Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

„Penalii” au devenit de azi grup vulnerabil: cine sunt cei 5 membri CNCD care au decis amendarea lui Klaus Iohannis pentru discriminarea „penalilor”

Klaus Iohannis - Cotroceni - Liviu Dragnea

Foto: presidency.ro

Colegiul director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării a decis miercuri, cu 5 voturi la 4, să îl amendeze cu 2.000 de lei pe președintele Klaus Iohannis pentru că a folosit cuvântul „penali” atunci când s-a referit la politicienii care atacă și discreditează DNA și conducerea sa. Grupul majoritar din Colegiu a considerat că termenul „penali” reprezintă „discriminare și încalcă dreptul la demnitate al persoanelor care se află în procedură judiciară fără a fi condamnate”.

Potrivit surselor Republica.ro, cei cinci care au considerat că termenul penali reprezintă discriminare sunt Thedora Bertzi, propusă de ALDE, și Luminița Gheorghiu, Cristian Jura, Maria Lazăr și Tatiana Sandu, ultimii patru fiind propuși de PSD în Consiliu. Înainte de a ajunge în CNCD, Tatiana Sandu a fost președinte al organizației de femei PSD Teleorman. Cei patru care au considerat că folosirea termenului de penali de către șeful statului se încadrează în limitele libertății de exprimare sunt președintele CNCD, Asztalos Csaba (UDMR), Haller Istvan (UDMR), Ilie Dincă (minorități) și Claudia Popa (PNL).

Asztalos Csaba, președinte CNCD: „Politicienii față de care s-a făcut această declarație nu constituie grup vulnerabil”

Contactat de Republica, președintele CNCD, Asztalos Csaba, a declarat că, potrivit jurisprudenței CEDO, nu poate fi vorba de discriminare. „Opinia minoritară s-a fundamentat pe faptul că nu suntem în prezența unui grup vulnerabil, pentru că politicienii față de care s-a făcut această declarație nu constituie grup vulnerabil. Potrivit jurisprudenței CEDO, politicienii trebuie să fie mult mai toleranți la criticile publice și să accepte critici care șochează sau jignesc, dar, bineînțeles, dacă ele pun în discuție un subiect de interes public și nu aduc atingere vieții private a acestora. Nu este cazul aici. Mai mult, președintele are libertate de exprimare, în sens larg și el este om politic și a răspuns la o întrebare de interes public, adică funcționarea justiției, funcționarea luptei anticorupție, funcționarea DNA. Ca atare suntem în limitele libertății de exprimare. Eu am susținut această opinie”, a declarat Asztalos Csaba, care a afirmat că în ceea ce-l privește nu a simțit vreo presiune politică legată de această decizie.

El a povestit că grupul majoritar, care a susținut că este vorba de o discriminare, și-a bazat argumentația pe faptul că termenul de „penali” nu există în procedura penală.

„Grupul majoritar a considerat că termenul de penali e un termen peiorativ, nu există în procedura penală, în dreptul penal, nu reprezintă un statut sau vreo poziție într-o procedură penală și, din această perspectivă, utilizarea acestui termen aduce atingere demnității umane a acelor persoane care s-ar afla într-un stadiu sau altul al procedurii penale fără să existe o decizie definitivă a unei instanțe care să se pronunțe asupra vinovăției. Utilizarea acestui termen aduce atingere demnității umane și egalității de șanse a acelor persoane, mai ales că declarația a fost făcută de o persoană aflată în cea mai înaltă funcție”, au argumentat cei cinci, conform spuselor lui Astzalos Csaba.

Într-un alt caz, însă, acela în care premierul Viorica Dăncilă a folosit în mod peiorativ cuvântul „autiști”, CNCD a considerat că nu a fost vorba despre discriminare, deși persoanele cu autism sunt extrem de vulnerabile în România. „În acea speță am avut o opinie separată în care am arătat că se depășesc limitele libertății de exprimare, se depășesc în mod peiorativ și se aduce atingere demnității umane a persoanelor cu autism, în special a copiilor”, a spus acesta.

Întrebat dacă este mulțumit de activitatea CNCD din ultima vreme, șeful Consiliului a răspuns: „Ce înseamnă mulțumit? Avem multe alte decizii pe care presa nu le dezbate, în care am luat măsuri foarte importante care nu au fost mediatizate. Dacă se iau în considerare și acele decizii sunt mulțumit. În ce privește deciziile foarte mediatizate din ultimele patru luni și din acest an, desigur, mi-am exprimat și eu nemulțumirea cu privire la unele dintre ele. Și faptul că formulez opinie separată cred că tot o critică este față de opinia majoritară. Dar eu nu am decât un singur vot”.

Reacția președintelui Iohannis: „O decizie politică”

''Preşedintele României consideră că este o decizie politică şi va contesta la instanţa competentă decizia CNCD'', a transmis Administraţia Prezidențială după publicarea deciziei. 

Cristian Tudor Popescu: „Maxima crimă de discriminare în acest moment în România e să nu fii pesedist”

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu consideră că, după ultimele decizii ale Consiliului Antidiscriminare, „unicul criteriu de judecată al CNCD e a fi sau nu pesedist”, adică „maxima crimă de discriminare în acest moment în România e să nu fii pesedist”.

„Dacă ne uităm la palmaresul acestei instituții, vedem că pesedistul Tudose a fost trimis acasă cu scuze pentru deranj” după ce a amenințat că spânzură secui, doamna Dăncilă, „pentru patologicul și groaznicul termen autiști a fost mângâiată pe coafură”, iar în cazul pesedistului Șerban Nicolae „CNCD a spus că nu a început el când i-a spus unei colege că are poze cu dumneai făcând sex anal”, a amintit dl. Popescu.

Jurnalistul a a subliniat că substantivul „penali”, folosit de președintele Klaus Iohannis („Niște penali fac o încercare disperată să atace și să discrediteze DNA”) nu există în DEX. „Dl Iohannis ar trebui sancționat pentru discriminarea limbii române pentru că i-a adăugat un cuvânt inexistent”.

În opinia majoritatății pesediste din CNCD, care a votat pentru sancțiune, președintele ar fi comis o discriminare, deoarece ar fi încălcat dreptul la demnitate al persoanelor aflate în cercetare judiciară, fără a fi condamnați.

„Termenul incriminat e niște penali. Ce înseamnă niște penali? Substantivul penal nu există în limba română. Penal nu e ca polițist. Polițistul poate fi adjectiv - film polițist - sau substantiv. Penal nu e substantiv. Veți găsi penal adjectiv. Penal vine din latinescu poenalis, înseamnă care poate fi supus pedepsei, o persoană care poate fi sancționată. Penal e, prin urmare, o persoană sancționabilă. Dl. Iohannis - chiar și dacă luăm adjectivul - le-a spus penalilor că sunt penali. Dacă le-ar fi spus că sunt sancționabili nu avea nicio problemă”.

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Îți recomandăm
Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Ionel check icon
    Mi se pare "fortata " aceasta sanctiune . Insa, nici presedintele nu trebuia sa foloseasca un astfel de termen. Este seful statului, presedintele "penalilor" si "nepenalilor", adica al tuturor romanilor, care l-au votat sau nu. Parerea mea este ca a GRESIT. In comentarii vad o "politizare" functie de simpatiile politice.
    • Like 0
  • Da domnul C.T. Popescu, aveți perfectă dreptate. Probabil este aproape timpul când scoțând carnetul de partid (PSD) vei fi tratat ca în filmele americane când personajele arată insigna de Agent FBI. Bineînțeles cine va avea acest carnet !
    • Like 2
  • Nu e caraghios ca atunci cand aude de penali, PSD se sesizeaza din oficiu si ii apara?
    • Like 2
  • În discursul său, președintele țării folosește atacul la persoană, nu argumente și contra-argumente. Nu cred că funcția sa îi permite să judece calitatea juridică a petenților. Pentru asta există justiție. Ceea ce are de făcut este să ia o decizie, în calitatea pe care o are în raport cu DNA și să o justifice, prin argumente obiective, nu prin penalitatea celor care au solicitat-o. Cei despre care se exprimă astfel sunt pentru domnia sa parteneri instituționali și nu adversari politici, pentru că rolul tuturor este să conducă România, nu să se submineze reciproc, iar președintele trebuie să fie echidistant. Dacă DNA are probleme, ele trebuie rezolvate, așa cum se face în orice altă instituție. Aceasta nu poate fi apărată cu sofisme de ordin politic.
    • Like 1
  • Ce face acum psd-ul e o sfidare a bunului simț și o impertinență demnă de niște borfași cățărați pe averea furată de la noi cu legea în mână.
    Să le fie rușine! Însă tare mă tem că gradul de nerușinare la care au ajuns e astronomic ca dimensiune.
    • Like 2

  • În lege e vorba de discriminare, bazată de sex, religie, preferinţe sexuale, vârstă ... Dar în nici un caz despre penali. Care nici nu sunt discriminaţi. Doar eventual trataţi cum zice legea (încă).
    • Like 2
  • Daca as fi fost in sala laaceea conferinta de presa l-as fi intrebat pe presedinte lace penali se refera, avand in vedere ca a spus ca niste penali submineaza justitia. De ce toata lumea crede ca se refera la politicieni? Poate se referea la procurori gen portocala sau la judecatori gen judecatorii din cazul hrebenciuc, judecatori care ieri au dat sentinta in acest caz! Sa gasesti vinovati de retrocedari ilegale a 40000 hectare padure, preturi nereale trecute in contractele de vanzare, paguba de 300 mil euro, etc, si sa dai sentinte cu suspendare sausentinte cu executare de doar 2 ani, mie asta mi se pare penal!!! Mie penali mi se par procurorii si judecatorii care ii dau doar 2 ani lui hrebenciuc sau dau 1 an cu suspendare lui dragnea!!! Procurorii sunt penali pt ca nu fac niste dosare “beton”, iar judecatorii pt sentintelecare le dau!!! Daca furi o gaina primesti mai multi ani decat a primit hrebenciuc!!! Asta-i justitia pe care o apara multi care se multumesc cu zornaitul de catuse si spectacolul arestarilor preventive... Dan radu rusanu va primi despagubiri de la romani pt ca a fost declarat nevinovat si a stat in arest preventiv degeaba! Poate asa va fi si cazul lui hrebenciuc cand se va judeca recursul... Nu siu de ce toata lumea crede ca politicienii sunt penali cand justitia ii scoate nevinovati...
    • Like 2
    • @ Laurentiu
      Peștele de la cap se împute. Cînd faci legi pt tine ca să poți fura liniștit, cînd le legi o mînă la spate judecătorilor și procurorilor, cînd te ascunzi în rîndurile hoților și strigi de acolo „să dezincriminăm furtul”, are tot dreptul președintele să te arate cu degetul, chit că ai în buzunar inclusiv slugi care amendează la ordin.
      • Like 1
    • @ Ionut Catalin Dimache
      Da pestele se impute de la cap, dar se curata de la coada. Toata tara e corupta, putreda, hai sa fim seriosi. Nu asta era ideea comentariului meu... oricum nu stiu unde ati vazut dvs dezincriminat furtul sau mana legata la spate procurorilor si judecatorilor. Vi se pare ca hrebenciuc a primit doar 2 ani pt ca s-a modificat vreo lege? Dosarul lui e pornit de procurori de ani de zile, nici nu era psd la guvernare! Deci unde e mana legata la spate...? Judecatorii il gasesc vinovat si ii dau doar 2 ani??? Iar lui fiusau ii dau cu suspendare??? Lui gica popescu i-au dat cu executare ca sa dea un exemplu, iar lui hrebenciuc doar 2 ani? Si judecatorilor care au luat mita tot asa le dau cate 2-3 ani??? Asta-i justitie?
      • Like 2
    • @ Laurentiu
      Ionel check icon
      L-a intrebat o ziarista, probabil nu ati fost pe faza. Nu a raspuns.
      • Like 0
  • Paul check icon
    Devine din ce in ce mai clar ca soluția la problema alde pesede este aceeași cu soluția la problema pecere.
    • Like 5
    • @ Paul
      PCR nu a dispărut ci s-a transformat în ce vedem azi în parlament și pe lîngă... mai puțin USR.
      • Like 0
    • @ Paul
      Trexer check icon
      Când a fost PDL-UDMR la guvernare, n-ați avut probleme.
      • Like 0
  • Pe vremea când Băsescu era președinte, credeam că mai rău de atât nu se poate. Uite că se poate.
    • Like 6
    • @ Florian Nicolaescu
      Murphy președinte!!! :D
      • Like 2
  • Pe vremea când Băsescu era președinte, credeam că mai rău de atât nu se poate. Uite că se poate.
    • Like 2


Îți recomandăm

Green Steps

100.000 de români au participat la marcarea a 100 de kilometri din traseul Via Transilvanica într-un mod ingenios. „Drumul care unește”, este un traseu turistic de lungă distanță, care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin și este destinat drumeției pe jos, cu bicicleta sau călare. Via Transilvanica este semnalizată cu marcaje vopsite și stâlpi indicatori. Pe parcursul drumeției, călătorii vizitează ceea ce constructorii spun că este cea mai lungă galerie de artă din lume, pentru că la fiecare kilometru se găsește o bornă din andezit sculptată individual.

Citește mai mult

Testat e Hot

Vreau să vă arăt azi un program inedit de educație la firul ierbii: el începe chiar pe pajiștea a două festivaluri care atrag în fiecare an zeci de mii de tineri și își propune să fie un fel de curs introductiv într-o materie pe care școala românească se jenează să o predea.

Citește mai mult

BT Go

Într-o eră în care tehnologia avansează rapid, IMM-urile sunt nevoite să adopte rapid inovații digitale pentru a rămâne competitive și a profita de oportunitățile de pe piață. Serviciile care simplifică birocrația permit antreprenorilor să se concentreze pe inovație și dezvoltarea afacerilor lor.

Citește mai mult