Noaptea de 31 ianuarie spre 1 februarie a fost prima oară când am simțit cu adevărat că țara pe care mi-am dorit-o întotdeauna se năruia sub ochii mei; asistam neputincios la execuția justiției și a statului de drept. În acea seară m-am gândit la posibilitatea de a pleca din țară pentru prima data în viața mea. Dar am ieșit în stradă în fiecare zi până a fost abrogată OUG13. Astăzi mă simt din nou în aceeași ipostază, dar de data aceasta mai puțin disperat și mai mult scârbit.
Pentru că acum este diferit. Nu mai este vorba de o lovitură subită asupra statului de drept și a democrației, ci este un proces mai lung, iar poporul român „este fiert încet”. Deși în scopul tranșării sistemului judiciar toate procedurile au fost puse pe repede-înainte, totuși, constat cu stupoare că nu este suficient ca oamenii să se mobilizeze la nivelul protestelor din februarie, când sute de mii de oameni iubitori de democrație au ieșit în stradă pentru a o apăra. M-am născut în democrație, nu pot pretinde că știu ce înseamnă lipsa ei, dar cu siguranță știu că vreau să o păstrez. Așa că am ieșit la aproape fiecare protest pro-justiție și pro-democrație din această toamnă-iarnă.
Adeseori ni se reproșează nouă, studenților, că nu acționăm cum ar trebui, că nu este destul ce facem ca să îi oprim, că povara este pe umerii noștri. Vorbeam cu doi prieteni la un moment dat despre motivul pentru care au fost la protestele împotriva OUG13, iar acum nu mi se mai alătură. Răspunsul a fost că nu sunt informați în legătură cu ce se întâmplă, spre deosebire de februarie, când toată țara vuia în legătură cu evenimentele de atunci. De ce nu se mai întâmplă așa și acum? De ce este lumea mai puțin interesată?
Acum, când legile justiției lovesc într-un mod mult mai complex și elaborat lupta anticorupție, acum, când în urma modificării Codului de Procedură Penală orice infractor va beneficia de condiții absurd de binevoitoare, iar cazuri precum crima de la metrou ar putea rămâne nesoluționate, acum când Regulamentul Camerei Deputaților este schimbat în așa fel încât să suprime vocea opoziției, acum, când conducerea Parlamentului are nerușinarea de a transmite comunicate agresive Statelor Unite ale Americii în numele întregului Parlament și, implicit, al poporului român...
Și pentru ce se întâmplă toate acestea? Pentru ca a o mână de oameni să scape de problemele cu justiția, pentru ca o mână de oameni să poată fura în continuare nestingeriți, în timp ce țara arde.
Mereu am deplâns plecarea valorilor României, dar, din păcate, încep să înțeleg. Mulți dintre ei probabil că s-au simțit învinși de un sistem nedrept, incompetent și corupt. Înțeleg acestă frustrare, dar cred că lupta nu este încă pierdută. Încă se mai poate face ceva bun în țara noastră, încă mai putem deveni „occidentali”, dar este nevoie de multă voință, spirit civic și nervi de fier. Poporul român încă este amorțit, dar cred că încet-încet se trezește. Nu vreau să plec din țară, nu vreau să renunț.
Clipele ce vor urma vor fi hotărâtoare pentru viitorul nostru, deci oricât de obosiți am fi trebuie să continuăm confruntarea noastră cu ei. Să le arătăm că nu pot face ce vor ei, nu își pot bate joc de o întreagă națiune. Suntem obosiți, dar trebuie să mergem mai departe. Dragi români, haideți să ieșim împreună în stradă, pentru justiția independentă, pentru un viitor mai bun și mai plin de speranță. Și mai ales pentru democrație. Căci dacă justiția este zdrobită, atunci drepturile fundamentale vor urma să cadă încet, dar sigur în urma acestui precedent, precum piesele de domino.
Și în România se poate. Mai aveți puțină speranță. Dacă nu pentru dumneavoastră, atunci măcar pentru moștenirea pe care o vom lăsa urmașilor noștri. Există speranță
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.