoie să mă documentez temeinic în ceea ce privește pericolul reprezentat de urși și să definesc o rutină care să-mi permită să explorez în siguranță.

Folosesc aceeași formulă de risk management pe care am prezentat-o în alte articole pentru website-ul Republica: IDENTIFICĂ – EVITĂ – REZOLVĂ și plec de la aceeași premisă: dacă aș fi atacat de urs nu ar fi un accident imprevizibil, ci consecința unei erori de evaluare a riscurilor sau a unor decizii greșite. De fiecare dată când mă aventurez în sălbăticie îmi reamintesc că fac asta în „țara urșilor”, așa cum îmi place să mă refer la România – până la urmă, aproape jumătate dintre urșii din Europa se găsesc la noi. 

Zilele trecute am găsit, în trei locuri diferite, urmele ursoaicei cu pui din poza de jos a colajului. Cu ursul uriaş a cărui urmă e (probabil) în poza de sus m-am întâlnit când alergam anul trecut. În peste 25 de ani de cutreierat munții și pădurile nu am avut decât o singură interacțiune de aproape cu acest urs, iar întâlnirea a fost consecința faptului că atunci nu am respectat propria formulă de risk management.

Restul urmelor sunt din două zile consecutive ale acestui an - 21 și 22 februarie - și le-am observat în timpul unor plimbări în zona satului Șimon, unde locuiesc. Înainte de a detalia formula, e important să clasific comportamentul pe care il pot avea urșii în prezența omului, cu mențiunea că discutăm despre un mamifer care se află în vârful piramidei trofice, extrem de puternic, dominant și imprevizibil. Insist asupra caracterului imprevizibil, fiindcă sunt foarte multe persoane care trăiesc cu impresia total greșită că pot anticipa reacțiile urșilor, la fel cum mulți le atribuie trăsături umane sau ale animalelor domestice.

1. Comportamentul evitant este cel mai des întâlnit comportament și cel mai natural. Dacă ursul observă omul de la distanță se poate ridica în două picioare, pentru a inspecta mai bine, ba chiar se poate apropia sau se poate folosi de teren pentru a identifica ce anume i-a atras atenția. Acesta nu este un comportament agresiv și, după ce își dă seama că a întâlnit un om, ursul se îndepărtează, de obicei. Cu toate acestea, unii urși din România au dezvoltat toleranță față de oameni, acceptându-i chiar și la distanțe mici: e vorba despre acei urși care primesc mâncare pe marginea drumurilor, sau cei care vin din pădure la tomberoanele din orașe. Ei s-au obișnuit cu prezența oamenilor și îi acceptă în preajmă, acesta fiind un comportament pe care îl au și între ei uneori. Acești urși „de oraș” pot deveni însă periculoși.

2. Comportamentul agresiv defensiv este tipic urșilor care au ceva de protejat: puii, hrana sau spațiul personal. Poate fi observat și la urșii de lângă tomberoane sau de pe marginile drumurilor, dar și la cei din sălbăticie. La urșii din zonele locuite, atacul-bluf este cel mai des comportament: ursul se repede spre om doar pentru a-l speria. La cei din sălbăticie, pe lângă atacul de intimidare, mai apar următoarele: gura deschisă, respirație accelerată, gemete, mormăieli, pufăieli, răgete, clănțănirea dinților, salivare excesivă, loviri cu labele în sol, înclinarea repetată a capului, postură rigidă, urechile lăsate pe spate. Dacă este urmat de atac real, de obicei ursul mușcă și „gheruiește” (atacă folosindu-se de gheare) până când simte că a neutralizat omul, apoi îl abandonează, existând însă și posibilitatea de a reveni la atac. De exemplu, dacă atacul e inițiat de o ursoaică pentru a-și proteja puii, iar omul încă este prea aproape de pui, riscul ca ursoaica să îl atace din nou e foarte mare.

3. Comportamentul agresiv nedefensiv este specific urșilor care nu apără nimic. Acești urși urmăresc omul pe distanțe mari, se apropie intenționat de el, comportându-se uneori ca și cum l-ar vâna, se învârt în jurul lui, căutând o breșă în apărare și un moment potrivit pentru atac. Semnele de stres ale comportamentului defensiv lipsesc. Acest comportament este întâlnit la urșii care intră în case, rulote, corturi, mașini, deși știu că la interior se află oameni. E important să se facă diferența între comportamentul agresiv nedefensiv și curiozitate. Uneori, ei sunt doar curioși, alteori vor să-și exercite dominarea, însă e posibil și să atace, chiar să considere omul ca fiind o pradă. Atacul, dacă are loc, este mai brutal decât în cazul unui atac defensiv și are ca urmări mutilarea sau uciderea omului. Mușcarea capului și a feței omului este întâlnită în majoritatea atacurilor. Uneori ursul ia cadavrul omului ucis cu el în pădure, se hrănește din el mai multe zile, sau îl acoperă cu pământ, mușchi și crengi, pentru a reveni la el în altă zi, cum s-a întâmplat cu un cioban din Teleac în 2021. În alte cazuri, cadavrul este lăsat la locul atacului, iar ursul revine pentru a se hrăni. Contrar miturilor, urșii din România pot consuma carne de om.

Foto: Sergio Pitamitz/VW Pics / Sciencephoto / Profimedia

IDENTIFICĂ!

Câteva chestiuni ce țin de context și cresc riscurile:

• În România șansele ce a întâlni urși sunt mari, pentru că numărul urșilor este mai mare decât oriunde în Europa și a crescut în ultimii ani din cauza legislației.
• Sunt foarte mulți urși care nu trăiesc cu adevărat în sălbăticie, ci la limita dintre sălbăticie și civilizație, aspect care crește riscurile unor întâlniri.
• Proasta educație a populației a perpetuat obiceiul de a hrăni urșii în apropierea localităților sau a drumurilor, iar acest fapt cumulat cu incompetența autorităților care gestionează problema deșeurilor în localitățile cu urși creează un context favorabil întâlnirilor.
• Există un conflict deschis între două tabere: într-una sunt vânătorii, apicultorii, crescătorii de animale și locuitorii din zonele cu densitate mare de urși, iar în cealaltă asociațiile care se ocupă cu protecția animalelor și iubitorii de animale, iar rezultatul acestui conflict este o dezinformare cruntă, care crește la rândul ei riscurile. Ursul e prezentat fie ca un prădător sângeros, fie ca un „martinică” inofensiv, ambele extreme fiind departe de realitate.
• La fel cum nu a murit comunismul odată cu Ceaușescu, cunoscut campion la ucis urși aduși în bătaia puștii, nu a murit nici nădirea – hrănirea urșilor în anumite locuri, la anumite ore, pentru a fi vânați pentru trofeu. De exemplu, cine își imaginează că celebrul Arthur s-a aflat întâmplător în fața puștii unui prinț care a venit ca să-l împuște, prinț care s-a întors în Austria înainte de a i se răci caloriferele din castel, e pur și simplu naiv. Hrănirea urșilor, chiar și în sălbăticie, înseamnă că ursul asociază omul cu hrana.
• Crescătorii de animale și agricultorii care au probleme cu urșii își rezolvă uneori singuri aceste probleme, ceea ce crește șansele întâlnirii unui urs nervos, rănit sau speriat.

• Nesimțirea românilor care lasă la marginile pădurilor tone de deșeuri după ce fac grătare, dar și a celor care aruncă gunoaie pe traseele turistice crește riscurile unor întâlniri cu urșii.

Zone cu risc de întâlnire a unor urși cu comportament agresiv-defensiv:

• E foarte important să identifici și să eviți zonele unde posibilitatea de a întâlni urși este mare, de exemplu bazele stâncilor, poienile cu zmeură sau ciuperci, locurile cu copaci doborâți de vânt, lăstărișurile cu vizibilitate redusă, orice loc cu vegetație deasă.
• Foarte periculoase sunt și zonele unde este zgomot, de exemplu în apropierea râurilor sau a cascadelor, precum și zonele în care vântul bate dinspre urs spre noi, fiindcă ursul nu ne poate auzi sau mirosi, iar utilizarea sprayului cu vânt din față este dificilă și riscantă. Cu cât sunt întrunite mai multe criterii, cu atât mai periculoasă este zona.
• E esențial să identifici și să eviți zonele în care ursul se hrănește sau simte că poate găsi hrană, multe atacuri ale urșilor având loc în contextul hrănirii. Adăposturile pentru animale, rulotele, corturile, tomberoanele, împrejurimile cadavrelor pot fi astfel de zone cu risc crescut.
• E important să cunoști zonele frecventate de urși, fie informându-te de la localnici, fie documentându-te direct, prin parcurgerea zonei respective când e zăpadă, pentru a observa urmele, excrementele, săpăturile, pietrele și trunchiurile întoarse, scoarța jumulită de pe trunchiurile copacilor, indicii la care trebuie să fii atent și când mergi prima dată pe un traseu.

EVITĂ!

• Cea mai bună abordare este evitarea unor întâlniri neașteptate, de la distanță mică, iar soluția este să-ți semnalizezi prezența prin strigăte. Cu cât este mai lipsită de vizibilitate ori mai zgomotoasă zona, cu atât trebuie se strigi mai des, mai tare și să reduci ritmul deplasării, pentru a le da timp urșilor să te evite. Și zonele unde sunetul nu se propagă ușor sunt riscante.
• Atunci când campezi, trebuie să ții absolut toate lucrurile care pot atrage prin miros (haine transpirate, mâncare, gunoaie, tampoane folosite, șervețele parfumate etc) la distanță de minimum 100 metri de cort sau rulotă, în saci închiși ermetic, suspendați de o creangă, cu o cordelină, astfel încât ursul să nu ajungă la ei.
• Atunci când campezi cu rulota, e bine să nu gătești mâncăruri care să atragă urșii și să se respecți aceleași reguli privind gunoaiele.
• Dacă ai planificat o campare pentru mai multe zile, dar găsești urme de urs într-o dimineață, în jurul taberei, trebuie să schimbi locul de campare. Un caz emblematic este al lui Colin McClelland care a împușcat un urs ce încerca să intre în rulota lui, însă nu a reușit decât să îl rănească, după care ursul a rupt ușa, a intrat peste el, i-a crăpat craniul și s-a hrănit din corpul lui, revenind la rulotă ca să mănânce din cadavru de încă trei ori. S-a întâmplat în America, dar asta nu înseamnă că urșii din România sunt mai puțini capabili să intre cu forța în rulote sau cabane, un exemplu fiind ursul care a rupt ferestrele de la Cabana Omu. Mulți oameni au fost atacați în România chiar în curțile lor.

Foto: Erik Mandre / Alamy / Alamy / Profimedia

• Dacă întâlnești un urs, iar acesta are comportament evitant nu îl provoca, nu îl urmări, lasă-l să se îndepărteze! Ideal ar fi să te întorci, însă dacă nu e posibil, asigură-te că a plecat, eventual lasă-i timp! Nu fugi!
• Dacă ai întâlnit un urs cu comportament agresiv defensiv rămâi calm, ia sprayul în mână, retrage-te cu fața la urs, dar asigură-te că nu te apropii de ceea ce apără: hrană sau pui. Nu îl provoca țipând la el, sau aruncând cu pietre! Ideal ar fi să imiți comportamentul unui urs care se retrage fiindcă vrea să evite lupta, să te miști calm, fără să îl privești în ochi! Nu fugi!
• Dacă ursul are comportament agresiv nedefensiv, adică nu e doar curios, ci clar interesat de tine poți încerca să îl intimidezi țipând sau aruncând cu pietre, însă în primul rând trebuie să te pregătești să rezolvi un atac, deci să iei sprayul în mână și să îi scoți siguranța. Nu fugi!

REZOLVĂ!

• Cea mai bună soluție pentru rezolvarea unui atac defensiv sau ofensiv este utilizarea corectă a unui spray contra urșilor, cum este cel din fotografie. Deși au existat cazuri de oameni care s-au luptat cu ursul și au reușit să scape în moduri incredibile, de exemplu Nikolay Irgit povestește că a mușcat ursul de limbă în timp ce ursul îl mușca de cap, iar Alex Woods a ucis ursul cu un topor lovindu-l în cap, majoritatea atacurilor se termină cu mutilarea omului, uneori cu uciderea lui. Spray-ul trebuie ținut la îndemână, la centură sau pe breteaua rucsaculuui și este vital să te antrenezi ca să poți să îl scoți din toc și să îi îndepărtezi siguranța în maximum 2 secunde. În zonele cu risc crescut și vizibilitate redusă, acolo unde trebuie să avertizezi sonor mai des și mai intens, spray-ul se ține în mână. Când ursul e la aproximativ 10 metri, iar intenția de atac este evidentă, pulverizează scurt și în jos către el, în același timp vorbindu-i cu un ton ridicat. Dacă s-a oprit, dar încă evită să se îndepărteze, pulverizează din nou, concomitent țipă la el, ca să-i indici clar că ai de gând să te lupți. Poți folosi, de exemplu, verbul ”a pleca”, spunând „ok, plec, plec” când te retragi, sau ordonându-i „pleacă” atunci când pulverizezi, asta te va ajuta și mintal să menții controlul situației, pentru că folosești un verb asociat acțiunii pe care o faci.
• O lungă perioadă de timp a existat mitul că ursul nu se poate sui în copac. Apoi, mitul că nu e bine să te sui în copac, fiindcă ursul e bun cățărător, a luat locul primului mit. Adevărul este că urcarea în copac nu rezolvă atacul, dar poate contribui la rezolvarea lui. Ursul te poate urma în copac atât în timpul unui atac defensiv, cât și al unuia ofensiv, însă șansele să urce după tine sunt destul de mici, deși e bun cățărător. Atunci când un atac este iminent, dar există timp pentru urcarea în copac, sau pe o stâncă, să faci asta este o utilizare corectă a terenului și are ca efect limitarea direcției de atac a ursului și a armelor sale, expunându-l în același timp la jetul de spray cu cele mai vulnerabile puncte ale sale: nasul și ochii. Singura direcție de atac posibilă e de-a lungul trunchiului. Puterea atacului este și ea limitată, fiindcă ursul trebuie să se țină cu labele de trunchi. Aceasta poate fi o soluție bună și dacă se dorește protejarea altei persoane, de exemplu un copil, care ar trebui să se urce înaintea adultului în copac. Există mai multe filme pe internet în care spray-ul a fost folosit din copac, contra unor urși care urcau și atacurile au fost stopate. În alt film, un cățărător se folosește de poziția sa pe o stâncă pentru a devia atacul unei ursoaice care-și proteja puiul, apoi o lovește cu piciorul de sus în jos, iar atacul defensiv este stopat. Așadar, în cazul unui comportament agresiv nedefensiv al unui urs care mă urmărește eu aș lua în calcul urcarea în copac.
• În ceea ce privește tactica „fă pe mortul”, eu nu o recomand, deși e posibil să funcționeze uneori în cazul atacului unor urși cu comportament agresiv defensiv. Ea se bazează pe ideea că un urs care atacă în defensivă, de exemplu ca să-și protejeze puii, va înceta atacul în momentul în care nu te mai percepe ca fiind o amenințare. Rolul atacurilor defensive nu este însă să anihileze amenințarea, ci să o îndepărteze, iar când faci pe mortul nu te mai poți îndepărta. Convingerea mea este că focusul ar trebui să fie pe mărirea distanței față de ursul cu comportament agresiv defensiv și că e mai bine să nu abandonezi controlul situației, culcându-te la sol. În ceea ce privește atacul unui urs cu comportament agresiv nedefensiv, mai ales când ursul acționează ca un prădător, să „faci pe mortul” este o greșeală, ursul nu va înceta atacul dacă omul e inert.

Scriam la început că, în cei peste 25 de ani de când fac diverse activități outdoor, am reușit să evit întâlnirile de aproape cu urșii, cu o singură excepție, când am întâlnit un urs uriaș, probabil cel a cărui urmă e în fotografia din stânga a colajului de mai sus. Ieșisem la o tură de trail running și am ales un traseu turistic marcat, pe care însă nu l-am parcurs anterior la pas lejer, ideal iarna, ca să observ activitatea urșilor. Aceasta a fost prima greșeală.

După o urcare obositoare am ajuns într-o poiană cu vegetație mare și deasă, plină de arbori doborâți, cu rădăcinile smulse, situată destul de aproape de o zonă cu stânci. Am recunoscut imediat că e tipul de loc preferat de urși, așa că am continuat să semnalizez vocal, cu câte un „eeeoo” prelung și puternic. Imediat după poiană a urmat o pantă cu arbori doborâți, unde am fost nevoit fie să trec peste ei, fie pe sub ei. Din cauză că erau foarte multe muște iritante și eram obosit, am încetat să semnalizez vocal. Aceasta a fost a doua greșeală.

Când tocmai ieșisem de sub un trunchi l-am văzut, stând în două picioare, din profil, la maximum douăzeci de metri, era cel mai mare și mai frumos urs pe care l-am văzut în realitate vreodată. Nu m-a observat, așa că m-am retras încet, încercând să nu fac niciun zgomot. Deși riscant, a fost unul dintre cele mai frumoase momente din explorările mele. Ursul era atât de impresionant, iar cadrul atât de sălbatic, încât cu greu m-am abținut să nu încerc să îl fotografiez cu telefonul.

În curând voi publica pe canalul www.youtube.com/@Born.To.Explore, la care vă invit să vă abonați, un film detaliat despre cum gestionez riscul întâlnirii cu urșii atunci când fac diverse activități outdoor și un film despre cum evit sau rezolv atacurile câinilor fără stăpân, ori ale celor de la stâni. România ne încântă cu o biodiversitate unică, iar ca să ne putem bucura în siguranță de ea este important ca, atunci când ne aventurăm în sălbăticie, să știm ce avem de făcut pentru a gestiona corect situațiile riscante.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp