Foto: Guliver Getty Images
După cele trei instantanee din business-ul românesc din articolul precedent, vă supun atenției azi câteva mici întâmplări personale cu diverși vânzători din România, de la „vânzătorii de piei de cloșcă” pe care-i întâlnești prin diverse birouri, la vânzătorii dezumanizați de la diverse call center-uri.
1. Acum 2-3 săptămâni am avut ocazia să cunosc un reprezentant al organizațiilor patronale, uniuni, asociații profesionale, cum s-o numi. Eu aveam o întâlnire cu un transportator. Eram la el în birou și așteptam să vină. Surprize, surprize…intră „reprezentantul” despre care vă spun în birou, ca la el acasă. Îi bea cafea transportatorului nostru, îi fumează țigările în birou și mă chestionează și pe mine, care așteptam, să vadă care e treaba. Și urmează întrebarea:
-Eu, dacă strâng mai mulți transportatori la un loc și tu le faci o prezentare, reușești să îi convingi și să le vinzi ce ai tu de vândut, mie ce îmi iese?
Direct. Pe față. Ne știam de 2 minute.
2. Înainte de Revelion, am vrut să îmi iau iar motocicletă. Cred că se apropie „vara indiană” a bărbatului din mine, mi-am spus amuzat. Așa că am scris email, am completat formulare pe la toate firmele mai serioase care comercializează așa ceva prin România, bineînțeles având și eu câteva preferințe în materie de brand. Suntem în februarie deja. Știți câte mi-au răspuns? Una singură. Să îmi spună că nu am specificat modelul dorit pe formularul online – creat de ei, apropo. Și le-am răspuns: „vreau modelul X”. Și gata. Tăcere. În condițiile în care piața de motociclete noi din România este undeva la 200-300 de bucăți. Așa știți să vindeți? Și pe urmă va plângeți că „vai, e România plină de second hand-uri”.
3. Exact aceeași poveste cu o cunoscută marcă de mașini în România. Tăcere. Și apoi un apel de la ei:
-Cât de mulțumiți ați fost de serviciile noastre?
-Păi știți că, de fapt, vânzătorul dumneavoastră nu m-a mai sunat.
-Nu se poate așa ceva…rezolvam sigur.
Și apoi tăcere. Dau de PR-ul lor printr-o cunoștiință comună.-Se rezolvă clarrrrr.
Și nimic. Pur și simplu nu voiau să vândă sau nu îmi dau seama despre ce era vorba. Eram atât de ușor de convins… După 1 an îmi trimit email cu o ofertă promoțională la exact mașina pe care mi-o doream. Prea târziu. Cumpărasem deja altă de la o companie care a vrut să vândă. Restul e tăcere.
4. Mă sună de la bancă. Știam exact de ce mă sună. Întârziasem cu rata. Că să nu stau lună de lună, eu pun o sumă de bani acolo și își iau ei frumos rata până se termină sumă respectivă și mă trezesc cu mesaj ca „am o sumă restantă“.
Bineînțeles că mesajul mă poate prinde de exemplu plecat din țară. Invariabil sună la 2-3 zile și telefonul. Mă sună:
-Bună ziua, domnul Cioroianu, bla bla, bla bla, începe ca un robot operatorul de acolo.
Zic:
-Știu exact de ce mă sunați, luni ajung în țară și vă fac plata Robotul nu mă aude:
-Vă rog să îmi confirmați data nașterii.
Zic eu:
-Haideți să nu mai pierdem timpul, luni ajung și vă fac plată. Robotul:
-O să consemnez că nu ați confirmat data nașterii. Puteți să îmi confirmați?
Pur și simplu nu putea trece peste, nu mă auzea deloc, că rămăseserăm blocați la data nașterii. Eu înțeleg procedurile, am făcut destule la viață mea, dar oamenii sunt cei care le fac mai dezumanizante decât sunt. Nu suntem roboți când sunam clienții. Și nici noi, clienții, niște automate.
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.