Sari la continut

De opt ani suntem împreună. Vă mulțumim!

Găsim valori comune, sau scriem despre lucruri care ne despart. Ne unesc bunul simț și credința că putem fi mai buni. Suntem Republica, sunteți Republica!

Adriana merge mai departe. Drumul unei românce care a devenit șoferiță de tir în Spania: „Dacă faci o meserie din plăcere sau pasiune, satisfacțiile sunt imense. Dar dacă nu, ești condamnat la o muncă silnică pe viață”

Adriana Muresan

Foto: arhiva personală a Adrianei Mureșan

„Nu te poți pi.. pe roată.” Este răspunsul pe care Adriana Mureșan îl primea ori de câte ori încerca, la începutul anilor 2000, să se angajeze ca șoferiță de tir la firmele din România. O replică plină de prejudecăți, dar care a ambiționat-o și mai mult să își împlinească visul de a conduce mașini de mare tonaj. Însă societatea românească de atunci nu era pregătită să accepte o femeie la volanul unui tir.

„Am emigrat pe fondul discriminării de gen,” își amintește Adriana, care locuiește în Spania de aproape 21 de ani. În România, nicio firmă nu a vrut să o angajeze. Angajatorii considerau că o femeie nu ar face față unei meserii atât de dificile. Discriminarea de gen era un motiv adiacent pentru plecarea ei. Adevăratul imbold a fost dorința de a le oferi copiilor un viitor mai bun.

„Principalul motiv pentru care am plecat din România a fost deschiderea unui nou drum și crearea unui viitor copiilor noștri,” povestește ea. „Fata noastră cea mare, care avea atunci 14 ani, ne-a întrebat într-o zi, pe mine și pe soțul meu: Și eu, după ce termin facultatea, o să mă angajez vânzătoare la balcon?’ Atunci mi-am dat seama că, deși nu ne puteam plânge de traiul din România, viitorul copiilor noștri era incert. Și am decis să emigrăm în Spania, pe o perioadă scurtă... care s-a prelungit și nu știu dacă se va mai încheia vreodată.”

Adriana nu va uita niciodată prima ei zi de muncă pe camion în Spania. Fără experiență anterioară, doar cu cunoștințele acumulate ca șoferiță de autocar, a început să lucreze pe un șantier. Jobul ei - să transporte materiale într-un tunel, pe vârful unui munte, în tura de noapte. A fost o noapte de plâns și de frică intensă. Îl suna pe soțul ei din oră în oră și căuta încurajare. „Nu asta ți-ai dorit? Dă-i drumul, continuă, că poți!”, îi spunea el.

Timp de 20 de ani, Adriana a străbătut Europa în lung și în lat, la volanul tirului. Această meserie, ca orice alta făcută din pasiune, i-a adus satisfacții nebănuite. „Meseria de șofer îți aduce satisfacții în fiecare zi și aș putea spune că la fiecare oră. Te ocupi de planificat, cronometrat, îți faci calculele și ai recompensa la fiecare kilometru străbătut. Vezi că ești în grafic sau ajungi mai bine decât ți-ai planificat”, spune Adriana Mureșan.

Familia Adrianei o „însoțea” în fiecare camion / Foto: arhiva personală a Adrianei Mureșan

Povestea ei este una de curaj și determinare. A demonstrat că, indiferent de prejudecăți și obstacole, visurile pot fi urmărite și realizate. „Dacă faci o meserie din plăcere sau pasiune, satisfacțiile sunt imense. Dar dacă nu, ești condamnat la o muncă silnică pe viață”, vede ea. 

„Mă temeam să nu nenorocesc o familie întreagă, să îi prind cu camionul și să îi zdrobesc”

Cele mai mari provocări au fost în primii ani. „Să stăpânești mastodontul e greu, conștientizezi dintr-odată că sunt 40 de tone, că nu răspunde la comenzi ca mașina mică și cât e de periculos, nu atât pentru tine, cât pentru restul din trafic. De multe ori te copleșește responsabilitatea”.

A avut parte și de furturi de bunuri sau motorină - „nu există să scape de asta vreun șofer de tir, într-un moment sau altul”. Însă responsabilitatea pentru cei din trafic este de departe cea mai grea „povară” pentru un șofer de tir.

„Îmi aduc aminte de prima explozie de roată și de cât m-am simțit de neputincioasă. Eram pe autostradă și calculam ce se întâmplă dacă cumva mă depășește vreo mașină mică în momentul în care eu nu aveam controlul camionului. Mi-a explodat roata din față. Au fost câteva secunde, nu multe, dar au părut o eternitate în care camionul mergea unde voia el. Nu îmi era frică pentru mine, ci eram terorizată să nu cumva ca o mașină din spate să vină să mă depășească. Deși eram cu avariile puse, în acel moment în care nu puteam să controlez tirul, mă temeam să nu nenorocesc o familie întreagă, să îi prind cu camionul și să îi zdrobesc”, povestește Adriana Mureșan.

Apoi sunt umilințele pe care Adriana, ca mulți șoferi de tir, le-a suportat deseori la poarta fabricilor unde trebuia să încarce marfa. „Ultimul angajat își bate joc de tine, îți închide ușa în nas: Încarci mâine, că azi mă duc acasă.”

O altă problemă pe care o subliniază este cea legată de amenzile usturătoare pentru nerespectarea timpilor de odihnă - prevăzute de Regulamentul european 561 -, sancțiuni care ajung și la 1.000-4.000 de euro, din cauze care nu le pot fi imputate șoferilor de tir, cum ar fi ambuteiajele sau lipsa parcărilor. „Este singura meserie în care angajații sunt vânați peste tot, iar orice greșeală se taxează, chiar și în situații pe care nu le poți controla. Legea spune că înainte de patru ore și jumătate tu ca șofer trebuie să te oprești, să faci o pauză. Ok, dar dacă nu e parcare? Sau dacă ai planificat bine și ai fost prins în accident, ai stat în coadă și practic vezi cum ți se scurge timpul și nu ai ce să faci.”

Foto: arhiva personală a Adrianei Mureșan

Moartea prin înjunghiere a unui șofer de tir a dus la votarea unei rezoluții pentru îmbunătățirea condițiilor în parcări, însă statele UE nu au pus în practică măsurile 

Adriana a povestit despre cea mai tulburătoare întâmplare din cariera ei de șofer de tir, petrecută acum trei ani, când Mihai, un coleg de breaslă, a fost asasinat în Franța de hoți. Deși era conștientă de riscurile furturilor – și ei i-au fost furate bunuri personale sau motorină – moartea lui Mihai i-a deschis ochii asupra pericolului real la care se expun șoferii. În acea noapte fatală, Mihai a surprins hoții în flagrant și a fost înjunghiat mortal.

„Am fost foarte, foarte impresionată. La acel moment, eu aveam trei ani de când nu mă mai simțeam în siguranță în cabină noaptea, nu mai dormeam bine. Deși te asiguri cum poți – îți închizi ușile, le legi cu centuri, iei toate măsurile de precauție, te gândești unde să dormi, nu cobori noaptea din camion – nu am realizat până atunci. Eu o cunoșteam și pe partenera lui de viață, care era atunci cu Mihai în parcare. Ea mi-a povestit tot ce s-a întâmplat, pas cu pas, în acea noapte. Nu reușesc să nu mă gândesc destul de des la ce s-a întâmplat”, spune Adriana.

Moartea lui Mihai a declanșat o mișcare de solidaritate, care s-a materializat într-o petiție ajunsă la comisia PETI a Parlamentului European. Deși au fost alocate fonduri și votate sancțiuni pentru țările care nu implementează măsurile de securitate în parcările de tiruri, Adriana subliniază că, în practică, nu s-a schimbat nimic. Parcările pentru camioane nu sunt iluminate corespunzător, accesul altor vehicule nu este interzis, iar camerele de supraveghere promise nu au fost montate.

Ea a subliniat situația din Franța, țară cu cel mai mare trafic de camioane din Europa, unde de asemenea securitatea în parcări este o problemă majoră. Iar lipsa de securitate și odihnă acumulată de șoferii de tir, care se văd nevoiți să doarmă iepurește, poate avea grave consecințe în ce privește siguranța traficului. „Societatea civilă nu înțelege că pentru trafic un șofer care nu doarme este un pericol - un șofer care nu doarme o zi, două, trei, o săptămână, două, trei, atâta timp cât el e la muncă și se pune la odihnă și doarme iepurește și e atent la toate zgomotele - frica cea mai mare e să nu intre peste tine în cabină.”

Tot mai mulți tineri șoferi fac infarct

Adriana povestește despre metoda folosită de hoți pentru a-i jefui pe șoferii de tir în parcări noaptea: introducerea de cloroform sau alte gaze prin sistemul de aerisire, urmată de spargerea geamurilor și furtul de bunuri din cabină. Aceasta metodă este extrem de periculoasă și poate duce la moarte în urma confruntărilor directe, atrage ea atenția.

Stresul cronic are un impact asupra sănătății șoferilor: „Foarte mulți șoferi mor de infarct, sunt tot mai mulți tineri, la 30 de ani, care încep să facă infarct. Este pe bază de stres și oboseală cronică acumulată.” Șoferii obosiți sunt un pericol pe drum, putând adormi la volan și provoca accidente grave, afectând nu doar propria lor siguranță, ci și a celorlalți participanți la trafic.

Adriana face un apel către societate și autoritățile europene să înțeleagă nevoia urgentă de a asigura condiții de odihnă sigure pentru șoferii de tir: „Nu e numai riscul meseriei, e riscul tuturor și toți ar trebui să ne unim să facem ceva, pentru că toți ar trebui să ne apărăm viața, nu doar șoferii.” Pe baza experienței dobândite în cei 20 de ani, ea estimează că 90% dintre parcările de camioane din Europa nu îndeplinesc standardele de care ar avea nevoie conducătorii de tiruri pentru a se simți în siguranță.  

„Medicul de familie mi-a zis că am o problemă serioasă și a chemat ambulanța. Am râs și am zis: Dar nu am nimic, doar îmi sunt un pic amorțite picioarele” 

Anul trecut, în noiembrie, Adriana a fost diagnosticată cu o boală autoimună, iar după ce a stat o săptămână în spital, a primit decizia de pensionare. Adriana are numai cuvinte de laudă pentru sistemul medical de stat spaniol. Povestește despre cum a fost preluată de urgență și îngrijită de echipe de medici, despre tratamentele de care beneficiază și despre condițiile din saloanele micului spital orășenesc unde a fost internată – totul a decurs la superlativ.

„Am ajuns din întâmplare la medicul de familie, aveam ceva probleme la picioare, dar nu le băgam în seamă. Ăsta e alt aspect - șoferii muncesc, trag, mor pe baricade. E pasiunea, plăcerea, nu e vorba de bani. E un alt stil de viață. Medicul de familie m-a văzut și imediat mi-a zis că crede că am o problemă serioasă și că ar trebui să mă duc direct la spital, că îmi cheamă ambulanța. Am râs și am zis: Dar nu am nimic, sunt un pic amorțite picioarele, nu am absolut nimic. Am ajuns la spital la urgență și de acolo am fost preluată în regim total de urgență, m-am speriat în momentul în care am văzut în triaj cum s-au mobilizat și cât de repede am fost preluată, direct pe targă, și câți medici au venit lângă mine. Atunci m-am speriat, mi-am dat seama că e ceva foarte grav. M-au internat o săptămână, mi-au făcut toate investigațiile, au eliminat toate diagnosticele posibile până când au avut confirmarea, au vrut să se asigure că este diagnosticul corect - e o boală autoimună pe sistem nervos, degenerativă. Sistemul meu imunitar mi-a atacat nervii, norocul meu e că mi-a atacat nervii periferici, la picioare”, a povestit Adriana.

„Aici pensionarii nu plătesc nimic pentru medicamente. Mi-e și rușine când mă duc la farmacie, iau ce îmi trebuie și nu plătesc nimic”

Spitalul de stat la care este arondată în Spania, deși unul mic, ce deservește trei orășele, oferă condiții deosebite. Fiecare pacient are propria rezervă, saloanele au maximum două paturi, acționate electric. Fiecare salon are baie proprie. Totul este modernizat, cu telecomandă și servicii de catering. Pacienții pot alege ce să mănânce la fiecare masă și pot cere gustări suplimentare la orice oră. În fiecare zi, lenjeria de pat este schimbată.

Fiecare salon este dotat cu un fotoliu-pat pentru aparținători, care pot sta lângă pacient atât noaptea, cât și ziua. Sunt invitați politicos să iasă din salon atunci când vin medicii. La parterul spitalului există un restaurant. În fiecare zi se schimbă lenjeria de pat, prosoapele și buretele de uz personal îmbibat cu gel de duș, toate aduse zilnic, ca la un hotel. Pacienții primesc și seturi de pijamale sau cămăși de noapte, pe care le pot alege în funcție de preferință.

Sistemul de sănătate din Spania se finanțează prin contribuțiile din salariile contribuabililor, fiecare angajat plătind 4,7% către sistemul de sănătate. Recent, Adriana spune că a avut o surpriză plăcută când, în loc să continue să facă tratamentul biologic lunar la spital, i s-a oferit posibilitatea de a-l face singură, acasă, cu ajutorul unui dispozitiv portabil, care i-a fost încredințat de către spital. A fost instruită și echipată corespunzător, inclusiv cu toate consumabilele necesare, oferite gratuit de spital.

De asemenea, acum, ca pensionară, beneficiază de medicamente gratuite. Înainte, pentru medicamentele cu rețetă, plătea 60% din preț la farmacie. În Spania, pensionarii nu plătesc nimic pentru medicamentele prescrise. „Aici pensionarii nu plătesc nimic pentru medicamente. Mi-e și rușine când mă duc la farmacie, iau ce îmi trebuie și nu plătesc nimic”, a spus ea.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Abia ce am citit titlul și deja mă întrebam cum ar putea o doamnă să schimbe singură roata unui tir.
    Și iată că citesc și despre explozia unei anvelope... Asta ar trebui evitată de un bun șofer (1 – utilizarea cauciucurilor tubeless; 2 - uzura cauciucurilor să fie sub pragul admisibil și să nu fie utilizate mai mulți ani decât este recomandat de producător; 3 - presiunea în anvelope să fie cea recomandată în funcție de încărcarea autovehiculului; 4 - evitarea frânărilor bruște, a lovirii unor obiecte/borduri; adaptarea vitezei și în funcție de temperatura mediului). Cam greu să mai explodeze o anvelopă dacă toate măsurile astea sunt respectate.
    Partea (mai mult sau mai puțin) bună este că, încet dar sigur, se apropie momentul în care mașinile vor fi autonome iar șoferii vor putea să se gândească la meserii mai puțin stresante.
    • Like 0


Îți recomandăm

Centrul Pompidou

Francezii anunță, sub patronajul președintelui Emmanuel Macron, deschiderea pe 27 martie a celei mai mari expoziții Brâncuși de până acum, iar un vin românesc a fost ales drept vinul oficial al evenimentului inaugural: Jidvei. (Profimedia Images)

Citește mai mult

Familia Mirică

„Eu, soția, mama și tata. Mai nou, sora și cumnatul care au renunțat să lucreze într-o firmă mare de asigurări ca să ne ajute cu munca pământului. Au fugit din București și au venit la fermă, pentru că afacerea are nevoie de forțe proaspete. Și cei 45 de angajați ai noștri, pe care-i considerăm parte din familie”. Aceasta este aritmetica unei afaceri de familie care poate fi sursă de inspirație pentru toți tinerii care înțeleg cât de mult a crescut valoarea pământului în lumea în care trăim.

Citește mai mult

Dan Byron

Într-un dialog deschis, așa cum sunt și majoritatea pieselor scrise de el, Daniel Radu, cunoscut mai degrabă ca Dan Byron, a vorbit recent la podcastul „În oraș cu Florin Negruțiu” despre copilăria sa, cântatul pe străzi la vârsta de 16 ani, amintirile mai puțin plăcute de la Liceul Militar de Muzică, dar și despre muzica sa și publicul ei întinerit. (Foto: Cristi Șuțu)

Citește mai mult