Sari la continut

Află ce se publică nou în Republica!

În fiecare dimineață, îți scrie unul dintre autorii fondatori ai platformei. Cristian Tudor Popescu, Claudiu Pândaru, Florin Negruțiu și Alex Livadaru sunt cei de la care primești emailul zilnic și cei cărora le poți trimite observațiile, propunerile, ideile tale.

„Paradoxal, suntem vii, dar nu putem trăi”. După pandemia covid-19, urmează pandemia psihologică

Pandemia psihologică

Foto: Enrique Ortiz/ AFP/ Profimedia Images

Moartea nu vine niciodată pe hârtie.

Moartea nu e trecută pe hârtie să o poți anticipa. Oricât de fizică este într-un final, prin neființa celuilalt, pentru restul, noi, cei rămași este o stare, un amestec de sentimente și trăiri bulversante. Săptămânile acestea care au trecut am fost atentă la mine, la ceilalți și la ceea ce puteam să percep în jurul meu.

Întâi de toate am resimțit o undă de confuzie, de dezorientare și cumva suspiciune față de ce se întâmplă. Lumea nu era sigură că ceea ce se petrece este aievea, că va fi și la noi același scenariu sau, din contră, noi vom ieși nevătămați din această experiență.

Cât încă nu existau declarații publice, nu era cazul să ne îngrijorăm. Lucrurile au venit mai târziu decât mă așteptam. Noi, terapeuții, putem anticipa oarecum prin prisma datelor pe care le primim. Avem exercițiul de a vedea lucrurile în ansamblu și astfel putem prevedea posibile scenarii.

În aceste două-trei săptămâni, am fost prezentă la închiderea multor activități: oamenii, clienții îmi scriau, îmi telefonau să îmi spună că au pierdut tot, că munca lor se oprește aici, cei cu cafenele mi-au povestit că le-au plecat de teamă toți clienții, spațiile de joacă sau petreceri au anulat tot pentru nu se știe când, florariilor le-au fost anulate comenzile pentru botez, cununii, nunți, aniversări, organizatorii de evenimente au anulat toate întâlnirile, colegii psihologi-psihoterapeuți au închis rând pe rând activitatea, stomatologii, librarii la fel ș.a.m.d. 

Apoi, după acest vârtej pe repede înainte, a urmat o liniște surdă, în care ne autoevaluam de pe o zi pe alta situația. Priveam la italieni și mă bântuia imaginea publică a sutelor de sicrie înșirate unul lângă altul. Mi-am dat seama că toate astea la un loc însemnau de fapt Șocul. Un șoc specific traumei de pierdere. Lumea a suferit un sfârșit. Lumea sistemelor, lumea economică, lumea politică și consecințele cele mai mari au mers înspre oameni.

Exercițiu: Scoateți o foaie de hârtie…

Vă invit să intrați într-un exercițiu, de care mi-am adus aminte că l-am făcut pe timpul formării mele ca psihoterapeut în urmă cu mai mulți ani. Luați o foaie de hârtie și rupeți bucata în trei părți. Apoi pe fiecare bucată scrieți câte un lucru foarte important din viața voastră. Mai departe, împăturiți-le și amestecați-le între ele, astfel încât să nu știți pe care ce anume este scris. Apoi la întâmplare aruncați două dintre ele. Desfaceți apoi biletul care a rămas în mâna voastră și vedeți cu ce v-ați ales. Imaginați-vă că ceea ce ați aruncat este ceea ce ați pierdut de pe un moment pe altul, de pe-o zi pe alta fără să puteți a avea un control asupra situației. Observați cum vă simțiți, ce stare vi se instalează și ce fel de gânduri vă vin în minte în următoarele minute. Vedeți cu ceea ce ați rămas ce reprezintă acum pentru voi și cum veți merge mai departe de acum încolo. Trăim niște timpuri similare. Senzația generală este de o pierdere imensă cu însemnătate semnificativă pentru fiecare dintre noi. Nu am conștientizat niciunii la început ce anume se petrece și dintr-o dată lumea a trecut de la șoc, la negare și apoi la furie. Putem fi în oricare dintre ele sau, din contră, să trecem de la una alta. Primele restricții severe, ordonanțele militare, decesele în masă, fluxul de știri similar pe mai multe canale în același timp, și apoi goliciunea și liniștea surdă străzilor au produs șocul. Apoi, negarea. 

Mulți au început să simtă o pierdere

Mulți au început să simtă că au pierdut libertatea de decizie asupra propriilor vieți, au pierdut afacerile, slujbele, identitatea și, mai ales, siguranța. S-a produs o moarte nu fizică, ci una emoțională, spirituală, o moarte bruscă a rutinei vieții. Majoritatea amenilor au renunțat conștient la nevoile, la obișnuințele sau la planurile vieții lor. De dragul binelui. Și totuși au făcut aceste gesturi cu neputință, cu suspiciune, cu incertitudine. Era împotriva voinței lor. La început nu îți dai seama de efecte urmează, dar mai apoi ele încep să vină din urmă. După confuzie și goana de a acoperi incertul, urmează încă o realitate. Apare în sinele nostru furia. Ne dăm seama că suntem nedreptățiți. O furie nu din frică, ci survenită din nesăbuința și nepriceperea altora. Din sfidarea celor infectați, din inconștiența unora ce doreau să se împărtășească religios, din lipsa de reacție poate a Uniunii Europene - motivele pot fi nenumărate.

Paradoxal, suntem vii, dar nu putem trăi

De aceea, dacă în următoarele trei-patru luni nu vor interveni schimbări de îmbunătățire, de relaxare a situației, se vor produce revolte. Oamenii au nevoie de speranță pentru a putea merge mai departe. Au nevoie să știe ce urmează după o astfel de moarte. Cred că Raiul a apărut din nevoia noastră de speranță. Pur și simplu pentru majoritatea oamenilor e greu de conceput că lucrurile se încheie definitiv într-un punct anume. Avem nevoie să sperăm, să putem privi dincolo de ceva, să credem că viața merge mai departe. Nu doar cea spirituală în cazul de față. Economic, social, emoțional, ne-am transformat subit în zombies cu toții. Paradoxal suntem vii, dar nu putem trăi. 

Însă speranța revine abia după acceptarea a ceea ce trăim acum. Și încă e nevoie de timp. De ce? Pentru că, psihologic, între furie și acceptare, va fi depresia, tristețea acută sau poate una mai puțin intensă, dar va fi. În viitorul apropiat comunicatele ar trebui să conțină răspunsuri la interdicțiile comunicate. Unde ne conduc ele? Ce obținem clar și specific pe termen mediu și lung de timp? Poate nu în cifre, că e mai greu, dar ar fi vital de menționat aspecte comportamentale și de sănătate fizică pe care le câștigăm ca societate și populație din toate acestea.

E o pandemie modernă. Un virus ucigaș într-o lume mult mai educată și mai informată. Cu o putere și libertate de decizie considerabil diferite față de acum câteva sute de ani, când omenirea a mai trecut prin astfel de situații. Însă ce rămas constant de-a lungul timpului pentru noi, oamenii, e nevoia de a ne fi alături unul altuia, de a ne însoți cineva în traumele și suferințele noastre. Un lucru vital în vindecarea unei pierderi, indiferent că e moartea cuiva, pierderea serviciului, a afacerii, a unui divorț etc., este să nu începi să dai sfaturi. Să nu îi spui imediat celui suferind cum să se simtă, ci mai degrabă să-l însoțești pe om în trăirile sale.

Pandemia psihologică

Pentru asta e important sprijinul psihologilor acum. Pentru asta se fac acum acțiuni cu inițiative private de suport pentru medici, farmaciști și/sau personal auxiliar medical, forțe de ordine, angajați din companii, bătrâni. Pentru că nimeni nu vrea să fie singur în suferință sau disperare. Vrem să simțim că cineva poate să meargă alături de noi. Avem nevoie să ne exprimăm emoțiile, trăirile, gândurile cuiva care știm că nu va cădea. Mai mult ca niciodată, acum sănătatea mintală are un rol esențial pentru noi.

Concomitent, s-a instaurat și o pandemie psihologică. Care încă privește din interior spre tumultul de afară, dar când toate acestea se vor încheia ar fi bine să fim pregătiți pentru următoarea fază. În care vom trata psihicul și nu fizicul. În care va trebui să susținem descărcări emoționale, jeliri, tânguiri, tristețe, depresie și abia apoi vom putea să ne revenim. Nu e un scenariu de groază. E travaliul pierderilor de orice fel. Doar că unii vom îmbrățișa din procesul schimbării de pe acum, alții vor fi încă un timp în negare, dar mare parte va trebui să trecem prin el și să digerăm situațiile cu care ne confruntăm și astfel îi vom sprijini să iasă la liman și pe cei de lângă noi.

Ce am făcut, ce vom face

Ceea ce am descris mai sus s-a desfășurat și pentru mine cu o oarecare similaritate. Nu am trăit o traumă la nivel emoțional, însă am pierdut și eu mult din activitatea profesională, așa cum era ea organizată până la acest moment. Pe mine m-a ajutat desigur experiența îndelungată în fața situațiilor noi, dar și expunerea emoțională frecventă atât ca persoană, cât și ca terapeut. Nu înseamnă că noi, psihoterapeuții, nu simțim emoțiile. Le percepem și ne dăm voie să le trăim fără a ne lăsa copleșiți. Din acest motiv cel puțin, recomand oricui să meargă la psihoterapie. Expunerea emoțiilor, a vorbi despre ele, a te lăsa ghidat în procesarea lor ajută foarte mult. Și nu doar pe moment. Devine o resursă și un câștig pentru mult timp. Un alt lucru pe care l-am făcut fost ca împreună cu sora mea, tot psihoterapeut alături de care am format un institut de psihologie și psihoterapie, ne-am dedicat timpul și experiența profesională celor care erau într-o situație mai delicată din punct de vedere emoțional. Am organizat o campanie pe sănătate mintală și am oferit suport psihologic prin ședințe gratuite. Am invitat și alți colegi de breaslă din diferite orașe ale țării pentru a ni se alătura ideii noastre. În felul acesta am dobândit satisfacție, am arătat considerație față de semenii noștri, și am dat speranță mai departe. E esențial să rețineți activ în minte că viața nu este liniară. Și că într-un fel sau altul toți trecem prin transformări de-a lungul vieții. Diferența acum e că s-a petrecut în masă și asta e o particularitate care accentuează nesiguranța și/sau drama. Suntem într-un proces de tranziție emoțională și e un timp în care ne dezvoltăm reziliența și capacități noi de adaptare. Pentru mine a fost important să particip ca voluntar în acel program, iar ca om mă bucur de fiecare dimineață pe care o petrec împreună cu familia mea. Suntem mai solicitați emoțional în anumite momente ale zilei, însă mai interactivi și avem un altfel de timp împreună. Ne permitem să ne criticăm mai des poate ca înainte dar la fel de adevărat că ne și validăm. Schimbarea niciodată nu vine ușor și acest timp e unul foarte propice pentru ca oamenii să devină mai relaționali, mai întorși către ei și aproapele lor și mult mai puțini factuali. Și apropo… cred că ar fi timpul să se reflecteze la înființarea Ministerului Sănătății Mintale… Sunt multe inițiative private pe această temă care ar trebui să le dea de gândit unora.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Niciodata nu va fi un paradox faptul ca sunt viu. Ar putea avea aroma de egoism ceea ce urmeaza sa spun. Dar acest virus are si partile lui bune. Unul dintre principiile mele este sa transform dezavantajele in avantaje. Acum doua luni, nu mai departe, plangeam dupa o jumatate de ora libera, ma consideram un norocos la o mie pentru ca dormeam o jumatate de ora in plus. Urlam ca nu am timp. Ei bine... Iata!
    Am inceput proiecte pe care nu credeam ca voi mai reusi pe parcursul acestei vieti sa le pun in practica. Nu aveam timp atunci si pentru ele. Asta da, paradox!!! De cand cu aceasta criza am citit si cate patru ore fara oprire. Uau! Chiar inseamna ceva pentru mine. Fiind nihilist cu juma' de norma si pesimist la fara frecventa, nici nu indrazneam sa sper ca voi mai citi vreodata asa cum o faceam in adolescenta. Un alt lucru extraordinar.
    Datorita faptului ca am trait in cateva tari de-a lungul acestei calatorii spre moarte, primesc newsletters din mai multe tari, inclusiv US si Canada. Citesc pe forumuri sau ma uit la posturile lor tv. Dupa patru ani petrecuti in Romania inca ma mai surpride uriasa diferenta de atitudine si mentalitate intre noi si ei. Stim cate cazuri au ei, cat de greu le este. Insa,in comparatie cu noi, parca nici nu baga de seama ca este pandemie. Ii vad cat de pragmatici si stoici sunt, pregatindu-se pentru mai rau de atat dar gandidu-se cat de bine va fi. Nu imi par a fi depresivi, nu mi se pare ca statul in casa ar fi penitenta pentru ei. Au pierdut averi, afaceri... Dar le vor reface, isi vor reveni. Pentru ca se pregatesc de pe acum. Mai ales psihic. Au inteles mai greu cat de important este sa se izoleze dar dupa acest moment o fac atat de creativ si nonsalant incat ai putea spune ca este o placere. Multi se reorienteaza profesional, unii chiar se reinventeaza. Transforma dezavantajele in avantaje. Pentru ca asa functioneaza lucrurile pe la noi, pe Terra. Nu exista numai dezavantaje intr-un lucru. Exista si avantaje. Le vezi, numai daca vrei.
    Ce va fi dupa ce rezolvam aceasta pandemie!? As putea da un raspuns exact daca imi spuneti la care tara va referiti. In magnifica filosofie romaneasca (nici urma de ironie sau sarcasm!!!) spunem ca vei dormi asa cum iti asterni. Se pare ca pana si bogatia aceasta incomensurabila a stramosilor nostri am exportat. De aici, viitorul nu este chiar greu de prezis. Ei isi vor reveni in forta, noi vom continua sa ne impiedicam de orice ciot, sa tremuram de frig la 18 grade si sa lesinam de cald la 24, sa stampilam orice cu "nu se poate" inainte de a incerca si, nu in ultimul rand, sa ne reluam bunul obicei mioritic de a fi fatalisti. Si depresivi. Dupa care sa spunem oricui strain dispus sa ne asculte miorlaiala de cimitir ca viata in Romania este un chin, si ce stresati suntem...si vai de capu' nostru si.... Piesa de rezistenta, care mie imi place la nebunie: "Am fost in comunism zeci de ani" Doar uitam sa spunem ca s-a intamplat acum vreo 30 de ani. Ar fi extrem de rusinoasa alaturarea celor doua fraze, nu-i asa? E, las! O mai tinem asa inca vreo 20 de ani pana se prind astia.
    Asa ca domna autoare poate sa stea linistitita. Va avea clienti si fara pseudo-campanii PR.
    • Like 0
  • mike mike check icon
    Nu am nevoie sa fac experimentul cu foaia pentru ca deja constientizez de o luna drama aceasta mondiala si ce ar insemna sa pierzi ceva/pe cineva drag. Insa, experimenul ar trebui facut de oamenii simpli care inca mai alearga la un prieten pentru o sticla de tuica sau asteapta sa mearga la biserica in noaptea de Inviere. Astia ar trebui sa faca experimentul si, mai les sa realizeze faptul ca nici macar de o slujba nu vor avea parte in caz de deces.
    • Like 0
  • 1-- Grea perioadă, bulversată sub multe aspecte...
    2-- O posibilitate de traversare cu pierderi cât mai puține și cu un câștig important (desigur, mă refer la cei izolați, forțat de situație sau voluntar) poate fi plăcerea de a citi (lectură ”culturală” sau ”de instruire” în domenii noi) ! Te destinzi și/sau te instruiești și ... nu te mai năpădesc gânduri și constatări neplăcute ! Marea problemă e pentru cei care nu au obișnuința lecturii de nici un fel ; aici cred că este vizat nivelul de cultură/civilizație generală ! Cei cu copii au, pe de altă parte, un câmp suplimentar de desfășurare, pentru a evita să ajungă să constate/spună că regretă că nu s-au ocupat/implicat mai mult împreună cu copiii !
    • Like 2
  • Dileme, îngrijorări, căutări şi terapii psiho-logice alternative

    Vorbe liniştitoare (oare ?) de consilier în ale minţii omeneşti. Urmează pandemia psihologică!!! Aceasta pentru că .... nou paradox: suntem vii dar, de fapt, nu trăim!!!

    Grav, foarte grav, pentru că nu-i aşa...? ce te faci când acestor profesionişti, chiar lor, depresia ce tinde a se instala în rîndul pacienţilor ( a se citi clienţi în vremuri de comercialitate permisă) le da şi lor târcoale?

    Să nu-ţi faci griji? Chiar ca eventual pacient...

    Din cauza acestei griji, ne putem permite să lăsăm la o parte subiectul originii problemei (bla...bla...bla.. că e indusă şi susţinută artificial prin mijloacele de manipulare colectivă la zi - psihologice evident, pentru avizaţi).

    Oare înţelege specialistul psihoterapeut necesitatea să apelează la un alt asemenea specialist pentru ieşirea din criza lui existenţială? O face?

    Sau.... teoretizează sentimental paranoic şi în tonul discuţiilor propuse de platfome mai mult sau mai putin respectabile precum şi în lipsa subiecţilor, se apucă de scris? Mijlocul este la îndemână şi semănă cu un fel de terapie asupra propriei persoane. O terapie psiho. Se poate scrie cât vrei. Doar că astfel rişti să plictiseşti iar tratamentul on-line poate să nu aibă efectul scontat asupra autorului, depresia adâncindu-se.

    Devine astfel şi mai grav, iar soluţia ce se întrezăreşte este consultul psihiatric. Un alt specialist, altă abordare. Se poate şi cu internare, În contextul actual doar dacă e urgenţă pentru că paturile sunt şi aici limitate.

    Dar, să avem încredere! Adică, în limbaj psiho să credem în ceva / în cineva.

    Supralicitez şi zic, sau poate mai bine ....în Cineva şi în Ceva. Şi cînd zicem Cineva... simţim ( ne e permis?) unii că am vrea să ne împărtăşim. Religios, pentru că altfel ar peste rînduiala firii.
    Adică să fim una. Toţi - una .
    Cu toate acestea unii, încăpătânaţi se pare şi mult huliţi, cum transpare şi din articolul de faţă chiar CRED. Şi SUNT ÎNCREDINŢAŢI, în CINEVA / CEVA (nu dau nume), care, surprinzător, iubeşte "inconștiența unora ce doreau să se împărtășească religios" .

    Paradoxal!


    • Like 1
    • @ Marin Strangau
      Delia MC Delia MC check icon
      Iubește oare?
      "Inconștiența unora ce doreau să se împărtășească religios" . Eu i-aș spune și altfel. Și anume, egoism. Eu să mă împărtășesc, ce dacă prin asta mai pun pe vreo 2-3 în primejdie.

      Îndeplinirea ritualurilor aduce liniște, pace sufletească. Dar e vorba de un ritual repetabil oricând după. Poate ar fi timpul de a discerne esența de formă. Ritualurile s-au suprapus ca foile cepei pe esență iar acum sunt greu de separat. Poate ar fi timpul de a o redescoperi...
      • Like 0


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult
sound-bars icon