Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de nouă ani Ascultați editorialele audio publicate pe platformă. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

Ana a respins o ofertă de „job bun”, la o multinațională, după ce la interviu și-a dat seama că viitorul nu sună bine

Femeie care tastează la calculator

Foto: Guliver/ Getty Images

„Poți lucra de oriunde vrei tu. Nu doar de-acasă. La noi însă, comunicarea e numai în scris."

E unul din zecile de anunțuri de recrutare pe care Ana le-a găsit pe un site internațional de joburi. Lucrează în Resurse Umane de aproape 20 de ani. În toți acești ani a fost în mijlocul oamenilor cu care în general a comunicat față în față și, în funcție de situație, pe email, telefon sau Skype. Preferă însă comunicarea față în față, nu se vede făcând HR doar din spatele calculatorului.

Jobul acesta la care a aplicat acum sună interesant pentru Ana. Companie multinațională în creștere, cu renume excelent pe piață. Nu foarte mare, că nu se vede lucrând într-o corporație cu mii de oameni. Nu i se potrivește, a mai încercat.

Responsabilitățile sunt cele generale: administrare de salarii și beneficii, analiza datelor privind atașamentul angajaților față de organizație, crearea de programe de dezvoltare, promovarea relațiilor cu angajații etc. A mai făcut asta și chiar i-ar plăcea să-și continue cariera tot în HR.

E fost invitată, prin e-mail, la un interviu cu cea care urma să-i fie manager. Obișnuită fiind cu interviurile telefonice și video, acum că toți practicăm distanțarea fizică, nu mică i-a fost mirarea când i s-a comunicat că interviul pentru poziția respectivă va fi exclusiv în scris. 45 minute, maximum 1 oră. O provocare pentru ea care folosea Skype cu colegii doar pentru discuții scurte. Nu pe telefon urma să dea interviul, ci pe desktop, ca să-i fie mai ușor să scrie. A fost încurajată să nu scrie fraze lungi, ci să răspundă în propoziții scurte la întrebările ce urmau să i se adreseze.

Interviul a decurs bine, cu schimb de informații exclusiv în scris. A durat o oră. În cursul interviului a aflat că de fapt comunicarea în compania respectivă se făcea numai în scris, oamenii nu puneau mâna pe telefon să se sune iar apelurile video nu erau încurajate. „Suntem mai productivi așa, i s-a răspuns. În plus, totul e documentat în scris."

Urmează să dea un test de aptitudine, în cazul în care e selectată pentru etapa următoare. Apoi va lucra câteva săptămâni împreună cu ei part time, așa de probă, să vadă dacă se potrivesc.

S-a gândit câteva zile bune până să-și dea seama că jobul acela nu e pentru ea. N-ar putea să stea ani de zile în spatele unui calculator, 8 ore pe zi, 5 zile pe săptămână, bătând în continuu la mașină. Nu-i nimic rău în asta, s-a gândit, atâta timp cât ți se potrivește. Cât nu ai nevoie să pui mâna pe telefon ca să rezolvi o problemă în 5 minute, care pe chat s-ar rezolva în jumătate de oră.

Atunci și-a amintit o întâmplare din primii ei ani de HR, când i-a zis unei colege să nu-și bată capul cu o problemă neesențială. Pentru Ana, să nu-ți bați capul era tot una cu „să nu te stresezi, că se poate rezolva simplu". Pentru colega ei, să nu-ți bați capul era un fel de „las-o baltă, c-o rezolvăm altădată". Noroc c-au putut sta de vorbă și a înțeles fiecare ce a priceput cealaltă. Asta n-ar fi mers așa ușor pe chat. I-ar fi luat minute bune să-i explice colegei că e de fapt o chestiune de înțelegere a lui nu-ți bate capul, nicidecum că nu vrea s-o ajute să rezolve problema. Probabil ar fi lăsat baltă discuția, că-i prea greu să te-nțelegi om cu om pe chat. 

„Să fie oare distanța asta socială noua formă de eficiență?" s-a întrebat Ana puțin îngrijorată. „Deocamdată nu. Mai vorbim peste câțiva ani."

A deschis emailul și a scris un mesaj politicos în care i-a anunțat că jobul nu mai e de interes pentru ea. Că le mulțumește pentru disponibilitate și interes și le dorește mult succes pe viitor. Deja se simte mai bine...

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Nume check icon
    Morala?
    P.S. Sunt doua tendinte clar divergente referitor la multinationale. Una prin care ne scapa de saracie si de prostie si ne face oameni si cealalata in care multinationalele sunt sclavie si daca scapi (fugi sau esti dat afara) tot oameni ne face. Foarte ciudat cum doua lucruri divergente te aduc in acelasi punct:)
    • Like 1


Îți recomandăm

Bucuresti / sursa foto: Profimedia

Cea mai mare frustrare a locuitorilor și a oamenilor din zonă, și lărgind situația la nivel național, vine din sentimentul că trăiesc într-o zonă ignorată și că problema extrem de importantă pentru ei e neglijată, negociabilă sau ”uitată”. Și credința lor este că statul român devine complice la toată mizeria (la propriu și la figurat) pe care ei o trăiesc și o respiră.

Citește mai mult

sustinatori calin georgescu

Nu absolut toți români, inclusiv fețe bisericești, au înțeles și simțit atunci solidar, nu toți au fost de acord cu acest pas fundamental pentru emergența în istorie a României. Orbire, îngustime, nepăsare. (În imagine, susținători ai lui Călin Georgescu, la Monumentul Ostașului Necunoscut din Parcul Carol, cu ocazia Zilei Unirii Principatelor/ foto: Inquam Photos/ George Călin)

Citește mai mult

Mark Carney

Discursul rostit de premierul canadian Mark Carney la Forumul Economic Mondial a produs ecouri puternice, nu pentru că ar fi fost inovator, ci pentru că a spus cu voce tare ceea ce mulți gândesc deja. Ideea că „dacă nu ești la masă, ești la meniu” a rezonat larg, tocmai pentru că surprinde sentimentul de anxietate globală – regulile se subțiază, iar cei care nu negociază activ devin obiecte, nu subiecți ai politicii internaționale. foto: Profimedia

Citește mai mult

turma de oi

Dacă-mi aduc aminte bine, era în ziua de SântăMărie. Eram singur la stână, tata coborâse la slujbă. Înțeleși să tun cu oile și cu măgarii în valea Diereșului, ne-am întâlnit în jur de ora 1, puțin mai sus de pod, într-o poieniță unde, de obicei, își parca el mașina . Mi-a făcut o surpriză: soția mea și copiii l-au însoțit. Vremea era deosebit de caldă, soare și nicio adiere de vânt. Oile au păscut liniștite la umbra pădurii și, până să ajungă ei, am profitat să fac o baie în râu. foto: Profimedia

Citește mai mult