Sari la continut

Vorbește cu Republica și ascultă editorialele audio

Vă mulțumim că ne sunteți alături de patru ani. Ascultați editorialele audio publicate pe platforma noastră și testați viitorul tehnologiei. Am implementat conversația vocală direct în browser. Apăsând pe butonul de microfon, puteți cere acces. Un proiect de inovație în tehnologie susținut de DEDEMAN.

„De ce l-am angajat…” Un programator în papuci și pantaloni scurți s-a prezentat la interviul de job într-un birou în care toată lumea era îmbrăcată office…

hiring process

 Foto Guliver/Getty Images

La primul curs din anul întâi de facultate, unul dintre profesorii adevărați, de la care am învățat meserie, ne-a spus: „Dacă vreți să deveniți profesioniști în psihologie sau sociologie, feriți-vă întotdeauna să gândiți stereotip, să recurgeți la clișee sau să puneți etichete oamenilor”. După care ne-a explicat pe larg cele trei concepte și de ce, ca profesionist, nu trebuie să recurgi la ele.

Analizând tot felul de articole de pe internet, care se doresc lecții privind modul în care trebuie să te pregătești și cum trebuie să te comporți când candidezi pentru un job, dar și dezbaterile de pe rețele sociale privind experiențele trăite de candidați în procesele de selecție, sunt nevoit să constat că domeniul selecției de personal n-a progresat prea mult față de deceniul trecut în ceea ce privește proporția de stereotipii, clișee și etichetări. 

În continuare specialiștii îi sfătuiesc pe candidați cum să se îmbrace, să nu întârzie, cum să dea mâna, cum să stea pe scaun și încotro să-și îndrepte privirea, să nu inventeze, să nu refuze solicitările celui care face selecția, care sunt întrebările care sigur îi vor fi puse și cum să răspundă la ele, ce să posteze sau să nu posteze pe rețelele sociale etc. Nu spun că astfel de sfaturi n-ar fi binevenite și utile (într-o oarecare măsură), dar faptul că ele sunt în continuare atât de prezente ridică semne de întrebare despre progresele făcute în domeniu de către o mare parte dintre cei care se ocupă de selecție.

Mi-am propus într-un articol compus din 3 episoade să vin cu o serie de exemple și explicații legate de abordările rigide, ultraconvenționale sau bazate pe judecăți superficiale în procesul de selecție, pentru a încerca să arăt că se poate și fără ele.

Dar să le luăm pe fiecare în parte (*).

Ce înseamnă pe scurt, în termeni simpli, o gândire stereotipă?

E o gândire în niște tipare înguste, formate pe baza unor convingeri proprii sau adoptate de un număr mare de persoane. Cele mai uzuale forme arată așa: Dacă s-a întâmplat A urmează/trebuie să se întâmple B sau Dacă se întâmplă A explicația/concluzia este întotdeauna B.

Sub ce forme poate apărea în procesul de selecție?

Iată trei dintre acestea care apar foarte des:

1. Dacă un candidat vine îmbrăcat necorespunzător cel mai probabil trebuie respins (din păcate pentru mulți dintre cei care fac selecția prima impresie bazată pe aspecte de înfățișare și ținută este de neschimbat).

2. Dacă un candidat întârzie în mod repetat sigur trebuie respins.

3. Dacă un candidat inventează în cv sau la interviu sigur trebuie respins.

 Foto Guliver/Getty Images

Azi, episodul 1. Programatorul în papuci și pantaloni scurți se prezintă la interviul de angajare...

Îmi aduc aminte, cu plăcere, de prima selecție pe care am făcut-o pentru un post de programator, cu ani buni în urmă. Una dintre firmele pentru care lucram la acea vreme, un integrator IT, în contul datoriilor pe care le avea de recuperat de la un client care intrase în faliment se pricopsise cu un ERP mai mult ne decât funcțional, care necesita multă muncă pentru a fi adus la stadiul de produs vandabil. În acest context firma avea nevoie de un programator. 

Fiind vreme de vară, unul dintre puținii aplicanți s-a prezentat la interviu într-o ținută adecvată nu atât cu postura de candidat pentru un job, ci mai mult cu canicula de afară. A venit în papuci, pantaloni scurți și tricou. La întâlnire participa și directorul executiv al firmei care a părut probabil puțin surprins, ceea ce l-a făcut pe candidat să-și ceară scuze pentru ținuta atipică, dând vina pe căldura de afară. 

Am făcut o selecție reușită datorită faptului că atât eu cât și directorul executiv am trecut rapid peste uimire, concentrându-ne pe ce aveam nevoie cu adevărat și pe calitățile reale ale candidatului în raport cu aceste nevoi, nu pe cât de bine îi erau călcate cămășile pe care oricum nu le purta sau dacă papucii în care venise erau lustruiți.

I-am spus să nu-și facă griji deoarece mie mi se părea că oricum s-a formalizat un pic cam mult, afară era într-adevăr foarte cald, așa că i-am mulțumit că nu a venit în slip. L-am angajat după primul interviu, era un post foarte specific și nu prea aveam alternative, dar nu acesta a fost factorul decisiv, ci cunoștințele lui și o serie de trăsături de personalitate care au apărut evidente pe parcursul discuției și ulterior s-au confirmat. 

L-am plasat într-un open space, unde stătea alături de vânzători și persoane care asigurau suport tehnic pe hardware și printing. Venea la birou, își făcea un ceai, după care se așeza la calculator, își punea niște căști imense pe urechi și lucra încontinuu, ridicându-se uneori pentru a merge la toaletă sau în pauza de masă. M-am ocupat personal de integrarea lui, pentru a fi sigur că nu-l pierdem și toată lumea se purta cu el cu atenție deosebită și cu speranța că va face dintr-un rebut un produs care să fie vândut pe bani frumoși. Deși nu socializa prea mult, atunci când o făcea, participând la diverse discuții, era un interlocutor foarte plăcut, politicos, atent în relațiile cu cei din jur, pentru a nu-i deranja în vreun fel. Și-a făcut treaba și nimeni nu a avut să-i reproșeze ceva vreodată. Nici măcar faptul că vara venea la birou în papuci, pantaloni scurți și tricou, într-un birou în care toată lumea era îmbrăcată în ținută office.  

Am făcut o selecție reușită datorită faptului că atât eu cât și directorul executiv am trecut rapid peste uimire, concentrându-ne pe ce aveam nevoie cu adevărat și pe calitățile reale ale candidatului în raport cu aceste nevoi, nu pe cât de bine îi erau călcate cămășile pe care oricum nu le purta sau dacă papucii în care venise erau lustruiți.

Spuneam în debutul articolului că genul de sfaturi legate de tot felul de amănunte care pot conta când te prezinți la interviu sunt utile, într-o oarecare măsură.

Cât sunt de utile?

Sunt foarte utile atunci când ai neapărat nevoie de jobul pentru care candidezi.. Însă atunci când ești în situația în care poți să alegi între joburile potențiale, astfel încât să ajungi să lucrezi pe jobul și la firma care ți se potrivesc, lucrurile se nuanțează și sfaturile de genul acestora își pierd din relevanță. Pot deveni chiar irelevante, iar atunci când ai uitat sau nu ai vrut să le aplici și ești respins de la un post doar pentru acest motiv nu trebuie să regreți. O firmă care chiar de la primul contact se raportează la oameni cu gândire stereotipă, clișee sau etichetări, de cele mai multe ori procedează în același fel și după ce îi angajează. Nu trebuie să regreți și poate e mai bine să continui să cauți o firmă care te angajează pentru ceea ce ești tu cu adevărat și pentru că are nevoie de tine așa cum ești, nu pentru că reușești să te încadrezi într-un șablon la interviuri.

Urmează:

Episodul 2: O candidată pentru un job care cerea o persoană foarte organizată întârzie la interviul de job 15 minute...

Episodul 3: „Cum îl cheamă pe fostul tău șef?...” Tânărul care și-a inventat „experiența”

(*) Notă: Acest articol face parte dintr-o serie de trei („Gândirea stereotipă, clișeele și etichetare în procesul de selecție”), varianta integrală a acestora o puteți citi pe blogul www.worklifeintegration.ro.

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • In Constanta, vara, mai toata lumea e in slapi si pantaloni scurti; si doar(pentru femei precizez) un tricou.
    Trebuie sa fii "constipat" rau, ca sa umbli in costum si pantofi lustruiti. Se uita lumea la tine ca la urs.
    • Like 4
  • Oameni buni, reveniți-vă, suntem în 20 20. Până și japonezii renunță la costum vara, au început să se prindă că e stupid să stai inconfortabil doar pentru imagine, mai mult, să ai nevoie de aer condiționat, adică să distrugi viitorul generațiilor următoare prin consum inutil de energie electrică, freon, etc. Paralela 45 trece și pe la ei.

    Lucrez în domeniu și dacă îmi vine la interviu un tip în șlapi și pantaloni scurți gen anii 70 și maieu, are din start puncte bonus pentru onestitate, dezinvoltură și conștiință. Sunt sătul de cei bine îmbrăcați care doar mută hârtii și organizează meeting-uri și fac excel-uri din care tot timpul reiese că cei în pantaloni scurți trebuie să depună mai mult efort.
    • Like 5
  • programatorii se angajeaza pe retele private. recomandari. cei ce angajeaza via firme recrutare au pretentii peste banii oferiti sau testeaza piata. in general programatorii se focuseaza pe task maxim 1/2 zi apoi asculta muzica sau se joaca. daia au casti mari. daca ai scrie cod 8 ore non stop ai lua-o razna. slapi si bermudele sunt de mult. a-ti prezentat o imagine de prin anii 2010
    • Like 4
  • mike mike check icon
    Interesant articol totusi, pentru ca astfel mai aflam cum gandesc cei de la HR si sefii unor companii. Am prieteni care ar dori să revină în România si sa lucreze acolo (IT), pentru ca totusi Romania ramane locul de care te leagă atatea lucruri...
    • Like 4
  • Meh. În condițiile în care în firmele unde se face programare, gen Google, "uniforma" este cu pantaloni scurți și papuci, și nu de ieri-de-azi ci de niște ani buni, e normal ca omul să nu țină la codul vestimentar. De fapt posibil să se fi prezentat așa la interviu intenționat și dacă ar fi fost mustrat și-ar fi băgat picioarele în firmă și interviu și ar fi plecat să lucreze în altă parte.
    În altă ordine de idei, acum aproape 20 de ani am fost la interviu de angajare pentru departamentul IT al unei noi bănci, tipul de la IT era OK, dar mai marele în funcție cu care am vorbit pe urmă mi-a servit un "se vede că nu ești căsătorit după cum te îmbraci".
    • Like 2
  • partea proasta e ca avand un deficit de personal in cam toate domeniile, angajatorii sunt nevoiti sa le lustruiasca pantofii boschetarilor semi-analfabeti care nici pe dinti nu stiu ca treb sa se spele cand merg la serviciu..!
    aici am ajuns..
    cam cat de retardat sa fi sa nu te uiti in jur? sa-i vezi pe ceilalti cum sunt si sa cauti sa te integrezi..!
    diferit poti fi la tine acasa! pe strada! dar daca lucrezi intr-un birou, unde se cere o anumita tinuta, pai conformeaza-te!
    cum ar fi ca si politistul sa vina sa te legitimeze cu camasa scoasa din pantaloni, fermoarul desfacut si in slapi? credeti ca le place neaparat uniforma??
    cum ar fi sa te consulte un doctor in maiou si in slip?
    pe bune? nu mai avem decenta? daca e penurie de angajati, trebuie sa ne batem joc de ceilalti,, cei din afara care privesc gibonul cu drepturi care se pricepe doar la un singur lucru, si anume sa apese niste taste??
    mergeti la orice restaurant in bucatarie! credeti ca veti vedea bucatarul in bustul gol si in slapi ca e prea cald??
    • Like 3
    • @ Iulian Dita
      Pot să înțeleg că pentru un angajat care intră în contact cu clienții poate fi util să se îmbrace într-o anumită ținută (atenție, nu neapărat costum și cravată) pentru a proiecta o anumită imagine, dar pentru unul care își petrece întreaga zi în spatele calculatorului, o ținută care îl face mai eficient (că și la primii tot despre eficiență era vorba) poate fi mai indicată.
      În rest, exemplele pe care le dați sunt irelevante: polițistul trebuie să se îmbrace în uniformă ca să se știe că e polițist, medicul în halat pentru igienă.
      • Like 5
    • @ Iulian Dita
      Nu cred ca avem un deficit de personal, poate avem un deficit de profesionalism la cei de la HR . Sunt multi angajati in Romania care ar vrea sa isi schimbe jobul dar se lovesc de partea cea mai nasoala scrisa in CV: varsta ! Daca e trecut de 45 de ani e mult prea batran pt companie si atunci se recurge la formula de angajare de la stat cu PCR+euro sau i se ofera doar post de muncitor necalificat cu toata abureala aia cu avansarea.
      • Like 3
  • Oli check icon
    Am trimis acum ceva vreme catre un angajator o scrisoare de intentie complet neconventionala. Nu mi-au trimis un raspuns in scris asa cum spunea postarea de pe site ul lor. M-au sunat insa spunandu-mi ca nu stiu ce sa faca cu ea, ca nu exista proceduri pentru astfel de aplicare si ca daca vreau sa fiu luat in seama sa respect intocmai cutumele unui astfel de demers. Momentul se incadreaza perfect in subiectul dumneavoastra.

    Scrisoarea suna cam asa:

    "Salut (nume angajator),
    Numele meu este (Hemanuche Piperas), am 39 de ani fiziologici, insa probabil 12 daca ne referim la minte, ratiune, ma rog, cum vreti sa-i spuneti. Sunt casatorit (fericit spre surprinderea mea continua) si impreuna cu sotia mea detin o fabuloasa fetita de 2 ani si jumatate. Parintii mei au dus o lupta sisifica cu mine toata viata sa-mi bage mintile-n cap. Habar n-am daca au reusit. Poate o sa va prindeti voi daca ma chemati la interviu.
    Stiu ca de obicei recruterilor/angajatorilor le place sa auda candidatul recitand pe nerasuflate replici care sa le „gâghile urechile intr-un mod placut” incuviintand prin miscari aprobatoare din cap precum pedagogii de scoala (societate) noua si presupus evoluata.
    V-as putea atrage atentia cu expresii precum
    - O noua provocare
    - Vreau sa fac parte dintr-o echipa cu performante deosebite
    - Dezvoltare profesionala
    - Posibilitati de promovare pe termen mediu-lung
    - Determinare, implicare, seriozitate
    Dar n-o s-o fac. Pentru ca dupa ce as termina poezia invatata temeinic in prealabil epuizand sabloanele impuse de specificul intalnirii, mi-ati arunca numele in caciula din care “hiring manager ul” extrage cu intelepciune. Tinand cont si de “input ul” omului de HR prezent la intalnire. Din cate am inteles termenii astia subliniati de mine trebuie sa faca parte din vocabularul oricarui om modern acceptat de societate.
    O sa va spun insa ca am facut tot ce am mentionat riguros in CV si mult mai mult de-atat. Au fost momente in care m-am facut de ras si momente in care am fost cu adevarat exceptional. Am inventat proceduri de lucru care acum sunt folosite la nivel national in domeniul in care activez, am implementat masuri pentru care am garantat cu studii de piata realizate meticulous, mi-am riscat insusi postul pentru rezultate. Mi-am pus gaj demnitatea pentru a demonstra un punct de vedere. Insa n-am renuntat niciodata la principii. Am acumulat o experienta uriasa in cei 11 ani de (domeniul meu de activitate). Am dezvoltat la cel mai inalt nivel abilitatile de comunicare innascute. Sunt bun la toate, nu excelez la nimic. Ma cunosc suficient cat sa-mi dau seama ca pot face orice. Inclusiv “job description” ul vostru.
    Vorbesc engleza la nivel conversational si nu unul avansat, referindu-ma la limba literara invatata in scoli, nu la cea rupta de prin cantece si filme, dar daca as fi scris asta in CV, cel care ar face selectia lor l-ar pune in teancul de “alta data”. Iar vorbele englezesti se aseaza unele dupa altele in ordinea corecta intr-un mediu relaxat si nu unul de tensiune asa cum imi imaginez ca se desfasoara lucrurile la un interviu.
    Cat despre intentiile mele (ca doar despre asta ar trebui sa vorbesc intr-o scrisoare de intentie) va spun ca ele sunt unele … onorabile. Am fost toata viata mai mult curios decat precaut. Asa ca intentionez sa cunosc lumea asta a retail erilor din Romania. Toti suntem, indiferent de vointa noastra, victime ale culturii de consum, dependenti iremediabil de ce ni se serveste drept judecati ale valorilor comunitatii. Inghitim hulpav reclamele produselor si aspiram la o conditie sociala lipsita de griji. Venirea la voi ar fi ca o intoarcere a armelor. Sa fiu si eu cel care spune ce si cum sa mananci/consumi/gandesti ca sa te faci om mare.
    Nu stiu daca retorica mea se preteaza politicii voastre, culturii voastre organizationale. Nu stiu daca ma potrivesc cerintelor postului publicat de voi. Mi-as dori sa-mi schimb locul de munca, iar (nume angajator) suna bine. Si daca nu sunt interesant strict din punctul de vedere al unui Responsabil Proiecte Expansiune București, macar veti citi si comenta rautacios un text diferit de tiparele traditionale.

    Cu ”intentie”,
    (Hemanuche Piperas)"
    • Like 8
    • @ Oli
      Foarte, foarte bun textul. Eu v-as chema la interviu, dar n-am job-ul.
      • Like 2
  • http://worklifeintegration.ro/ a cazut?
    • Like 0
  • Și eu îmi făcusem un stereotip în a-mi refuza să citesc articole de pe „Republica”. De data asta, mi-am depășit stereotipul, am citit articolul și mi-a plăcut, chiar mi-a plăcut, mai ales că, recunosc că acceptarea stereotipurilor nu este întotdeuna benefică. Dar ce ce facem atunci când, nu avem încotro, înaintăm în vârstă și tragem anumite concluzii din experiența de viață negativă sau pozitivă?
    • Like 2
  • Nume check icon
    Frumos, dar este exceptia care confirma regula. Acesta este un caz fericit dar in general aceste lucruri nu functioneaza asa. Faptul ca a venit la un interviu in pantaloni scurti pare ceva "cool", dar dupa ce a fost angajat sa vina in continuare in pantaloni scurti nu mai este "cool" deloc, ci lipsa de respect fata de colegi, comunitatea in care lucrezi, respectiv firma care te plateste.
    Daca esti atat de calduros vino pana la birou in pantaloni scurti si la birou te schimbi. Este atat de complicat sau nu aveati aer conditionat?!
    In astfel de situatii putem ajunge usor la angajatii la care li se permite orice pentru ca sunt foarte buni si apoi scriem pe republica.ro articole de genu' ca indiferent cat de profesionist este angajatul daca nu se potrivesti in echipa sa nu il angajezi pentru ca iti strica echipa
    • Like 3


Îți recomandăm

articol audio
play icon mic icon Ștefan Briceag

De la externarea din spital, Ștefan Dănuț Briceag a făcut totul ca să poată relua controlul asupra propriei vieți. În februarie 2018, la 6 luni după accident, s-a mutat împreună cu prietena sa, Iulia, care care i-a fost și îi este alături. „Nu știam că există acest gen de femeie. Iar când cunoști o fată ca ea, te întrebi: Chiar există? După un astfel de accident, când te aștepți ca și mama să plece de lângă tine, ea mi-a zis: Plec când vreau eu, nu când vrei tu.” (Foto: Alexandra Pandrea)

Citește mai mult

Am mulţi cunoscuţi, prieteni si multe rude care au emigrat şi au demonstrat că pot fi cei mai buni evoluând în deplasare. Au demonstrat-o prin muncă asiduă, seriozitate şi perseverenţă. (Foto: Ionel Pop Doncilă)

Maradona din Bacău
Citește mai mult