Sari la continut

Descoperă habits by Republica

Vă invităm să intrați în comunitatea habits, un spațiu în care înveți, găsești răspunsuri și resurse pentru a fi mai bun, pentru a avea o viață mai sănătoasă.

„Secretul” modelului de „dezvoltare” pe care îl rostogolim de ceva vreme: umflăm PIB-ul pe datorie

oameni in oras

Foto: Axel Bueckert / Alamy / Alamy / Profimedia

UE: Economia românească va înregistra anul acesta o creștere de 2,5%. Consumul privat, lovit de inflație, va crește pentru că au crescut pensiile, salariile în sectorul bugetar și salariul minim.

Eu, ca economist, nu găsesc logica economică a acestei fraze. De ce?

1. Pensiile se plătesc din bugetul de stat, din contribuțiile angajaților de la acest moment. Plus bani de la bugetul de stat, fondul public de pensii fiind pe deficit. Tot de la buget se alimentează (parțial, dar consistent) și pensiile sociale (asistență socială, de fapt) și pensiile speciale. Adică, angajații din prezent nu consumă ca să poată să consume mai mult pensionarii. Cu alte cuvinte, când cresc pensiile scade consumul celorlalți. Consumul privat nu crește semnificativ când cresc pensiile.

2. Salariile la bugetul de stat sunt plătite tot de la buget, tot din impozite și taxe colectate de stat. Adică, bani care nu intră în consum, intră în taxare, pentru a fi apoi redistribuiți către cei din sectorul bugetar. Când cresc salariile în sectorul bugetar, unii nu mai consumă ca alții să consume mai mult. Consumul privat nu crește semnificativ când cresc salariile în sectorul bugetar.

Pentru ca să se întâmple cu adevărat această creștere de consum privat prin creșterea pensiilor și salariilor în sectorul bugetar, redistribuirea ar trebui să se facă preponderent din viitor în prezent. Adică, pe deficit și datorie. Așa apare „creșterea” economică în România de foarte multă vreme. Acesta este „secretul” modelului de „dezvoltare” pe care îl rostogolim de ceva vreme, de când datoria publică a crescut de la sub 30% din PIB, la aproape 50% din PIB (ca sumă împrumutată s-a dublat în 10 ani). Umflăm PIB-ul pe datorie. Chiar și așa, în contextul actual al dobânzilor foarte crescute și calculate la o datorie care se acumulează exponențial, efectul de creștere a consumului privat prin pensii și salarii în sectorul bugetar este aproape anulat de cheltuielile cu dobânzile care se apropie de 2% din PIB.

Când mai auzi și pe cei de la FMI care afirmă că în continuare România are un procent relativ mic al datoriei publice în PIB și mai este loc de împrumuturi, te iei cu mâinile de cap... 

Urmăriți Republica pe Google News

Urmăriți Republica pe Threads

Urmăriți Republica pe canalul de WhatsApp 

Abonează-te la newsletterul Republica.ro

Primește cele mai bune articole din partea autorilor.

Comentarii. Intră în dezbatere
  • Mihai check icon
    Procentul datoriei din PIB este mai putin relevant decat datoria raportata la veniturile bugetare.
    • Like 0


Îți recomandăm

sala de asteptare

Marin simte un junghi care nu trece de câteva săptămâni și merge la medicul de familie. Primește trimitere pentru o investigație imagistică decontată de CAS, dar prima programare disponibilă este peste cinci săptămâni. Așteaptă. După investigație, mai trec alte săptămâni până la următoarea consultație. Diagnosticul vine după aproape două luni - un interval în care singura constantă este incertitudinea. foto: Profimedia

Citește mai mult

CTP--

Un exemplu admirabil de logică matematică dat de președintele Dan în legătură cu alegerile anticipate: „Toate sondajele ne spun că vom fi cam tot acolo, fără posibilitatea de a forma o majoritate. Nu ar avea niciun fel de logică. Plus încă 3-4 luni de alegeri, în care partidele, în mod logic, legitim, se vor ataca unele pe altele.

Citește mai mult

articol audio
play icon mic icon Călătorim, dar rămânem prizonieri în normalul nostru. Degeaba vezi lumea, dacă o judeci mereu cu aceiași ochi

Nu știu exact când mi-am dat seama de asta. Probabil undeva între o masă luată într-un loc în care nimeni nu se grăbea, o stradă pe care oamenii păreau să meargă mai încet decât eram eu obișnuit și momentul în care am realizat că mă enervez, în tăcere, pentru că lucrurile nu se întâmplau „cum trebuie”. Doar că acel „cum trebuie” era, de fapt, „cum știu eu”.

Citește mai mult