Sari la continut

Un singur om poate să schimbe cu mintea lui o țară

De patru ani, peste 500 de contributori își scriu ideile pe această platformă, construiesc împreună cu noi o comunitate, un spațiu al celor care știu că România poate să arate altfel. Te invităm să scrii și tu!

„Nu mai pot!… M-a plesnit, mă înjură și țipă la mine de față cu copiii. Îi jignește și pe ei și nu-i pasă”. Când pandemia a scos răul îngropat în noi

Femeie agresată, covid

Foto: Guliver Getty Images

Bip… un mesaj în creierii nopții îmi spune că „nu mai suport starea în care mă aflu. Vreau să plec, să las lumea asta în pace, să nu mai am de-a face cu ea. Mă doare atât de tare, că nu vreau să mai trăiesc. Vreau să plec, să nu mai simt… să nu mai simt agonie, neputință. Mă simt pustiită, singură și neînțeleasă…”

Îl văd de fapt abia dimineață la ora 6. E duminica Paștelui, când încă două mesaje de alertă și disperare vin spre mine. Alți doi oameni caută un liant emoțional, un fir de care să se agațe pentru a striga după ajutor. „Moartea e un loc mai simplu, mai ușor, iubirea și suferința se încheie aici. Mă simt dărâmat și trist. Am pierdut ceea ce iubeam mai mult!…”

Tresar și deschid bine ochii. Încep să le scriu, să întreb cum s-au descurcat peste noapte, trec preocupată de la un mesaj la altul și încerc să evaluez situația pentru fiecare în parte. Chiar dacă e Paștele, chiar dacă e duminică, chiar dacă în mod firesc nu fac asta, chiar dacă am stabilite reguli și orar, acum e un moment în care „viața are prioritate”. 

Încep să curgă cuvinte exprimate pe nerăsuflate, unele fără noimă, fără legătură între ele, dar totuși pline de un tsunami emoțional ce se zbate între agonie și extaz, ușurate că „celălalt capăt” are glas.

Apoi o altă sărbătoare, o alta zi liberă…. Este 1 Mai. Similaritatea urgențelor emoționale bate din nou la ușa mea. De data asta a venit rândul violenței domestice, a nepăsării față de ființa lângă care un om alege să-și ducă existența: „Mă scuzați, chiar nu vreau să deranjez, știu că e zi liberă, dar nu mai pot!!… m-a plesnit, mă înjură și țipă la mine de față cu copiii. Îi jignește și pe ei și nu-i pasă. Nu ascultă nimic. Vreau să fac ceva să nu mai trăiesc lângă el. I-am spus să plece, dar nu vrea. Nu știu ce să fac în aceste vremuri. Nu am unde să mă duc!”

Vedeți, urgența emoțională nu ține cont de zi, de oră sau dacă e sărbătoare. Nevoile umane au împins mereu limitele dincolo de ceea ce este cumva tacit acceptat. Un orar, un tipar de lucru, o metodă de intervenție. Crizele au fost mereu cele care au adus schimbările majore.

Poate că niciodată până acum psihologia și psihoterapia nu au fost mai importante cum sunt în astfel de vremuri. Dacă la începutul pandemiei accentul a fost pus pe marile pierderi ale locurilor de muncă, ale micilor activități de familie, iată că acum e rândul relațiilor, al izbucnirilor acumulate din frustrări, tensiune și multe conflicte nerezolvate care nu au mai avut nișe de refulare ca în lunile anterioare. E rândul nefericirii adunate, e rândul vocilor surde și stinse de tristețe.

În ultimul meu articol vă împărtășeam despre pierdere. Despre cum percep oamenii o schimbare amplă neprevăzută, despre șocul dat de amploarea și consecințele unei astfel de situații, precum cea prin care trecem în prezent ca omenire. Era vorba de cei ce au pierdut afacerea din care trăiau, de un stop „cardiac” al profesiilor individuale, al librăriilor, stomatologiilor, cafenelelor etc. Activități din care oamenii trăiau, nu cei care neapărat făceau un business din munca lor. Erau fazele emoționale prin care fiecare om trece când survine o cotitură bruscă, necontrolabilă și care te lasă neputincios în a face orice altă alegere. Spuneam atunci că vor veni vremuri mai grele și unii vor rămâne blocați sau se vor afunda mai tare sau alții deja vor îmbrățișa schimbarea. Unii se vor perinda confuzi, speriați între negare, furie și depresie, iar alții își vor permite să trăiască stările și sentimentele care-i năpădesc înotând astfel spre acceptare și reformularea unui nou status quo, a unui nou normal. 

Ceea ce am descris mai sus sunt câteva dintre zilele mai deosebite din viața unui specialist și mult mai grele din viața altui om. Sunt convinsă că mulți colegi de breaslă se regăsesc în asemenea situații și alții cei care trec prin stările amintite mai sus. De ce? Pentru că viața nu se schimbă doar pentru că a venit o pandemie. Viața are aceleași obiceiuri, simptome, urmează aceleași trasee. Acum doar contextul are o putere mai mare. Una mai diferită și care să dicteze noi reguli și norme. Nevoile schimbă regulile.

Poate că unii ar fi sunat la o linie verde, la o fundație cu ajutor specializat, ar fi dat fuga la o vecină, ar fi mers la cea mai bună prietenă. Pandemia s-a revărsat peste ceva ce nu a fost curățat, rezolvat. E doar un factor declanșator și nu o cauză pentru cele mai multe suferințe. A acționat ca o cușcă, ca o strânsoare care te-a blocat, te-a presat, nu ți-a dat voie să respiri sau nu ai mai putut de această dată nicicum ocoli stările de care demult poate fugeai.

Și-acum vă invit să parcurgeți un traseu emoțional de autocunoaștere, prin care să încercați să vă accesați propriile resurse emoționale. Prin care puteți descoperi sau reformula mai organizat modul vostru de face față greutăților vieții.

Pasul 1: Luați din nou o foaie de hârtie și scrieți despre o situație grea sau foarte grea din trecutul vostru, în care v-au fost provocate la maximum limitele voastre de adaptare; capacitățile de a face față.

Pasul 2: Descrieți-o în cuvintele voastre, așa cum vă vine în gând. Scrieți ce comportamente ați avut atunci, ce sentimente foarte intense ați trăit și care au fost reacțiile voastre emoționale? Puneți toate astea pe hârtie. E important să scrieți de mână. 

Pasul 3: Fiți apoi atenți la ce ați notat, și identificați care v-au fost comportamentele cele mai diferite pe care le-ați făcut, față de perioada anterioară traumei/suferinței.

Pasul 4: După acest pas, descrieți ce abilități noi credeți că v-ați creat, ce modalități noi de ieșire din criză v-ați format.

Oamenii toți au nevoie să simtă că sunt în control cu viața lor și stăpâni pe ei și emoțiile lor. De aceea, recomandarea mea este să nu încetați să căutați răspunsurile în voi atunci când vă aflați în dificultate.. Întrebați-vă mai degrabă cum influențez eu ceea ce trăiesc și abia apoi uitați-vă și la situație. Obișnuiți-vă să construiți filtre personale rezistente pentru ele vă sunt de ajutor pe termen lung. E ca și cum ați avea o cămară cu resurse nelimitate. În felul acesta apare adaptarea, care presupune existența voastră într-o nouă formă la o nouă stare. Parțial cel puțin. De aceea nu căutați cu orice preț ca lucrurile să fie ca înainte, să le controlați astfel încât să existe același context. Riscați să investiți energie într-un zid ce stă să cadă sau de care nu mai aveți nevoie, și să vă blocați acolo plini de frustrare. Dați-vă timp și exersați noi încercări, pentru că adaptarea înseamnă o tranziție prin mai multe etape.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Valentin check icon
    Violenţa din familie e rezultatul abuzului. Un copil bătut, înjurat şi umilit de părinţi va deveni la rândul lui un adult violent, care va bate şi-i va jigni pe cei din jur.

    Violenţa naşte violenţă.
    • Like 0
    • @ Valentin
      Gabi check icon
      De acord. De aceea nu agreez cu pedeapsa fizică aplicată asupra unui copil - fiindcă învaţă copilul că în viaţă problemele se pot rezolva prin violenţă. Sunt alte metode de a corecta un copil - cum ar fi, restrângerea temporară a unor „avantaje” sau „drepturi”, de exemplu diminuarea sumei primite drept „bani de buzunar", durata timpului de joacă afară, etc.
      • Like 2
    • @ Gabi
      Valentin check icon
      E interesant că acest tip de violenţă e corelat cu o lipsă de exteriorizare a sentimentelor. Vorbim de un stil de parenting dezastruos, foarte la modă prin anii 60-80, cu principii de tipul "copilul nu trebuie pupat decât în somn", "milităria jos din pod" (cu sau fără violenţă fizică) etc.
      Rezultatul e o închistare timpurie, cu rezultate din cele mai diverse şi mai neplăcute.
      • Like 1
  • Gabi check icon
    Se spune că nimic nu scuză violenţa în familie. De acord. Dar oare nici cei primii „7 ani de-acasă” nu contează?
    Adulţii dificili de azi sunt copiii „alintaţi” şi răzgâiaţi de ieri. Sunt exact acei copii care au fost puşi mereu pe „primul plan” şi care se obişnuiesc cu idea (greşită) că ei trebuie să fie mereu „centrul atenţiei”. Apoi cresc mari, devin adulţi dezorientaţi şi nemulţumiţi atunci când în familia lor nu mai sunt puşi pe primul loc. Asta le răneşte ego-ul şi orgoliul, iar tot ce pot face este să lovească înapoi pe cei din jurul lor. De-aia copiii nu trebuie crescuţi ca şi când ei sunt mai importanţi decât toţi cei din jur - ca să nu li se formeze o idee greşită despre cum ar trebui să decurgă lucrurile mai târziu.
    Aviz celor care practică „cultul copilului” - atenţie la ce fel de specimene veţi livra societăţii.
    • Like 3
    • @ Gabi
      Valentin check icon
      Evident că nu, însă adulţii violenţi au fost la rândul lor victime. O familie violentă va da naştere unei alte familii violente.
      • Like 2
  • Valentin check icon
    Aoleu, ne-a lovit pandemia şi nu ştim ce să facem cu noi înşine! Vai! De lectură s-a auzit? Cărţi. Am citit cam tot ce trebuia citit din marea literatură? Teatrele - şi nu doar cele de la noi din ţară - oferă spectacole online cum nu s-a mai întâmplat până acum. Montări spectaculoase, actori de calibru. O seară petrecută în faţa ecranului împreună cu familia, urmărind mari actori în mari piese cum vă sună? Marcel Iureş în rolul lui Hamlet, Anthony Hopkins în rolul regelui Lear. Exemplele pot continua.

    Ok, viaţa se schimbă, dar dacă eşti o persoană echilibrată - ŞI CULTURA OFERĂ ECHILIBRU ŞI SPOREŞTE IQ-UL - atunci îi vei face faţă.

    Dacă eşti gol pe dinăuntru, dacă viaţa ta e formată din teleseriale, emisiuni TV de trei lei şi ştiri despre cutare botoxată, atunci nu se schimbă, ci devine infernală.

    Golurile se adâncesc şi devin prăpastie. Suni a gol. Sunai a gol şi înainte, numai că nu te auzeai de larmă.

    Ei bine, larma a încetat. Acum ai ocazia să te auzi. Dacă suni a gol ia atitudine. Zideşte-te interior, cu lectură, cu teatru, cu film. Înzestrează-ţi şi familia. Adaptează-te.
    • Like 0


Îți recomandăm

iziBAC

„Am primit mesaje după ultima sesiune de Bac, pe unul dintre ele chiar l-am postat. Era o fată care nu a putut să se pregătească pentru biologie și a învățat la această materie doar cu iziBAC și în contextul acesta a luat 9.20”, povestește Adrian Stratulat.

Citește mai mult

RacketPal

„Două luni am făcut research, am vorbit cu peste 500 de oameni. I-am găsit pe grupuri de Facebook, m-am dus la terenuri. Am făcut un sondaj și peste 70% aveau aceeași problemă ca și noi”, spune unul dintre fondatori.

Citește mai mult