Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Cei patru apostoli erau trei, Luca și Matei, unul dintre ei. Cam așa s-ar rezuma contribuția românilor la sistemul public de pensii. Pe cifre din 2022, la circa 19 milioane de rezidenți și 12,2 milioane persoane din grupa de vârstă agreată de metodologie, 15 – 64 de ani, doar 5,6 milioane de angajați au contribuit prin plata CAS la alimentarea bugetului dedicat pensiilor, din care 1,5 milioane figurau cu salariul minim pe economie.
Pentru referință, trebuie scos în evidență la nivelul economiilor cu care ne comparăm îndeobște un indicator simplu de priceput. Și anume raportul dintre cei care contribuie și cei care ar avea posibilitatea să contribuie, dacă ar avea chef de muncă, s-ar angaja și ar plăti taxele corect către stat.
Acest raport, de circa 70% per total UE, ajunge până la 66% în Bulgaria, 72% în Ungaria, 76% în Polonia și aproape 80% în Cehia. Cu doar 46%, România figurează cu 20 – 26 puncte procentuale mai jos decât vecinele colege de Uniune Europeană și foarte departe de țările din fostul bloc estic care au depășit deja media continentală.
Iar asta în condițiile în care se estimează că aproximativ 800 de mii de angajați sunt, de fapt, pensionari reveniți în activitate, care își susțin parțial singuri sumele de care beneficiază din partea statului în cadrul pilonului 1 redistributiv. Așadar, de unde nu e, nici nu ar trebui să se poată cere. Mai grav, cine evită să contribuie azi, nici nu va avea un punctaj care să-l mulțumească mâine.
Astfel apare eterna problemă cu majorarea valorii punctului de pensie prin indexări mai mult sau mai puțin discutabile și (ne)sustenabile. Plus suplimentarea veniturilor pentru a asigura un minim de venit celor care ar încasa sume total nesatisfăcătoare, undeva la 1 milion de persoane în ultimii ani, aduse la același nivel de venit într-o formă bizară de comunism capitalist. În care cei mai săraci au contribuit „după posibilități” și sunt recompensați „după necesități”.
Dacă facem un exercițiu matematic și presupunem 4 milioane de români în afara țării (din care 70% sau 2,8 milioane lucrează acolo), am obține un raport de 8,4 milioane angajați la 14 milioane apți de muncă și ne-am duce cu procentajul prezentat mai sus la 60%. Interesant, cu o populație ce include diaspora de 23 milioane (de aceea avem la alegeri 18 milioane de votanți la o populație rezidentă de 19 milioane de persoane), la fel ca pe vremuri când nu ne aflam în situația ca un salariat român din trei să contribuie la pensiile cetățenilor altor țări.
În treacăt fie spus, dacă sistemul public este bazat pe solidaritatea între generații, poate ne lămurește cineva cum rămâne cu faptul că două treimi din cei activi în câmpul muncii autohtone susțin și pensiile aferente părinților celor cei crescuți și educați aici (pensii suplimentate cu ce trimit copii lor realizați „în afară”). Care, pe un calapod cunoscut la firme, și-au privatizat câștigurile provenite din democrație pe persoană fizică și au etatizat pierderile către angajații din țară.
Dincolo de apetitul redus pentru muncă și achitarea taxelor aferente în țară, românii mai au și obiceiul de a găsi tot felul de motive pentru a se pensiona devreme. Ceea ce mută principial o persoană din poziția de contributor în cea de beneficiar, cu efect dublu pe sistemul de pensii. Cel mai simplu și aici este să facem apel la un al doilea indicator cheie, ponderea persoanelor din grupa de vârstă 55 – 64 ani aflate în activitate.
Reluăm trimiterea la media europeană, situată la 65%, la vecinii bulgari (71%) și unguri (68%) aflați peste nivelul UE, ajungem până la 74% în cazul cehilor și îi găsim ceva mai jos doar pe polonezi (62%). Românii se află și la acest capitol departe de semenii lor ex-socialiști, cu doar 48%. Adică de la 55 de ani încolo este mai probabil să nu lucreze decât să lucreze, deși în teorie ar mai avea până la un deceniu de contribuit la pensiile altora.
Așadar, se muncește relativ puțin (în țară, pentru că afară nu avem cifre) și se contribuie în proporții reduse. Cu largul concurs al celor 1,2 milioane persoane care lucrează la negru și al unui număr greu de stabilit al celor care suplimentează „la gri” veniturile lunare declarate oficial ca minime pe economie. După care, parafrazând o zicere a celebrului N.N. Constantinescu, noi ne facem că plătim CAS și după aceea statul se face că ne dă pensie.
Urmează jeluirea pe toate căile, de la nivel personal în fața blocului și până la emisiuni consacrate la ore strategice pe anumite canale TV. În speranța că se vor milostivi unii politicieni la alegeri, (unde toți suntem inerent egali, deși nu am contribuit nici pe departe la fel la bugetul public) vor pune noi biruri sau lua împrumuturi fără sfârșit, pentru a se alege pe funcții.
Așa ajungem la concepția oglindită genial de Caragiale, să se dea de la stat, că d-aia e stat. Doar că statul suntem noi toți, și cei care muncim și cei care nu muncim. Care contribuim sau nu contribuim. Și dacă avem mai mulți care nu contribuie dar votează și mai puțini (inclusiv la vot) cei care achită nota de plată generală, cum credeți că va ieși, sistematic și etern, la final ?
Articol publicat inițial pe Piața Financiară
Urmăriți Republica pe Google News
Urmăriți Republica pe Threads
Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp
Alătură-te comunității noastre. Scrie bine și argumentat și poți fi unul dintre editorialiștii platformei noastre.
Articolul amesteca mere cu pere , fara a se lua in calcul anumiti indicatori. Sunt unul din pensionarii reveniti in activitate , platesc in continuare contributii peste tot. De ce nu se spune ca taxarea muncii in Ro este foarte mare , raportat la alte state europene?
Deci cine munceste din greu și cine plateste cel mai mult? De altfel vad ca nimeni din cei cu bani nu dorește impozitarea la declaratia de venit. Oare de ce?
El raspunde pentru orice cheltuiala atat cu firma, cat si pentru uzul personal. Adica 16% pe profit sau 8% dividente se duc direct la stat din TOTAL nu?
Si din banii aia pe langa taxele la stat trebuie sa plateasca salarii si taxele salariatilor. Deci cat plateste la final din banii totali in firma?
Da, unii fac optimizari si deduceri pentru ca e mai ieftin sa faci asta decat sa iti dai salariu si tie mare si sa platesti taxe la el.
Ia orice firma si vezi un registru contabil, sa vezi cam cat plateste patronul impozite catre stat, atat in numele firmei cat si in numele angajatilor. Care angajati nu sunt prea interesati ce taxe sunt si ce se plateste pentru ei. Nu salariatul plateste banii aia la stat, patronul o face, si trebuie sa impace si ANAFu si pe angajati si sa isi faca si el un rost nu?
Altfel de ce are firma? sa faca acte de caritate sau cum?
Deci nu, nu oamenii care muncesc din greu platesc mai mult si patronul nimic. Asta daca vorbim de firme cat de cat in piata libera si ne-afiliate politic.
Ai gresit-o din start cu "E simplu de explicat, un angajat plateste la stat taxe in valoare de 47% din tot venitul, din care nu isi poate deduce nici o cheltuiala"
Complet gresit, nu plateste angajatul nimic, patronul plateste din ce a scos luna aia. Si nu patronul e de vina ca statul cere procentele alea batute in cuie la CAS/CASS si venit.
Acum ca sunt patroni naspa si nu dau salarii pe stat calumea si fenteaza legea care si asa e proasta, asta e altceva. Insa nu angajatii platesc taxele. Patronul plateste.
Iar asta ca aia cu venituri mici platesc mai mult ca aia cu venituri mari e ff situationala. Si in mod clar nu asa functioneaza procentele.
PS: Nu, nu am firma si platesc taxe la stat de ma mir cum nu ma car de aici.
Aveți o impresie feudala, in care unii cetateni sint de prima mina și plătesc taxe mai mici și care își pot scade cheltuieli, pe cind ceilalți platesc taxe mari și nu își pot scade nici o cheltuiala. Un sistem complet oligarhic, în care, ca pe vremuri, clerul și ariatocratii nu plateau nimic, comerciantii ceva iar taranii ii sustineau pe toți.
Lipsește ideea de justitie sociala, In tarile moderne impozitarea se face la declaratia de venit, cu taxare progresiva si in care fiecare își poate deduce unele cheltuieli in functie de nivelul venitului.
Chiar credeti ca cineva se imbogateste pe merit? Cit de bun ai fi dacă n-ai avea societatea în spate, dacă ai fi singur pe acest pamint? Probabil ca mai mult de nivelul de trai al epocii de piatra nu ai ajunge. Deci care e valoarea ta intrinseca, fara a avea ajutorul celorlalti? Trăim într-o societate, așa că o mică parte din bogăție vine din munca ta și o parte mai mare din munca altor oameni. E doar un joc de Poker uriaș in care fiecare incearca sa il pacaleasca pe celalalt si in care telul suprem e sa ajungi sa traiesti pe spinarea altora. Cei care au avut contributii majore în evoluția societatii, cu mici excepții, nu au fost oameni bogati și în nici un caz obscen de bogati.
Oamenii bogati par mai destepti decit cei saraci pentru ca au timp și resurse sa invete sau pentru ca pot apela la specialisti care sa-i consilieze (un bun exemplu este chiar Becali). De fapt cei bogati extrag mai mult din societate decit cei saraci. Cu un salariu minim nu iti poți permite decit sa trăiești, adică sa ai ce minca pina a doua zi. Cu un salariu mediu poți sa ai și din ce te imbraca, poți plati și o chirie, ai avea unde sa stai. Cu un salariu si mai mare iti poți permite sa te duci la dentist, poate sa-ti iei o mașină la mina a doua. La un venit mult mai mare poți a avea un avocat, un un expert financiar, care sa iti apare interesele, o vila și tot asa. Nimeni nu s-a imbogatit pentru ca a muncit mai mult, pentru ca ziua tot 24 de ore are. Te imbogatesti doar daca te afli cit mai aproape de sursa banilor, deci poți profita sau negocia mai mult, sau munca ta se poate multiplica ușor (IT, muzica, sport etc), deci sint bani cistigati usor.
În Roma antica democratia a inceput cind cetatenii saraci s-au revoltat si au decis sa plece si sa-i lase singuri in cetate pe cei bogati. Astfel cei bogati au realizat ca banii nu au valoare dacă nu are cine sa munceasca efectiv. Ca urmare s-au dus dupa ei si-au rugat sa vina înapoi, promitindu-le ca le vor sterge datoriile și le vor da pamint, iar reprezentanții lor vor avea un cuvint de spus in conducerea cetatii.