„Secretul” modelului de „dezvoltare” pe care îl rostogolim de ceva vreme: umflăm PIB-ul pe datorie

Foto: Axel Bueckert / Alamy / Alamy / Profimedia

UE: Economia românească va înregistra anul acesta o creștere de 2,5%. Consumul privat, lovit de inflație, va crește pentru că au crescut pensiile, salariile în sectorul bugetar și salariul minim.

Eu, ca economist, nu găsesc logica economică a acestei fraze. De ce?

1. Pensiile se plătesc din bugetul de stat, din contribuțiile angajaților de la acest moment. Plus bani de la bugetul de stat, fondul public de pensii fiind pe deficit. Tot de la buget se alimentează (parțial, dar consistent) și pensiile sociale (asistență socială, de fapt) și pensiile speciale. Adică, angajații din prezent nu consumă ca să poată să consume mai mult pensionarii. Cu alte cuvinte, când cresc pensiile scade consumul celorlalți. Consumul privat nu crește semnificativ când cresc pensiile.

2. Salariile la bugetul de stat sunt plătite tot de la buget, tot din impozite și taxe colectate de stat. Adică, bani care nu intră în consum, intră în taxare, pentru a fi apoi redistribuiți către cei din sectorul bugetar. Când cresc salariile în sectorul bugetar, unii nu mai consumă ca alții să consume mai mult. Consumul privat nu crește semnificativ când cresc salariile în sectorul bugetar.

Pentru ca să se întâmple cu adevărat această creștere de consum privat prin creșterea pensiilor și salariilor în sectorul bugetar, redistribuirea ar trebui să se facă preponderent din viitor în prezent. Adică, pe deficit și datorie. Așa apare „creșterea” economică în România de foarte multă vreme. Acesta este „secretul” modelului de „dezvoltare” pe care îl rostogolim de ceva vreme, de când datoria publică a crescut de la sub 30% din PIB, la aproape 50% din PIB (ca sumă împrumutată s-a dublat în 10 ani). Umflăm PIB-ul pe datorie. Chiar și așa, în contextul actual al dobânzilor foarte crescute și calculate la o datorie care se acumulează exponențial, efectul de creștere a consumului privat prin pensii și salarii în sectorul bugetar este aproape anulat de cheltuielile cu dobânzile care se apropie de 2% din PIB.

Când mai auzi și pe cei de la FMI care afirmă că în continuare România are un procent relativ mic al datoriei publice în PIB și mai este loc de împrumuturi, te iei cu mâinile de cap...